[Digital Nomads Inc] Denisa Radu și nomadul responsabil: "Nevoia cea mai mare e să transmitem întreaga poveste, nu doar etapa lunii de miere"

Poate vă întrebați unde sunt pozele din vârf de plajă și de munte dacă vorbim cu un nomad digital. Sunt, dar se odihnesc prin arhivele personale ale Denisei Radu, de când a observat că Facebook-ul și Instagram-ul fac reclamă incompletă nomadismului digital.  

După 4 ani de agenție, la WebDigital și the Syndicate, Denisa a ales viața la client și s-a mutat la Bitdefender, ca Global Online Campaigns Manager. A observat că, în locul supra-specializării, se simte mai în largul ei într-o echipa mică și, ulterior, a devenit coordonator de marketing și vânzări într-o companie de software cu 20 de persoane. Nimic ieșit din comun, mai puțin că întreaga echipă Sematext lucrează remote, în baza unor contracte de colaborare continuă. Altfel spus, în ultimii 2 ani, Denisa n-a fost angajată și nu a lucrat de la vreun birou fix. 

A devenit digital nomad chiar în perioada absolvirii doctoratului, cu o lucrare despre problematica inteligenței culturale (~ capacitatea de adaptare în interacțiunea cu persoane aparțînând unor medii culturale diferite). În acești primi doi ani, spune că a trecut prin toate fazele unui "șoc cultural": luna de miere, conflictul, perioada critică, refacerea, echilibrul. Cum putem intui, în luna de miere se produc tonele de conținut din ciclul #officeoftheday; în perioada critică se postează puțin spre deloc.

Predând de niște ani la SNSPA, Denisa vede foarte mulți studenți încântați de ideea lucrului de oriunde. Al căror entuziasm se temperează permanent la clasă cu explicații pământene: nu e o treaptă "mai sus" față de jobul în birou, nici o vacanță prelungită în care mai și muncești.

Ea însăși se acomodează încă cu stilul de viață nomad, iar greutățile nu sunt la contabilitate, nici pe administrativ. După ce mergi să lucrezi din floare în floare (de pildă prin orașele și satele românești, cum au făcut Denisa și soțul ei, fotograf-nomad asemenea), te poți trezi mult mai productiv în unele locuri decât în altele. Sau cu o nevoie de program fix. Sau că îți lipsesc consultările și dezbaterile critice cu colegi deja puși în temă.

Iată, încă un nomad digital Just Like You, care nu călătorește cu laptopul prin Asia și poate nici n-o s-o facă. Scrie, în schimb, o carte pe subiect și avem avanpremiera în seria editorială Digital Nomads Inc, realizată alături de noul Mercedes-Benz Clasa A.

Din agenție, la client, apoi nomad 

După aproape 4 ani de agenție, credeam că sunt cumva “potrivită” pentru “viața la client”. Când am început la Bitdefender, a fost o reușită foarte mare. Cu toate astea, lucrând într-o echipă extinsă, trebuie să îmbrățișezi o tendință poate chiar de “hiperspecializare”. Ești o componentă clară a unui sistem, responsabilă cu un set de activități precise care trebuie făcute foarte bine; eu veneam cu experiența unor companii mici (sub 20 de angajați), unde făceam parte din tot procesul dezvoltării unei campanii.

Când am aflat de oportunitatea Sematext, de la un prieten cu vechime în echipă, mi-a plăcut că era o companie mică, eu urmând să mă ocup de toate activitățile de marketing și comunicare; în plus, lucrăm pentru piața internațională, ceea ce-mi plăcea foarte mult în Bitdefender.

La Sematext, suntem o echipă de 20 de persoane, toți lucrăm remote, fiecare pe fusul lui orar, folosim JIRA pentru a crea task-uri și a colabora pe proiecte, raportăm zilnic ce am făcut ieri și ce ne propunem să facem în ziua respectivă și dacă există ceva care ne blochează activitatea. Colaborarea se bazează pe încredere.

