[Povestea Graffiti BBDO] Stefan Chiritescu: Inseamna disparitia romantismului in publicitatea noastra

Toti cei care il cunosc pe Stefan Chiritescu, director de strategie Kubis Interactive, stiu ca pentru el Graffiti a insemnat acasa. Acolo s-a intamplat intalnirea vietii lui profesionale cu dom Profesor si acolo, timp de 10 ani, a avut cele mai mari bucurii si cele mai mari dezamagiri, a facut lucruri bune si greseli uriase. Acum, cand Graffiti BBDO pune punct de final la un capitol important in publicitatea romaneasca, adunam istoriile celor care au trecut prin aceasta agentie.

Moraru a zis-o cel mai plastic “O multinationala cu suflet de agentie mica”. Asta a fost mereu Graffitiul meu. Munca multa, party si mai mult. A fost o perioada in care abia asteptam sa se faca dimineata ca sa ajung la birou. Stiu ca suna ciudat, dar exact asa ma simteam, povesteste Stefan

Despre vila din Cotroceni, mansarda in care se dezbateau idei, curtea pe care se bateau clientii vara, joia cu happy hour, campaniile care s-au mesterit acolo si prieteniile care au ramas mult dupa, in randurile de mai jos.

La Graffiti BBDO

Intrasem in industrie in 2001 cu gandul sa ma fac planner. Nu s-a putut de la inceput si am aplicat o solutie laterala: timp de 4 am fost cs, unul foarte slab cred :). In 2005 Leo era agentia pe val si cautau account. Am aplicat, Boti m-a chemat la interviu si mi-a zis dupa mai multe intalniri ca o sa ma plictisesc de moarte daca lucrez pe tampoane. Mi-a zis sa am rabdare ca ceva bun va veni. M-am enervat groaznic ca mi-a dat cu flit, dar in doua saptamani m-a sunat Ioana Plesa sa ma intrebe daca vreau sa fiu junior planner la Graffiti.

A urmat intalnirea vietii mele profesionale cu dom Profesor si timp de 10 ani am jucat pe toate pozitiile de planning in BBDO. Si toate astea pentru ca Boti a vazut un potential in mine, Sorin ca a avut incredere in mine si pentru ca am muncit pe rupte in toti anii acestia.

Atmosfera

Barbu, Barbu doi cu Oana :) o sa las asta aici pentru cunoscatori.

Am locuit multa vreme in vila din Cotroceni care a fost de departe cel mai tare sediu de agentie din ro. Stateam in mansarda cu directorul de creatie (salut Predu), colegii mei de la planning, graphic designerii si celebrul Hulea, mare director de IT.

Aveam o curte imensa pe care se bateau clientii vara (practic se rezerva foisorul pe jumatati de ora), joia era happy hour pana venea politia sau rasaritul.

De asemenea, Joia era folosita pentru interviurile cu oamenii pe care ni-i doream neaparat. Evident se tineau in curte, unde candidatii vedeau cum sfaria gratarul cu mici, cum Moraru (de care tot zic ca e cel mai smecher CEO ever) turna bere pentru diversi colegi, cum jucam baschet, cum jucam ping pong si tot asa.

Industria traia razboiul de putere dat intre Leo si McCann, dar noi aveam propriul ritm si o bucurie simpla de a face campanii misto. Desigur, nu luam numarul lor de premii, dar le luam pe ale noastre si faceam campanii misto. Foarte misto. Genul de campanii pentru care Cernica-managing directorul nostru isi paria salariul cu Catalin Ignat de la Tuborg. Cernica won, iar Ema, Diana, Adina, Docea, Anca si Isop au facut TU si Fuborg.

Sau genul de campanii pentru care Calin de la Pepsi a fost dispus sa plateasca o amenda ca sa oprim un meci de fotbal si sa facem o activare desteapta pentru Pepsi Light. Sau genul de campanii pentru care Carmen Baltag de la Wrigley a fost dispusa sa faca un video clip pentru Juicy Fruit.

Spiritul Graffiti BBDO

Moraru a zis-o cel mai plastic “O multinationala cu suflet de agentie mica”. Asta a fost mereu Graffitiul meu. Munca multa, party si mai mult. A fost o perioada in care abia asteptam sa se faca dimineata ca sa ajung la birou. Stiu ca suna ciudat, dar exact asa ma simteam. Pentru ca era fun, pentru ca era treaba misto de facut, pentru ca cei mai buni prieteni ai mei erau acolo.

