Cumulat, Iuliana Panache și Dan Moga au la activ nu mai puțin de 18 ani petrecuți în trustul Pro. O perioadă în care Iuliana prelua marketingul radiourilor din trust, unde principiul "cu bani poate oricine, hai să vedem cum merge fără" a obligat-o, alături de echipa ei, să opereze foarte creativ. De cealaltă parte, Dan a ajuns în Departamentul Promo al ProTV după absolvirea Școlii de Jurnalism TV BBC; unul dintre primele lui proiecte a fost promo-ul premierei Seinfeld în România. Ulterior, a devenit producător principal, apoi coordonator al departamentului; pe lângă lucrul pe toate posturile TV și radio din trust, aici intrau și publicațiile, producțiile din Buftea sau proiectele pentru compania-mamă, Central European Media Enterprises (CME).
Prin 2011, cuplul a dat curs ambițiilor de antreprenoriat și a pornit Mindopoly, un studio de comunicare care la început făcea cam de toate, după nevoile și bugetele clienților pe fondul crizei.
Treptat, criza s-a mai lăsat, lucrurile s-au mai cernut, iar focusul Mindopoly a revenit în zona creației și producției video, în special pentru online. Astfel, prin 2014 apărea și primul studio chroma al Mindopoly, mai mic decât cel de-al doilea, construit de Dan anul trecut.
Deși focusul rămâne în zona producției video (din total venituri 2018, 62% au venit de aici), studioul oferă și servicii de content marketing, creație sau graphic design.
Astăzi, Iuliana și Dan lucrează în egală măsură cu agenții și clienți direcți, mulți din zonele retail și food, dar și din energie, telecom sau finanțe. Iar pe viitor plănuiesc dezvoltarea unei platforme de conținut proprii. Povestea lor pe larg, în continuare.
Iuliana Panache, 6 ani pe radiourile Pro
Iuliana: Am ajuns în Pro în 2005, după vreo 10 ani de presă scrisă, domeniu pe care, la un moment dat, credeam că nu îl voi părăsi în veci. M-a convins însă Costi Mocanu să vin în Pro și aveam de ales dintre 3 joburi în TV și unul în radio. Am ales radioul fără să stau pe gânduri, și aveam să fiu, pentru câteva luni, PR-ul radiourilor Pro.
Apoi a început aventura marketingului radiourilor din trust, unde un principiu de bază era ”cu bani poate oricine. Ia sa vedem cum e fără”. At the end of the day, asta ne-a obligat să fim creativi, și mai creativi, și mai creativi, să găsim soluții și să fim out of the box. Uneori chiar ne ieșea.
Am învățat foarte mult, am făcut super evenimente cu ProFM, revelioane în Piața Revoluției și concerte, lansări de noi canale on-air și online. Însă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat a fost echipa; niciunul dintre lucrurile bune pe care le-am dus la cap nu mi-ar fi ieșit fără colegii mei.
12 ani în trustul Pro: Dan Moga
Dan: Am învățat să fac televiziune la primul post independent din România, TVT ’89 din Timișoara, în 1990. Sună din Mezozoic, dar dinozaurii au devenit ceva comun de la Jurassic Park încoace. A fost o școală bună, o perioadă în care multe organizații internaționale investeau în presa liberă, în libertatea cuvântului.
În 1994 am absolvit Școala de Jurnalism TV BBC, iar în 1997 am venit la ProTV, în probe la Departamentul Promo. Coordonatorul era Marsha Greenberg, un creativ din echipa americană adusă să construiască stația într-o direcție originală. Deja exista A1, o copie a TVR pe vremea aia, nimic fantastic.
Printre primele mele proiecte a fost premiera Seinfeld - un sitcom aparte, umor evreiesc, intra pe segmentul de după MASH (foarte popular în acea vreme). Îmi amintesc că Marsha era sceptică în ceea ce mă privea. Aveam, totuși, 7 ani de televiziune și evident că m-am descurcat, Seinfeld a fost un hit încă de la primele episoade.
În 1999 am devenit producător principal, apoi în 2001, managerul departamentului de promo. Lucram deja pentru toate canalele TV ale trustului, posturile de radio și încet, încet a venit și rândul publicațiilor, a trailerelor pentru filmele din Buftea. Și, bineînțeles, a filmelor corporate pentru CME, compania-mamă.
Toate astea însemnau să lucrezi direct cu Adrian Sârbu, iar Sârbu avea un standard foarte ridicat, “outstanding” se numea etalonul lui, de la idee până la realizare. Ceea ce s-a văzut foarte clar în audiențe. Îmi amintesc că nu exista cuvântul "concurență" în ProTV, care concurență?!
Să fii producător de promo e un job aparte, trebuie să știi ceva din toate, să scrii, să editezi, să regizezi. Esențial e să ai imaginație, să reușești în fiecare an ca lansarea unui show să nu semene cu cea trecută, să te facă să ridici capul din farfurie și să rămâi, nu-i așa, pe ProTV, te uiți și câștigi :) Nici măcar promo-urile filmelor nu se reciclau. Și acum ”Singur acasă” are un promo nou, original, la fiecare difuzare!
