[După 10 ani] Andreea Gavrilă: Oamenii se obișnuiau cu era digitală. Blogurile erau norma, iar digitalul era egal cu Facebook

Acum 10 ani, Andreea Gavrilă, Creative Director Kaleidoscope Proximity Bucharest, deschidea ușa de la Creație, trecea de la cărțile de filosofie la ”Hey, Whipple, squeeze this”,  folosea rss-ul zilnic, visa la bannere și la siteuri cu mecanici tip point&click care să spună o poveste. 

Aș putea spune că internetul m-a transformat în ceea ce sunt astăzi, în lipsa unui mentor, că am crescut odată cu el și ne-am maturizat în același timp. 

Digitalul era văzut ca fratele mai mic al publicității, isi aduce aminte Andreea, oamenii încă se obișnuiau cu era digitală: usageul pe mobile abia răsărise, existau câteva platforme de publishing, blogurile erau norma, iar digitalul era egal cu Facebook. Tumblr seta umorul și tot internetul era un mare canvas care invita la creativitate.

10 ani mai târziu, digitalul este parte din orice ecosistem de comunicare. O istorie personală în publicitate, printre toate aceste mari schimbări, în rândurile de mai jos:

Acum 10 ani

Cu 10 ani în urmă treceam de la stativul viorii și cărțile de filosofie la băncile facultății și la siteuri care mă învățau ce înseamnă SEO și cum se scrie corect un newsletter sau un ad de Google. Citeam „Hey, Whipple, squeeze this”, „Truth and lies in advertising” și studiam stereotipurile de gen din industrie. Învățam limbajul de business din publicațiile de specialitate, aveam 3 bloguri (inclusiv pe fanclub.ro) și încă dibuiam diferențele dintre un content writer și un copywriter.

Visam la bannere și takeovere nebunești care scorau mai bine decât un simplu CTA și la siteuri cu mecanici tip point&click care să spună o poveste. Eram constant abonată la FWA și awwwards și foloseam rss-ul zilnic. Priveam cu jind la „dinozaurii” din publicitate și îmi practicam scenarita retroactiv, pe anii 90, când bugetele – se spunea că - erau pe măsura creativității, iar vibe-ul din advertisingul românesc se desfășura în stil Lürzer's Archive-ian.

Aș putea spune că internetul m-a transformat în ceea ce sunt astăzi, în lipsa unui mentor, că am crescut odată cu el și ne-am maturizat în același timp. Posibil ca acest proces să spună multe despre cum eram atunci și unde sunt după #10ani ca profesionist: de la consumul de digital ca formă de entertainment adiacent stilului de viață - la un fel de a fi și de a gândi, neobosit, mereu prezent, însă ușor mai rezervat și cu apucături behavioriste. :)

Atmosfera

Acum 10 ani eram în pragul ușii. Sau abia deschideam ușile, ca să zic așa, de la etajul de creație (n-am avut mansardă, csf), unde îmi formam mâna pe texte funcționale de maximum 25 de caractere și rescriam aceleași fraze de 10 ori, până când deveneau perfecte, aveau ritm de digital și sens pentru oricine. În plus, învățam să fac prezentări și să îmi exprim ideile. De la pecha kucha la Pixar storytelling – am fost, (m-)am căutat peste tot și m-am inspirat cât am putut.

Am învățat constant și nu mi-a fost teamă să greșesc sau să întreb. Am fost o perfecționistă vocală și obositoare, și chiar dacă perfecționismul este încă prezent, acum am deraiat un pic direcția: de la etajul de creație am făcut un pas uriaș și către sala de ședințe a clientului, unde am învățat școală de marketing mai mult decât din orice carte de specialitate. Pentru mine, interacțiunea cu brandurile locale și culturile lor atât de diferite și nișate, ascultarea activă, empatia și lucrul împreună m-au ajutat să înțeleg de ce facem lucrurile pe care le facem.

La ce lucrai

Eram în prima mea agenție de digital unde am întâlnit primul director de creație care a văzut o sclipire în mine și mi-a dat o șansă (mulțumesc, Dragoș!). Am învățat să comunic pe telecom cu Vodafone, am creat primele strategii de content, am fost un mândru community manager pe banking, lifestyle și produse de ciment și glet, am născocit naminguri pentru malluri și servicii, am gândit brandinguri pentru clinici medicale, am gândit și scris și rescris de 10 ori siteuri (în vremea aia se făceau mult mai multe siteuri) și, împreună cu o prietenă din agenție, am creat o pagină de Facebook pentru pasionații de fashion și advertising – un loc în care discutam despre trenduri și punctele comune ale acestor industrii.

