Pentru Andrei Hategan, perioada de glorie a muzicii din advertising ramane epoca definita de Orange, cand la fiecare cateva reclame, mai descopereai cate-o trupa indie. Potential exista si acum, mai ales in plan local (unde muzica nu doarme), dar din pacate, multe dintre audio-urile reclamelor ajung sa sune repetitiv, spune Andrei. Tot la capitolul asta, el mai transmite ceva:
Am ajuns sa nu mai suport fluieratul in reclame. Sunt prea multe si nu suna toate ok. E inflatie de fluierat. Nu stiu daca noi am dat tonul, dar trebuie sa inceteze :) Sau, cel putin, sa se mai alterneze.
Prin "noi", Andrei se refera la We Singing Colors si melodia "Good Days, Bad Days", care cuprinde o secventa memorabila de fluierat si care a fost ceruta "in foarte multe reclame, generice de emisiuni, scurt metraje sau imn de festival". Cum bine stim, Andrei mai activeaza si in trupa The Amsterdams. Melodii ale ambelor au ajuns in reclame locale si internationale, usor modificate sau mai putin.