[Pictorimea bună] Andrei Nuțu: Mă ajută să văd și perspectiva cumpărătorilor, dar nu sunt de fiecare dată de acord cu ei

Andrei Nuțu, pictor care se consideră abia la început, spune că a avut șansa de a cunoaște oameni interesați de lucrările sale, atât din țară cât și din străinătate. Iar opțiunile acestora erau destul de variate. De obicei, spune el, cel mai des se întâmplă să fie abordat direct pe canalele de socializare.

De altfel, zice Andrei apropo de felul în care își promovează lucrarile, foarte rar simte nevoia să posteze ceva.

Dar, când o fac, apelez la canalele de socializare de tip Facebook sau Instagram. 

Iar daca am vorbit despre treburi prozaice precum social media, sa facem mentiune si despre dilemele reale ale unui artist. In cazul lui Andrei, intrebarea pe care si-o pune adesea este: sunt pe calea cea buna? Sau ”cât de sincer sunt eu cu mine însumi prin arta pe care o propun și implicit cât de sincer sunt cu publicul?”. Restul, în interviul de mai jos.

Începuturile

Salut! Eu sunt Andrei Nuțu, originar din Piatra-Neamț, clujean adoptat de vreo 4 ani de zile. Studiile artistice le-am început undeva prin clasa a VI-a, la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț, la clasa doamnei profesoare Cristina Petrariu, care mi-a inspirat pasiunea pentru acest domeniu.

În clasa a IX-a, am intrat la Liceul de Arte ,,Victor Brauner”, la clasa de pictură a domnului profesor Agache Grigore, iar mai apoi la Cluj, la Universitatea de Arte și Design, aceeași specializare, cu o mică experiență de un semestru la Accademia di Belle Arte di Roma (o experiență prin care mi-am completat prezențe anterioare la numeroase expoziții și concursuri internaționale).

Nu aș putea spune cu exactitate ce m-a atras spre acest domeniu. De mic desenam și mâzgăleam pereții casei. Nu vedeam nimic deosebit în ceea ce făceam. Cu toate acestea, am câteva amintiri legate de perioada de început, amintiri pe care le rememorez și astăzi cu drag.

În perioada ciclului primar, de pildă, în cartierul în care locuiam atunci se ridica o biserică, unde, după definitivare, mergeam ca băiat de altar. Tot cam pe atunci se și picta biserica, lucru care mă fascina grozav. Așa că, atunci când prindeam puțin timp liber, luam hârtiuțe de la intrare de la pomelnice și încercam să schițez și eu din sfinții care apăreau pe pereți de la o săptămână la alta.

Cam în acea perioadă, am simțit că mă apropii mai mult de zona desenului, a picturii și mi-am dorit să o aprofundez.

Primele lucrări

Îmi este destul de greu să aleg și, mai ales, să îmi aduc aminte. Din păcate, mare parte din lucrările din perioada de început nu le-am păstrat. Dar am ales două lucrări în care am văzut, oarecum, câteva trepte lăsate în urmă.

Încă de dinainte de a începe cursurile la liceu, aveam o mare plăcere pentru zona de studiu în desen și culoare, mai ales cele legate de corpul uman și de anatomia artistică (pe care și acum le caut cu același interes).

Așa că am ales un desen din clasa a IX-a, în care am văzut poate mai multe lucruri bune decât în celelalte, care mă mulțumiseră la momentul respectiv (lucru care mi se întâmplă și acum destul de rar). A doua lucrare este, cumva, la polul opus.

Din cauza faptului că mă axam destul de mult pe o direcție mai analitică a artei, simțeam că sunt destul de rigid, că îmi înfrânez imaginația. Nu mă vedeam un mare creator în artă, original și debordant în lucrări extrem de personale. Dar într-una dintre taberele internaționale la care am participat, anume în Bitola, Macedonia, au răbufnit toate aceste frustrări și a ieșit o lucrare cam pe-aici.

M-a bucurat mult faptul că era mai stilizată, ușor diferită, că nu era o lucrare chinuită, îmbâcsită, din dorința de a reprezenta mimetic arhitectura, atmosfera, lumina și toate cele.

