Toate Daciile din lumea asta au provocat, la un moment dat, nervi cuiva. Să recunoaștem, nu au fost limuzine. Tot ele, însă, fără excepție, aduc azi melancolie și un strop de regret. Albert Vrăbiuță, fotograf fără vreo pasiune pentru mașini, dar mare fan al Daciei, s-a gândit să adune melancolia asta într-o carte foto documentară. A ieșit bine Dacia 50.
Însă ce făcut Albert e mai mult decât melancolie pusă-n pagină. E poveste și comunitate. Iar romantismul unei Dacii de odinioară nu poate fi comparat cu nimic la români. Chiar dacă românii își abandonează mașinile pe trotuar. Nu-i nimic, le fotografiază pasionații. Despre proiect, Albert spune:
Cel mai greu a fost să găsesc oameni care să mă sprijine să scot la lumina zilei acest album. Având în vedere că acest proiect este 100% independent, apariția sa a presupus multe sacrificii financiare.
Din tot albumul, favorita lui Albert este Dacia 1310 Break de la Intrarea Măgirești. V-am zis asta pentru că albumul e ediție limitată (300 de bucăți) și poate vreți să îl cumpărați.
Începuturile în fotografie
Numele meu este Albert Vrăbiuță și am descoperit pasiunea pentru fotografie odată cu primul aparat foto primit cadou de la prieteni, în urmă cu 10 ani. Deși era doar un aparat foto compact, știu că nu îl scăpam din mână și toată ziua făceam poze cu el.
Asta până într-o seara când mi-am uitat rucsacul pe peronul metroului de la Gara de Nord și mi-am dat seama de asta abia când ajunsesem la Grozăvești. Când am revenit la Gara de Nord, am găsit rucsacul acolo unde îl lăsasem, numai că din el lipsea camera foto.
Am considerat că acesta era semnul că trebuie sa iau fotografia în serios și am decis să-mi cumpăr primul meu DSLR, iar din 2013 sunt fotograf profesionist cu acte în regulă.
Proiectele mele sunt toate localizate în Universul Dacia, primul proiect este dedicat Daciilor de pe domeniul public din București. Celelalte 2 proiecte la care lucrez în paralel sunt dedicate posesorilor de autoturisme Dacia restaurate, dar și colecționarilor de memorabilia, precum machete de maşini.
Pasiunea pentru Dacia
Nu pot spune că am o pasiune pentru mașini în general, pot spune cu certitudine că am o pasiune pentru Dacia. Această pasiune cred că a existat dintotdeauna, însă aceasta a ieșit la iveală odată cu startul proiectului DACIA 50.
Cred că fiecare dintre noi, cei din generația Millennials sau Generația Y, au crescut cu o Dacie în preajmă. În cazul de față, părinții mei nu au avut niciodată o Dacie, însă mereu am fost fermecat de Universul Dacia, ori de cate ori am interacționat cu el. Îmi amintesc cu drag de duminicile în care reparam și chițibușam la Dacia 1300 a cumnatului meu, Demis.
Neavând mașină sau permis de conducere, prima și singura Dacie condusă a fost Dacia 1300 a cumnatului meu, pe când aveam vreo 10 ani. Mi-amintesc cu drag de satisfacția pe care o aveam când mă aflam la volanul ei, chiar dacă nu eram singur pe scaunul din față.
Dacă ar fi să adopt o Dacie, mi-ar placea enorm să fie o sutică (Dacia 1100).
Ideea proiectului
Cred că această idee se simţea încă din copilărie, însă a ieșit cumva la iveală la o plimbare pe străzile bucureștene. Întotdeauna mi-a placut fotografia de stradă, și am încercat să îmi fac timp săptămânal să ies la plimbare și să încerc să surprind pulsul orașului așa cum îl vedeam eu.
Unul din locurile în care s-a produs declicul a fost aproape de Piața Sfânta Vineri unde am surprins odihnindu-se două bătrâne doamne într-o curte de bloc. Mi-am dat seama apoi că Daciile de pe domeniul public sunt atât de prezente încât pur și simplu nu le mai observam, ele se integrau perfect în peisajul urban, își câștigaseră teritoriul acolo.
Ulterior am început să le vânez pe oriunde mergeam, și pe măsură ce am început să fac asta mi-am dat seama că o bună parte dintre ele începeau să dispară. Având în vedere că Dacia a fost sinonim cu automobil vreme de câteva decenii, am zis că ar fi interesant să încerc să surprind viața și dispariția acestui autoturism al copilăriei.
Ajutoare
Când m-am gândit prima dată că aș vrea să fac un proiect cu această temă, prima persoană la care am apelat a fost Cristian Bassa (prieten și fotograf care ulterior a devenit senior editor al albumului “DACIA 50 – Autoturismul”).
Pe Cristian îl știu de câțiva ani buni, iar acum 3 ani țin minte că participam la un seminar al lui despre fotografia de stradă. Cumva discuția a curs în direcția proiectelor fotografice, moment în care mi-am luat inima-n dinți și i-am spus ideea mea de proiect. El a fost cel care m-a ajutat să-mi dau seama ce anume construiește un proiect fotografic care poate rămâne în picioare chiar și după ani distanță de la lansarea acestuia.
