E usor de inteles de ce, uneori, "modernizarea" Bucurestiului nu e o veste atat de buna. Unde vedeai ieri o casa interbelica, cu amintiri tapetate de jur imprejur, sunt sanse mari ca maine sa dai de un bloc de semi-sticla, care prinde viata de luni pana vineri, de la 09.00 la 17.00. Mai sunt totusi cateva refugii prin Capitala care desfid vremurile moderne si invita la o pauza; unul dintre ele e Gradina Sticlarilor.
Cu multi ani in urma, pe Strada Selari din Centrul Vechi gaseai Curtea Sticlarilor, un atelier-magazin cu o istorie de peste 150 de ani. Daca ai crescut in anii ‘90, sunt sanse sa fi vazut pe acolo sticlarii rosii in obraji, sufland materialul in diverse forme unduite. Altfel, cei mai tineri sunt mai familiarizati cu denumirea Curtea Berarilor, localul care a inlocuit sticlaria la aceeasi adresa.
Azi mestesugul sticlei s-a cam pierdut; mai putin pe Vasile Lascar 36. Acolo e un spatiu cunoscut doar catorva prieteni de termen lung ai artei, dar unde e binevenit orice amator de liniste si de frumos. Vreo 15-16 oameni isi rup din timpul liber pentru Gradina Sticlarilor. Nu este un business, ci mai degraba o bucatica de natura, uneori greu de depistat chiar cu Google Maps, care ofera concerte si ateliere artistice, si unde platesti timpul, nu consumatia.
„Gradina este o oaza in centrul Bucurestiului, unde poti sa iti tragi sufletul si sa iti taca mintea”, aflam de la Iulia Nastase, cea care a creat acest spatiu. „Sticla este un material fascinant, aproape viu, care, modelata prin foc, te obliga la un nivel de concentrare frate cu meditatia.”
Cu ea am discutat despre cum de mai exista un astfel de cotlon in oras, ce le ofera celor care-i trec pragul si ce se intrevede in viitorul sau.
Vasile Lascar nr. 36
Imediat dupa liceu, mi-am luat un an liber, inainte de a-mi continua studiile la Arte, in care am facut un an de Filosofie. Gandeam eu, la vremea aceea, ca un artist trebuie sa aiba un continut pentru lucrari si ca un an de studiu de filosofie imi va oferi o baza pe care sa continui drumul meu in arta plastica.
In acelasi an, am deschis si Asociatia Reflect. Cautand un spatiu care sa se incadreze in micul meu buget de student in anul I, am gasit casa de pe Vasile Lascar, unde initial am deschis o mica scoala de arte, pentru oameni mari, deschisi sa cunoasca lumea prin alti ochi.
La 18 ani, decizia nu era sa fac sau nu antreprenoriat. Eram atat de fascinata de lumea artei, o lume in care valoarea era frumusetea si nu eficienta sau pragmatismul, incat mi-am dorit sincer sa impart asta si cu alti oameni. Am creat incet si cu mult ajutor un loc unde oamenii puteau sa aleaga intre cursuri de pictura, sculptura si desen si sa petreaca 4 ore altfel.
Avand-o de atat de mult timp, casa de pe Vasile Lascar a devenit practic identitatea mea. Aici am crescut si, odata cu mine, a crescut si locul.
Spre Gradina Sticlarilor
Studiile mele intiale au fost in sculptura. Proaspat mutata in liceul Tonitza, in clasa a X-a, am auzit pe holuri pe cineva spunand ca Sculptura este cea mai pura forma a artei. A doua zi, m-am mutat la sectia de sculptura. Am continuat si la facultate pentru un an, unde mi-am format o baza in desen si am primit notiuni despre ce inseamna o forma.
Dupa primul an, am continuat la sectia de Sticla, din cadrul Facultatii de Arta Decorativa, despre care putini stiu, unde mi-am gasit locul.
Fiecare arta necesita un anumit tip de rabdare. Sticla ca material, prelucrarea prin foc, dinamica si ritmul de lucru s-au potrivit naturii mele perfect.
Asociatia Reflect a devenit incet-incet Gradina Sticlarilor, cand am ales arta sticlei ca specializare. Nu exista o linie intre Asociatie si Gradina, sunt una si aceeasi.
Gradina a luat nastere in mod organic, de la un prim eveniment care s-a numit Gradina Sticlarilor, in 2015, unde am avut ateliere de suflat sticla si de gravura. S-a bucurat de un mare succes, asa ca numele a ramas si, odata cu asta, a aparut si intentia noastra de a readuce la viata arta sticlei.
