Descoperă noile intervenții stradale realizate în cadrul proiectului Un-hidden Bucharest

Descoperă noile intervenții stradale realizate în cadrul proiectului Un-hidden Bucharest

Descoperă cei 6 artiști super contemporani invitați să coloreze și să înveselească orașul în cadrul Un-hidden Bucharest, un proiect de regenerare urbană conceput ca o serie de intervenții artistice în spațiul public care au ca scop umanizarea orașului București și promovarea cunoașterii și explorării acestuia prin artă. Ediția II a proiectului de street art Un-hidden Bucharest continuă cu o nouă intervenție artistică stradală realizată de Livi Po, atelierul de street art pentru copiii cu John Dot S., concursul de fotografie de street art și 2 tururi ghidate la care te invităm să participi.

CE?

În curând Livi Po va desena una dintre fațadele magazinului Dizainăr, iar Sâmbătă 29 Septembrie, are loc atelierul de street art în care copii vor învăța de la John Dot S. să realizeze un stencil.

După o săptămână intensă de lucru, cu peste 70 de ore desen însumate, iZZY iZVNE și Bboy Vean au dus cu bine la capăt un mural de mari dimensiuni în care te poți pierde în șase lumi diferite, portaluri către lumină și întuneric, care coexistă în echilibru. Pe cele 6 spirale încadrate în cartușele calcanului se desfășoară poeziile “Rondelul cariatidelor” de Ancuța Clim, “Ctrl+S” de Alexandra M. Păun și “Replici dintr-un film distrus” de Vasile Leac, înscrise în cadrul Open Call-ului POEM CAPITOL.

Recent, Pisica Pătrată a înghesuit cu atenție o mulțime de personaje pufoase și zbârlite, într-o scenă tensionată, de unde te urmăresc cu priviri înmărmurite. Tot în cadrul proiectului Un-hidden Bucharest am explorat cu Maria Bălan arta ca mijloc de regenerare urbană cu ajutorul unui atelier de street art pentru copii, menit să stârnească interesul și implicarea în viața orașului.

CUM?

Iată programul activităților proiectului Un-hidden Bucharest II, ediția 2018.

CONCURS DE FOTOGRAFIE // EXPLOARE URBANĂ

Concurs de fotografie de street art

11 Septembrie – 4 Octombrie

Instagram și feeder.ro

Folosește hashtagul #unhiddenromania pe Instagram pentru fotografiile tale în care ai surprins street art interesant din orice loc din România și află cum poți participa la concurs.

SEMNAL URBAN IV // INTERVENȚIE ARTISTICĂ

iZZY iZVNE – câștigătoarea apelului deschis
17 – 24 Septembrie // 15:00 – 19:00
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, bd. Schitu Măgureanu nr. 9, București

“My name is Inna, more known as Izzy Izvne, I’m a graffiti and street artist from Moldova since 2011. I work in my own style Space Calligraphy. This year I was a participant at Meeting of Styles festival in Germany. My biggest wall (150 m sq) in the United Arab Emirates (painted this year also).

I would like to have a wall in Bucharest, I’m very interested in big walls. My style is a 3D art, I create illusions of space inside the wall, using calligraphy.” – iZZY iZVNE

Lucrarea este găzduită cu multă amabilitate și deschidere de către Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, în calitate de parteneri ai proiectului Un-hidden Bucharest, și implementată cu suportul Centrului Militar al Sectorului 6.

SEMNAL URBAN V // INTERVENȚIE ARTISTICĂ // Atelier de street art pentru copii

Pisica Pătrată – intervenție artistică
21 – 23 Septembrie
Spațiul M60, Strada C.A. Rosetti nr. 3, București

Semnal urban V este inaugurarea unui nou spațiu public dedicat artei super contemporane, gazda unei intervenții artistice realizate de Pisica Pătrată. Spațiul alternativ de expunere se află într-un cadru intens circulat, dar relaxat, în centrul orașului, pe gardul Spațiului M60, partenerii și prietenii proiectului, încă de la prima ediție. Instalația va fi completă pe 22 Septembrie, când Marian Bălan va extinde universul Spațiului M60, alăturându-se lui Pisica Pătrată cu un atelier de street art pentru copii. Intervențiile distincte ale celor doi artiști generează, prin dialogul cu trecătorii, participanții la ateliere și mediul construit, un nou scenariu pentru spațiul public.

