[Veterani in agentie] Dani Macarie, dupa 14 ani de Ogilvy: M-am gandit sa plec de fiecare data cand mi s-a oferit un job in retea. M-am gandit putin si am refuzat politicos

Ooof, din cauza lui Dani Macarie (Creative Director, Ogilvy) fredonez de vreo juma' de ora Quit playing games with my heaaart / Before you tear us apaaart. Pe vremea cand piesa asta de la Backstreet Boys era hit, Dani intra in publicitate. Si intra pe poarta unei agentii mici pe nume EURO RSCG. De-acolo, a virat spre Grey, a urmat un voiaj la Saatchi&Saatchi, iar apoi, prin 2005, a facut mutarea in Red Cell, care s-a preschimbat apoi in Ogilvy. Si Ogilvy a ramas pana in ziua de azi.

Dar de ce a ramas?

Dintr-o mare de motive, multe dintre ele legate de oamenii de care trebuia sa am grija acasa si de cei de care trebuia sa am grija aici in mansarda. 

Asadar, ca de obicei, oamenii sunt cei care reusesc sa ne tina locului atunci cand avem nevoie. Insa numarul de luni sau de ani intr-o agentie (sau pe orice alt job, de altfel) conteaza mai putin, spune Dani. Important este ce faci pe unde treci, cum contribui si daca pleci un om mai bun de-acolo. Restul sunt accesorii.

Acum o vreme

Cand am intrat eu in publicitate, Backstreet Boys cantau Quit Playing Games (With my Heart) si Victor Ciorbea era prim-ministru. Numa' necazuri. Aveam 23 de ani, terminasem cea mai inutila facultate din lume, desenam decent si vorbeam bine engleza.

Stiam cate ceva despre advertising si stiam ca n-am suficient talent pentru arta si de aceea ma gandeam sa ma fac art. Ulterior s-a dovedit ca nici pentru art nu eram destul de bun asa ca, atunci cand mi s-a oferit un job de copy (fapt datorat in egala masura recomandarii venite din partea unei bune prietene cat si vecinatatii fonetice dintre cuvintele filologie si filosofie), l-am luat fara sa stau prea mult pe ganduri.

Era o agentie mica (EURO RSCG) din care am plecat la Grey unde am ramas aproape sase ani. Acolo se pare ca au vazut ceva la mine pentru ca m-au facut senior copywriter si chiar si creative director. Acolo am cunoscut o multime de oameni buni care inca mai sunt aici pe pamant si doi oameni exceptionali care nu - Pilu si Cornel.

In 2003 am vrut sa plec la Istanbul si asa am ajuns cateva strazi mai incolo la Saatchi&Saatchi pe care am parasit-o in 2005 pentru Red Cell care a devenit in acelasi an OgilvyOne si uite-ma aici in Ogilvy de atunci incoace.

La sfarsitul lui 2006 l-am cunoscut pe Albert care avea sa-mi devina sef si prieten si partener la conducerea departamentului de creatie si cred ca facem o echipa excelenta si in ziua de azi.

Etapele evolutiei in agentie

A trecut suficient de mult timp incat sa nu mai vad etapele si nici bornele. Calatoria mea aici seamana mai mult cu plimbatul pe un deal decat cu urcatul unor trepte. Si cand spun plimbat ma refer la toate ingredientele posibile - de la admiratul peisajului la luxatul gleznei.

Uneori plimbarea e maraton si dealul e munte. Anyway. Intelegeti analogia. Am trecut prin multe. Am muncit, am castigat, am obosit, am pierdut, am invatat, am crescut, am ajutat, am adunat experienta, am adunat experiente, am adunat multe trofee din metal de care am uitat deja si unul din lemn de care ma bucur si acum, am adunat viata.

Te-ai gandit sa pleci?

M-am gandit sa plec de fiecare data cand mi s-a oferit un job in retea. M-am gandit putin si am refuzat politicos si am ramas dintr-o mare de motive, multe dintre ele legate de oamenii de care trebuia sa am grija acasa si de cei de care trebuia sa am grija aici in mansarda.

Longevitate in agentie. Cu bune si rele

E ca in orice relatie. Cred. Loialitatea duce uneori la longevitatea legaturii. Alteori nu. Nu stiu daca are avantaje si dezavantaje. E o alegere. Si, ca orice alegere, se poate dovedi a fi una gresita. Si asta depinde si de alegerile pe care le fac la randul lor cei carora ai ales sa le fii fidel. 

De aceea nici nu stiu daca loialitae e cuvantul potrivit. Poate ca uneori avem norocul sa ne simtim acasa undeva si atunci facem tot ce putem ca sa ramanem acolo. 

Generatiile noi de publicitari

Ma bucur foarte tare cand aflu ca un fost intern a ajuns pe pozitia mea in alta agentie. Lucrul asta ar fi fost imposibil daca ar fi ramas aici. Sau, daca nu imposibil, sigur mai putin placut pentru mine. Ma bucur sa stiu ca oamenii mei s-au simtit bine si sa cred ca au invatat ceva care sa le foloseasca mai departe. Nu prea conteaza cat stai intr-un loc. Conteaza ce faci cat stai acolo si daca pleci un om mai bun (cred ca devin intelept cu varsta sau ceva).

Peste 5 ani

Daca inchid ochii, ma vad acolo unde ma vad si acum - pe o partie in Hintertux. Daca ii deschid (si sunt obligat s-o fac pentru ca n-am invatat niciodata sa scriu fara sa ma uit macar un pic la tastatura), ma vad tot unde ma vad si acum - aici la birou, asteptand sa ninga ca lumea la Sinaia.