[Teatrul independent] Cristian Bajora (În Culise): Am jucat în bar, printre oameni, am jucat în clădirea de vizavi, cu actorii atârnați cu chingi de casă și am jucat în penitenciar

În 2009, Cristian Bajora termina Facultatea de Film și Televiziune. Doi ani mai târziu, fonda În Culise, un teatru care, spune el, de la început s-a vrut a fi ”altfel”. 

De exemplu, într-un spectacol se juca și în clădirea de vizavi, iar spectatorii urmăreau acțiunea pe geamul din sala noastră de spectacol.

În Culise vine după o pauză de doi ani, alcătuit din trei bucăți (care sunt, de fapt, și etajele casei în care-și desfășoară activitatea): teatrul propriu-zis, o sală de ateliere de actorie și un bar. Investiția inițială a fost de 20.000 de euro, căreia i s-au mai adăugat vreo 60.000. Bani băgați ”în pereți, în mobilier și minimul de echipamente tehnice”.

Bajora și echipa au produs de-a lungul timpului peste 30 de piese proprii și peste 100 de titluri de spectacole găzduite. Inclusiv ”Conversații cu Mafia”, care are o poveste interesantă. O puteți citi mai jos.

Cum ați început?

Teatrul În Culise a pornit în 2011, după mai multe experiențe personale în independent, și a apărut din dorința de a juca într-un spațiu pe care voiam să-l gestionez 100% așa cum îmi doream.

A fost un moment foarte important vara anului 2011 când am găsit o casă pe care am transformat-o, pe etaje, în teatru, bar și sală de ateliere de actorie. Am strâns lângă mine o echipă foarte tânără de actori, toți aveam sub 25 de ani, un tehnician și un om care să ne ajute cu promovarea și așa am pornit împreună într-o călătorie frumoasă - probabil cea mai frumoasă de până acum în viața mea. 

Investiția în teatru

Am pornit proiectul alături de actorul Ștefan Nistor și am căutat împreună un spațiu care să fie suficient de mare pentru ceea ce ne doream, să fie într-o zonă bună, dar care să fie și potrivit pentru ce aveam noi de investit. La început a fost vorba de aproximativ 20.000 de euro investiți în casă, în pereți, în mobilier și minimul de echipamente tehnice, dar în timp investiția s-a ridicat până la 80.000 de mii de euro.

Despre concept

Mi-am dorit să fim un teatru ALTFEL - așa ne-am poziționat. Un teatru cu o trupă de actori tineri și curajoși, care joacă texte contemporane românești și producții foarte aproape de happening, de teatru muzeu, teatru labirint - ne-am jucat cu spațialitatea casei pe care am ales-o și am creat spectacole speciale, care ieșeau din zona convențională.

De exemplu, într-un spectacol se juca și în clădirea de vizavi, iar spectatorii urmăreau acțiunea pe geamul din sala noastră de spectacol. 

Evoluția echipei

Am pornit proiectul cu Ștefan (Nistor), care în 2013 a ales să iasă din structura de "conducere" a Teatrului În Culise, și am încercat ulterior diferite alte asocieri, dar astăzi proiectul are un singur om "în spate" - pe mine. Cred că este cea mai potrivită formă de organizare.

Am terminat facultatea de film și televiziune în 2009 și încă de atunci fac și teatru și film. Am lucrat o vreme în televiziune, dar am constatat că nu e ceva ce îmi doresc să fac, așa că m-am reorientat firesc. Am făcut întotdeauna doar ce mi-a plăcut.

Astăzi îmi doresc să fiu cât mai mult lângă scenă și am în plan ca anul următor să regizez cel puțin trei spectacole noi, iar atunci când mai am un pic de ‚timp liber’ lucrez și cu amatori în cadrul școlii de actorie TeenMedia Academy, un alt proiect pe zona de teatru de care sunt foarte legat sentimental.

Când nu fac teatru, fac film (producție/regie) sau foto (tocmai am avut primul proiect mare pe foto pentru un brand de vinuri, hehe), lucrez cu agenții precum Geometry Global, The Mansion Advertising sau GMP sau pe diverse proiecte pe zona de content video cu It’Showtime Media Productions (de la spot-uri TV până la filme corporate). Ah, și în luna decembrie voi lucra la un scurtmetraj chiar pe subiectul teatrului independent.

Primele piese

În Culise a pornit la drum cu 3 spectacole fantastice: Imaginează-ți că ești Dumnezeu, un colaj de teatru scurt de Matei Vișniec, A True Nice Fuckin' Love Story de Ștefan Caraman și Spectatorul Condamnat la Moarte de Matei Vișniec.

A fost o muncă foarte frumoasă, dominată de energia și entuziasmul oricărui început: repetam zi de zi spectacolele împărțind zilele în trei, pentru a avea suficient timp pentru fiecare în parte. Bineînțeles că bucuria publicului și reacțiile spectatorilor la tot ceea ce am făceam - un grup de no-names pe vremea aceea - au fost remarcabile și ne-au motivat enorm de mult.  