Stilul tău și temele abordate

Nu știu neapărat dacă am un stil anume, dar știu ce caut în lucrările mele, mai ales în cele din ultima perioadă. Ca tematică, m-a fascinat tot timpul o zonă a misticului, a spiritualului, m-a interesat să ofer pânzelor o însemnătate teologică personală. E greu să găsesc unele caracteristici universale.

Fiecare lucrare trăiește individual, mai mult sau mai puțin, în funcție de starea și de energia pe care le-am investit în ea. Spre exemplu, în proiectul de disertație pe care îl dezvolt în momentul de față mă axez destul de mult pe zona de cercetare, pe cea tehnică și pe cea teoretică.

Ca punct de pornire, am ales perioada Evului Mediu, cu precădere mijlocul și finalul dezvoltării artistice a Imperiului Bizantin și propagarea ei în zona țării noastre. Mă identific destul de mult cu filonul acesta, atât din punct de vedere geografic − aria Moldovei având  o istorie a picturii bisericești importantă și bogată − cât și ca tematică.

Profit de greutatea mesajelor din frescele ascunse de lumina exterioară și încerc să le readuc la viață, într-o conjunctură sincronizată cu perioada contemporană. Relația tradiției de această factură cu timpurile noastre, integrarea unei zone mistico-spirituale în societatea de astăzi, atât etic, cât și vizual, aș spune că sunt punctele de interes care se regăsesc în mai toate lucrările mele.

Tablouri vândute

În acest caz, o să va relatez două momente. Cel dintâi este legat de primul tablou pe care l-am vândut în viață. Eram în anul I la facultate, undeva prin luna februarie, dacă nu mă înșel, la prima expoziție ca bursier al Fundației Principesa Margareta a României.

La sfârșitul evenimentului, coordonatoarea a venit la mine și mi-a spus că cineva ar vrea să mă cunoască. Nu mi-a spus cine, a vrut să mențină suspansul. Atunci l-am întâlnit personal pe tenorul Teodor Ilincăi, pe care, cu câteva săptămâni înainte, îl văzusem pe scena Operei Române din Cluj-Napoca, ca Rodolfo în La Bohéme.

Bucuria de a-l cunoaște și de a sta de vorbă cu el a fost extrem de mare. Și-a exprimat direct părerea față de lucrările pe care le-am avut expuse, arătându-și și intenția de a o lua acasă pe una dintre ele. Ulterior, a urmat un schimb extrem de călduros de e-mailuri, iar, cu fiecare reîntâlnire, rememorăm cu bucurie acel vernisaj de la Unirii.

Cea de-a doua amintire este legată de un extrem de apropiat prieten actual, pe care l-am cunoscut, la început, prin câteva mesaje online. Într-o zi, am primit un mail de la o adresă nouă, în care cineva își exprima dorința de a vedea un portofoliu cu lucrări, în vederea achiziționării uneia dintre ele.

După un schimb destul de prompt de e-mailuri, s-a hotărât asupra unei picturi, pe care i-am dus-o în perioada următoare acasă. Așa l-am cunoscut pe Eugen. Acea întâlnire, singura tête-à-tête de până acum, a devenit pentru mine o amintire neprețuită. În multele ore petrecute la el, am povestit despre foarte multe lucruri, de la artă, cărți, cultură, despre deschiderea spirituală și așa mai departe. De atunci, ținem legătura destul de strâns și aștept cu nerăbdare următoarea noastră întrevedere.

După cele două experiențe și altele câteva, am ajuns la concluzia că nu pot avea ,,relații profesionale” fără o implicare afectivă reciprocă. Nici nu au relevanță, pentru mine, cel puțin, lucrările care au facilitat aceste întâlniri, ci doar faptul că am avut bucuria și onoarea să întâlnesc oameni cu totul speciali prin intermediul lor.

