Cronicari Digitali, campania de viralizare a patrimoniului cultural a câștigat Best Digital PR la IAB MIXX Awards 2018

Cronicari Digitali, campania de viralizare a patrimoniului cultural a câștigat Best Digital PR la IAB MIXX Awards 2018

IAB MIXX Awards, singurul festival internațional exclusiv de digital din România, a premiat săptămâna trecută cele mai creative, mai interesante și mai noi proiecte de pe piața românească de advertising. Trofeul pentru cea mai bună campanie de Digital PR derulată în 2018 a fost adjudecat de Cronicari Digitali, demers de viralizare a patrimoniului cultural în rândul millennials, desfășurat de agenția de comunicare Zaga Brand și sprijinit de Institutul Național al Patrimoniului. 

Campania Cronicari Digitali a fost demarată în luna iulie, cu scopul de a ajuta generația millennials să își regăsească identitatea, prin revendicarea și înțelegerea trecutului. Uniți sub sloganul „Împreună facem viral patrimoniul cultural”, comunitățile de tineri activi pe Instagram au popularizat hashtag-ul oficial #cronicaridigitali, astfel încât, prin conținut vizual și digital storytelling care dezvăluie secretele unor obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute în România, proiectul a ajuns până acum la 1 milion de millenials. Echipe mixte formate din 42 de instagrammeri, bloggeri și jurnaliști au parcurs 8.000 de kilometri în căutarea locurilor care merită să fie povestite în digital, vizitând 52 de obiective de patrimoniu cultural: de la mori de apă încă funcționale după sute de ani, castele sau conace, până la foste închisori comuniste. 

 

Proiectul continuă în 2019 alături de parteneri care cred în promovarea culturii

”Distanța dintre idee și implementarea efectivă a fost foarte  mică, astfel că desfășurarea proiectului Cronicari Digitali a fost un adevărat maraton. Rezultatele ne arată însă în fiecare zi că suntem pe drumul cel bun. În plus, o asemenea recunoaștere, trofeul Best Digital PR în cadrul unei competiții unde criteriile de jurizare sunt bazate pe standarde internaționale în toate țările în care se desfășoară IAB MIXX Awards ne onorează și ne ambiționează ca anul viitor să ne păstrăm această poziție.

Pe 2018 ne-am atins deja obiectivul de a construi inedit în jurul unei idei care inspiră și educă piața din România cu privire la puterea comunicării în online. Am făcut totul folosind în mare parte resursele proprii ale agenției, însă vrem să ducem proiectul mai departe alături de parteneri care cred că și cultura, promovarea patrimoniului în cazul de față, merită să fie sprijinită”,  a declarat Silvia Teodorescu  (Managing Partner Zaga Brand). 

După un Heritage Instameet de debut prin care trei din cele mai spectaculoase clădiri din București au fost deschise special pentru comunitatea tinerilor activi pe Instagram și cinci Heritage Trips ce au cuprins zonele Maramureș, Alba, Hunedoara, Moldova și Sulina, campania Cronicari Digitali a ajuns la a șasea activare offline care va avea loc duminică, 25 noiembrie. Evenimentul este dedicat pasionaților de Instagram și va deschide porțile a alte trei clădiri-monument din Capitală pentru ca apoi să se încheie cu un InstaParty la Palatul Ghica Victoriei. Lista participanților este limitată la 200 de persoane, iar înscrierile se pot face gratuit completând formularul din event.

Partener de mobilitate al campaniei Cronicari Digitali în 2018 a fost Volkswagen Autovehicule Comerciale, iar Heritage Instameet 2 este organizat cu sprijinul Kaufland România, Samsung România, Canon România, CEC Bank, Mastercard, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești și Staropramen. Parteneri Instagram: @creators.will.create, @ig_romania, @discoverbucharest, @promomvezromania.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Zaga Brand

Fondata in 2005, agentia de comunicare creativa Zaga Brand si-a propus si a reusit sa creeze un mediu de lucru productiv in care imposibilul este doar o provocare. Intr-o atmosfera “crazy about our work”,... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related