Începe Concursul Internațional George Enescu – descoperiți talentul viitoarelor stele ale muzicii clasice

Începe Concursul Internațional George Enescu – descoperiți talentul viitoarelor stele ale muzicii clasice

Între 1 și 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii, din 39 de țări, urcă pe scena Ateneului Român din București ca să câștige trofeul Concursului Internațional „George Enescu” 2018 și să se lanseze în lumea muzicii clasice internaționale.

Cu vârste cuprinse între doar 16 ani – cel mai tânăr concurent înscris în Concurs – și 33 de ani – vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni oferă un regal cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar și ale compozitorului George Enescu, în interpretări diferite, cu tușe și culori personale. Concurenții vor evolua în fața juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacrați și în fața publicului în cele trei etape de concurs și în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secțiuni: Violoncel, Vioară și Pian. La secțiunea Compoziție, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte și având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.        

 

 

PRESTIGIU ȘI CIFRE RECORD

  • Ediția 2018 a Concursului Internațional George Enescu a înregistrat noi recorduri: 400 de tineri muzicieni s-au înscris în total în Concurs, iar în urma selecției juriului de specialitate, 270 de tineri din 39 de țări vor intra în competiție;
  • Procentul de concurenți români înscriși în competiție este cel mai ridicat din istoria Concursului George Enescu: 26 de tineri muzicieni români vor evolua în fața juriului și a publicului;
  • Nivelul concurenților este unul extrem de ridicat, certificând, astfel, prestigiul Concursului George Enescu în peisajul evenimentelor de gen internaționale: la secțiunea Violoncel, 10 concurenți sunt deja premiați la alte mari concursuri internaționale, la Vioară – 24 de concurenți, iar la Pian – 10 concurenți.

 

CE POATE ASCULTA PUBLICUL

  • Concursul International George Enescu 2018 se desfășoară în trei etape și în Gale Finale cu Orchestră;
  • Etapa I și Etapa a II-a au intrare liberă pentru public. Etapa I are loc la Universitatea Națională de Muzică București și este eliminatorie. Începând din Etapa a II-a, concurenții evoluează pe scena Ateneului Român și susțin recitaluri cu lucrările alese din programul Concursului în fața juriului și a publicului;
  • Semifinalele sunt ultima etapă din drumul tinerilor muzicieni spre Galele Finale și pentru obținerea unui trofeu în cadrul Concursului Internațional George Enescu. Semifinalele se desfășoară la Ateneul Român, sub formă de recitaluri și includ evoluțiile celor mai buni concurenți selectați de juriu din întreaga competiție. Recitalurile tinerilor muzicieni includ în această etapă și interpretarea obligatorie a unei lucrări de George Enescu. La finalul fiecărei secțiuni, sunt selectați cei trei concurenți care își vor disputa locurile I, II și III pentru fiecare dintre cele trei secțiuni din Concurs;
  • Galele Finale cu Orchestră au loc în cadrul a trei seri – pe 11, 17 și 23 septembrie. La pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu se vor afla trei dirijori de renume internațional. Astfel, finala de Violoncel va fi dirijată de Paul Watkins, finala de Vioară va fi dirijată de Christoph Poppen și finala de Pian va fidirijată de Vassily Sinaisky. Cei trei cei mai buni concurenți desemnați de juriu vor prezenta publicului câte un concert cu orchestră, iar la finalul serii, câștigătorul Concursului Enescu va fi anunțat în timp real.
  • Gala de Deschidere reprezintă concertul care marchează deschiderea oficială a Concursului Internațional George Enescu și are loc pe 1 septembrie. În tradiția deja stabilită încă din anul 2014, concertul aduce pe scenă câștigătorii edițiilor precedente ale Concursului. Violonistul Ștefan Tarara, violoncelista Eun-Sun Hong și pianistul Josu de Solaun vor interpreta sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea singurul triplu concert din literatura muzicală românească Triplul concert de Paul Constantinescu. În prima parte a serii, va fi interpretată în primă audiție românească lucrarea câștigătorului de la Secțiunea Compoziție a ediției 2016 a Concursului. Este vorba despre compozitorul de origine chineză Tian Tian, care va fi de asemenea prezent în sala Ateneului Român în timpul interpretării. Concertul de deschidere se va încheia cu Poema Română Op. 1 de George Enescu.
  • Trei recitaluri ale laureaților ediției 2016 sunt pregătite pentru public. Violoncelistul Zlatomir Fung, violonistul Erzhan Kulibaev și pianistul Takuma Ishii vor urca pe scena Ateneului Român pentru a susține recitaluri extraordinare.

 

BILETELE pentru semifinale, finalele cu Orchestră, Gala de Deschidere și Recitalurile extraordinare din cadrul Concursului Enescu 2018 sunt disponibile în rețeaua EVENTIM, precum și pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, la secțiunea BILETE. Prețul unui bilet variază între 55 și 45 de lei.

 

MARI PERSONALITĂȚI MUZICALE, ÎN RECITALURI EXTRAORDINARE

  • În cadrul programului, mari personalități ale muzicii clasice internaționale, care sunt și membri ai juriului ediției 2018 a Concursului Internațional George Enescu vor susține recitaluri extraordinare. Pe data de 5 septembrie, violoncelistul Rapahel Wallfish și pianistul John York vor prezenta publicului o sonată pierdută timp de un secol, în primă audiție – Sonata în la minor pentru violoncel și pian, scrisă de Alexander Zemlinsky. Violonistul Salvatore Accardo, recunoscut internațional pentru interpretările sale din Vivaldi, va urca pe scena Ateneului pe data de 14 septembrie – biletele sunt deja epuizate, iar, pe 22 septembrie, pianistul Peter Jablonski va prezenta publicului interpretări surprinzătoare din marii clasici, muzicianul fiind renumit pentru unicitatea interpretărilor sale, precum și pentru activitatea sa în sfera jazz-ului.

