[Strada e pe bani] Universul lui Saddo: pensula, misticul și rapperul

Dacă Saddo n-ar fi fost artist vizual, cu siguranță ar fi fost rapper. Nu genul ăla west coast cu pistolul la vedere, mai în zona aia cu mesaj. Un fel de Biggie cocoțat pe schelă cântând Juicy.

La rapperi, ca și la artiștii vizuali, contează identitatea artistică (aka să fie recognoscibili). Cel puțin pentru cei care aspiră la coroană. La rapperi e o îmbinare de flow, rime și timbru vocal; pe Tupac, Biggie, Asap Rocky sau Tyler the Creator îi recunoști fără shazam. La fel și cu artiștii vizuali (fie ei graficieni, ilustratori, grafferi sau street artists): cu cât cineva e mai bun, cu atât are un stil mai bine conturat. Iar Saddo e unul dintre ei.

Îi știu lucrările lui Saddo de când lucra la Okapi Sound. Într-o vizită la ei la studio, mi-a arătat Maximilian o ilustrație de-a lui pentru un concert. Era cu totul altceva decât erai obișnuit să vezi în hip hop-ul românesc de atunci, departe de o lucrare făcută de un ”băiat” recomandat de un prieten al unui prieten care știa Corel.

Timpul a trecut, Saddo a tot lucrat până și-a definit un stil care îi scoate în evidență orice lucrare: o îmbinare de elemente din natură cu miniaturi iraniene sau carpete asiatice, presărate cu hip hop și cultură urbană. De multe ori, temele lui sunt suprearealiste sau chiar mistice, cu subiecte inspirate din diverse culturi și ritualuri.

La fel ca un rapper cu o o tehnică plurivalentă, Saddo jonglează cu lucrări pe pânză pentru galerii, murale de mari dimensiuni sau ilustrații pentru diverse proiecte. 

Primul proiect comercial la care ai lucrat

Din câte îmi aduc aminte, primul a fost prin 2007, atunci lucram cu Okapi Studio, eram angajat la ei ca designer și în același timp făceam destul de multe lucrări pe stradă, stickere, paste-upuri, mici murale prin clădiri abandonate. Prin conjunctura asta  a venit și primul proiect comercial pe ilustrație, un poster pentru un eveniment Mountain Dew la care am lucrat cu băieții care au acum Glitch Shop (Dan Stănescu și Nepotu); atunci cred că erau la Graffiti BBDO.

Cerința era un poster de 100 x 70 și efectiv I did that, literally, un poster de 100 x 70 desenat de mână, pe hârtie maro, fix cum făceam paste-up-urile atunci, și le-am zis ”luați-l fraților și scanați-l sau faceți ce vreți cu el”.

A fost foarte tare experiența, nici măcar nu știam cât să cer, că nu mai lucrasem așa ceva. L-am întrebat pe colegul de apartament care avea Rulez cât să cer și mi-a zis o sumă prea mare cred. Dar am cerut fix așa și I got it. Mi-am dat seama că I can totally do this. Îți dai seama că, după aia, când am mai cerut cam aceiași bani, nu am mai primit la fel.

Am avut perioade în care nu știam dacă o să pot să am bani de la o lună la alta și mă gândeam să mă angajez, dar, for some reason, posibil și din inconștiență sau prostie, nu m-am angajat și am tot făcut asta în continuare până a devenit din ce în ce mai stabil.

Dualitatea creativitate vs. brief.  Cum ai evoluat de la primele proiecte încoace?

Mmm...nu știu, cred că mai demult, pe la început, eram mai orgolios, la modul ”ați venit la mine pentru că vă place ce fac și îmi cereți altceva, sau vreți MODIFICĂRI?”. Eram cam cocky cred și, uneori, foarte probabil, cam agresiv în comunicare. Dar acum sunt mai ok, îmi place să primesc briefuri, limitări sau challenge-uri.

Dacă chiar nu-mi place sau nu simt că mă potrivesc cu un proiect, nu-l fac, sau fac tot posibilul să țin cont de brief, cerințe și modificări, pentru că, de multe ori, the client knows better și, în urma unor cerințe la care inițial aș fi fost rezistent, chiar iese ceva mai mișto decât variantele inițiale.

Colaborările: agenții sau clienții direcți?

În general, lucrez prin agenții, destul de rar direct cu clienți, mai mult când am private commissions, ceea ce nu a fost destul de des, pentru că rareori dau peste niște oameni care să aibă și un brief, care să se potrivească cu ce-mi place mie, si un buget ok. Dar uneori se întâmplă și asta.

De exemplu, am avut un mural în casa unei familii din Baden, un orășel de lângă Viena. A fost fun să lucrez la ei în casă timp de o săptămână, înconjurat de bebeluși care plâng și țipă. A ieșit chiar un proiect super nice care a primit feedback pozitiv și lor le-a plăcut foarte mult.

Ce factori crezi că influențează decizia unui client de a lucra cu tine?

Cel mai probabil stilul, notorietatea, personal brandul, felul în care comunic ceea ce fac, prezența în online și la festivaluri, galerii, etc. Probabil că pe parcurs are importanță și fee-ul, dar inițial cred că decizia vine din factorii de mai sus.

