[Digital Nomads Inc.] Desirée Halaseh: "Am rămas fără bani pe drum, am dat din coate, m-am plâns, am primit ajutor și am luat-o de la capăt"

Oamenii zilelor noastre au o nevoie, ori o tendinta: sa se defineasca scurt, finit si rapid. Sa se stampileze reciproc din cauza lipsei de timp (si atentie). Cea mai la indemana eticheta sociala azi ti-o da jobul. Si ai crede ca ce faci cu 8-10-12 ore din viata pe zi e un raspuns reprezentativ, fidel realitatii, un instrument de masura. Dar dupa aia sa zicem ca o cunosti pe Desirée Halaseh, o tipa din Iasi care traieste si calatoreste prin India de vreo 8 ani incoace.

Poate din cartea scrisa cand a plecat prima data de-acasa - Spatiul dintre nori. Cu rucsacul prin India - poate din colaborarile cu National Geographic Traveler sau de la evenimente iesene de care se ocupa cand aterizeaza in tara. Posibil sa fi lucrat cu ea cand frecventa birourile unor agentii de publicitate, turism sau B2B din Iasi. Poate ai vazut-o cu aparatul in mana cand era fotograf freelance. Sau poate ai cunoscut-o mergand intr-una din taberele de 'acomodare nomada' dedicate celor care vor sa calatoreasca in acelasi mod. Prea mari sanse n-ar fi, dar e posibil sa fi auzit de un foarte scurtmetraj al ei, "Alexandru", castigator la festivalul de filme online "Spune pe Scurt" in 2010. Poate ii citesti blogul de ceva timp sau o urmaresti pe Facebook ori Instagram.

Afli cum a plecat din tara ca sa scrie o carte, dupa "o scurta poveste de dragoste perfecta, fara regrete si fara promisiuni" cu filmul, dar si dupa un circuit al birourilor iesene. Ca i-a luat o perioada sa inteleaga ce are nevoie. Ca prima jumatate a cartii a plecat, de fapt, de la o colaborare cu o agentie de turism. Ca scrie mult, dar mai si plimba grupuri de nou-veniti prin sate indiene; pe drum toti canta hituri bollywoodiene ziua in amiaza mare. Ca, freelancer fiind, i-a fost greu sa inteleaga fluctuatiile pietei, ale creativitatii si ale starii proprii de spirit (aviz, e gresit sa crezi ca trebuie sa fii brici nonstop).

In fine, o cunosti si iti spune ca nu face nimic inspirational. Te prinzi destul de repede ca nu incape intre etichete si, eventual, ca poate nici tu n-ai incapea asa usor, la o adica. Ca, de fapt, e Just Like You. Ipoteza pe care o testam acum, in continuarea unei serii editoriale realizate alaturi de noul Mercedes-Benz Clasa A.

Relatii internationale, drept comercial, teatru si film

In timpul facultatii de relatii internationale eram mai preocupata de cursurile facultatii de arte si, astfel, am ajuns sa traiesc o viata dubla in care nu eram nici calare, nici pe jos. Singurul moment valid din totii anii aceia a fost inscrierea in AIESEC, care m-a incurajat sa ies din bula de confort si sa vad ce pot face cu atata tinerete si atata energie nedirectionata.

Mixurile m-au fascinat dintotdeauna. Interculturale, inter-etnice, inter-disciplinare. Eram in primul an de masterat la drept cand am dat peste anuntul unui festival international de film de la Iasi: cautam voluntari, preferabil iubitori de film romanesc si nu numai. 

Ma influenta enorm mediul in care ma invarteam, iar regia parea o extensie normala a vietii mele de atunci. La vremea aceea eram intr-o relatie cu un tanar actor si consumam filmele Noului Val Romanesc pe paine la mic dejun, pranz si cina. Intre timp repetam impreuna monoloage de-ale lui Richard al III-lea pentru auditii, concursuri si examene, frecventam as a visiting guest destul de des cursurile scolii de actorie de la Iasi si visam la prima mea piesa de teatru jucata pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri.

Experienta de voluntar la festivalul de film mi-a modificat un pic perceptia asupra planurilor de a face teatru si, spontan, m-am decis sa aplic la New York Film Academy, cursul de regie film. Ceea ce, evident, m-a dus pe alte drumuri si alte rezultate usor curbate de o drama scurta atunci cand mi-am dat seama ca nu pot achita taxa scolara si costurile vietii la New York de vreo 80.000 USD. Punct si de la capat. 

"Alexandru" in 3 minute

Alexandru e un foarte scurtmetraj de 3 minute care a fost initial conceput astfel incat sa se incadreze in cerintele unui festival international de film al Institutului Francez -Tres Court. M-am trezit intr-o dimineata si i-am spus lui Alexandru, iubitul meu de atunci si protagonistul filmului - bai eu vreau sa fac un film despre tine.

