Creatorii de soluții inovatoare în business vin pe 3-4 noiembrie la „Zile Creative”

Creatorii de soluții inovatoare în business vin pe 3-4 noiembrie la „Zile Creative”

Comunitatea antreprenorilor creativi se reunește pe 3-4 noiembrie, la Nod Makerspace pentru două zile de conferințe și workshop-uri sub denumirea de „Zile Creative”.  Aflat la prima ediție, evenimentul este organizat de agenția de training Creative Business Management și reunește peste 10 specialiști în domeniile comunicare, marketing digital, blogging și business development care vor veni să povestească din experiențele lor în creșterea unor brand-uri de succes.  Prima zi a evenimentului este dedicată Conferinței Creative, iar în a doua zi participanții se vor putea înscrie la workshop-urile susținute de specialiști.

Creative Business Management dedică luna noiembrie creativității în business și aduce pe scenă unii dintre cei mai buni creatori de soluții pentru creșterea afacerilor. Timp de două zile, specialiști din numeroase domenii de activitate vin să își prezinte modelele și soluțiile creative pe care le-au aplicat în creșterea unor afaceri de succes.

Line-up-ul din prima zi de eveniment este următorul:

  • Marius Dosinescu, CEO Floridelux.ro - Povestea celei mai mari florării online din România. Care sunt pașii către succesul unei afaceri și care este rolul fiecărui antreprenor în formarea de talente.
  • Ana Iorga, Fondator Buyer Brain - Cum folosim neuromarketingul în crearea unei experiențe de neuitat a consumatorului?
  • Sebastian Baier, CEO Re7consulting - Ce noutăți aduce în 2019 comunicarea online? Soluțiile de marketing pe care trebuie să le adopte brandurile într-un an al schimbărilor de structură digitală.
  • Cătălin Ionașcu, Fondator Romaniancopywriter.ro - Cum susține conținutul procesul de branding. Se poate dezvolta un brand printr-o strategie puternică de conținut?
  • Radu Velcea, Trainer si Learning & Development Specialist va vorbi despre Visual Storytelling și modul în care comunicăm vizual cu audiența noastră.

În cea de-a doua zi, workshop-urile vor fi susținute de:

  • Cristina Turnagiu Dragna, Director executiv al Asociației Naționale de Protocol și Ceremonial - Susține workshop-ul cu tema “Etichetă în business” în care va prezenta regulile esențiale de etichetă în comunicarea de business.
  • Ela Crăciun, Blogger și vedetă TV, autoarea blogului elacraciun.ro susține workshop-ul “How to blog”. Participanții vor afla de la autoarea blogului cu un milion de vizitatori unici pe lună cum poate ajuta un blog în promovarea business-ului.
  • Robert Similea, Specialist în branding personal și managementul reputației va susține workshop-ul despre branding. Participanții vor putea afla de la Robert cum pot folosi elementele de branding în atragerea de noi clienți.

 

Evenimentul își propune să creeze o legătură între oamenii care cred în principiul de evoluție prin comunicare. Digitalizarea a schimbat profund formele de comunicare, iar evoluția brand-urilor ține de modul în care acestea își transmit mesajul într-o diversitate de forme. Speakerii invitați vor dezbate în cadrul conferinței și workshop-urilor cele mai noi tendințe în comunicarea de business și marketing. Ne propunem ca, la finalul acestui eveniment, oamenii să plece cu idei fresh pe care să le aplice inspirat în mediul în care lucrează”, spune Bianca Preda, business manager în cadrul agenției Creative Business Management.

 

Înscrierile se fac online, pe site-ul evenimentului sau prin email la [email protected].

Prețul de participare pentru o Zi Creativă este de 150 de lei+ TVA , iar pentru acces în ambele zile de conferință și workshop-uri este de 240 lei + TVA.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related