![[Dupa 10 ani] Dani Macarie: Cred ca 2009 a insemnat sfarsitul inocentei pentru multi dintre noi](https://media.iqads.ro/2019/02/dani-macarie-2009-cover-850.jpg)
Avea mai mult par, bea mult vin rosu, se ducea de trei ori pe saptamana la sala, filma al doilea spot Anim'Est. Acesta era Dani Macarie in 2009. A se vedea, ca dovada, si poza de mai sus.
Dupa tabloul de familie al publicitatii romanesti, cand am scotocit prin arhive si primele filmari IQads si am revazut atmosfera de acum 10 ani din industrie, cu toate slabiciunile, mandriile si prejudecatile ei, revenim cu o serie nostalgica (dar nu numai) de interviuri. Ce faceau creativii romani acum 10 ani? La ce lucrau, la ce se gandeau, cum li se parea viata? Am vrut si o nota de optimism in care sa impachetam totul: de ce au ramas in publicitate? Care sunt lucrurile bune din prezent?
Ni s-a parut ca Dani Macarie surprinde cel mai bine istoria ultimilor 10 ani in fraza asta:
Toata lumea se inchina la felul in care tehnologia urma sa schimbe natura umana si nimeni n-a prevazut felul absolut previzibil in care natura umana urma sa foloseasca tehnologia.
Urmeaza o calatorie in trecut si o revenire mai inteleapta in prezent, caci lucrurile se vad mult mai limpede de la distanta. Si, spune Dani, sunt mai amuzante cand faci un pas in spate.
Acum 10 ani
Top of mind: aveam mai mult par, stateam intr-o casa cu un perete verde, mergeam de trei ori pe saptamana la sala, beam mult vin rosu si abia asteptam sa filmez al doilea spot Anim'Est.
Cred ca 2009 a insemnat sfarsitul inocentei pentru multi dintre noi. Criza a reasezat lucrurile si nu in cea mai placuta arhitectura. Schimbarea a fost brusca si ne-a invatat sa uitam de cele doua zile de filmare pentru spoturi cu mai mult de zece cadre, ne-a invatat Excel, ne-a invatat "procurement", ne-a invatat multe.
La ce lucrai
Faceam mult Cosmote pe atunci si oricine a lucrat telecom stie ce inseamna asta. Parca in 2009 am atins recordul de spoturi filmate in unitate de timp. Trei spoturi in 26 de ore.
Ziua de filmare a inceput "azi" la sapte dimineata si s-a terminat "maine" la noua. Nu stiu daca as mai duce fizic un astfel de efort dar intr-un fel mi-e dor de zilele acelea. Faptul ca aveam timp si energie pentru proiecte de suflet (ca Anim'Est-ul de care vorbeam mai sus) este si el unul dintre paradoxurile perioadei. Au fost timpuri interesante.
Starea de spirit
Nu mai stiu exact. Eram mai tanar si cred ca asta influenta destul de mult starea de spirit iar multumit nu tin minte sa fi fost vreodata cu adevarat. Nu 100%. Sigur nu apropos de work.
Cat despre infirmari/confirmari, nici nu mai conteaza atat de mult. Fiecare noua etapa naste propriul set de evanghelisti mai mult sau mai putin fanatici. Ni se spunea ca agentiile vor fi digitale sau nu vor mai fi deloc, ca TV-ul va muri, ca printul si radioul murisera deja, ca toti oamenii si toate brandurile se vor muta in Second Life.
Toata lumea se inchina la felul in care tehnologia urma sa schimbe natura umana si nimeni n-a prevazut felul absolut previzibil in care natura umana urma sa foloseasca tehnologia. Nimeni n-a prevazut Instagramul si Tinderul si felul in care aveau sa se confunde "in privat". Nimeni n-a prevazut idiocratia pe care urma s-o aduca acelasi internet care tocmai pusese umarul la alegerea lui Obama. Nimeni nu l-a prevazut pe Trump. In afara de The Simpsons dar The Simpsons nu tineau seminarii la Cannes.
Ce s-a confirmat e ce stiam deja - hard work will eventually pay off.