A fost dovada ca o intentie si un continut sincer si adevarat atrag oamenii chiar si fara model de business, strategii de marketing si targeturi propuse.
Ce se intampla in refugiul Iuliei
Gradina este o oaza in centrul Bucurestiului, unde poti sa iti tragi sufletul si sa iti taca mintea. Odata cu aceasta liniste, publicul se poate bucura de o muzica, o lucrare de arta, sau de o activitate hands on. Paleta noastra larga vine tot dintr-o dragoste fata de frumos in toate formele sale. Omul trebuie sa fie intr-o anumita stare, ca sa poata sa vada, sa asculte, sa faca ceva ce tinde spre frumos, bine si adevarat.
Toti artistii care performeaza la Gradina au venit aproape de la sine – ne-au contactat ei sau au ajuns intamplator in Gradina si, de acolo, s-au legat concerte si colaborari. Se spune ca o forma atrage dupa sine un continut pe masura. Imi place sa cred ca asta se intampla si aici.
Cat despre muzica, de la concertele cu Taraf de Caliu pana la cele ale pianistei de muzica clasica Madalina Pasol, cu care avem o frumoasa colaborare, toate si-au gasit locul in Gradina.
Comunitatea
Gradina, in timp, si-a facut un nucleu de oameni dedicati, care au fost acolo de drag, fiecare punandu-si la dispozitie skillurile si participand cu ce era nevoie. Suntem 15 oameni, give or take, care iubim locul asta care ne-a oferit atatea experiente de-a lungul anilor. Din eveniment in eveniment, in functie de nevoi, am tot amenajat, adunat mobilier, lumini, sunet si, in timp, am ajuns la forma actuala.
Cu siguranta nu este pentru oricine. In primul rand, Gradina trebuie sa ramana ceva mic. Nu este un business, ci este stilul nostru de viata si nu am vrea sa se aglomereze. Este un spatiu ingrijit cu drag de multi oameni in timpul liber, este o a doua casa pe timp de vara pentru multi si tocmai nota personala o face o placere si nu un job.
De promovare nu se ocupa nimeni in mod special. Oamenii afla despre noi prin evenimente, cred eu. Promovarea offline cred ca ne prieste cel mai bine – din om in om. Cea online se rezuma la evenimentele anuntate pe Facebook si la pozele postate cu greu, din cand in cand, de cate unul dintre noi.
Locul in care platesti timpul, nu consumatia
Sistemul in care platesti timpul petrecut a ramas si pana astazi, cu exceptia evenimentelor mari, unde nu putem gestiona aceasta metoda de plata la un numar mare de grupuri. Noi l-am adoptat deoarece ne-am dorit foarte tare sa nu fim un alt bar, o alta terasa. Aici, oamenii vin sa petreaca timp in natura, la umbra viei, cu muzica greierilor.
Valoarea aici este timpul petrecut; o bere, un ceai, o limonada sunt din partea casei. Optiunile in bar sunt putine, iar cei mai pretentiosi la ce consuma sunt bineveniti sa aduca din afara.
Viitorul
Ce era odata Curtea Sticlarilor este un fel de target al nostru, de care ne apropiem mai mult pe an ce trece. Speram ca de anul viitor vom fi un atelier de sticla echipat complet si deschis zilnic, cu demonstratii live pentru public. Astept cu nerabdare sa oferim oamenilor posibilitatea de a vedea si de a incerca ceva mai rar: modelarea sticlei dupa apus, sub cerul liber.
Am tot zis si repet ca sticla este un material fascinant, aproape viu, care, modelata prin foc, te obliga la un nivel de concentrare frate cu meditatia. De aceea, poate ca cei care vin la cursuri nu vor deveni artisti sticlari, dar cu siguranta se pot bucura pentru cateva ore de o minte linistita.
Aceasta mica bucatica de natura va fi, la un moment dat, demolata pentru a face loc unei alte cladiri de birouri. Asa ca traim in prezent si ne bucuram de ce avem acum. Dar nu avem teama. Gradina si-a jucat rolul si ne-a adus impreuna ca echipa. Spatii mai gasim.
Pentru luna septembrie, pregatim o alta serie de concerte de pian, sustinute de Madalina Pasol, o serie de ateliere de sticlarie, plus multe seri linistite, petrecute afara, sa ne ajunga toata iarna.