Deși plecasem de la ideea unui photobook despre Dacia, ne-am dat seama că acest subiect este mult mai complex decât anticipasem la început și că povestea ar fi incompletă fără documentarea temeinică a subiectului.
Acesta a fost momentul în care ni s-a alăturat Cristina Irian (spiritul creativ din spatele textului și a documentării). Cristina a fost cea care ne-a arătat direcțiile pe care noi nu le-am fi putut vedea la momentul respectiv. Pentru că ne doream ca produsul finit să fie cât mai bine documentat, alături de noi a acceptat să vină și Valentin Maier (istoric, coleg de text și documentare).
Odată ce am completat această echipă, cartea foto documentară a început să prindă contur. Iar rezultatul este unul pe măsură: abordarea proiectului “DACIA 50 – Autoturismul” nu este unidirecțională, ci mai degrabă un hibrid care reunește sub umbrela sa latura istorică, vizuală și antropologică, bazându-se pe extinderea universului Dacia prin intermediul aportului adus de membri comunității dar și membrii proiectului DACIA50.
Căutările
Sunt atâtea Dacii uitate de lume prin țară, iar pentru mine toate sunt importante. În cei aproape 3 ani de documentare, ne-am dat seama că nu există Dacii banale.
Având în vedere că anul acesta sărbătorim jumătate de secol de drumuri și intersecții cu Dacia, am încercat să mă axez pe modele care au fost realizate până în anul 2004. Am încercat să descopăr în fiecare autoturism al copilăriei urmele lăsate de proprietarii lor (elemente decorative, straturile artizanale de vopsea, modul în care a fost îngrijită sau abandonată).
26 de Dacii în album
Sarcina dificilă a selecției cadrelor pentru album a fost domeniul lui Cristian Bassa, el a fost cel care a gândit secvențierea fotografiilor astfel încât firul narativ să curgă lin de la prima până la ultima pagină. Nu cred că a avut o cifră exacta în minte atunci când a făcut selecția, ci mai degrabă acest număr a fost decis odată ce fotografiile au fost puse în ordine.
Deși toate-mi sunt dragi, pot spune că favorita mea este Dacia 1310 Break de la Intrarea Măgirești. Acest cadru mi-a plăcut de prima dată când l-am făcut, însă la doi ani distanță aveam să aflu motivul pentru care îmi plăcea. Acest autoturism ascunde sub straturile de vopsea o poveste emoționantă despre cum o Dacie este la fel de importantă pentru posesorii ei precum un cățel sau o pisică.
Provocările proiectului
O să sune un pic cinic, însă cel mai greu a fost să găsesc oameni care să mă sprijine să scot la lumina zilei acest album. Având în vedere că acest proiect este 100% independent, apariția sa a presupus multe sacrificii financiare.
Ei bine, aceste sacrificii sunt insesizabile în momentul în care ajungi să vorbești cu oamenii despre Dacia. Știi, Dacia este un limbaj universal… Dacă la început oamenii sunt reticenți când văd că le fotografiezi mașinile, când interacționezi cu ei și simt că împărtășiți aceeași dragoste pentru autoturismul copilărie, barierele dispar.
Și când barierele dispar, apar poveștile, iar când poveștile apar nimic altceva nu mai contează.
Editura aleasă
Practic împreună cu editura am crescut proiectul în sine, am discutat fiecare fotografie selectată, am mers pe teren, am verificat hărțile și de aici și primul album. Lucrăm în echipă, iar la publicarea albumului au contribuit efectiv foarte multi oameni și aportul fiecaruia a fost extrem de important.
Doresc să mulțumesc pe această cale tuturor: Cristinei Irian, Mirelei Petre, Cristian Bassa, Valentin Maier, Ovidiu Măgureanu, Andrei Dorobanțu, Paul Adrian Farcaș, Alex Cruceru, Iustin Stafie, Ken Taranto, tuturor proprietarilor de Dacii, familiilor acestora, vecinilor, pentru sprijinul acordat pe teren.
Un pic despre așteptări
Cele mai multe așteptări au fost întâlnite în reacțiile celor care au cumpărat deja albumul: “Ceva ce trebuia făcut!”, “E ca și cum aș urmări istoria noastră prin parbrizul unei Dacii!”, “Surprins de ce a ieșit. E despre cum ne raportăm la lucrurile care își așteptă sfârșitul – despre cum privim în Noi. Când lucrurile se sting, ele devin amintiri incerte, se scorojesc.”
Sper ca cei care cumpără cartea să fie încercați de aceleași amintiri pe care le port și eu (sunetul motorului de Dacie, sesiunile de reparație la care participa jumătate de cartier, mirosul de benzină, drumurile la munte și la mare).
Comunitatea Dacia
Dacă ar fi să-i descriu cât mai sumar ar fi suna cam așa: Oameni de toate vârstele care abia așteaptă să-și spună povestea. Singurul lucru de care au nevoie este doar o ureche pregătită să îi asculte.
Planurile tale
Proiectul Dacia este unul de lungă durată. Îmi propun ca după explorarea vizuală a Daciei pe teritoriul României să caut urmele acesteia şi a maşinilor româneşti din anii 1970/1990 în străinătate deoarece am avut ocazia pe comunitatea Dacia să interacţionez cu posesori de Dacia din Europa şi nu numai.