Îți aduci aminte de vreo cerință mai ciudată din partea unui client?

Când am făcut wallpaper design-ul pentru J’ai Bistrot din Târgu Mureș, eu voiam să fac pur și simplu ceva natural, floral, și cerința a fost să introduc porci, pentru că e mascota localului.

Eu eram like.... ”nu vreau să pictez porci”, dar până la urmă au ieșit cute, și chiar mi se pare ca e un touch de cuteness și roz care se potrivește cu frunzele verzi si backgroundul.

Din ce motive ai refuza clienți? 

Dacă simt că nu se potrivește cu ce îmi place sau cu ce pot să fac, sau daca mă simt prea plin și nu vreau sa-mi iau pe cap mai mult decât pot să duc. Mai refuz și dacă sunt branduri de țigări sau chestii care mi se par mie unhealthy sau questionable.

Care este cel mai complex proiect comercial al tău?

Nu știu dacă am avut proiecte extrem de complexe, cu super multe declinări și responsabilități huge. Cel mai complex care-mi vine acum în minte e colaborarea cu The Birdyard, un restaurant / bar din Viena. Proiectul a fost challenging prin volumul de muncă, prin nivelul de detaliu, prin faptul că am lucrat o lună în condiții de șantier, cu schele, praf, zgomot, înjurături în poloneză, etc.

Aveam zile în care ziceam, ”men io azi nu pot să lucrez”, și mergeam și mă dădeam cu bicicleta sau beam beri cu prietenii sau mergeam la Dunăre. Dar am lucrat cu o echipă și cu niște oameni super nice și profi, care știau ce vor în general și ce vor de la mine. They totally trusted me.

Proiectul mi se pare că a ieșit super șmecher. E unul din cele mai mișto locuri din Viena (și dragii din juriu de la RDW de anul trecut mi-au/ne-au dat chiar și un premiu, yay).

Cum ți se pare avântul pe care l-au luat muralele la noi? Suntem pe drumul cel bun?

Sunt mai puține comparativ cu anumite țări, mai multe comparativ cu altele. E normal ca în US, UK sau alte locuri să fie deja mai established muralele sau street artul. Abia de câțiva ani s-a început cu murale și prin București și prin țară, Sibiu, Timișoara, Cluj, etc. Cred totuși că sunt destul de multe colaborări, având în vedere că nu sunt extrem de mulți muraliști și momentan nu este o atât de mare deschidere că în alte țări.

Nu vreau să mă pronunț neapărat, dar am impresia că fiecare crede despre orașul sau țara lui că nu prea se întâmplă multe chestii acolo și că the grass is greener în alte părți. Am auzit asta în Paris, în Viena, în Las Vegas, cu toate că acolo există festivaluri de profil.

În Rabat, de exemplu, e un festival care deja e la a 6-a sau 7-a ediție și se vede. Dacă mergi prin oraș sau prin anumite zone, e plin de lucrări de artă de mărimea unei clădiri. I loved that.

Cred că e tot mai mare deschiderea și fiecare învățăm unul de la altul și se creează un standard mișto, un fel de competiție friendly din care câștigă toată lumea - artiștii, comunitatea, publicul, și, posibil, și brandurile când e cazul.

A crescut interesul publicului român pentru arta stradală? 

Normal, interesul oamenilor a crescut. Cu cât călătorești mai mult și vezi mai multe chestii, ai tendința să vrei să transplantezi ce-ți place și la tine acasă. Sunt deja și la noi ceva tururi de street art.

Nu știu dacă Interesting Times Bureau mai fac turul de street art, dar Feeder fac niște tururi la care am fost și eu, am dat peste ei pe stradă și m-am plimbat puțin. E nice, că sunt și oameni locali și turiști care participă. Începe să existe tot mai mult content mișto pentru tururile astea. E cool în București și it’s getting cooler.

Poate trăi un street artist în România doar din arta sa?

Habar n-am. Eu nu am fost niciodată doar street artist. Relativ recent am început să particip la festivaluri (care, basically, nu aduc neapărat bani cât libertate, posibilitate de mișcare, relații, prieteni, exposure, fun) sau să primesc comisioane de murale.

Dar e mișto, că dacă prind un commission work mai bine plătit, de exemplu proiectul de anul trecut cu băieții și fetele de la Quai36 din Paris, câteva luni după aceea pot să mă concentrez pe făcut artă, sau chilling, sau să mai fac și proiecte de ilustrație.

Acum, de exemplu, încep să pregătesc o expoziție în București. Trebuia să expun în septembrie în Portland împreună cu alți doi artiști, dar s-a anulat. Cumva, it was a blessing in disguise pentru că-mi dă posibilitatea să duc ce am început și mai departe, să explorez mai mult, sa nu mă limitez din punct de vedere tehnic sau al dimensiunilor lucrărilor.

Nu știu dacă aș putea sau mi-ar plăcea să fac doar murale. E greu pentru ca e o disproporție între volumul de muncă și payoff. E solicitant fizic. Uneori îmi vine să zic fuck this, nu mai vreau murale că mă doare piciorul sau spatele sau îmi ia tot timpul. Din când în când e mișto și să lucrezi în atelier sau pe laptop for the same or more money.