Sărbătorim din nou Sânzienele în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Grădina Icoanei.
Înainte de noaptea Magică de Sânziene, în care se spune că minunile sunt posibile, cerurile se deschid iar zânele coboară pe pământ să sărbătorească dragostea și pofta de viață, ne adunăm pe 22 – 23 iunie în Grădina Icoanei, pentru târg mare la Grădina cu Artiști.
Am strâns la un loc artiști și artizani, meșteri în haine, bijuterii, accesorii felurite, decorațiuni și alte lucruri bune de gustat, de probat și de luat acasă, pentru ca toți vizitatorii să poată lua cu ei un suvenir. Tricouri și încălțări pictate. Brățări din mărgele. Decorațiuni din sticlă și metal. Șalvari. Ii. Haine împâslite. Cercei colorați. Aranjamente florale. Cea mai bună înghețată din oraș. Cosmetice naturale. Cărți pentru copii. Vin de mure aromat. Accesorii din piele pentru toate ocaziile. Coliere din pietre cu puteri miraculoase. Porțelan pictat.
Și, de dimineață până seara, am pregătit ateliere pentru cei mici și mari, unde vom împleti coronițe din flori de vară, vom picta ceramică, sticlă și metal, vom împâsli lână și vom transforma lutul.
Intrarea la toate evenimentele Grădinii cu Artiști este liberă.
Parteneri media: RADIO GUERRILLA, Romania libera, Revista Atelierul, IQads, SMARK, Eva.ro, acasa.ro, PRwave, IQool, TheTrends.ro, FEEDER.ro, GOKID.ro, SuntParinte.ro, 4arte, Fashion8.ro, Goingout, InOras.ro, Bucuresti - bucuresteni.ro, România Pozitivă, Coțofana urbană, Recreativo, Gratuitor, Munteanu.