[Doi-zece, muzici bune] S-a găsit concentrat de funk la Gramofone

În 2017, lumea muzichiei românești i-a primit cu brațele deschise pe cântăreții care își spun Gramofone. Tot atunci, au scos și primul lor album, “Confessions from the Belly of the Beast”.

Paul, Vlad, Tibi, Cristi și Andrei sunt membrii trupei. Pentru numele lor de familie și rolul fiecăruia pe scenă, va trebui să parcurgeți interviul de mai jos, pe care ni l-au acordat tot în echipă. Alături le stă Andra Vasile, managerul trupei. Ca să vă faceți o idee despre muzica lor, dați play la oricare din clipurile de mai jos. E “funk-core” sau “marginally neo-soul”, după unele mărturii. 

Muzica noastră este rezultatul încercărilor de a găsi o cale de mijloc între soul, metal, latino, și alte porniri individuale fără nicio legătură între ele. 

Canalele principale pe care se promovează trupa sunt Facebook și Instagram. Apoi, vine radioul, ”dar cel mai mare impact îl are experiența live a oamenilor care ne văd la concerte”

Start Gramofone

În 2013 a fost primul material scos, un EP instrumental numit Intervention, dar trupa s-a format, în adevăratul sens al cuvantului în 2017, când am și ieșit în lume și am finalizat primul album, “Confessions from the Belly of the Beast”.

Componența trupei

Pentru EP existau doar 2 membri, Paul Drăgușin (clape) și Vlad Dumitrescu (chitara). Ei s-au apucat prin 2014 să lucreze la un nou album împreună cu un alt prieten chitarist (Adrian Radu), perioadă care s-a extins pe parcusul a 3 ani, un drum cu multe obstacole și lectii valoroase. Albumul rezultat a fost “Confessions from the Belly of the Beast”.

Din 2017 s-a schimbat puțin formula, Adrian a ieșit din trupă și au intrat în mix ceilalți membri: Tibi Ionescu (bas), prieten din liceu cu Paul și coleg din trupa de classic rock Central Warehouse. Cristi Nicoara (tobe) a făcut parte dintr-un scurt tribute band Led Zeppelin cu Paul, iar Andrei Mardar (voce) a fost ultima “achiziție”, când Vlad l-a întâlnit într-un bar și au început un jam session.

(foto: Miluță Flueraș)

Începuturile și prima piesă

Punem la bătaie prima piesa scoasa sub numele de Gramofone, anume piesa “Dirty Old Ways”, care este mai mult sau mai puțin un jam, dar care a stat la baza piesei “No Distractions”, prima piesă pe care am promovat-o vreodată. Părți instrumentale din “Dirty Old Ways” se regăsesc și în varianta curentă de live a “No Distractions”.

Dirty Old Ways:

No Distractions (Live de la concertul de lansare de album din Club Control):

Cum v-ați descrie muzica?

Oamenii mai inventivi ne-au descris muzica în termeni precum “funk-core” sau “marginally neo-soul”. Credem că acest lucru se datorează faptului că fiecare membru își aduce propria contribuție stilistică la sunetul trupei.

Muzica noastră este rezultatul încercărilor de a găsi o cale de mijloc între soul, metal, latino, și alte porniri individuale fără nicio legătură între ele. Există, însă, o constantă: tuturor ne place extrem de mult muzica funk, iar aceasta este baza a tot ce facem.

(foto: Vladimir Gheorghiu)

Publicul vostru

Ne adresăm oricui iubește dorința incontrolabilă de mișcare pe care i-o provoacă muzica (indiferent dacă știe să danseze sau nu) și celor cărora le place să reflecte ocazional asupra unor probleme din viața de zi cu zi, dar într-un mod mai relaxat și de multe ori ironic.

Teme preferate?

Ne place să cântăm despre orice temă pentru care avem idei de versuri. Pentru noi mai importantă este lista temelor despre care nu vrem să cântăm sub nicio formă, dar mai așteptăm puțin înainte să o facem publică. Nu se știe niciodată când va trebui să ne vindem și să facem o melodie de dragoste.

