Line-up Smida Jazz Festival 2019

Line-up Smida Jazz Festival 2019

Pentru a 4-a oară, vă dăm întâlnire la Smida Jazz, festival dedicat jazz-ului de avangardă ce se desfășoară în pitorescul sat Smida (comuna Beliș, județul Cluj - în mijlocul Parcului Natural Apuseni). Pe parcursul a 3 zile, între 15 și 17 august, de joi până duminică după-amiază, vă invităm să petreceți o mini-vacanță în Apuseni, în cadrul căreia veți putea lua parte la tot felul de activități în aer liber și la concertele a 9 grupuri muzicale avangardiste (naționale și internaționale). La fața locului, vom amenaja camping, food court, parcare și vom pune la dispoziție mijloace de transport în comun pentru deplasarea înspre și dinspre Smida.

 

Grupurile care alcătuiesc lineup-ul #smidajazz2019 sunt:

  • Nik Bärtsch's RONIN: încorporează elemente din lumi muzicale disparate, fie ele funk, muzică clasică sau elemente din muzica ritualică japoneză, contopite într-un stil nou, coerent;
  • James Holden & The Animal Spirits - un producător electronic, “șaman al sintetizatorului” + muzicieni axați pe improvizație = un grup care îmbină jazz astral, minimal și ritmuri ale muzicii nord-africane, combinație descrisă de Holden ca “folk-trance”;
  • Mammal Hands - unul dintre cele mai palpitante grupuri din Europa, asemănat cu GoGo Penguin și Portico Quartet și reprezentat de celebra Casă de Discuri Gondwana Records;
  • Phronesis - “Una dintre cele mai dinamice trupe europene de jazz ”, conform The Guardian;
  • Szun Waves: vin în premieră în România și aduc sound-uri de pe "New Hymn To Freedom", numit de Shabaka Hutchings (Sons of Kemet) albumul de jazz contemporan al anului 2018;
  • LBT Leo Betzl Trio - techno-jazz realizat în totalitate acustic la pian, chitară bas și tobe, fără computere sau sintetizatoare;
  • Deus Ex Quartet - grup apreciat pe scena underground din Budapesta ce combină jazz-ul contemporan cu folk-ul unguresc, drum and bass-ul și ambientalul;
  • Paolo Profeti European Collective - un proiect transfrontalier, cu o componență transfrontalieră româno-italiană;
  • Flatsharks: un grup emergent și suprinzător, cu membri bine-cunoscuți pe scena de jazz românească: Cristian Ciceu, Csergo Dominic și Theodor Constantiniu

 

Programul concertelor este următorul:

  • Joi, 15 august: Deus Ex Quartet, Leo Betzl Trio, Nik Bärtsch’s Ronin
  • Vineri, 16 august: Flatsharks, Phronesis, James Holden & The Animal Spirits
  • Sâmbătă, 17 august: Paolo Profeti European Collective, Szun Waves, Mammal Hands

 

 

Cum participăm la festival și informații de interes: 

Accesul la festival, cât și la camping se face fie pe baza abonamentului (acces pe parcursul celor 3 zile), fie pe baza biletului pentru o zi. Fiecare dintre acestea asigură accesul unei singure persoane. 

Prețul abonamentelor la festival: 179 de RON (până în 31 martie), 199 RON (1 aprilie - 15 iulie), 229 RON (16 iulie - 15 august). Costul biletului pentru o zi la festival este de 80 de RON (preț unic).

Prețul abonamentelor la camping: 70 de RON (preț unic). Bilete pentru o zi la camping, care au prețul de 35 de lei, nu vor fi disponibile decât la festival, în limita disponibilității locurilor. Campingul este dotat cu pază, dușuri cu apă caldă, lavoare și toalete ecologice, iar festivalierii trebuie să aducă propriul cort. 

Biletele pot fi cumpărate de pe website sau online de pe eventbook.ro, eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro și myticket.ro, cât și offline de la partenerii acestora.

 Ca în fiecare an, copiii sub 14 ani au acces liber la festival și la camping, așa că participanții sunt încurajați să vină alături de toată familia, și chiar cu patrupezii, fiind un eveniment pet-friendly.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related