Am fost la 36 de castinguri inainte sa iau primul rol intr-o reclama. Am cantat, am dat cu mopul, am recitat, am spus replici stupide. Cam tot ce-mi cerea directorul de casting. Ceva nu era suficient. Cele mai multe dintre castinguri au fost la sediul e-Talent, una dintre cele mai mari agentii de casting din Romania. Auzisem de ei prin 2013, cand directorul firmei, Bogdan Dumitrache, a dat un interviu la Antena 1 .
Mi-am facut un portofoliu si o perioada am tot umblat spre Piata Iancului, unde aveau sediul. Ulterior, am descoperit si alte agentii de casting. Dar tot nu era suficient. Nu era ce trebuie. Am continuat. Imi placea si-mi place in continuare experimentul asta ciudat de intalnire cu un om si de transformare „la minut" in zidar, bancher, bucatar, salariu, sanchopanza, berar, barista, schior. Fie si doar pentru asta si tot parea interesant.
Dar apoi, telefonul nu a mai sunat. O perioada a fost liniste. Niciun casting. Niciun recall. Nimic. Liniste si fete straine mie pe TV, voci necunoscute pe radio.
Prin 2015-2016, ceva s-a schimbat si-am inceput sa fiu chemat din nou. Atat la e-Talent, cat si la alte agentii. Am inceput sa prind roluri. Roluri marunte, la inceput. Apoi, din ce in ce mai importante in universul mic al reclamei. Veneau de-a valma. Si tot de-a valma acceptam. Si dupa roluri principale veneau figuratii si apoi secundare si apoi iarasi principale. De toate. Din fiecare pozitie se vede altfel platoul de filmare. Poate fi de pe un hol racoros, unde trebuie sa te schimbi, sa mananci si sa fii mereu pregatit de a intra, pana la cabine calduroase, unde uneori „sta si clientul", unde se afla si-un monitor de control. Frumos. Obositor. Frumos, la final.
Prima data cand mi-am vazut chipul pe o cladire, m-a incercat un sentiment bizar: de mandrie si frustrare, in acelasi timp. Se intampla in 2017 si tocmai „prinsesem" inca o reclama serioasa, cu outdoor-uri, cu TV, web campaign, tot tacamul! In luna/lunile in care un spot ruleaza si te vezi din cand in cand, din exterior, atarnand de vreo fatada scorojita, pe Magheru, sau in interiorul unei plasme mici, de apartament inchiriat, ceva din tine se lumineaza. Esti ACOLO. Te vede lumea. O perioada. Pana la urmatorul spot. Pana la urmatoarea campanie.
Timpul trece, esti raschetat de pe cladire, nu mai apari pe marginea DN1-ului, altcineva intra „in scena" temporara. Tu mergi catre urmatoarea reclama, urmatorul scurtmetraj, urmatorul rol. Alta mandrie, alta frustrare.
De ce spun de frustrare? Pentru ca, de multe ori, zilele de filmare se lungesc, ca-n basme, tu ajungi sa fii tinut pe margine pana e gata decorul, te cheama la cadru cand toate luminile sunt aranjate si sunetul se da tare-n lavaliere. 8 ore se transforma in 10, apoi in 14, apoi in 26. 26 de ore la Buftea, la inceput de primavara sunt ceva de neuitat. Fac parte din job. Dar nu asta aduce frustrarea.
Adevaratul frecus mental vine din partea agentiei de casting. Cea care te-a „ales" din „atatea si-atatea posibile fete". Cea care „ti-a facut un favor" si care acum incearca sa te lucreze la sentiment pentru a scadea inca putin onorariul si-asa mic, promis la prima intalnire, la prima proba.
Daca simti ca blufeaza si ca te iau de prost, ramai pe pozitii si mergi inainte cu foaia, conventia, contractul ala stufos. Uneori dau inapoi. Alteori, te mint c-au luat pe altcineva pe mai putini bani si, cu o zi inaintea filmarii, te suna inapoi, „ca s-a razgandit" regizorul si ti-au dat iarasi tie sansa. Te duci.
Nu sunt fabuloase sumele castigate din reclame. Poate exista si cateva exceptii de voci/figuri consacrate, care garanteaza succesul oricarei campanii cu gust puternic, amarui. Toata lumea stie asta. Si actorii. Si unele case de productie. Si unele agentii de casting. Si producatorii. Si brandurile. Dar lumea merge sa joace. Din nevoie de bani. Din nevoie de portofoliu. De networking. De CREDIDAM. Sunt multiple motive pentru care alegi sa te implici in asa ceva.
Din cand in cand, actorii incearca sa se uneasca si sa tina piept marilor agentii de casting si case de productie, care „fac pretul". Dar totul e sporadic si timid. Ar trebui un efort comun, o convingere si un risc asumat de mai multi. Riscul ca nu vei mai fi chemat de agentia X sau Y, ca te vor sti toti de „fitos" si arogant, ca o perioada vei sta pe marginea terenului publicitar.
Nu cred, insa, ca impactul poate fi unul puternic. Nu are cum sa fie asa, atata timp cat noi actori profesionisti sau amatori descopera „lumea reclamelor" si vor sa intre in ea cu orice pret. Unul mic, de cele mai multe ori. „Fiecare vrea ce face", cum zice o veche vorba furata de la un plopenar. Nu poti sa judeci pe nimeni, atata timp cat teatrele tin usile culiselor inchise pentru noii actori, cat teatrele independente abia se dezvolta si ofera un camin temporar acestora.
