[Povestea Graffiti BBDO] Alexandru Maftei: Primul meu coleg de la creație a fost Florin Călinescu, care se recomanda ca fiind actor, regizor și scriitor

Pentru Alexandru Maftei, începuturile lui Graffiti BBDO se leagă  de o speranță din 1990: aceea de a trăi într-o țară liberă și prosperă. 30 de ani mai târziu, vede că buba era (și este) mult mai mare și nu crede că vom ajunge în timpul vieții noastre să scăpăm de corupție, minciună, impostură, prostie și ticăloșie. Alexandru Maftei a lucrat la Graffiti în două etape mult diferite ale publicității românești. Între 1992 și 1994,  când spiritul lui creativ și rebel nu prea se împăca cu mersul la serviciu și apoi în 2000, când a activat serios ca director de creație până prin 2002. Între timp a trecut prin alte agenții și a regizat primul lui lungmetraj, "Fii cu ochii pe fericire"(1998).

Acum, la final de capitol, regizorul își amintește de spitirul de pionierat, de perioada în care Lucian Georgescu conducea armatele creative, de scenariile de film la care lucra cu acesta, după program, de hotelul Banat, cămăruța de creație și procesul de acolo, prin care a reușit să-și facă o meserie din creativitate.

Cred că agenția a fost definită de oamenii care lucrau în ea la un moment dat. Restul sunt dude corporatiste.

La Graffiti BBDO

Soția mea a vazut un anunt la UNATC în care se spunea că se caută oameni de creație. Era prin 1992. Eram tânăr și creativ și m-am dus să văd despre ce e vorba. M-au ținut o lună de probă (a trebuit să vin cu cămașă și cravată - pe care evident nu le aveam - mi-a dat mama bani să mi le cumpăr ca să fac impresie bună) și apoi mi-au zis că mă angajează. Când mi-au zis ce salariu voi avea am crezut că au greșit cu un zero în plus. Nu greșiseră.

La Graffiti am lucrat cu intermitență între 1992 și 1994 (când venea primăvara / vara mi se făcea de ducă și plecam la mare, la 2 Mai; când mi se terminau banii reveneam spășit). De fapt spiritul meu creativ și rebel nu prea se împăca cu mersul la serviciu.

Apoi am lucrat prin alte agenții, am regizat primul meu film de lung metraj "Fii cu ochii pe fericire"(1998).

Prin 2000 am revenit în Graffiti unde am activat mai serios ca director de creație până prin 2002.

Atmosfera

În perioada 92-94 erau zile în care nu prea aveam de lucru și atunci era plictiseală mare și zile când se muncea pe brânci. Era un domeniu nou pe care încercam să-l explorez - mai citeam cărți de publicitate, mai vedeam casete cu spoturi. Încercam să înțeleg cu ce se mănâncă. Nu mi-a luat prea mult timp să înțeleg cum funcționează creația. Când făceam chestii prea îndrăznețe pe care clienții nu le acceptau mă cam tufleam. Departamentul de creație era cumva motorul care ducea publicitatea românească spre progres. Altfel erau o grămadă de adaptări după spoturi străine - banii grași veneau din media. Creația nu era încă regină, chiar dacă ne umflam noi în penele creative.

Perioada 2000-2002 a fost una de maturitate în domeniu. Producțiile și campaniile făcute local au luat locul adaptărilor. Competiția în publicitate devenise acerbă - mai ales pe partea de creație. Agențiile se băteau în premii pe la festivaluri. Clienții mai începuseră și ei să miște - în sensul în care mai scăpau și chestii mai creative pe post, nu doar campanii cuminți ca la carte.

A fost și o perioadă în care am început să lucrez ca regizor de publicitate. Încercam cu fiecare spot să fac ceva deosebit, să abordez mai îndrăzneț un scenariu sau altul, să vin cu inovații sau chestii mai neașteptate. Experiența pe care o dobândisem ca om de creație în agenție mi-a oferit un avantaj competitiv între regizorii care activau pe piață, un avantaj pe care încă îl folosesc din plin și azi. Am intrat în contact cu oameni de creație veniți din Anglia și am dat cu nasul de publicitatea în stil mare - și asta devenise cumva următorul țel: adică un client mare care să facă o mega-producție super-creativă. Am avut parte și de asta.

Spiritul Graffiti BBDO

Cred că agenția a fost definită de oamenii care lucrau în ea la un moment dat. Restul sunt dude corporatiste.

În epoca de pionierat parcă nu era un spirit foarte coagulat - și din cauză că era un domeniu nou, oamenii erau foarte eterogeni, veneau și plecau. Schimbările erau rapide și haotice.