Ale mele personale: constructia unui departament de strategie in jurul lui Sorin impreuna cu Docea, Sendroiu, Roman, Alice, Paga,  constructia impreuna cu Cristi si Miru a zonei de digital, campaniile la Pepsi, Orbit, Lays, Alliaz-Tiriac Pensii Private, Banca Romaneasca, Grand Effie-ul cu Pepsi Vintage, pitchul Petrom care cred ca e cea tare prezentare de pitch in care am fost implicat, intalnirile recurente de la Tap Tap ( salut, gasca)

Oamenii cu care ai lucrat, ai ras, te-ai certat, te-ai imprietenit

Cand stai 10 ani intr-un loc cunosti multi oameni. Stiu sigur ca as uita pe cineva care mi-e drag si nu as vrea sa fac asta. Insa, Gelu a scris (ma rog, un fel de a spune pentru ca e un mix de scris si colaj) o carte despre noi. Cred ca inca e la Carturesti si cred ca ar trebui luata acum ca e fix momentul ei.

Am zis mai sus de Tap Tap care este locul reintalnirilor noastre. Un loc in care am inceput sa mergem intr-un moment greu al agentiei, dar care usor, usor s-a transformat in locul in care bucuria prieteniei dintre noi ne ajuta sa reluam orice discutie exact din momentul in care am lasat-o, desi poate nu ne-am vazut luni intregi.

E un loc in care am degustat victorii, infrangeri, plecari, reintoarceri.

Amintiri

Vesnica gluma a lui Nepotu cu “eu sunt nepotul lui Burci” aplicata oricarui nou venit.

Plimbarile lui Gongu prin birouri pe la ora 16.00 in cautare de ceva bun

Intrebarea lui Ema de pe la aceeasi ora “ bai bem si noi o bere la green?” “Cum cand? Acum”

Pariurile lui Sendroiu si Psatta.

Privirea patrunzatoare a lui Roman cand nu-i placea ceva.

Prima prezentare a lui Docea pe o promotie simpla care avea un intro de vreo 67 de slideuri. De strategie. Era un fel de Biblie a strategiei. Aplicata unei promotii cu dopuri.

Momentul in care am plecat din Turnescu si ne-am mutat la Romana la bloc.

Pranzurile de la Bradet.

Discutiile creative dintre Predu si Cernica. Doamne, ce spectacol.

Logoul de la Dealul Sperantei care de fapt trebuia sa fie Darul Sperantei si incercarea mea disperata de a explica managemtului ca noua noastra fundatie are nevoie de un deal in logo. Nu avea.

Prezentarea de pitch de la Real in care fiecare slide nou era o surpriza caci cel care o ansamblase nu a aparut si la prezentare. Am castigat. Apoi Predu a gasit sloganul “ Fara Egal” la ora 1 noaptea intr-un meeting cu clientul. Da, cu clientul. Real fara egal este un slogan care si azi e mentionat prin researchuri. Desi brandul nu mai exista. Good job, Predatorule.

Cu ce ai ramas

Toti cei care ma cunosc, stiu ca pentru mine Graffiti este acasa. Acolo am invatat tot ce stiu, m-am intalnit cu niste oameni umitori. Am avut cele mai mari bucurii. Am avut cele mai mari dezamagiri. Am facut lucruri bune, am facut greseli uriase. Am vorbit de prea multe ori cand trebuia sa tac. Am tacut de prea multe ori cand trebuia sa vorbesc.

Am fost in department cu cei mai buni planneri din tara asta (stiu ca sunt subiectiv si nici nu incerc sa ascund asta): Dom profesor, Docea, Sendroiu, Roman, Alice, Paga

Am lucrat cu niste oameni de creatie care mi-au luminat fata si mi-au bucurat inima cu munca lor, cu niste oameni de cs care au tras mereu sa se intample treaba. Chiar cand parea imposibil.Chiat cand nu iesea perfect.

Pentru mine a fost un loc perfect tocmai pentru ca a fost un loc imperfect. Pentru mine profesional cei 10 ani de Graffiti si Proximity au fost anii mei de glorie. Si sunt foarte recunoascator pentru fiecare zi din acesti 10 ani pentru ca azi sunt un om complet profesional.

Sfarsitul Graffiti BBDO

Inseamna disparitia romantismului in publicitatea noastra. Graffiti a fost prima agentie de la noi. Mi se pare foarte nedrept pentru toti cei care am fost acolo ca s-a ajuns aici. Mi se pare foarte nedrept pentru ca Graffiti nu a avut niciodata un produs prost. Chiar si in ultima parte a existentei chinuite a acestui brand, agentia a livrat munca de calitate, a castigat pitchuri importante, a castigat premii, a ajutat business-uri sa creasca.

Graffiti nu a murit pentru ca nu a avut un produs bun. Graffiti a murit pentru ca a fost administrat gresit.