Când marketingul de performanță întâlnește stomatologia premium

Când marketingul de performanță întâlnește stomatologia premium

Pentru al doilea an consecutiv, am pus zâmbete pe fețele a mii de români alături de Crystal Dental Clinic. Dovada faptului că performanța se stabilește prin fuziunea online-ului cu reușitele din cabinet sunt, din nou, cifrele impresionante cu care am reușit să încheiem anul 2018.

Stomatologia este un domeniu competitiv, în care pacienții selectează riguros clinicile și medicii cărora le acordă încredere. Totuși, această colaborare ne-a provocat să stabilim un nou standard în materie de marketing digital, în special pentru că am devenit parte din echipa Crystal Dental Clinic.

 

La început de 2018

Am urmărit indicatorii numerici din anul precedent, cei în măsură să ne indice drumul pe care să îl urmăm în noua etapă de dezvoltare online. În analizele noastre lunare și anuale, cifrele sunt instrumentele esențiale, cu ajutorul cărora ne evaluăm activitatea și determinăm noi direcții de marketing.

 

Planuri noi

Împreună, am stabilit un nou obiectiv – atingerea numărului de 1500 de pacienți noi aduși prin intermediul platformelor online și creșterea, per ansamblu, a întregului marketing prin promovarea clinicii ca brand premium.

În trecut, scopul fusese construirea unui mix de marketing online integrat pentru a crește brand awareness-ul și, implicit, pentru a aduce clienți noi în clinică. Pentru a profita de reușitele obținute, 2018 a început prin redirecționarea strategiilor de marketing din offline în online într-o proporție de aproape 100%.

În acest demers ne-a fost utilă sistematizarea modului de creare a conținutului ce urma să fie distribuit. Astfel, imaginile, clipurile video, informațiile și articolele au fost produse în avans, stocate și organizate printr-un sistem precis și avantajos pentru eficientizarea muncii noastre de zi cu zi și a clinicii, totodată.

 

Experiența contează

Nu doar pentru medicii Crystal Dental Clinic, cât și pentru noi. Având experiența unui an plin de lucru  în acest domeniu, am fost de la început conștienți de fluxul, istoricul și tipul de pacienți care apelează la serviciile clinicii pe parcursul a 12 luni. Astfel, am reușit să adaptăm strategia de marketing digital.

Mesajele campaniilor gestionate de noi au ajuns la 1.114.538 de oameni pe Facebook, în timp ce afișările din campaniile Google au atins impresionantul număr de 4.95 milioane, obținând 176.442 click-uri.

Am încheiat anul cu o rată de conversie de 1,2% și satisfacția clienților care au beneficiat de tratamente la clinică. De altfel, numărul ce măsoară precis munca noastră și a medicilor este cel al zâmbetelor pacienților.

 

Schimbările din Social Media

Ne-au determinat să abordăm diferit strategia pentru 2018. Algoritmii în continuă schimbare nu fac decât să pună piedici planurilor realizate pentru promovarea pe canalele de socializare. În ciuda jocurilor algoritmice ale Facebook și Instagram, am reușit să extindem comunicarea și să creștem organic numărul fanilor cu peste 4000 pe Facebook și, respectiv, să atingem peste 1800 de urmăritori pe Instagram. În consecință, comunitatea din Social Media a crescut și s-a consolidate, observând asta în creșterea engagement-ului.

 

Nimeni nu se naște învățat

Dar astăzi poate acumula informație utilă din surse tot mai diverse. În 2018, ne-am propus nu doar să aducem clienți în clinică, ci să educăm cât mai mulți oameni prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. Ne-am folosit, în primul rând, de profilurile Facebook și Instagram ca să împărtășim secrete ale unei îngrijiri orale ideale prin prin postări și articolele originale.

Încă o dată, puterea content marketing-ului și-a spus cuvântul. Cele 23 de articole publicate pe site și distribuite pe Facebook și site-uri de specialitate au reușit să crească autoritatea clinicii în domeniu, generând, totodată, creștere în motoarele de căutare și 207.000 de vizitatori pe site, dintre care 76% au fost noi.

 

Email Marketing la un alt nivel

Într-o perioadă în care așteptările consumatorilor (în cazul nostru, ale pacienților) cresc, abordarea trebuie să fie personalizată pe cât de mult posibil, iar canalele de comunicare să varieze, astfel încât să mențină interesul crescut în mod constant și să surprindă cu fiecare interacțiune.

În anul ce tocmai s-a încheiat, am dezvoltat un customer journey bazat pe experiențele și interesele pacienților Crystal Dental Clinic. Acesta a fost personalizat pentru fiecare pacient în proporție de 75%, ceea ce i-a asigurat succesul. În total, am trimis 68.687 de newslettere cu o rată de deschidere medie de 23%. Sfaturile medicilor au ajuns, deci, la tot mai mulți oameni interesați de igiena și sănătatea danturii lor.

 

Dar nu ne-am oprit aici

Într-un sistem construit pe baza conținutului vizual, am concentrat și mai mult informația și am reușit să o facem mult mai atrăgătoare pentru grupul nostru țintă. Video-urile create în cadrul clinicii au fost distribuite online, ajungând la 68.158 de vizualizări în Youtube. Încă o reușită!

 

Am celebrat 15 ani de Crystal Dental Clinic

În formula extinsă și în locația actuală. La început a fost Dr. Sorina Blaj, care a lansat cu profesionalism, pasiune și entuziasm propria clinică stomatologică. Cu timpul, echipa s-a extins, numărând astăzi 50 de membri, dintre care 20 de medici cu experiență și valori etice consolidate. Prin extensie, Craft Interactive a făcut parte din această echipă în ultimii doi ani, lucrând îndeaproape cu echipa Crystal Dental Clinic pentru a aduce zâmbetul pe buze câtor mai mulți oameni.

 

La sfârșitul anului 2018

Am tras linie și am admirat succesele în marketing. Nu doar că am reușit să implementăm noi strategii și să educăm cu success tot mai mulți oameni privind ingrijirea orală, ci am adus 1610 de pacienți noi, peste obiectivul anual, care se bucură acum de servicii stomatologice premium.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Craft Interactive

Suntem agenție de performance marketing. Construim mixul ideal de soluții digitale integrate, cu care creștem performanța și notorietatea business-urilor. Suntem specializați în Strategie digitală, Branding,... vezi detalii »

Oameni

Sectiune



Branded


Related