Dar... DAR... atunci cand toate cele de mai sus sunt bifate, cand o agentie de casting reuseste sa gaseasca „omul potrivit" pe bani putini, cand termenele de plata sunt stipulate in contract la 60, 90, 100, 120 de zile, cand conditiile pentru actor sunt extrem de dure (cu penalitati pentru neprezentarea la timp la filmare, pentru schimbarea infatisarii, pentru orice poate intarzia catusi de putin ziua pe platou) de ce nu sunt respectate putinele randuri din contract, din dreptul casutei cu numele agentiei sau a reprezentantului ei legal? Si nu ma refer aici la toate agentiile de casting sau la toate casele de productie cu care am lucrat. NU. Ma refer la una singura. Una care mereu a intarziat platile si, mai mult, a mintit de fiecare data actorii cu fel de fel de gogomanii, i-a umilit, i-a tratat cu lipsa de respect si le-a dat cu flit. Una. Unica. e-Talent.
O agentie care e condusa de UN ACTOR. Unul foarte bun, cum scriam si pe Facebook, unde imi varsam naduful dupa o discutie interminabila cu doamna G., contabila firmei.
Unul care spunea in urma cu niste ani ca „il enerveaza cel mai tare faptul ca in Romania, daca esti de bun simt si nu pui presiune din prima zi, nu te certi, esti considerat slab si vei fi platit ultimul, ultimul anuntat de modificari in program,etc". Unul care intotdeauna a pledat public pentru tinerii actori, a declarat ca-i sustine, ii respecta si-i ajuta.
Unde e ajutorul cand putinii bani pe care trebuie sa-i primesti pentru o munca prestata in primele luni ale anului nu ajung la tine nici in utimele luni? Unde e respectul cand in momentul in care ii semnalezi problema si-i scrii, rugandu-l sa te ajute cu un raspuns, iti „da cu seen" si-si vede mai departe de treaba. Te poti insela de multe ori si pana si cei mai (aparent) cool si mai (aparent) faini oameni ti-o pot servi cu dezinteres, lipsa de respect, dispret.
Cred ca daca mai multi actori ar spune NU unor sume mici si, mai mult, unor agentii neserioase, cum este E-talent, am putea spera ca industria va deveni mai serioasa. Oamenii care apar in reclame ar fi altfel. Brandurile si casele de productie poate ar fi mai fericite. Dar mai e mult pana acolo.
E nevoie de oameni care sa reclame in spatiul public faptul ca ceva e in neregula cu reclamele din Romania. Ca ceva pute. Sa vorbeasca deschis si drept despre ce se intampla in spatele camerelor, in subsolurile agentiilor, pe colturi de masa din vreun beci prost luminat sau mansarda neaerisita.
Le multumesc celor de la e-Talent pentru „sansa oferita" de a munci si pentru reclamele unde m-au propus. Nu le multumesc pentru depasirea termenelor de plata, pentru minciuna si pentru lipsa de respect.
Cred ca daca as fi primit un raspuns concret si corect de la agentie, daca doamna G. nu m-ar fi mintit de atatea ori, nu ar fi tipat la mine la telefon, nu mi-ar fi spus sa contactez casa de productie rau platnica (fals!), nu mi-ar fi zis ba ca urmeaza sa primesc toti banii pentru ultimele doua reclame contractate prin ei pana la finalul zilei, ba ca e-n concediu si sa n-o mai deranjez si daca n-ar fi trecut peste 40 de zile de la expirarea termenului lung stipulat in contract, nu as fi scris randurile de fata.
Poate as fi fost dus mai departe cu zaharelul inca o luna sau doua, as fi asteptat cu nerabdare „surpriza" de la e-Talent, in contul bancar, m-as mai fi dus la cateva castinguri, as mai fi „facut frumos la camera" de cateva ori. Poate e mai bine ca niciuna din cele de mai sus nu s-au intamplat si ca, in momentul de fata, nu stiu daca si cand voi primi banii.
Ceea ce stiu cu siguranta e ca m-am saturat. Ca nu mai vreau sa o aud/vad pe doamna G. niciodata. Ca nu mai vreau sa fiu mintit de dumneaei. Stiu ca vor fi mai putine castinguri. Poate chiar niciunul. Dar, pana la urma, de ce sa muncesti pe gratis, in conditiile in care cineva face bani de pe urma ta? Bani pe care nu ajungi sa-i vezi decat atunci cand e prea tarziu. E drept, cu o penalizare de 0,00000000001 % pentru fiecare zi de intarziere. E ok fara astfel de reclame si aparitii in portofoliu!
E important pentru mine in acest moment sa prezint o situatie cu care o intreaga categorie de oameni se confrunta si sa aduc in fata comportamentul „uneia dintre cele mai mari si mai serioase agentii de casting din Romania". Mai important decat extinderea video reel-ului.
Degeaba ii dam inainte cu #mu!3PSD si cu #jandarmeriaaparahotia daca nu ne-ngrijim si de lucrurile marunte din viata noastra. Daca nu denuntam o spaga ceruta la spital sau in trafic, degeaba ii dam inainte cu „merge si-asa", degeaba ne vedem de vietile noastre mici, in umbra unor mari nesimtiti rau platnici, abuzivi, practicieni de succes ai abordarii „treaba ta! daca nu vii tu pe 150, vine altu' pe 100".
Imi asum. Vreau sa fie bine. Nu doar pentru agentiile de casting. Ci si pentru actori. Mai ales pentru actori. Chiar si pentru aceia care conduc agentii de casting.
Poate e prea tarziu acum, in a 44-a zi pentru a lua in considerare vorbele lui Bogdan Dumitrache: in Romania, daca esti de bun simt si nu pui presiune din prima zi, esti considerat slab si vei fi platit ultimul! Dar poate am noroc si daca pun presiune din a 44-a zi, nu voi mai fi considerat slab.
______________________
Alin Boeru este actor, regizor si scenarist in cadrul mc2film.
