[Strada e pe bani] Roxana Netea, despre arta dialogului în street art

Ies din scară și îl văd pe nea Ilie, vecinul meu filosof de la trei, cum privește blocul gri de vis-a-vis cugetând parcă la un mare sofism: ”s-ar mai putea numi un individ artist dacă nu ar duce o viață grea?”. Trec mai departe și contemplu multitudinea nuanțelor de gri. Gri mai deschis, mai închis, mai spălat sau mai murdar. Gri. Hmmm, cum ar fi să existe un super erou a cărui putere să fie culoarea? Orice ar atinge ar deveni super colorat. Color Man.

"O cafea vă rog! Mulțumesc". Îmi rulez o țigară, o aprind și sorb agale din cafea în timp ce prin fața mea trece o domniță cochetă. Fustă roșie, teniși verzi, bluză cu multe flori colorate. Ar putea fi Color Woman, de ce nu?

În realitate, până și super eroii care pot colora orice au nevoie de bani ca să trăiască. Spider Man e fotograf, Super Man e jurnalist, Daredevil e avocat, Flash e CSI, și tot așa. De ce ar fi diferit super eroul nostru care colorează? Chiar nu e. E graphic designer. 

Născută în Oradea, dar stabilită în Timișoara, Roxanei Netea îi place să experimenteze, suprafața de lucru fiind întotdeauna pe plan secund. De la pânza unui tablou la asfaltul orașului sau peretele unui bloc, fiecare proiect începe inventând un întreg sistem de forme cu propriul vocabular și reguli. Pe măsură ce proiectul prinde contur, atenția se mută pe formă și poveste, ca la final creația să transmită emoție audienței.  

Baby steps

Primul proiect comercial la care am lucrat a fost identitatea unui festival local de muzică electronică. În cadrul acestui eveniment am realizat primul desen în spray, moment ce a reprezentat și contaminarea cu ”virusul street art”. Totul a decurs în mod natural iar preocuparea mea principală era să duc la bun sfârșit prima lucrare în condițiile în care nu mai pusesem mâna pe vreun can până atunci.

Creativitate vs. brief. Ochii văd, inima cere

Fiind graphic designer la bază, am avut multe ocazii să îmi perfectez interacțiunea cu clienții și modalitatea de abordare a proiectelor astfel încât compromisul estetic să fie minim. Pentru a evita situațiile de nemulțumire, înainte de începerea unui proiect, propun o serie de schițe și ne consultăm frecvent.

În general, implicarea clientului într-o oarecare măsură în toate etapele proiectului garantează o percepție satisfăcătoare asupra rezultatului final. De asemenea, brieful inițial poate suferi modificări pe parcurs în detrimentul unei idei mai creative, cheia constă în abilitățile de comunicare cu clientul.

Un exemplu de proiect reușit de colaborare artist-client este o pictură pe asfalt pe care am făcut-o pe strada Pietonală (Timișoara), în cadrul festivalului floral Timfloralis.

Au fost și cazuri în care proiectele n-au ieșit. Un exemplu e discuția pe care am avut-o cu Bosch pentru un mural care nu s-a finalizat. Cred că principala dificultate de care te izbești când lucrezi cu un client mare sunt tiparele corporatiste de abordare a unei lucrări care se vrea în același timp și creativă, și încadrată într-o schemă comercială. Din nou, cheia constă în mijlocirea celor două concepte, de multe ori în antiteză.

Banii. Despre ei vorbim. Cât, cum, de ce?

Destul de recent am constatat că trebuie să existe o modalitate de cuantificare a unei lucrări, aparte decât valoarea ei estetică, care e de cele mai multe ori, discutabilă; așa că am apelat la măsurători mai precise.

Momentan, măsor orice mural în m² plus materialele utilizate pentru realizarea lucrării. Dacă există cerere în direcția asta, în mod natural se ajunge și la o convenție. 