Atmosfera prietenoasă este completată de muralul realizat de Letinu Filip.

Maria Bălan – atelier pentru copii (stickere imprimate prin tehnica linogravurii)
22 Septembrie 2018 // 12:00 – 14:00
Spațiul M60, C.A. Rosetti nr. 3, Bucharest

Atelier destreet art pentru copii cu Maria Bălan: explorăm arta ca mijloc de regenerare urbană cu ajutorul a două ediții de ateliere creative. Invităm copii între 10-15 ani să ia parte, gratuit, la un atelier de street art, menit să stârnească interesul participarea la viața orașului. Oricine este bine-venit/ă indiferent de abilitatea artistică, deoarece echipa va ajuta participanții să creeze propriile lucrări de street art. Vom învăța cum să colorăm Bucureștiul, interpretând orașul ca o pânză colectivă și vom folosi arta ca o modalitate de a semnala locurile noastre preferate.

Acest atelier pilot poate găzdui doar 5 copii, cu vârste între 10-15 ani, având ca scop încurajarea exprimării individuale și facilitarea dialogului. Înscrieri se pot face la [email protected], menționând numele persoanelor participante, al însoțitorilor, cât și numele atelierului.

SEMNAL URBAN VI // INTERVENȚIE ARTISTICĂ // Atelier de street art pentru copii

Livi Po – intervenție artistică Smile
27 – 30 Septembrie // 18:00 – 19:00
Dizainăr, Strada Puțul cu plopi nr. 17, București

Semnalul urban VI, realizat în cadrul proiectului Un-hidden Bucharest, pune în lumină o casă interesantă, situată la intersecția a două străzi drăguțe și în vecinătatea Universității de Arte din București, cu ajutorul unei intervenții creată de Livi Po.

Despre lucrarea Smile:

“Întotdeauna mi-a plăcut cum se pot transforma literele într-o imagine prin interpretarea lor într-un context mai ofertant. Ele pot depăși sfera caligrafiei și a modului clasic de a privi scrisul, păstrând în același timp un mesaj clar pentru toată lumea. Muralul meu amintește oamenilor să zâmbească (Smile), să nu uite să se joace și să se bucure de viață cu tot ceea ce are de oferit. Însă, există și o mică urmă de ironie/sarcasm în toată compoziția, scoasă în evidență de contextul lucrării, prin contrastul dintre minimalismul colorat al muralului și mediul înconjurător murdar, dărăpănat, aparent în paragină. Împreună construiesc o metaforă frumoasă.”

Despre Livi Po:

“Designer by day, superhero by night. Glumesc. Sunt 24/7 un mix eclectic de artă și rațiune. Mă numesc Liviana Popa, pe scurt Livi Po. Acum ceva ani am terminat liceul Gheorghe Lazar, secția matematică-informatică și am simțit chemarea designului. Am ajuns la Universitatea Națională de Arte, iar după un master în Branding și Comunicare și câteva joburi schimbate, m-am angajat la Okapi Studio, unde lucrez ca product designer. Timpul liber îl investesc în lettering și murale.”

Lucrarea este găzduită cu prietenie și entuziasm de către Dizainăr, parteneri ai proiectului Un-hidden Bucharest încă de la prima ediție.

John Dot S. – atelier de stencil pentru copii
29 September 2018 // 14:00 – 16:00
Dizainăr, Puțul cu plopi nr. 17, București

Acest atelier pilot poate găzdui doar 5 copii, cu vârste între 10-15 ani, având ca scop încurajarea exprimării individuale și facilitarea dialogului. Înscrieri se pot face la [email protected], menționând numele persoanelor participante, al însoțitorilor, cât și numele atelierului.