A fost un exercițiu foarte interesant să văd cum poți crește o comunitate organic și cum pasiunea ta pentru un anumit domeniu se poate concretiza într-un moment fain pentru un user. Tot atunci am început să scriu pentru bloguri de advertising locale și să îmi cultiv gustul pentru anumite execuții. Pe scurt, am început să am păreri argumentate și să înțeleg ce înseamnă advertisingul în digital, dincolo de bling-bling.

Starea de spirit

Puteam mai mult. Voiam mai mult. Și se voia mai mult. Era o mare veselie, strategiile de content erau traduse mai mult în mecanici de social, iar oamenii de creație din digital făceau și content, și community management, și validări telefonice, și câte și mai câte! Digitalul era un mediu atât de dinamic și de fresh, că te simțeai ca într-o mare familie în care orice scăpare era de fapt un mod de a învăța.

Digitalul era văzut ca fratele mai mic al publicității, un mediu de amplificare și de măsurare al unor metrici la final de campanii. Desigur că oamenii atunci încă se obișnuiau cu era digitală: usageul pe mobile abia răsărise, existau câteva platforme de publishing, iar brandurile creatoare de content și de experiențe erau puține. Blogurile erau norma, iar digitalul era egal cu Facebook. Tumblr seta umorul și tot internetul era un mare canvas care invita la creativitate.

10 ani mai târziu, digitalul este parte din orice ecosistem de comunicare și uneori un Big Brother pe toate briefurile. Nevoia de integrare este omniprezentă și un mod corect de a livra și de a oferi valoare brandurilor. O semnătură în care schimbul de experiență este bidirecțional, un dialog constant și totodată o responsabilitate imensă. Dacă în urmă cu o decadă digitalul abia se acomoda în casele românilor, acum simt că el este dirijorul pe scena comunicării.

FFW în prezent

Acum totul este despre oameni. Inclusiv intern. Vin și rămân în agenții doar oamenii cu energie și chef de muncă, cu așteptări realiste și care vad în digital mai mult decât un simplu mediu de comunicare. Ceea ce este minunat, pentru că avem nevoie de oameni cu viziune, răbdare și fără orgolii; de minți creative care să înțeleagă că miza digitalului nu este doar una de comunicare, ci de formare a viitoarelor generații.

Digitalul acum aduce cu sine provocări ce țin de cybersecurity, cyberbullying, data breaches, GDPR, fake news, bule de comunicare, dificultăți de monitorizare, efecte psihologice pe termen lung, fraudă digitală, fintech, crypocurrency etc. – o întreagă armată de factori care te obligă să te iei în serios și să cobori de la mansardă, cu picioarele în această realitate. Și mă bucură nespus că asistăm și ne implicăm din ce în ce mai mulți în acest proces de trezire la hyperrealitate.

Mă bucură, de asemenea, shiftul de mindset pe care îl au brandurile la nivel global (nevoia de a livra mai mult decât consum și imperativul de a se ralia unor cauze, de a fi activi mai mult pe problemele agendei publice), dar și faptul că masele sunt mai exigente. Publicul e mai educat și are așteptări mai mari, brandurile sunt trase la răspundere și nevoia de autenticitate și minimalism se resimte și în mediile sociale.

Personal, cred și acum că se poate mai mult și se vrea mai mult, alături de faptul că tot peisajul digital ar trebui redefinit în favoarea audiențelor. Tehnologia nu mai este văzută ca un rău necesar, ci ca parte integrantă din ceea ce suntem, așa că pe umerii noștri și ai brandurilor atârnă o și mai mare responsabilitate: aceea de a face prin toate eforturile un apel la responsabilitate, adevăr și utilitarism al acestui mediu.

Trei motive pentru care e mișto să lucrezi în digital

Înveți constant și ești parte activă dintr-o nouă realitate. Practic, un cronicar al viitorului.

Ai un sens. Contribui cu o mică parte la ceva ce poate îmbunătăți viețile oamenilor pe termen lung.

Și, desigur, cunoști oameni atât de diferiți, că ajungi să te cunoști și pe tine. :)

Cel mai bun lucru din munca ta, pe care îl știu prea puțini

Nu te simți niciodată singur.

Nu te plictisești niciodată.

Și nu îmbătrânești.

Ce i-ai spune eului tău de acum 10 ani. Ce îi spui celui de peste 10 ani

Celei mici – Cele mai faine insighturi vin de unde nu te aștepți. Așa că vorbește cu oricine despre ORICE. Citește mult, călătorește, experimentează. Lucrează cu străini. Nu te lua mereu în serios. Muncește. Și fii OM.

Celei mari? – Salutări din 2019! Sper că nu ți-ai încărcat conștiința în vreun cloud. :)