 

LANSĂRI UNICE ȘI SESIUNI DE AUTOGRAFE

  • Pe întreaga durată a Concursului Internațional George Enescu 2018, vor avea loc mai multe evenimente speciale și sesiuni de autografe cu artiștii invitați;
  • În cadrul Concursului George Enescu din acest an, Gabriel Bebeșelea va lansa CD-ul Strigoii, cu o lucrare rearanjată de George Enescu, în premieră internațională absolută;
  • Sesiunile de autografe cu artiștii vor avea loc la standul Librăriilor Humanitas din interiorul Ateneului Român, la finalul concertelor, după următorul program: 

1 septembrie - Gabriel Bebeșelea, Josu de Solaun și Ștefan Tarara
5 septembrie - Raphael Wallfisch
5,8, 10 septembrie - David Geringas
11 septembrie - Paul Watkins
11, 14, 16 septembrie - Pierre Amoyal
17, 20, 22 septembrie - Philippe Entremont
23 septembrie - Vassily Sinaisky

 

TRANSMISIUNI LIVE

  • Recitalurile și concertele din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2018 vor fi transmise live de TVR, Radio România Muzical și online, pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, festivalenescu.ro;
  • Ca element de noutate, un studio live TVR va funcționa în interiorul Ateneului pe toată durata Concursului și va propune publicului interviuri în timp real cu artiștii.

 

 

TROFEELE CONCURSULUI ENESCU 2018 REALIZATE DE UN REPUTAT ARTIST ROMÂN

Pentru ediția 2018, trofeele Concursului Internațional George Enescu sunt realizate de reputatul artist ceramist - Daniela Făiniș. Lucrările Danielei Făiniș integrează conceptul care a generat identitatea vizuală a Concursului din acest an și care atrage atenția asupra ideii de evoluție a artiștilor și a unicității talentului lor prin ”textura” individuală a fiecărei interpretări. Trofeele reprezintă instrumente în metamorfoză, cu texturi diferite, sugerând personalitățile unice, în evoluție ale tinerilor muzicieni înscriși în Concurs. Trofeele sunt realizate din porțelan.

 

  • CE AUZIM CÂND ASCULTĂM MUZICĂ?

În cadrul acestei ediții, Concursul Internațional George Enescu lansează, în premieră, proiectul de educație muzicală: „Ce auzim când ascultăm muzică?”. Acesta valorifică sloganul actualei ediții a Concursului - „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția” - adresând publicului invitația de a descoperi talentul tinerilor muzicieni, de a le urmări transformarea, de a le aplauda efortul și de a-i susține în fiecare etapă din drumul lor către strălucirea internațională.

În cadrul proiectului de educație, s-a realizat o Caravană de ateliere interactive cu peste 500 de elevi, din patru licee bucureștene, în carul căreia muzicianul și compozitorul Paul Ilea și actorul Marius Manole au dialogat cu adolescenții despre muzica clasică. Proiectul include, de asemenea, o serie inedită de 18 dialoguri video despre muzica clasică și arta interpretului, protagoniști fiind tot Paul Ilea și Marius Manole. Li s-au alăturat în cadrul interviurilor foști laureați ai Concursului George Enescu, astăzi mari nume ale scenei internaționale – precum violoniștii Alexandru Tomescu și Remus Azoiței, pianistul Viniciu Moroianu -  și inginerul de sunet Cosmin Gherghinoiu.

În cele 18 dialoguri video, disponibile pe Canalul de Youtube al Concursului și Festivalului Enescu, sunt tratate, într-o abordare relaxată, subiecte diverse: de la perioadele muzicale, la structurile de compoziție în muzica clasică și diferențele dintre ele, structurarea unei orchestre simfonice și rolul diferitelor partide, partitura și rolul dirijorului, tema muzicală și dezvoltarea ei, elemente de tehnică și stilistică ale interpreților, audiția și sala de spectacol, expresivitatea și prezența scenică, dar și codul de conduită în sala de spectacol. Filmele sunt disponibile, de asemenea, în aplicația Culturesc 100, parte din platforma culturală a Samsung, dedicată Centenarului Marii Uniri.

Realizarea Caravanei pilot a fost posibilă cu sprijinul financiar al Raiffeisen Bank România și WILO Foundation, iar pentru realizarea dialogurilor video s-a alăturat proiectului și Samsung România.

Tot în cadrul programului educațional „Ce auzim când ascultăm muzică?” este în pregătire o aplicație mobilă, care va lansa un nou dialog inedit cu publicul, acesta fiind invitat să evalueze prestația tinerilor muzicieni în cadrul Concursului Internațional George Enescu 2018. Aplicația mobilă va fi anunțată în curând, aceasta având atât un rol educativ, cât și unul de creștere a gradului de interactivitate cu publicul.

La 60 de ani de la prima ediție, în plin an de sărbătoare a Centenarului și a 137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu, Concursul Internațional George Enescu propune publicului o experiență unică, și extinde perspectivele culturale și educaționale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma și construi o societate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related