(foto: Matei M, Visual Media)

Piesa voastră preferată 

De cele mai multe ori încercăm ca piesa noastra preferată să fie ultima pe care am lansat-o și de data asta chiar ne-a ieșit. Așadar, ultima noastră piesă, Heart & Soul, e preferata noastră pentru ca este cea mai complexă compoziție a noastră de până acum și reflectă foarte bine varietatea genurilor despre care vorbeam anterior.

De asemenea, este prima colaborare de studio. Ana Băncescu de la Deja Who, Marta Popovici de la Jazzappella și Marina Arsene de la The Twisters au furnizat niste voci superbe și le mulțumim cu această ocazie.

Comunicarea în industria muzicală

Noi comunicăm personal, că altfel nu funcționează. Cu cât împărtășim mai mult despre noi, cu atât avem mai mult succes în comunicare. Canalele principale online sunt Facebook și Instagram, undeva între online și offline stau radiourile, dar cel mai mare impact îl are experiența live a oamenilor care ne văd la concerte.

Contributia unui manager

Andra Vasile se ocupă de noi încă din 2017, iar datorita ei am prins multe oportunități pe care sigur le-am fi ratat dacă am fi fost pe cont propriu: festivaluri mari ca GreenSounds sau showcase-uri cu artiști internaționali precum Mastering the Music Business (al 2-lea an la rând) și East European Music Conference.

Însă chiar dacă știm că se ocupă cineva de noi, nu înseamnă că putem să ne relaxăm. E un proces colaborativ în care trebuie să ne dăm interesul și să venim cu propuneri ca să devenim din ce în ce mai “auziți”.

Numele trupei

Ne-a plăcut cum sună Gramofone. Are un iz mai “vintage” și ne-am identificat ușor cu el. Totodată este și o sursă de amuzament atunci când îl mai vedem scris ca Gramophone sau Gramofon, dar din fericire asta nu se întâmplă atât de des.

Identitate vizuală și promovare

Suntem independenți, dar avem o echipă de prieteni talentați care ne mai ajută cu fotografiile, producțiile video, marketing-ul și prezenta online. Dar majoritatea lucrurilor le facem chiar noi, sub îndrumarea Adelei Paun, care ne ajută incredibil de mult cu campaniile de promovare online și cu lansările.

Artiști cu brand solid

Vulfpeck e un exemplu de trupă americană cu o identitate aparte, foarte coerentă și aparent ușor de obținut. Scot constant material de foarte bună calitate. Cam așa ceva am vrea să construim și noi.

Un exemplu bun de la noi ar fi Am Fost la Munte si Mi-a Placut care și-au construit încă de la început un brand foarte clar și coerent, lucru care i-a ajutat să crească foarte mult foarte repede.

Cât hobby si cât job?

Probabil 50-50. Cu toții avem job-uri, muzica fiind un ideal către care tindem.

De ce au nevoie artiștii români?

De un job full/part time. Momentan, pentru noi e destul de bine că ne permitem să nu facem compromisuri cu muzică (de exemplu, să începem să dăm lecții, să cântăm în cover band-uri sau la nunți). E o libertate pe care un muzician care încă nu are cine știe ce succes comercial nu prea o poate avea.

Alte provocări

Să ne sincronizam programul și să scoatem cât mai mult material. Ne-am dori să avem mai mult timp pentru compus piese, lucrat la clipuri și gândit evenimente misto, dar credem că ne descurcăm binișor și cu timpul pe care îl avem, chiar dacă este puțin.

Planuri

Unele destul de previzibile: să lansăm câte un nou single / videoclip în același ritm în care am făcut-o până acum (cam o dată la 3 luni), să cântăm în cât mai multe locuri, și spre finalul anului vom începe să punem cap la cap materiale pentru un nou album, mult mai direct și mai intens decât cel precedent.