Între 3 și 7 iulie, Asociația Culturală Imbold vă așteaptă la Imbold Nativ, un festival de gastronomie la sat ce se va desfășura în interiorul unor gospodării restaurate din satele Viscri, Saschiz, Meșendorf, Criț.
Împreună cu producătorii locali, de miercuri până duminică, vă invităm la un tur gastronomic ghidat în care vor avea loc degustări de brânzeturi locale artizanale și vinuri din zona Târnavelor, dulcețuri și Chutney-uri de la Pivnița Bunicii din Saschiz, gin local și bere artizanală din Viscri și Saschiz, brânză maturată din lapte de Bălțata românească din Meșendorf, atelier de lichiu în cuptor săsesc în Viscri și ateliere de gătit la ceaun în Saschiz, Viscri și Criț, dar și degustări în șură, picnic în livadă, brunch în sat, jazz în natură, Slow Food market, ateliere de gătit și vizite la meșteșugari locali.
Festivalul este primul demers gastronomic coordonat simultan de Asociația Imbold în cele patru sate și implementat de membrii comunităților locale. Obiectivul principal este descoperirea și promovarea gastronomiei locale ca formă a patrimoniului imaterial, factor de identitate locală și națională și catalizator pentru turismul sustenabil.
Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, 3 iulie, în Șura Albă de la Viscri 32 cu vernisajul Teracota Mediaș – cahle manufaturate și pictate manual la ultima fabrică de teracotă din România. Joi, festivalul continuă în Viscri cu un picnic transilvănean într-o gospodărie restaurată de Fundația Mihai Eminescu Trust și un atelier de lichiu în cuptor săsesc.
Vineri, festivalul se va muta la Meșendorf la un prânz vânătoresc, sâmbătă în satul Saschiz la un brunch în grădină gătit de trei cupluri de tineri din Saschiz.
Imbold Nativ se va încheia cu un picnic gătit de două familii din comunitate și un concert de orgă la Biserica Forticată din Criț.
Festivalul va avea un Slow Food Market în fiecare sat cu siropuri, dulcețuri, legume, fructe locale. Imbold Nativ va cuprinde și o componentă muzicală: în datele de 4 și 5 iulie, jazz în livadă la Viscri și Meșendorf, cu Dov Meraki: Andra Maria – voce, Adrian Neacșu – bass, moog, effects feat., Sergiu Chirileasă – pian, Gabi Matei – tobe.
Câteva dintre secretele gastronomiei transilvănene vor fi tipărite într-o carte de bucate reinterpretate de Oana Coantă de la Slow Food Țara Bârsei / Bistro de l 'Arte, Mara Oană de la Viscri 32 – Blue House and White Barn Restaurant, Melinda Teohari, Mama Gerda de la Viscri 22, Tanti Vio de la Viscri 125, chef Horia Șimon de la Clubul Gastronomic Transilvan, chef Ioan Bebeșelea - Slow Food Sibiu și chef Daniel Joa. Cartea va fi ilustrată de artistul Andrei Argaetic și va conține referințe despre plante arhaice, folosite în trecut în gastronomia transilvăneană - un material semnat de Mona Petre de la Ierburi Uitate.
Imbold Nativ este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, organizat de Asociația Culturală Imbold și Viscri 32, cu sprijinul Asociației My Transylvania, Experience Transylvania, Slow Food Viscri.
Degustat de Radio Guerrilla
Vinul festivalului: Villa Vinea
Parteneri locali: Primăria Saschiz, Asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Fundația Michael Schmidt, Centrul Comunitar Viscri, Meșendorf Gasthaus, GAL Dealurile Târnavelor, Meșendorf 65, Colinele Transilvaniei, Winebox, Fundația Adept Transilvania, Fundația Mihai Eminescu Trust, Slow Food Saschiz, Viscri 125, Teracota Mediaș, Kredenz, Pivnița Bunicii.
Parteneri media: Ierburi Uitate, Festivalier, IQads, SMARK, Igloo, Cooperativa Urbană, Feeder, Zeppelin, Savori Urbane, Acuarela, Pofte și Călătorii, 2 Women Chefs
Ingrediente de la producători locali din: Viscri, Saschiz, Criț, Meșendorf, Rupea, Bârsău, Grânari, Rotbav, Cund, Mica, Stupini, Odorheiu Secuiesc, Sânpetru