[Dupa 10 ani] Laura Nedelschi: Raman in domeniu si am si incapatanarea sa pun umarul sa il facem mai bun

Publicitatea e un mod de viata, nu doar un loc de munca, spune Laura Nedelschi, Creative Director Kubis Interactive. Dar nu un mod de viata din acela pe care si-il inchipuie multi, stat cu Conversii pe birou si dat idei doar cand ies, si nici venit la birou la 12 - sau optional. E un mod de viata in care se munceste mult si greu.

In real life, in industria asta, suntem niste conglomerate de inclinatii artistice, cunostinte psihologice si spirit antreprenorial (in proportii diferite in functie de jobul fiecaruia). Si da, surpriza, avem o responsabilitate: facem business, asa ca trebuie sa intelegem business. 

In acesti 10 ani, Laura a trecut prin mai multe echipe de creatie, s-au schimbat lucrurile in industrie, dar un lucru e clar. E optimista. Nebun de optimista. Ramane in domeniu si are si incapatanarea sa puna umarul sa il faca mai bun. 

Acum 10 ani

Ce efort interesant sa incerci sa iti amintesti nu doar unde erai si ce faceai acum zece ani ani - dar si cu cine erai, si cum te simteai...

Eram la la BBDO (ceea ce imi aduce aminte ca atunci l-am cunoscut pe Chiritescu - lma noua, bro!). Era pentru mine al doilea job de group creative director din viata mea si inca unul destul de dificil. Ca si la primul, nu am ajuns din interiorul agentiei la jobul asta, ci am intrat din exterior deja cu epoletii pusi. Tough one. Dar si una dintre cele mai misto experiente.

Aveam un grup cu trei echipe de creatie, numai baieti si numai poante tembele! Si lucram de ne rupeam baschetii pe Romtelecom (pe cand rebrandingul era doar un plan indepartat), si inca ceva fmcg-uri, ca sa avem variatie (ca timp nu aveam cine stie ce).

N-a fost simplu deloc, challenge dupa challenge. Erau zile in care ne intrebam cum naiba mai suntem in picioare. Am invatat o groaza de chestii atunci si am avut ocazia sa lucrez cu niste oameni fantastici. Iar pentru asta clar le sunt pentru totdeauna recunoscatoare Emei Prisca ca m-a dus acolo, lui Balinth, lui Raboj, lui Raicu, Raileanu, lui Lica si lui Sebi Tudor ca isi imparteau bucuriile, reusitele, berile si la "senvisurile cu ciorba" cu mine.

Am mai descoperit atunci si momente de sisterhood nemaintalnit cu Ioana Stirbulescu, cu Andreea Sandu, cu Roxana Panaitescu. Baietii de la strategie din perioada aia sunt forever in my heart - Chiritescu si Docea stiu asta... Si tot in perioada aia mi-am castigat un fel de alint, Clarity, de care eram cam mandra atunci. Cred ca inca mai sunt, acum ca recitesc ce am scris mai sus.

FFW in prezent

Sunt optimista. Nebun de optimista, ca asa sunt eu oricum. Raman in domeniu si am si incapatanarea sa pun umarul sa il facem mai bun. Cu munca de zi cu zi, cu Scoala ADC acum, acum cativa ani am facut tutorat si la Alternative School of Creative Thinking, sau mentorat la MentorIAA.

In general de cate ori am putut, am tutorat free of charge pe oricine care mi-a cerut ajutorul. Apropos, fac asta, pur si simplu, chiar si fara sa lucram impreuna. Uneori si fara sa fim in acelasi oras. Cu cat sunt mai multi oameni care capata sprijin real, in asa fel incat sa isi creeze asteptari corecte despre domeniul asta, e minunat. Ca da, surpriza!, nu stam cu  Conversii pe birou si dam idei doar cand ne ies, si nici nu venim la birou la 12 - sau daca vrem. Baaaa chiar indraznesc sa zic ca daca nu iti vine pur si simplu usor sa muncesti mult si sa intelegi ca publicitatea e un mod de viata, nu doar un loc de munca, e cam greu de crezut ca o sa faci fata multi ani in industria asta.

De ce e misto sa lucrezi in publicitate

Poti sa lucrezi in acelasi timp pe o groaza de industii, in timp ce altii lucreaza numai pe una, pe un subiect, pe un produs timp de ani de zile. Tu nu. Ai mai multe, in acelasi timp.

Ajungi sa iti vezi ideile peste tot. Si sa iti dai seama fara sa arunce nimeni cu oua in tine (ca esti anonim, asta e...) daca le puteai face mai bine. Da, clar ca le puteai face mai bine... (nici nu e bine sa ajungi atat de self sufficient incat sa crezi altceva - btw, cred ca asa incepe irelevanta unui profesionist, cu autosuficienta).

Stai cu oameni cu care ai ce vorbi. Serios, ii vezi mai mult decat ii vezi pe ai tai acasa, asa ca e bine sa poata sa-ti fie dragi si sa ai subiecte de conversatie cu ei. Cumva, e o munca pe care eu cred ca o faci mult mai bine cand esti pe endorfine decat pe cortizol.

Cat de mult simti ca poti schimba lucrurile 

As fi nebuna sa cred ca schimb ceva singura. Cred ca fiecare dintre noi e dator sa fie etic si realist. Si e deja mult mai bine pe partea asta decat acum aproape 20 de ani, cand am intrat eu in meseria asta. Ce stiu clar ca pot sa fac, e sa fiu mereu constienta ca seniorii sunt modele pentru cei tineri.