Cantitatea de muncă era uriașă, fiecare zi însemna zeci de deadline-uri, zeci de promo-uri ale noilor programe ce urmau să intre pe toate canalele trustului. Înainte de criză, în departament erau 53 de oameni, lucram pentru ProTV, Acasă, ProCinema, Sport.ro, MTV, ProFM, InfoPro, publicațiile Mediafax, tot ce producea trustul.
Toate proiectele mi-au fost dragi. ProTV a revoluționat contentul TV, a fost pionier în tot ce a creat, production design, dimensiunea, abordarea, scenariul – de la ”Ora 7, Bună Dimineața” cu Florin Călinescu, la Revelioanele ProTV, de la Generația Pro la Roata Norocului, Știrile ProTV, Chestiunea Zilei, Ministerul Comediei, SuperBingoProTV, campaniile de 1 decembrie, aniversarea ProTV, Alege Asia, Vara Ispitelor, Lanțul Slăbiciunilor etc, atât de multe că nici nu își mai amintește nimeni. Lansare, relansare, campanie după campanie. Efort constant și consistent.
Iar, în TV, promo-ul e diferit față de advertising. Lumea televiziunii are alte reguli și fluențe care, cumva, sunt mai adecvate acum comunicării online decât cele din advertising.
Din 2011, antreprenoriat. Contextul de atunci
Iuliana: Pe 21 februarie 2011, la fix 6 ani de la început, am încheiat colaborarea cu Pro-ul. Ideea unui business ne bântuia de multă vreme, ne-au trecut multe idei crețe prin cap, dar până la urmă, am zis să începem, totuși, cu lucruri la care ne pricepem și să folosim ce avem în minte. Așa a apărut, de altfel, și numele Mindopoly.
Ne era clar că vom merge în zona comunicării, dar cam atât; România era încă în criză, iar bugetele de marketing micșorate/tăiate de tot. Eu eram mereu întrebată de ce naiba plec dintr-o funcție ok, cu salariu bun, din una dintre cele mai stabile companii (la momentul acela). Însă pentru mine era clar, oricât de nebunesc părea. Planul era ca după 2 ani să mă urmeze și Dan, dar totul s-a întâmplat mai repede, după 6 luni de la plecarea mea. Na! A fost ca un salt în gol cu parașuta, fără să știu care e butonul de deschidere.
Dan: Visul meu era să-mi fac propriul studio, așa că în 2011, imediat după lansarea primului sezon din Vocea României, am hotărât să mă despart de echipa cu care lucrasem 14 ani. În scurt timp, am realizat că puteam să fac asta mult mai devreme.
Nu cunoșteam piața video, trăiam în bula ProTV unde totul era video :) Ne-am aruncat cu capul înainte. Abia începuse lumea să descopere social media, iar printre clienții noștri erau multe agenții de PR. Făceam filme corporate sau de produs, filmam evenimente, conferințe de presă, livram montajele, acum producem live-uri de la evenimente similare. Evoluția e dramatică, cererea de content online a explodat. Acum problema clienților e alta; content e, producem, dar cum facem să știe lumea de el? Ei bine, avem soluții și pentru asta :)
Serviciile și evoluția lor
Iuliana: Am intrat pe această piață în plină criză financiară. Aveam să-mi dau seama că asta m-a ajutat. Veneam cu knowhow din Pro (super școală, de altfel), scriam bine (fusesem jurnalist), așa că puteam să fiu mai mulți deodată: și strateg, și copywriter, și producer, și de toate.
”Am vrea să facem asta. Voi faceți așa ceva?” ”Da, sigur. Și facem și video.” Cam așa erau toate discuțiile mele cu potențialii clienți. Nu ziceam niciodată "nu" și le spuneam mereu de video. Asta fac și acum, deși noi producem și conținut scris (print și online), facem și creație, și graphic design.
În primii ani, chiar făceam de toate. PR, marketing, spoturi audio, spoturi video, evenimente. Alături de colaboratori, eram mereu gata să livrăm orice era nevoie. În timp, lucrurile s-au cernut, iar discursul meu permanent a început să dea roade :)
Ne-am dus tot mai mult în zona de video, creație și producție, ne-am făcut și primul studio de chroma, apoi pe al doilea (mai mare); am investit mult ca să facem totul in-house. Am putut să ținem costurile sub control, să ținem cont și de bugetele clienților și, în general să fim flexibili, să livrăm calitate la un preț corect, fără a fi neapărat ieftini.
Dan: La unul din primele meetinguri, un client m-a întrebat ”bine-bine, ai fost manager, PROTV, bla-bla, dar cum mă poți ajuta?”. Am avut o revelație în momentul ăla, am conștientizat cât de multe pot să fac - băi baiatule, păi eu îți scriu un scenariu, ți-l filmez și în 2 zile ai un film despre ce știi tu să faci, fair enough?