FFW in prezent
Cred ca traim timpuri si mai interesante. Totul e serios. Grav. Lumea se schimba. Iar. Lumea trebuie salvata. Din nou. Natiunea si patriarhatul sunt sub asediu iar patriotul si respectiv masculul le apara dandu-si foc la pantofii de sport deja platiti si aruncandu-si aparatele de ras de unica folosinta. Din plastic. Si planeta trebuie salvata. De plastic. Si publicitarii stiu cum. Cu un case study. Cu o aplicatie. Cu un hashtag. Cu ceva. Cu ceva serios. Totul are un pian de Rachmaninoff pe fundal si totul se petrece in noua agora digitala in care fiecare are ceva de spus. De comentat. Noua agora in care singurul care tace e Socrate. Un Socrate influencer care sa stie ca nu stie nimic nu mai avem si noi. Toti stim tot. Politica, drept, mediu, fotbal, economie, istorie, filosofie. Stim ca Socrate n-a existat de fapt. E doar un personaj inventat de Platon ca sa aiba cui sa-i puna in gura tot felul de aiureli. "Singurul lucru pe care il stiu e ca nu stiu nimic" - auzi ce loser. Pun pariu ca nici Sapiens n-a citit...
Cu varsta am invatat sa fac un pas in spate si sa ma amuz. Si e din ce in ce mai amuzant. Intr-un fel. E si un pic ingrijorator, dar asa a fost mereu.
Ca sa urmez logica intrebarii, as putea spune ca sunt un optimist ingrijorat-amuzat
Trei motive pentru care e misto sa lucrezi in publicitate
Nu gasesc nici macar un motiv pentru care e bine/misto sa lucrezi. In general. Nu stiu. Eu nu ma vad facand altceva si asta e un motiv suficient de bun pentru mine. As putea sa spun trei motive pentru care e mai misto sa lucrezi la Ogilvy daca tot ai ales publicitatea dar ma pastrez pentru interviuri.
Cat de mult simti ca poti schimba lucrurile
Atat de mult cat poate schimba lucrurile cineva care incearca sa-si faca meseria asa cum poate mai bine.
Cele mai bune lucruri care s-au intamplat in ultimii 10 ani
Ultimii zece ani ne-au adus cu picioarele pe pamant. Si cred ca asta e in acelasi timp cel mai bun si cel mai rau lucru care ni se putea intampla.
Puncte bune in industrie
Inca intalnesti personaje interesante, putin mai interesante decat in alte industrii, inca e fun, mult mai fun decat in alte industrii, inca poti sa ajuti, inca poti sa misti oamenii si institutiile, inca poti sa faci mult bine daca nu te ia valul propriilor convingeri, daca folosesti cu talent tot ce stii despre comunicare, daca profiti inteligent de accesul la public si de toate instrumentele pe care numai publicitatea ti le poate oferi.
Cel mai bun lucru din munca ta pe care il stiu prea putini
Nu cred ca e un secret. Cel mai bun lucru din munca mea sunt oamenii cu care muncesc si lucrurile de care ajungem sa fim mandri impreuna. Poate ca mandrie e prea mult spus dar nu poti sa nu te bucuri cand stii ca ai contribuit la crearea de sute de locuri de munca sau la constructia primului spital de oncologie pediatrica. Stiti despre ce vorbesc. E o onoare sa fii prieten cu Oana si Carmen de la Daruieste Viata si e o bucurie sa le ajuti sa faca ce fac.
Ce i-ai spune eului tau de acum 10 ani. Ce ii spui celui de peste 10 ani
Nu cred ca eul meu de acum zece ani m-ar asculta dar i-as spune sa poarte mereu proteza la box si, in general, sa aiba mai multa grija de dintii lui, sa puna deoparte 10% din ce castiga, sa work hard, sa fie nice to people (asa vorbesc eu cu eul meu - jumatate in romana si jumatate in engleza), sa nu se ia prea in serios. Sa nu se ia deloc in serios. Acum (si probabil ca si peste zece ani) as avea aceleasi sfaturi. Poate "don't work so hard, though".
