Au început înscrierile pentru HackITall

Au început înscrierile pentru HackITall

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare București organizează în weekendul 17-18 noiembrie 2018 concursul de programare HackITall. Aceasta va avea loc în Biblioteca Universității Politehnica București. Problema tehnică și premiile vin anul acesta din partea Amazon Web Services.

Aflat la cea de-a cincea ediție, HackITall este dedicat tuturor studenților pasionați de domeniul IT&C. Aceștia au ocazia să experimenteze într-un timp foarte scurt concepte tehnice noi, dar sunt și forțați să-și dezvolte abilitățile de management al timpului și al lucrului în echipă.

Echipele de câte trei membri sunt provocate la 24 de ore intense de programare, iar cele mai bune dintre ele vor fi premiate de către sponsorul nostru, Amazon Web Services. Tema hackathonului va fi aflată în ziua concursului.

Participarea la eveniment se realizează pe bază de înscriere. Înscrierile sunt deschise până pe data de 5 noiembrie 2018 pe  hack.lsacbucuresti.ro. Procesul de selecție a echipelor participante va fi jurizat de reprezentanți ai sponsorului din centru de dezvoltare din București. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related