A fost ceea ce azi numim terapie prin arta. Era un mesaj pe care voiam sa i-l transmit chiar lui si esuasem prin toate resursele pe care le aveam pana atunci. Fiindu-mi un subiect atat de intim, lucrul mi s-a parut o joaca, iar atunci cand am castigat premiul pentru cel mai bun film de fictiune la Festivalul de film online "Spune pe Scurt" m-am blocat complet.

Parcurs profesional inainte de India

Ca al oricarui tanar absolvent din Romania: in plina miscare browniana intre platformele de joburi cu liste nesfarsite de cerinte printre care - experienta in domeniu, interviurile - va cautam noi si speranta ca poti face o mare diferenta pe piata muncii locale.

Am lucrat la o agentie de publicitate, una de turism, alta de servicii B2B, o revista online de sanatate, am fost fotograf freelance si apoi m-am apucat de scris. Se muncea mult, se platea putin, dar aveai siguranta unui contract. Nici una dintre variantele acestea nu parea sa ma motiveze sa raman. Dimpotriva.

Am cautat asiduu oportunitati de a ma dezvolta formal si non-formal prin programe de voluntariat oferite de Comisia Europeana si astfel am ajuns sa lucrez intr-un start-up din India, sa predau limba engleza in Togo, sa fiu asistent de regie pe un platou din Hyderabad unde filmam reclame TV si, ulterior, sa-mi creez propriile proiecte care sa ma provoace si sa ma entuziasmeze in mod egal.

Cum te-ai inteles cu birourile? 

Nu prea m-am inteles, din moment ce am renuntat la toate. Dar a trebuit sa trec prin aceasta experienta de cateva ori pentru a intelege care e structura mea personala, ce ma defineste cu adevarat si unde imi pot folosi potentialul la maxim.

Imi place sa fiu foarte activa fizic, nu doar sa am pauze de yoga la birou sau mai stiu eu ce alte gaselnite de atenuare a durerilor de spate cauzate de sedentarism. Prioritizand am ajuns sa stiu clar ce mi se potriveste si ce nu.

Imi place contactul direct cu oamenii, vreau sa lucrez pentru o cauza mai mare decat mine si sa vad ca munca mea da rezultate vizibile si nu sunt doar o statistica in topul vanzarilor de pe luna august.

Desprindere: intr-o secunda

Aveam un Nikon D3100 si faceam fotografii unei trupe de teatru intr-un bar pe gratis. Cineva mi-a propus sa fac asta pe bani. Big game changer!

Viata de zi cu zi acum

Scriu. La ziar, la revista, pe blog, pe Facebook si oriunde gasesc spatiu liber. Colaborez cu National Geographic Traveler Romania si le trimit povesti din locuri prin care ajung, iar PopUP Festival Cameral e micul meu proiect local prin care adun comunitatea creativa din Iasi mai aproape de public in spatii neconventionale precum sufragerii, garaje si case vechi. Cantam, improvizam, gatim, dansam, facem teatru, recitam poezii, pictam pereti, impartim o masa si ne cunoastem mai bine.

Cand ai intalnit notiunea de "digital nomad"?

Probabil atunci cand am lansat seria Femei pe Drum si cautam romance cu povesti interesante care au calatorit foarte mult prin lume. Erau doua fete cu un Instagram de invidiat, genul acela care te face sa te gandesti ca poti si tu sa ajungi acolo dar nu stii exact cum.

E cat se poate de simplu: iei la bani marunti internetul, Upwork e un bun inceput si incerci sa te vinzi cat mai bine: ce stii sa faci, in cat timp si pentru cati bani. Apoi pleci in Bali, iti pui laptopul sub o umbrela, comanzi un cocos rece si te apuci de treaba. S-ar putea sa dureze pana vei gasi primul client, dar merita sa incerci!

"Hai in India"

De India omul se apropie cu mare precautie. Cu o tona de intrebari, de la cele mai pertinente legate de viza, vaccinuri, cazare, pana la cele mai amuzante legate de atacuri teroriste, boli incurabile, daca exista bancomate acolo si cate si mai cate.

In prima zi suntem cu totii cordiali si folosim servetele la masa, dar nu dureaza mult si virusul se implanteaza si abia de atunci calatorim cu adevarat: mergem prin casele localnicilor, mancam cu mana, stam pe jos, umblam descult, ne dam cu mai putina crema solara, calarim mopede si scutere pentru prima data in viata, dansam in jurul focului, ne pierdem prin piete de flori si mirodenii dimineata devreme, ne rugam la temple si ne descarcam sufletul.

Majoritatea imi devin prieteni buni, multi se intorc pe cont propriu in India, iar eu am satisfactia lucrului bine facut.

Surse de venit

De cand m-am apucat de scris am avut visul de a trai exclusiv din asta, cu laptopul in brate prin trenuri de noapte din Mumbai spre Goa, in statii de autobuz din Bangkok sau in salile de tranzit ale aeropoartelor internationale.