Și acum ne întreabă clienții ce putem face; tot ce se vede și se aude, înregistrat sau live. Avem un studio unde putem produce orice, în chroma sau în decor, avem cele mai noi lumini ARRI, 5 camere, trei grupuri de montaj și mult knowhow. Media de experiență în video a echipei este de 23 de ani. Cam asta e evoluția.
Chiar dacă în primii ani a fost greu, nu am regretat niciun moment. În 3 ani am construit primul studio, acum un an l-am construit pe cel de-al doilea. Și încă unul pentru un client. Îmi place să construiesc.
Primii clienți
Iuliana: Primul client mare cu care am semnat un contract cu flat fee a fost AFI Palace Cotroceni. Cu echipa de marketing (condusă atunci de Aura Dinu) mă știam de pe vremea în care eram director de marketing în ProFM și făceam împreună tot felul de proiecte. Pentru câțiva ani am făcut creația pentru AFI.
Dan: Încet au venit și alții, cred că ne-au ajutat prețurile de atunci, era chiar după criză, ne-am stabilit niște tarife care se pare că erau pe placul clienților. Nu știam care e mercurialul pieței, negociam costul pe proiect astfel încât să fie toată lumea ok, win-win situation.
În AFI am găsit o echipă foarte deschisă, am făcut multe împreună - evenimente, concerte, youtubes, animații cu promoții pentru indoor, outdoor-uri, spoturi radio, multă promoție. Bună!
Cele mai complexe proiecte
Iuliana: Poate cel mai complex proiect de până acum este ”Războiul de 100 de ani”, o platformă de conținut (video și scris) pe care am construit-o nu de la zero, ci de la minus infinit.
Am primit de la client (Fundația pentru școală) cel mai brief dintre briefuri: vrem să facem ceva despre maghiari, pentru români, în an de centenar. Adică să mai împrietenim puțin două tabere care, dacă ne luăm după agenda politică, sunt mereu în stare de alertă și gata să se lupte între ele. Așa a apărut acest "război", dus în online (aici și aici) pe tot felul de fronturi: mâncare, băutură, umor, literatură, artă etc.
Nu ne-am propus să aflăm al cui e Ardealul (nici nu ne interesează), dar măcar știm dacă palinka e mai bun decât țuica, dacă langoșul e mai bun decât gogoșile, aflăm despre scriitori maghiari și români. Lupta-i dreaptă și echilibrată până acum :)
Nici despre revista lunară pe care o facem pentru Mega Image nu aș zice că e un proiect simplu, dimpotrivă. Iar măsura complexității este direct proporțională cu implicarea noastră. În multe dintre cazuri, funcționăm ca o redacție externă pentru clienții noștri.
Clienții Mindopoly
Iuliana: În proporție de 99,99% sunt clienți locali, dar am avut și câteva colaborări externe. Avem mulți clienți din retail, din industria de food, dar și din energie, telecom, finanțe.
Lucrăm în egală măsură cu agentii și clienți direcți. Agențiile ne subcontractează pentru producție video, creație și graphic design. Pentru clienții noștri direcți facem mai mult: content marketing (cu tot ce presupune acest lucru), creație, producție video, graphic design și DTP.
Evoluția cifrei de afaceri. Business per serviciu
Iuliana: Am crescut constant. Cel mai bun an a fost 2018, când am avut o creștere a cifrei de afaceri de 57% față de 2017. Iar din totalul lui 2018, producția video înseamnă mai mult de jumătate, mai precis 62%.
2019 se anunță un an bun, care să păstreze trendul crescător, deși în primele luni, cu toate mișcările din zona politică, am simțit că ritmul nu a fost același ca la începutul lui 2018 și că clienții sunt, cumva, mai reținuti.
Proiecte curente și direcții de dezvoltare
Iuliana: Mă bucur că vom continua ”Războiul de 100 de ani”, așa că va trebui să descoperim noi fronturi pe care să ne ducem bătăliile. Continuăm colaborarea cu clienții tradiționali și sper să povestim curând de alții noi. Cât despre dezvoltare, sunt convinsă că vioara întâi în comunicare va fi conținutul, cel video în special. Iar visul nostru, care începe să se contureze, este să avem propria platformă de conținut.
Dan: Microbul televiziunii a rămas. Și acum, de câte ori intrăm în live, mă trece un fior. E un buton pe care scrie “Stream”, când îl apeși se face roșu și sângele curge mai repede. Apoi, într-o fereastră mica, gri, apare imaginea. Bang, suntem live! Și realizezi că s-a născut ceva nou, ai creat ceva ce nu exista cu câteva secunde în urmă. Și sute de oameni se adună aproape instantaneu să vadă ce ai creat tu. E fantastic!
Ei bine, la asta lucrăm, suntem în faza în care distilăm proiectul. Urmează greul, să găsim finanțarea pentru start.