Initiative lansează raportul Media Fact Book 2019

Initiative lansează raportul Media Fact Book 2019

Piața de media din România a înregistrat o nouă creștere în 2018, ajungând la 454 milioane de euro la sfârșitul anului, cu 10% mai mult față de anul 2017, potrivit noului raport Media Fact Book, realizat de agenția Initiative.

 

“Piața de media va mai aștepta încă un an pentru a atinge jumătate de miliard de euro. România a intrat într-o perioadă de încetinire a creșterilor economice, fapt care are efecte asupra industriei noastre. Creșterile rapide ale anilor trecuți nu mai sunt sustenabile, deoarece parametrii importanți care influențează volumele cheltuite de advertiseri s-au plafonat, de exemplu: încrederea consumatorului sau puterea de cumpărare, aceasta din urmă deteriorându-se, pe fondul inflaționist al prețurilor produselor de consum. În acest context, piața de media a redus pașii de creștere la 10% în 2018 și un estimat de 7% în 2019, cu posibilitatea de a fi martorii unor procente mai mici în anii următori”,  spune Alexandra Olteanu (Managing Director, Initiative).

 

Investițiile în TV și-au continuat creșterea și în 2018, cu 10%, atingând nivelul de 300 de milioane de euro, în timp ce restul canalelor – online, radio, OOH – și-au confirmat trendul ascendent, singura excepție fiind printul, care continuă să scadă moderat.

În 2019, piața de TV va înregistra același trend, însă într-un ritm mai slab, spre aproximativ 5% în termeni de venituri din vânzări.

Televiziunea a dominat obiceiurile de consum ale românilor, cu o medie de 5,1 ore pe zi în rândul populației din zona urbană, cu vârste între 18 și 49 de ani. Cu toate acestea, piața TV se contractează ușor în favoarea industriei digitale, ca urmare a creșterilor înregistrate în utilizarea internetului și a tehnologiilor Smart.

Piața OOH își continuă trendul de creștere început în 2017, în ciuda măsurilor legislative, cu un procent de 5% menținut și în 2018. Piața de Radio s-a aflat de asemenea pe un trend de creștere, ajungând la 25.7 milioane de euro. Pe de altă parte, dificultățile din perioada recesiunii au continuat să aibă un impact negativ asupra presei tipărite, care a scăzut pentru al zecelea an consecutiv, cu aproximativ 5%.

În digital, rețelele de socializare și search-ul rămân principalii piloni în activitatea online. În plus, majoritatea utilizatorilor de internet (76%) au arătat un apetit ridicat pentru conținutul video și pentru audio streaming, unde estimăm o creștere în următori ani, pe măsură ce apar tot mai multe opțiuni de servicii.

Facebook rămâne extrem de popular în România, înregistrând un număr de 10 milioane de utilizatori în 2018.

Normele GDPR de protecție a datelor nu au redus timpul petrecut în digital și nu au oprit bugetele să ajungă în online. În 2019 se estimează ca piața de publicitate online să crească cu 16% față de 2018 (99 milioane de euro).

Pentru 2019, Initiative estimează o nouă creștere a pieței de media cu până la 7% (485 milioane de euro).

În ceea ce privește topul investitorilor în publicitate în 2018, la fel ca în anul precedent, cele mai mari bugete au fost alocate de companiile din industria farmaceutică, urmate de cele de telecomunicații mobile, respectiv cosmetică, îngrijire personală și frumusețe.

Consumatorii au cheltuit în online shops, în medie, 10 milioane de euro pe zi, o creștere semnificativă față de 2017, când au fost cheltuiți 7,67 milioane de euro.  

 

Media Fact Book este singurul raport de analiză a pieţei românești de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia Initiative, începând cu 1997. Ediția din 2019 include un capitol special dedicat fenomenului video streaming, cercetare bazată pe servicii actuale și predicții pentru viitor. Rezultatele acestei analize își propun a fi relevatoare și, în anumite cazuri, contraituitive. Totodată, Media Fact Book conține un capitol dedicat evoluției economiei românești în 2018 și 2019, alături de o analiză a pieței de media în Europa Centrală și de Est. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related