[CIVIC 5D in haine noi] Doua propuneri de la Mihai Szabo, bazate pe Soarele nipon si floarea de cires

[CIVIC 5D in haine noi] Doua propuneri de la Mihai Szabo, bazate pe Soarele nipon si floarea de cires

Cu Mihai Szabo ne-am mai intalnit si in alte competitii creative de pe-aici, iar de data asta aflam despre el ca nu are carnet, lucru poate nu prea nefericit, avand in vedere ca in 16 ani de Bucuresti, ne spune, si-a pierdut orice farama de calm ardelenesc (dobandita originar in Baia Mare). Pe partea de design, insa, Mihai are toate actele in regula si Japonia a fost tema de la care a plecat in dezvoltarea celor doua propuneri inscrise pana acum in competitia CIVIC 5D Design Challenge.

Pentru prima propunere, "Cherry Blossoms - For HER!", Mihai a mers impotriva valului de forta, viteza si fiabilitate si a gandit un design bazat pe elegata florilor de cires, adresat entuziastelor Honda. A doua inscriere, "Abstract Sun" ii reprezinta, in schimb, stilul propriu folosit in graphic design.

Avem intre timp pentru voi inca un set de ponturi de la unul dintre juratii competitiei, dar aveti grija sa nu uitati nici de brief. Inscrierile raman deschise pana in data de 8 iulie.

 

Despre tine

Am terminat Facultatea de Arte Plastice, sectia Pictura, si din anul 2003 pana in prezent ma ocup de signalitica si decorarea interna a unui hypermarket prezent in Romania din acel an. De atunci sunt si cu graphic designul.

 

CIVIC 5D Design Challenge. Prima impresie 

Urmaresc pagina voastra zilnic, ma pasioneaza in general toate concursurile pe teme artistice/ graphic design, si ma motiveaza de fiecare data spiritul de competitie din aceasta bransa, viziunile si creativitatea diferite ale fiecarui concurent in parte pe aceeasi tema, si nu in ultumul rand premiile.

 

Abordarea briefului

Am parcurs foarte atent brieful si nu doar o data, lucru pe care de altfel il fac de obicei cand este vorba de o astfel de competitie. Mi-a captat atentia in special cuvantul/ tara/ entitatea JAPONIA! Este o tara pe care o admir enorm, datorita istoriei si simbolurilor ei, dar in special datorita civilizatiei, una la care cred ca aspira toate popoarele lumii in care traim!

Pornind de aici, mi-a fost foarte usor sa aleg doua simboluri nipone arhicunoscute - soarele si floarea de cires - si sa le integrez in cele doua layout-uri pe care le-am inscris pana acum in concurs.

Nu voi repeta din nou descrierile celor doua layout-uri, le gasiti pe pagina concursului, vreau doar sa spun cateva lucruri despre lucrarea "Cherry Blossoms - for HER!".

De la citirea briefului mi-a fost foarte clar ca toate lucrarile se vor axa pe linii de creatie care sa simbolizeze forta, viteza, fiabilitatea etc. lucru absolut logic fiind vorba de o masina Honda. Tocmai de asta, in lucrarea amintita, mi-am propus sa fac ceva total opus, care probabil va fi mai ales in asentimentul pasionateLOR/ entuziasteLOR de Honda :)

A doua lucrare Abstract Sun este o lucrare care oglindeste intr-o proportie foarte mare stilul pe care il folosesc eu in graphic design - culoare, contrast, tuse artistice etc. Ca favorita, poate ca as inclina catre aceasta lucrare.

 

Iti plac masinile? Conduci? Personalitatea ta in trafic

Nu am carnet! :)) Daca as conduce, sunt sigur ca as fi o personalitate colerica! Din pacate, si cu mahnire va spun lucrul acesta, dupa 16 ani de Bucuresti mi-am pierdut si ultima farama de "calm ardelenesc" :) Eu, de loc, sunt din Baia Mare - Maramures.

 

Catre jurati si catre public

Juratilor si publicului le transmit sa voteze lucrarile care le-au transmis o emotie, poate un "inceput de poveste", lucrarile care, prin grafica si culoarea lor, i-au miscat putin pe ei ca privitori. In rest, cum se spune in sport, sa castige cel mai bun. Mult succes tuturor colegilor graficieni!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Branduri

Oameni

Sectiune



Branded


Related