Promovare, expunere

Încă nu am intrat atât de bine în pâine, ca să zic așa. Încă mă consider în perioada de acumulare și de studiu. De multe ori, îmi ascund lucrările în spatele dulapurilor și doar eu știu de ele. Rareori simt nevoia să postez ceva. Dar, când o fac, apelez la canalele de socializare de tip Facebook sau Instagram.

Nu este nimic programat sau gândit în prealabil. Poate și din comoditate am ajuns la formula aceasta. Acum sunt în lucru cu un site personal. Sper să o scot la capăt. Până acum, promovarea pe care mi-am făcut-o în mediul online a fost destul de satisfăcătoare, comparativ cu nivelul de muncă și de implicare pe care le-am depus.

Lucrările tale preferate

Nu cred că am o lucrare anume de care să mă simt atașat în mod deosebit. Mai mult aș spune că îmi este la suflet proiectul de licență și întreaga serie de picturi care a construit expoziția Metanoia. Îmi dorisem extrem de mult să fac ceva care să mă reprezinte.

Aveam această pretenție de la mine pentru finalizarea ciclului de licență, astfel încât am încercat să fiu cât mai sincer cu mine, să îmi văd limitele tehnice și conceptuale, iar, ca rezultat, s-a născut acest proiect.

De foarte multe ori mi se întâmplă să nu mă regăsesc în lucrările vechi sau să nu mai țin minte când și unde le-a făcut. Cred că este o detașare firească, până la urmă. Odată cu trecerea timpului, am acumulat mai multe experiențe diverse, care mi-au modificat legătura și contactul cu exteriorul. Ești altineva, cu totul diferit de persoana care a realizat, în urmă cu  câțiva ani, toate acele lucrări.

Asta se aplică, cel puțin la mine, și la revederea tablourilor mai vechi. Am avut experiența aceasta și la câteva zile după ce am definitivat o lucrare, anume să mă simt cu totul străin de ea, dar asta nu neapărat într-un sens negativ. O vedeam atribuită altcuiva, nu mie. Era pur și simplu o etapă depășită.

De multe ori, în cazul lucrărilor mele, nu eram pe același vibe cu cei care le vedeau. Și aici mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva în modul de abordare și de relaționare cu propriile lucrări. Sa le văd mai detașat, mai proaspăt și mai obiectiv. Bineînțeles, de multe ori mă consult cu prieteni și cu profesori în a căror părere mă încred, iar de multe ori feedback-ul este similar.

Preferințele personale nu cred că ajută prea mult la propulsarea sau promovarea unei lucrări. E mai mult o conexiune tainică între mine și ea. Poate acea lucrare a fost făcută în anumite momente copleșitoare din punct de vedere emoțional sau sunt un flash-back către amintiri prețioase pentru mine. Asta nu pot justifica de multe ori nici în cuvinte și este o experiență cu totul  personală, care nu ține de calitățile vizuale sau de virtuozitățile tehnice din lucrare.

Cumpărătorii tăi de până acum

Am avut șansa de a cunoaște oameni interesați de lucrările mele, dar nu atât de mulți cât să ajung la o anumită tipologie. Au fost oameni destul de diverși, atât din țară cât și din străinătate, cu opțiuni destul de variate. De obicei, sunt abordat direct pe canalele de socializare.

Mă ajută destul de mult să văd și perspectiva cumpărătorilor, bineînțeles, dar nu sunt de fiecare dată și de acord cu ei. Dar poți să vezi cam care sunt cerințele sau cum s-ar zice, ce prinde la public. Acum depinde și de experiența și de rafinamentul celor interesați însă, pe mine personal mă încântă de fiecare dată când lucrările mele bucură pe cineva, indiferent de relația acelei persoane cu arta contemporană.

Meseria (sic) de pictor

Eu unul o văd undeva pe la mijloc ca adevăr, în tot amalgamul de povești și de stereotipuri create în spațiul românesc. Cred că nu se mai aplică sintagma că ,,artiștii sunt muritori de foame”. Și cu medicina sau cu dreptul terminat sunt convins că sunt șanse să se ajungă în același punct dacă nu te implici și nu te zbați puțin.