Din perioada în care Lucian Georgescu conducea Graffiti BBDO îmi amintesc de un spirit definit mai clar. Agenția era o mașinărie de producție creativă remarcabilă. Erau oameni extrem de diferiți care însă își aveau vocea lor și își găsiseră locul într-un mecanism complex care era centrat pe creativitate eficientă, de calitate, onestă, în slujba unor branduri.

Oamenii cu care ai lucrat, ai ras, te-ai certat, te-ai imprietenit

Primul meu coleg de la creație a fost Florin Călinescu care se recomanda ca fiind actor, regizor și scriitor. Avea foarte mult haz când mima inspirația creativă și dicta câte un scenariu de spot.  Apoi era colegul meu de facultate Vali Hotea, căruia îi fumam țigările când ale mele se terminau - în micuța cămăruță destinată creației din hotel Banat totul , dar absolut totul, era impregnat cu miros de țigări... Doamne, nici nu știu cum de puteam fuma atât. Mi se pare neverosimil. La salariu îi cumpăram câteva pachete. Tot la salariu ne luam niște țigări mai fine ( de obicei fumam Gauloises) de genul Dunhill sau John Player Special sau Rothmans. Era epoca în care explodau buticurile în București.

Apoi era Lucian Georgescu cu care mai rămâneam după program să bricolăm la scenarii de film - am scris împreună scenariul filmului meu de diplomă, "În fiecare zi e noapte" - erau la Graffiti pe atunci niște mașini electrice de scris cu memorie. Pe Ovidiu Bose Paștina îl aveam și profesor la facultate - el era unul dintre primii regizori care au făcut publicitate. Îl admiram pentru un soi de acuitate a gândirii creative. Era extrem de pătrunzător și de atent. Mi-l amintesc foarte bine pe Radu Rotaru - el conducea partea de producție video. Avea o voce care devenise extrem de familiară căci și-o pusese pe nenumărate spoturi TV și radio.

Din cea de a doua mea perioadă din Graffiti - care devenise între timp și BBDO - îmi amintesc de o grămadă de oameni cu care am lucrat la creație - Adrian Preda, Gelu Florea, Radu Zaharescu, Cristina și Dan Panaitescu, Cati Orbulescu, Alina Nedelcu, Rafael Marinescu, Adrian Poenaru, Puiu Oncescu, Valentin Petuhov, Adela Dan. Agenția se mutase într-o vilă superbă chiar la intrarea în palatul Cotroceni și la un moment dat ne făcuserăm un obicei să gătim și să mâncăm împreună la prânz, în curtea agenției. Cineva gătea pentru toată gașca câte ceva. A doua zi gătea altcineva.

Amintiri

Hotelul Banat și cămăruța de la creație cred că sunt cele mai pregnante amintiri. Și cum priveam pe geam lunea dimineață și de crengile copacilor din fața hotelului câteodată atârnau chiloți de damă ce părea că fuseseră aruncați de la ultimele etaje, unde se mai închiriau camere de hotel pe perioade scurte.

Cu ce ai ramas

Cred că în toți anii în care am lucrat la Graffiti, dar și prin alte agenții, am deprins și mi-am exersat gândirea creativă. Am descoperit că procesul creativ nu este doar inspirație și atât - ci este completat și de o serie de procedee și metode prin care poți explora creativ diferite teme concrete.

Am reușit să-mi fac o meserie din creativitate. Iar perioada în care am început să regizez spoturi a fost una extrem de densă, m-a format ca regizor de publicitate - căci înțelegeam întreg mecanismul creativ și de marketing din spatele deciziilor regizorale pe care eram pus să le fac.

Am rămas cu plăcerea de a face un brainstorm cu alți oameni, plăcerea de lucru în echipă, plăcerea de a săpa mai adânc în căutarea unei soluții creative. În general plăceri ce țin de creație.

Sfarsitul Graffiti BBDO

Începuturile lui Graffiti /BBDO se leagă pentru mine de o speranță pe care am avut-o în 1990 și anume aceea de a trăi într-o țară liberă și prosperă. 30 de ani mai târziu văd și realizez că buba era și este mult mai mare și că nu cred că vom ajunge în timpul vieții noastre să scăpăm de corupție, minciună, impostură, prostie și ticăloșie.

Faptul că se închide prima agenție de publicitate care a apărut după 1989 îmi spune că nu mai este un business rentabil. Pentru că economia de piață este descurajată consecvent prin politicile de stat ale unui guvern democratic ales - dar corupt - care vrea să stăpânească fără prea multe bătăi de cap un popor pe care și-l dorește înapoiat, analfabet și supus. Este un semn că vom reveni într-o dictatură.