TUR GHIDAT al noilor intervenții de street art din București

Paul Dunca – tur alternativ ghidat
2 Octombrie și TBA
București

Parcurgem împreună aproximativ 5 km pentru a descoperi 6 intervenții street art, o mică parte din harta Un-hidden Bucharest, ghidați de Paul Dunca, unul dintre cei mai creativi și prezenți makers & shakers pe scena artistică din București. Storytelling & insights, pe măsură ce participanții explorează orașul prin prisma intervențiilor artistice independente. Participarea la turul ghidat este gratuită iar înscrierile se trimit la adresa [email protected], în limita a 20 de persoane.

SEMNAL URBAN VII // INTERVENȚIE ARTISTICĂ

John Dot S. – instalație stradală SENS
14 – 17 Oct 2018
CNDB – Sala Omnia, Cristian Popișteanu nr. 3, București

Despre lucrarea SENS:

De ceva vreme, mă simt atras de parcursul pe care îl fac spre rezultat și fiind vorba de spațiu urban, un spațiu unde comunitatea își desfășoară mersul, încerc să înțeleg procesul artei urbane, a streetart-ului versus comunitate, cum percepe comunitatea acest proces, cum o mișcă și în ce sens, ce efect are asupra fiecăruia în parte. Din ce am observat până acum, totul se află într-o stare de plutire… un spațiu care vibrează, se golește și se umple, o plutire care cred că undeva o să capete un sens.

Despre John Dot S:

“Îmi place să experimentez și să învăț permanent, asta mă ajuta să dau o dinamică trăirilor și să observ procesul prin care ajung la destinație.
Așa am descoperit tehnica stencil art, o tehnică nu foarte ușoară, care a produs asupra mea un echilibru între răbdare și consecvență.
Forma este destul de dură dar permisivă, prin care pot manipula și metamorfoza un personaj, o situație, un gând. Îmi place să mă joc cu spațiul, fie pe stradă fie în spații abandonate.
Folosesc de la spray, acrilice la markere, de la pânză, lemn, obiecte reciclate, la pereți de diferite dimnesiuni.”

Lucrarea este găzduită cu multă amabilitate și deschidere de către CNDB, în calitate de parteneri ai proiectului Un-hidden Bucharest încă de la prima ediție.

 

DE CE?

  • pentru a spori sentimentul de apartenență și identitate prin redescoperirea și apropierea afectivă a locuitorilor de oraș și artă, în spațiul public;
  • în București și în România, în general, există brownfields– zone cu clădiri scoase din uz => scad calitatea spațiului public și implicit a vieții;
  • arta are capacitatea de a umaniza spațiul public, sporind dialogul și co-participarea;
  • există deja o serie interesantă de inițiative culturale și intervenții artistice independente care sporesc calitatea spațiului public în București.
  • prima ediție a proiectului a activat spații interesante sau uitate, cum sunt Sala OmniaLenteCinema Marconi, alături de artiști remarcabili – Pisica PătratăSorina Vazelina și Primitiv PrintSkinny BunnyPaul Dunca, VJ VLC, producând un traseu ghidat și o hartă online și print, cu 22 de intervenții artistice independente în spațiul public.

 

Obiective proiectului

  • atragerea unor noi categorii de public și sporirea implicării acestora în co-crearea spațiului public ca spațiu cultural comun, cu ajutorul a două apeluri deschise pentru proiecte și producția a 3 intervenții artistice
  • conștientizarea și sensibilizarea publicurilor vizate față de participarea artei în spațiul public, relevând, prin democratizarea spectrului de activități, potențialul acesteia ca alternativă sustenabilă pentru regenerare urbană.
  • promovarea creațiilor contemporane locale și susținerea producției artiștilor tineri.

 

UNDE?

În spațiul public bucureștean, activând publicuri noi și zone inactive sau emergente, dar istoric valoroase, din punct de vedere cultural și social.

 

CINE?

Proiectul de street art Un-hidden Bucharest este organizată de Save or Cancel, prin feeder.ro, co-finanțat de AFCN. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Organizator: echipa Save or Cancel compusă din Cristina Popa (random) – designer social, editor și manager cultural, și Andrei Racovițan (ubic) – arhitect, editor și manager cultural, alături de public, artiști, colaboratori și parteneri.
Partenerii proiectului: CNDB, Lente, Dizainăr, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Zeppelin, IQads, Urban Collectors, Igloo, Urban things, România Pozitivă, Revista Atelierul, IQool

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related