Evoluția repertoriului

În timp am reușit să avem peste 30 de producții proprii și mai mult de 100 de titluri de spectacole găzduite. Schimbând spațiile, schimbându-se vremurile și oamenii, am încercat să ne adaptăm și să aducem în repertoriu spectacolele potrivite. Eu cred în comedie, îmi place mult să regizez comedii și se pare că și spectatorilor.

Întotdeauna când aleg un spectacol nou pentru repertoriu gândesc spre public și încerc să le ofer o experiență culturală bună. Spre exemplu, într-un an am montat un spectacol scris de un dramaturg american contemporan, fost scenarist pentru Seinfeld – un text despre mafioți, un comic de limbaj savuros, situații cu umor universal: Conversații cu Mafia de Sam Henry Kass.

Publicul vostru

Cred ca avem public de toate felurile și de toate vârstele. Să zicem că 25-40 ar fi nucleul. Sunt oameni inteligenți, open-minded, care vor sa vadă și altceva, oameni care vor să petreacă o seară de care să își aducă aminte. 

Experimente și concepte noi

Cred că experimentul spațialității ne-a adus un mare plus și am reușit să rămânem în memoria publicului prin asta. Am jucat în bar, printre oameni, am jucat în clădirea de vizavi, am jucat cu actorii atârnați cu chingi de casă, am jucat în penitenciar – părăsit sau în activitate, am jucat în aer liber, mi-am dorit să aduc acest refresh spectacolului de teatru.

Mi-am dorit ca spectacolul În Culise sa nu fie doar o poveste spusă pe scenă, ci o experiență. Vreau ca și de acum înainte să facem același lucru, să provocăm spectatorii și să fim provocați la rândul nostru de ceea ce ne propunem. 

Teatrul independent românesc

Teatrul Independent în România nu există. Noi nu existăm. Pentru că nu beneficiem de aceleași condiții ca teatrele subvenționate și asta este o problemă. Actorii pe care noi îi plătim pentru prestațiile lor sunt considerați șomeri. Aici este o altă mare problemă.

Încercăm prin diverse demersuri să ne facem auziti și de aproximativ trei ani există Asociația Teatrelor Independente care adună sub o singură voce independenții la nivel național. Vindem în fiecare an - noi ca teatre independente - bilete cât pentru 2 teatre mari.

Ar trebui să fim bugetați, măcar la nivelul unui singur teatru de stat, noi, toți independenții. Și atunci am putea să venim cu produse culturale de o calitate mult mai bună. Din nefericire, în loc să ne bucurăm de această "independență" și să aducem publicului spectacole specifice acestui fenomen teatral, trebuie să ne transformăm de multe ori în vanzători de entertainment ca să supraviețuim. 

Publicul ultimilor ani

Teatrul, și mai ales teatrul independent, trebuie să aibă legatură strânsă cu societatea și dezvoltarea ei. Astfel am ajuns să avem și trei reprezentații în aceeași zi, separate de o singură oră, și astfel trebuie să echilibrăm repetoriul între entertainment și cultură.

Cred că în ultimii ani s-au întâmplat multe lucruri, mai avem până când o să ajungem o țară (sau măcar o capitală) cu un public obișnuit să iasă la teatru, dar ne îndreptăm în direcția bună. Cred că oamenii preferă comedia pentru că într-un mediu sufocant ai nevoie de umor ca să mergi mai departe.

Teatrul independent trebuie să aibă o componentă puternic socială - până la urmă așa s-a născut - ca o formă de protest. 

Provocări

Păi - dacă ar fi bani ar fi totul bine și frumos. Dar așa cum spuneam mai sus - nu sunt. Așa că ne confruntam cu probleme legate de zona asta. Fiscalitate stufoasă, încasări mici, actori care au nevoie să-și asigure un trai decent - jocul ăsta între suficiență și frustrare este ca o frânghie subțire între două clădiri înalte. Și mergem pe ea.

Când obosim luăm pauză - așa cum am făcut și eu cu Teatrul În Culise în ultimii doi ani. Din ianuarie 2017 suntem în pauză. Am strâns iar energie să pornesc la drum și 2019 va fi anul în care vom redeschide porțile. 

Cum vă promovați?

Noi am funcționat exclusiv prin promovare gratis în online. La început am făcut niște guerilla marketing – am umplut orașul cu stencils cu inculise.ro și am mai participat la evenimente outdoor cu spectacole – atât am mers cu offline-ul. Dar nu am avut niciodată un buget de marketing.

Însă am reușit performanțe uimitoare cu foarte puțin - asta cel mai probabil datorită calității producțiilor, ne-a ajutat foarte mult word of mouth generat de spectatorii care ne treceau pragul și erau impresionați de ceea ce făceam acolo.

Ne-a ajutat mult faptul că oamenii îndrăgeau povestea noastră și alegeau să o spună mai departe. Astazi lucrurile s-au mai schimbat și știu că orice apariție costă. Așa că pe viitor sper să investim și în zona aceasta... 

Planuri pentru 2019

În primul rând să redeschidem ușile. Cu o echipă nouă, spectacole noi, cu experiența anilor care au trecut - 6 de activitate și 2 de pauza. Ne dorim să revenim în peisaj în top 3 teatre independente din București, așa cum eram atunci când am ieșit. Și să ne vedem la teatru