Mindscape Studio a câștigat Premiul Publicului la iMapp 2018

Mindscape Studio a câștigat Premiul Publicului la iMapp 2018

Pe data de 22 septembrie s-a desfășurat a cincea ediție a competiției internaționale de video mapping iMapp Bucharest. Dintre cele 10 echipe participante, lucrarea realizată de Mindscape Studio intitulată AZI - Copilul Timpului, a câștigat Premiul Publicului.

Astfel, studioul multimedia își menține poziția de cea mai premiată companie românească de video mapping, cu premii la competiții naționale și internaționale precum: Spotlight Festival, Visual Artist Awards, iMapp Bucharest.

 

Tema din acest an a concursului a fost BLUE. YELLOW. RED. A CENTURY OF MODERN ROMANIA, iar studioul multimedia a avut o abordare artistică, pentru care a conceput o poveste în jurul unui tânăr erou (AZI) și călătoria sa prin trei lumi fantastice: una albastră, una galbenă și una roșie. Astfel, prin intermediul lucrării, fațada Palatului Parlamentului s-a transformat succesiv în Pădurea Fermecată, Regatul Flăcărilor, Împărăția Albastră și Paradisul de Aur.

"Deși tema competiției a fost destul de restrictivă, nu am vrut să avem o abordare documentară sau istorică, ci mai degrabă să ne închipuim o lume bazată pe aceste trei culori primare. Așa că am creat trei lumi fantastice, iar în mijlocul lor l-am așezat pe eroul nostru, AZI. Fațada Palatului Parlamentului a devenit pânza tricolorului imaginat de noi, iar eroul, emblema lui." - a spus Dorel Naste (creative director la Mindscape Studio).

 

 

Este a treia participare a studioului la competiția iMapp, prima dată ca parte a echipei care a realizat lucrarea Legenda lui Bucur, lucrare ce a câștigat premiul publicului în 2015, și a doua participare în 2016 cu lucrarea We Are Them.

"După multe proiecte de video mapping realizate, ne-am convins că este foarte important ca animația, pe lângă faptul că trebuie să fie spectaculoasă vizual, să spună o poveste și ca publicul să rămână cu amintirea acelei povești. Lucru valabil mai ales la concursuri, unde abordarea temei e esențială." - a spus Andrei Drîmbă (art director la Mindscape Studio).

Mindscape Studio este un studio multimedia specializat în soluții tehnologice creative: video mapping, design vizual pentru evenimente și concerte, instalații interactive. Acesta acoperă toată gama de servicii de la consultanță la creație, de la planificare la implementare a proiectelor.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info
Sectiunea Update cuprinde comunicatele de presa ale agentiilor si companiilor cu privire la activitatea lor, in special in domeniile comunicarii, marketingului si CSR-ului.
Update este un serviciu oferit companiilor in cadrul platformelor IQads si SMARK.
Daca esti reprezentantul unei companii si vrei sa publici un comunicat de presa prin acest serviciu, ne poti contacta aici.


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related