Totuși, nu trebuie pierdut din vedre că fenomenul street art comercial reprezintă încă o noutate la noi și lucrurile sunt destul de vagi în stabilirea valorii unei lucrări. Cred că, momentan, fiecare artist își cuantifică după bunul plac munca. Am avut și proiecte în care clientul mi-a dictat bugetul, urmat de hotărârea mea de a accepta sau nu.

Consider că în România principalul factor atunci când un client alege să lucreze cu un artist este încă  reprezentat de fee-ul cerut. Multe proiecte nu se realizează din lipsă de fonduri. 

În afară de bani, pot fi situații când artistul alege să refuze un proiect. Motive posibile: atitudinea unui client din cale a afară de dificil sau cu pretenții nefondate care depășesc bugetul alocat. De asemenea, nu îmi place atitudinea clienților din care reiese că m-au angajat ca simplu executant al unei idei lipsite de consistență.

Cerințe și rezolvări. E ok, nu se poate

N-a fost o cerință din cale afară de exagerată, ci mai degrabă un experiment pe care l-am încercat. Era vorba despre o intrare într-un spațiu pentru evenimente, iar clientul mi-a propus să pictez niște gheișe contemporane. Problema era că imediat după ce am văzut spațiul, am avut o viziune legată de ce anume trebuie pictat în locul respectiv.

Știam că e aproape imposibil să schimb ideea inițială a clientului, așa că am recurs la tactica conform motto-ului: ”e mai ușor să obții iertare decât aprobare”.

Am pictat o mască nepaleză care devenea completă în momentul în care cele două uși rabatante ale intrării erau în poziție de repaus. M-am mișcat rapid să termin lucrarea, iar la întoarcerea clientului am avut surpriza să-i placă ideea mea și am respirat ușurată că toată lumea a fost mulțumită în final.

Am avut noroc, însă. Majoritatea clienților au pretenția că dacă finanțează un proiect atunci să aibă și ultimul cuvânt.

Arta stradală, publicul și autoritățile - evoluție sau involuție?

Street art-ul reprezintă o platformă și o galerie de artă contemporană în spațiul public care promovează tinerii artiști. Fenomenul ține de susținerea și încurajarea comunității artistice astfel încât ea să fie apreciată și să aibă un rol coerent în societate și, pe de altă parte, să facă arta mai accesibilă, să o scoată din mediul formal.  

În vremuri în care lumea e prea ocupată să viziteze un muzeu sau o galerie de artă, cel mai bun lucru este să te duci tu cu arta la oameni. De asemenea, arta stradală revitalizează mediul urban prin estetic, culoare, concept, funcționând ca o unealtă în slujba frumosului, cu menirea de a schimba mentalități.

Interesul publicului român a tot evoluat, au apărut și evenimente de acest gen în majoritatea orașelor mari din țară, la București, Sibiu, Brașov, Timișoara etc. Din păcate, autoritățile nu sunt foarte deschise și nu prea oferă fonduri pentru astfel de manifestări pentru că nu le consideră prioritare sau pentru că încă le privesc ca pe un domeniu SF, iar ministrul Culturii cu siguranță are treburi ‘’mult mai importante’’ de rezolvat. Finanțarea venind din sectorul privat sau comercial. 

Viitorul nu sună rău, să știi. Un prim pas a fost deja făcut, se vorbește despre arta stradală ca despre un nou satelit aterizat pe orbita spațiului carpatin, iar un alt pas este simplul fapt că avem această conversație care acum 7/8 ani sigur era o utopie.

Și totuși, cum e cu banii? 

Pentru mine, street art-ul reprezintă o pasiune de suflet, însă proiectele în domeniu sunt prea puține și nu apar în mod constant pentru a mă putea susține din acest domeniu. De aceea lucrez ca designer grafic, iar în paralel realizez și proiectele de street.

Aș vrea să spun că singura soluție ar fi o schimbare de guvern. Dar problema este înrădăcinată în mentalități, care par să se schimbe treptat și la noi, dar nu în ritmul în care artele să se poată susține singure, bineînțeles nu în condițiile în care se taie în mod constant fondurile dedicate culturii.