Astăzi avem o deschiere fantastică pentru promovare, legături puternice cu ce se întâmplă și în Occident sau peste ocean, legături de care trebuie să profităm din plin. Eu sunt foarte bucuros că am șansa să profesez în acest domeniu, mă consider privilegiat.

Îți oferă o cu totul altă deschidere sufletească și o viziune mult mai rafinată față de tot ceea ce te înconjoară, este o modalitate de a-ți trăi viața mult mai intens și în cunoștință de cauză.

Cred că cel mai puțin se știe de tot procesul care stă în spate. Foarte des aud în jurul meu zicându-se ,,și eu puteam să fac asta”, dar niciodată sau cel puțin mai rar întâlnesc oameni care să se întrebe cum anume a ajuns artistul la sinteza asta, de câte ori a stricat, a schimbat sau a refăcut, câte etape a trebuit să ardă ca privitorul să o vadă în această formă finală.

Lumea tinde să vadă forte superficial domeniul artistic, mai mult ca pe o joacă, un hobby. Pentru mine este un full time job în care mintea trebuie să îți fie angajată 24 din 24 –  și chiar dacă nu lucrezi efectiv, concret cu materialul, gândul tot timpul rulează în background-ul minții tale.

Cum ai defini succesul în acest domeniu?

E o întrebare pe care am încercat tot timpul să o evit, pentru ca este un algoritm mult prea complex și care e facilitat de mulți factori externi pe care nu îi poți controla. Așa că limitez lucrurile la un cadru mult mai restrâns și mult mai personal.

Pentru mine, succesul este atunci când îți găsești o impăcare sufletească în ceea ce faci și când trăiești un sentiment real de recunoștință față de șansa pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Foarte mulți urmăresc să își facă un renume, să capete o validare și o recunoașterea exterioară, lucruri care pentru mine sunt subțiri, trecătoare și, de multe ori, cu două tăișuri.

Cu toții le căutăm, avem în noi, oricât de mic, acel egoism de a dovedi că am reușit, ne dorim să ieșim în față, dar consider că mulțumirea și liniștea interioară, căutate la un nivel cât mai sincer, sunt adevăratul succes.

Dileme de pictor

Dacă sunt pe calea cea bună. Cel puțin întrebarea asta îmi vine recurent în minte. De multe ori devin bulversat de diversitatea și de amalgamul artistic de astăzi. O altă dilema ar mai fi  cât de sincer sunt eu cu mine însumi prin arta pe care o propun și implicit cât de sincer sunt cu publicul.

Din cauza vitezei cu care se întâmplă totul în ziua de astăzi, riscăm să tratăm ceea ce ni se întâmplă destul de superficial, lucru care, dacă întervine și în arta ta face, cel puțin din punctul meu de vedere, ca aceasta să își piardă din valoare.

Pictori preferați

De fiecare dată când sunt întrebat asta, mintea mea e blank pentru câteva secunde. Sunt extrem de mulți artiști vizuali pe care îi admir și cărora le găsesc în particular lucruri frumoase pe care încerc să le înțeleg și să empatizez cu ele.

De foarte mult timp sunt fascinat de opera lui Diego Velasquez și a lui Corneliu Baba – chiar dacă destul de diferiți în abordare, naturalețea și lejeritatea pe care o aveau în dialogul cu materialul de lucru mi-au aratătat prezența unor virtuți tehnice și sufletești extrem de mature și de sincere.

Proiecte în desfășurare

În continuare am același plan pe care mi l-am făcut încă de când am luat-o pe drumul acesta: să lucrez. Consider că de aici vin toate celelalte în mod firesc, lucru care mi s-a confirmat, cel puțin până acum. Dar, concret, pregătesc momentan o expoziție, un duo show în Atena, în spațiile Ύλη[matter]Hyle și Space52, alături de artistul grec Adonis Stoantzikis.

După aceea mă voi axa mai mult pe proiectul de disertație. Îmi voi lua puțin timp să îl dospesc în gând, ca, ulterior să îi ofer cea mai bună formă de care sunt capabil. Sper să iasă ceva autentic.