Daca noi suntem curiosi, inca dornici sa invatam, mereu deschisi sa angajam oameni mai destepti decat noi, mereu etici si atenti la felul in care se schimba lumea din jurul nostru, daca promovam deschidere si comportament de tipul "can do", atunci asta o sa vedem in 10 ani in agentii. Daca nu, nu. Si btw, oamenii se prind cand esti bullshiter si te prefaci ca muncesti.

Cele mai bune lucruri care s-au intamplat in 10 ani

Oameni. Hm. Cred ca intr-o oarecare masura oamenii nu sunt acum un cel mai mare motiv de optimism pentru industrie. Sorry to burst your bubble... E o criza de oameni. Si asta e pentru ca asteptarile sunt uneori nerealiste.

E o chestie care cred ca tine si de imaginea pe care generatia mea (si nu numai) a creat-o. Ca lucram doar pe ce vrem noi, ca venim la 12 la munca doar ca sa enervam accounti si alti oameni pe care ii consideram noi ne-haiosi. Cam ridicol, ca nu prea e asa. In real life, in industria asta, suntem niste conglomerate de inclinatii artistice, cunostinte psihologice si spirit antreprenorial (in proportii diferite in functie de jobul fiecaruia). Si da, surpriza, avem o responsabilitate: facem business, asa ca trebuie sa intelegem business. Ceea ce in my book bate orice bashcheti pe birou :).

Procese. Eu am crescut in agentii cu procese clare. Am trecut si prin agentii lipsite de procese. In agentiile cu procese clare, erau si cativa care se puneau la adapostul procesului ca sa nu ia nicio decizie si sa se lalalie inutil, fara sa ia in calcul ceva super-evident cum ar fi o criza economica mondiala. Putini, dar erau. In celelalte, lipsa de proces facea uneori ca proiectele sa se scurtcircuiteze si sa iasa excelent din prima. Doar ca nu functiona in orice moment al existentei agentiei. Problema cu procesele e ca nu sunt o chestiune care tine de modernitate. Ci mai degraba una care tine de faza in care e agentia si economia din jurul ei.

La fel si cu efectele muncii, cred ca depinde tot de agentie. Aici, in Kubis, am fost uimita cand am intrat pentru ca erau o multime de oameni care simteai efectiv ca se dadeau jos din pat dimineata pentru ca le facea o reala placere ce faceau la munca. Oameni din aia care cumva parca nu muncesc, lucreaza. Stii diferenta? Or asta e o senzatie minunata, sa lucrezi cu oameni care au motivatie intrinseca. Si asta - surpriza! -  e un efect al muncii bine facute, nu doar un generator pentru ea.

Cel mai bun lucru din munca ta, pe care il stiu prea putini

E o poveste dintr-o vineri noapte, pe la 11, intr-o vara. Drumul spre Vama, eu cu cea mai buna prietena in masina. Eu conduc. La un moment dat, trebuie sa trag pe dreapta, ca nu mai vad drumul de lacrimi. Ea tocmai ce imi povesteste despre un spot pe care il vazuse cand era studenta. Mi-l povesteste si dupa aia zice: "in momentul ala am simtit ca asta e, ca vreau sa fac publicitate ca sa pot sa fac chestii ca asta. Care sa iti dea senzatii ca asta...". Spotul era al meu. Normal ca mi-a dat sufletul pe dinafara... ca oameni suntem!

Ba nu, mai e unul! Cand eram CD la /TBWA, doi dintre juniorii din creatie (Bianca Dumitrascu si Razvan Ghilencea) au mers la Creative School of Creative Thinking, a lui Teo Migdalovici. Pe atunci eram si tutore acolo, si mai eram si directorul lor de creatie la munca. Deci stateam pe capul lor, nu gluma. Normal ca nu stateam numai eu, aveau si altii momentele lor. Dar long story short, oamenii astia au ajuns la Cannes. Si au luat Gold la Young Cannes Lions. Cu urcat pe scena and all. Eu ii priveam de acasa, dar ma jur ca daca luam eu un gold la Cannes nu eram asa mandra. Pare ca intotdeauna e mai tare sa fii mandra de ai tai decat de tine, nu stiu cum naiba se face :)))

Ce i-ai spune eului tau de acum 10 ani. Ce ii spui celui de peste 10 ani

Laurei de acum 10 ani i-as spune sa isi asculte instinctul si sa ii ramana fidela. Ce am vazut ca ramane oamenilor, dupa ce nu mai lucrezi cu ei, e senzatia pe care au avut-o cand lucrau cu tine. Daca ai fost calm, clear, pozitiv, nu ai urlat si stresat aiurea echipele conteaza enorm. Asa obtii si rezultate mai bune, zic eu. Deci nu baza de date e aia importanta. Ci memoria afectiva. Cum ziceam, endorfinele sunt mai smechere decat cortizonul...

Laurei de peste 10 ani i-as trimite intrebarea daca sa manageriezi creativi o sa ramana pentru totdeauna ca un job de cats herding. Probabil ca o sa-mi zica ca da. Ba vezi cum una isi ia avant si se catara rapid meega sus, ba alta doarme FIX ACUM, alta tocmai a spart ceva in timp ce se uita in ochii tai, alta are fur-ball... La naiba! Doar ca la sfarsitul zilei cumva totul pare ca s-a asezat unde trebuie - si toata lumea toarce! Stai sa vad ce-mi zice, dar cred ca asta n-o sa se schimbe.