A fost și o componentă personală în decizia de a deveni digital nomad: când lucram cu birou fix, eu și soțul meu eram cumva pe "fusuri orare diferite" (el fiind fotograf de nuntă, nici măcar o săptămână angajat). El lucra de acasă, foarte mult seara, eu seara eram liberă. Așa că, nomadismul digital însemna și că putem lucra împreună, de oriunde vrem.

Frământări

Începutul a fost anevoios, mai ales pe partea de juridic, înființare firmă, contabilă, cont de firmă spart la ING și transferuri frauduloase, predat facturi, plătit singură taxele la timp, partea administrativă (registru de casă, etc. etc.). Am avut noroc cu soțul meu, care m-a asistat în tot acest proces.

Din acea perioadă, îmi amintesc cel mai des de fricile pe care le-am avut. E foarte greu să te desprinzi de un job cu carte de muncă, unde nu trebuie să te ocupi decât de ce faci tu (adică fără tot ce am menționat mai sus.). Mă gândeam constant: “De ce renunț la ceva pentru care am muncit? Dacă nu va dura colaborarea? Și cum o să fie cu firmă? O să fac acte lunar? Îmi trebuie o contabilă? Ce-o să facem când o să avem bebe?”. 

Pentru mine, cel mai greu a fost să mi conving mintea să “mestece” gânduri pozitive și să am încredere în mine. Și a mai fost un proces interesant care s-a întâmplat: mi-a fost greu să mă conving că nu era un pas în spate. Mintea mea considera că e un regres profesional, așa că a trebuit să mă conving că e o trecere în care nu pierdeam ce am învățat și acumulat până atunci.

Etapele trecerii la nomadism

Pentru mine, trecerea a fost similară cu “șocul cultural”; am trecut prin toate etapele: luna de miere, conflictul, perioada critică, refacerea și de abia apoi echilibrul, starea în care te bucuri de proces. Să le luăm pe rând.

Luna de miere e perioada primelor 6-10 luni. Simptome: bucurie, optimism, dorința de a arăta că lucrezi de oriunde. Și aici devii foarte vocal pe social media. Da, și eu am trecut prin acea perioadă. Instagram-ul e dovada: Brașov, noiembrie 2016; Cluj, aprilie 2017; Aeroportul din Viena, mai 2017; Constanța, iunie 2017; Daneș, august 2017.

Când te apropii de un an, intervine conflictul. Simptome: dor de viața de birou, dileme despre de ce ai vrut să fii pe cont propriu. Apoi urmează perioada critică, în care viața de birou îți pare (poate) mai bună: spațiu și timp de lucru clar definit, comunitatea și engagementul care vine din direcția echipei (cafeaua de la începutul zilei, ședințele amuzante, momentele de sprijin reciproc etc).

Etapa critică nu durează mult - poate 1-2 luni. După care începe refacerea, când îți dai seama de ce ai vrut să fii pe cont propriu și percepi avantajele lucratului de oriunde. Începi să ai o rutină a zilei, știi când, cât și de unde lucrezi în fiecare zi, planifici mult mai bine ceea ce-ți propui, reiei prietenii mai vechi pe care nu le prioritizai. Apoi urmează echilibrul, când ți-ai însușit noul ritm încât pare că ai uitat cum era viața cu birou fix.

Work life

Deși îmi place flexibilitatea, sunt destul de legată de București datorită predării, dar și a faptului că am dezvoltat, împreună cu soțul meu, cabina foto sPrintBox, o abordare smart asupra conceptului de cabină foto, mai ales la nuntă. Anul viitor vrem să introducem și conceptul de gamification, dar și produse complementare fotografiilor printate.

Anul trecut am organizat și primul eveniment din seria Smart Memories, cu conceptul central întoarcerea la print. Am lansat pe Facebook provocarea să vii împreună cu prietenii pe care nu i-ai mai văzut de mult, dar și cu cei întâlniți recent. A fost o ediție-pilot cu peste 100 de participanți, promovat doar organic (am vrut, în primă fază, să validăm conceptul). Anul acesta plănuim să organizăm o nouă ediție, într-o formulă mai extinsă.

Stil și conditii de lucru. Ce ai observat că ai nevoie?