Donatiile de pe blog m-au ajutat sa fac asta intr-o oarecare masura, dar cascavalul vine din activitati independente de scris, organizat ture prin Asia, inchiriat camere pe AirBnB. E greu, e frumos, e ceea ce am construit singura si asta face toata diferenta.

In plus, am o gramada de timp pentru sport ceea ce ma face din ce in ce mai fericita, mai sanatoasa si mai disponibila pentru cei dragi din jurul meu.

Am apelat si la crowdfunding in momentul in care trebuia sa termin de scris prima carte de calatorii - Spatiul dintre nori. Cu rucsacul prin India si tocmai imi dadusem demisia de la ultimul birou din Iasi. Prima parte a cartii e scrisa datorita colaborarii cu o agentie de turism din Bucuresti - 1001 Adventures, care a crezut in ideea mea de promovare non-conventionala de a scrie de pe drum timp de 3 luni despre destinatiile pe care le aveau atunci in catalogul de oferte.

Stil de lucru

Natura mea e extrem de dezorganizata. Tocmai de aceea am nevoie de o disciplina care sa ma motiveze. Imi fac multe liste (chiar si pentru cele mai neinsemnate lucruri), le verific constant, daca simt un gust dulceag de procrastinare, ma uit in urma la ce mi-a adus si ma reorganizez rapid.

Instabilitatea financiara

Ma tine in priza si nu am timp sa ma plictisesc. Trebuie sa fiu mereu creativa si sa gasesc solutii contra cronometru (mai ales daca imi expira vreo viza). Am invatat ca e mai bine sa ai un minim de resurse in caz de vreme proasta si ca economisirea eficienta nu e un concept de aruncat prea repede in cufarul amintirilor.

Am ramas fara bani pe drum, am dat din coate, m-am plans, am primit ajutor si am luat-o de la capat. Asta e si frumusetea vietii de nomad, nu stii niciodata cum ajunge urmatoarea farfurie pe masa ta, dar stii sigur ca trebuie sa faci cumva sa se intample.

Dificultati

Nimic nu e dificil daca iti pastrezi calmul si vezi lucrurile fix asa cum sunt. Fie ca-ti place, fie ca nu. In situatii de stres avem tendinta de a reactiona si de a spune lucruri irevocabile. Ar fi bine sa faci un pas inapoi, sa te aduni si sa respiri adanc macar o data.

Mi-a fost greu sa inteleg fluctuatiile pietei, creativitatii si ale starii mele de spirit. Credeam ca toate trebuie sa functioneze ceas si eu trebuie sa fiu brici nonstop. E in regula sa mai si gresesti, altfel n-ai sa inveti temeinic nicicand rostul lumii.

Reactii din jur 

Gradina vecinului e mereu mai verde, mai mare si mai bogata. Adevarul e undeva la mijloc, dar cu toti avem probleme de rezolvat si praguri de trecut.

Tu ai un deadline la birou, eu am un tren anulat si o singura pagina libera in pasaport. Tu stai in trafic 45 de minute, eu ma imbolnavesc de malarie. Tu ai de platit o rata la apartament, eu caut sponsori pentru urmatoarea carte de calatorii. Uneori as vrea sa fac schimb de locuri cu tine, alteori ai vrea tu sa te pierzi prin lume.

La primele plecari in lume, mama m-a incurajat, iubitul m-a parasit. Eu m-am gasit pe mine.

Cand munca si viata se confunda

Mie, una, imi convine sa spun unui grup pe care il plimb - voi va dati seama ca eu sunt la munca? in timp ce cantam melodii bollywoodiene intr-un jeep fara aer conditionat ziua in amiaza mare prin vreun sat din India.

Fiecare are libertatea de a-si alege profesia si de a-si trai viata fix asa cum si-a asternut. E important ca la sfarsitul zilei sa simti ca ai fost de folos cuiva si ca nu faci umbra pamantului degeaba. Sau c-o faci doar pentru un salariu. Sau doar pentru un ideal la care ti-e prea frica sa ajungi. Sau doar pentru tine.

Succesul

Misiunea mea este sa scriu, sa observ si sa le ofer altora sansa de a patrunde intr-o lume noua cu mai multa smerenie si mai putina frica. Simt ca stagnez daca fac orice altceva, ca imi pierd timpul.

Acum m-am reapucat de blogging cu forte proaspete si abia astept sa-mi pun in aplicare noile proiecte, dintre care cel mai drag mie e #femeipedrum si pe care sper sa-l pot dezvolta intr-o directie mai vizuala. Detalii in curand. 

Cum ar raspunde Desiree la intrebarea "ce faci cu viata ta?". Simplu. "Scriu". Varianta pe lung o aveti mai sus. Nu esti ce faci 8 ore pe zi, ci 24 din 24. Adevarul e ca nu esti legat de cladiri, orase sau tari. Nu depinzi de birou, nici macar de rutina; numai de tehnologie. Iar asta face totul customizabil.

Exploram optiunile oferite de mobilitatea digitala alaturi de noul Mercedes-Benz Clasa A intr-o serie editoriala parte din campania "Just Like You".