Un spațiu cu multă lumina naturală. Sunt zile în care îmi doresc să lucrez de acasă, să fie liniște complet, dar de cele mai multe ori vreau să lucrez dintr-un loc în care văd și alți oameni lucrând :)

Am mai multe tipuri de “rutină”, în funcție de unde lucrez: acasă, facultate, cafenele sau grădini. De regulă, aleg locul dimineața în funcție de unde simt că aș avea randament maxim. La începutul zilei, îmi scriu “to-do list”-ul, urmat de fiecare dată negreșit. Emailul nu mai e mereu deschis, nu e decât o poartă deschisă către multitasking, pe care îl evit cât pot, mai ales când lucrez de acasă. În zilele în care lucrez din cafenele, am mereu căștile cu mine.

În primele luni, eram foarte entuziasmată de locurile noi, fie din București, fie din alte orașe sau chiar sate. De la fiecare birou nou, dura jumătate de ora (sau mai mult) să intrăm în ritmul de lucru pentru că era un… birou nou :) Acum, mergem mai degrabă la sigur, în cafenele sau locuri în care internetul merge bine, cei de acolo sunt prietenoși cu oamenii cu laptop, muzică mai domoală, mâncare cu prețuri accesibile s.a.

Sunt o persoană comunicativă și cel mai greu mi-a fost să mă obișnuiesc cu faptul că nu mai am o echipă de apartenența și nu mai pot discuta deciziile luate ori conceptele creative pe care le dezvolt. Cu timpul, am început să înlocuiesc această lipsă de interacțiune față-în-față prin discuții deschise cu prieteni care lucrează în domeniu, foarte mult și prin activitatea didactică.

Percepții

Familia a fost, inițial, foarte speriată de decizia mea. Le-am spus după ce deja îmi dădusem demisia și-mi deschisesem firmă. La început, mulți apropiați spuneau că lucrez prea mult - ceea ce nu era departe de adevăr, mi-a fost greu să-mi găsesc echilibrul între viața personală și muncă. Acum, la aproape 2 ani distanță, eu nu mai simt o diferența între mine și prietenii apropiați care au birou fix.

Cunoscuții pe care-i văd foarte rar îmi spun cu o urmă de gelozie: “Ce noroc aveți voi! Acolo îmi doresc și eu să ajung, la un moment dat.”. Inițial mă întristam când auzeam asta, dar mi-am dat seama că și eu alimentam sentimentul prin conținutul de pe Facebook și Instagram.

Noile generații sunt foarte atrase de conectivitate ca stil de viață; foarte mulți studenți mă privesc cu admirație și îmi cer sfaturi pentru a ajunge să lucreze fără birou. Mulți dintre angajații cu birou fix văd “digital nomadismul” ca next step. S-a creat un soi de aura specială în jurul conceptului, când, de fapt, nu e deloc despre trepte, ci e un alt mod de a-ți construi viața profesională, nu unul potrivit oricărei persoane.

Cred că e foarte important, mai ales pentru noile generații, să “demitizăm” conceptul de nomad digital. De ceva vreme, nu mai scriu despre birourile “cool” pe care le avem, ci mi-am propus să produc conținut care să ajute sau măcar să inspire la bine.

De aici a plecat ideea seriei de postări pe Instagram cu hashtag-ul #d_nicethinking, unde scriu diferite lucruri care mă inspiră sau pe care le consider utile pentru cine le-ar citi, dar și ideea cărții pe care am început s-o scriu acum 2 luni.

Nevoile unui nomad digital

Vizibilă din viața de nomad digital este doar "luna de miere". Despre restul etapelor se vorbește prea puțin. Și aici mă refer și la noi, nomazii digitali, care creăm conținut pe social media cu #officeoftheday. Cred că nevoia cea mai mare este să transmitem întreaga poveste, ca doritorii să poată evalua corect dacă li se potrivește sau nu. 

Înainte de a te gândi să pornești pe drumul asta, e bine să te întrebi dacă ai suficientă experiență în domeniul în care vei lucra. Dacă în agenție ritmul de învățare e accelerat, ca nomad digital, ritmul e și mai și. În acești aproape 2 ani, am învățat despre PR, organizare evenimente, organizare teambuildinguri pentru o echipa nomadă, managementul comunicării interne când comunici exclusiv online și multe altele cât n-am învățat în toți ceilalți 5 ani de profesat în domeniu cu birou fix. 

Asta ar fi o nevoie de comunicat dinspre comunitatea de nomazi digitali către cei aspiranți.

Apoi, odată devenit nomad digital, cele mai mari nevoi țin de a face parte dintr-o comunitate profesională și de a demarca, cât mai clar, munca și viața personală. Se întâmplă să-mi fie dor de o discuție critică pe o campanie pe care am creat-o. Sau îmi e dor să am laptop personal și laptop de muncă, ca să fie totul delimitat.

"Am învățat că:"

■ viața fără birou cere mai multă disciplină decât credeam. Experiența de a lucra de oriunde mi-a demonstrat că aveam mult de lucrat până la a mă putea numi o persoană disciplinată;
■ multitaskingul e extrem de neproductiv, mai ales când lucrezi de acasă și combini lucratul cu activități de casă;
■ poți fi nomad digital doar dacă îți place ce faci, altfel va fi foarte greu să-ți găsești motivația; de cealaltă parte, dacă îți place prea mult ce faci, te vei gândi mereu la ce ai de făcut;
■ am nevoie de interacțiune cu alte persoane din breaslă mai mult decât m-aș fi gândit inițial. 

Succesul profesional în lipsa ierarhiilor

După primele 6 luni mi-am pus și eu întrebarea "cum voi evalua dezvoltarea mea personală?". Și nedumerirea venea din faptul că, în general, ne e mult mai ușor să ne evaluăm când ne comparăm cu alte persoane sau când suntem promovați - adică validați pentru meritele noastre.

Lucrând remote, nu ai cu cine să te compari și-atunci, pentru o perioadă, bâjbâi în încercarea de a vedea cum stai profesional. Aici intervine discuția legată de stabilirea obiectivelor personale, fără să-ți fie solicitate de un superior. Și nu e ușor să-ți stabilești obiective de unul singur și să și urmărești îndeplinirea lor. Pentru mine, încă este în lucru acest capitol.

Cum îți definești succesul în general?

Foarte utilă întrebare. Dacă înainte mă identificam foarte mult cu ce făceam profesional și mă mândream cumva cu poziția pe care o ocupam, acum sunt foarte rezervată în a vorbi despre ceea ce fac. Sunt mult mai concentrată spre a defini succesul prin proiecte/aspecte din viața personală și din cea de la catedră. Succesul meu înseamnă acum să simt că am influențat în bine - și asta văd foarte des la catedră. Asta e combustibilul care m-a încărcat cel mai mult în ultimii 2 ani.

Cred că aportul de a influența în bine (cu riscul de a suna a discurs motivațional american) ne lipsește nouă, generațiilor care petrec mult timp online. Social media creează contextul perfect să ne comparăm unii cu ceilalți și ne “încurajează” să ne mândrim cu lucruri “cool” / dezirabile. Și-atunci, succesul e un mare subiect de discuție.

Pe de o parte, da, mi se întâmplă și mie să văd cum o fostă colegă de facultate sau de liceu își schimbă jobul pe Facebook și acum are o funcție de management (sau, cel puțin, coordonare) și îmi fuge gândul câteva secunde la faptul că eu nu pot avea asta. De cealaltă parte, nu e de mirare că noi, nomazii digitali, creăm foarte mult conținut despre birourile cool pe care le avem zi de zi, pentru că asta ne face să fim diferiți.

La finalul zilei, totul se rezumă la cum putem găsi acel echilibru care să alimenteze mulțumirea pentru ce avem și să ne oprească din a cântări succesul bazat pe compararea constanța cu alții.

Da, adevărul e că nu ești legat de clădiri, orașe sau țări. Nu depinzi de birou, nici măcar de rutină; numai de tehnologie. Iar asta face totul customizabil. Poți decide singur 'cât de' nomad vrei și poți să fii; informațiile sunt la îndemână - notează, măsoară și pornește. 

Explorăm opțiunile oferite de mobilitatea digitală alături de noul Mercedes-Benz Clasa A într-o serie editorială parte din campania "Just Like You".