[Prețul ideilor] Maria Teodorof: Nu te uiți într-un brainstorming la colegul de echipă și zici “gata, hai, dă-i start”

[Prețul ideilor] Maria Teodorof: Nu te uiți într-un brainstorming la colegul de echipă și zici “gata, hai, dă-i start”

Adică poți, dacă vrei. Și poți chiar să ai o mega idee, dar dacă la final ajungi să-ți dai seama că nu v-ați înțeles cu clientul exact pe brief, o iei de la zero, spune Maria Teodorof, Senior Creative @ Kubis Interactive. Suntem în zona de insider în fabrica de creație și urmărim drumul ideii la forma ei finală, etapele procesului de creație și cum sunt văzute și plătite ele de client. Maria crede că două lucruri sunt cele mai importante: să ai toată informația când începi și să îți imaginezi că faci parte dintr-un start up, nu dintr-un boy band, când lucrezi.

 

Începutul procesului de creație

Premisele unui start bun cred că trebuie să se vadă chiar din debrief. Dacă ai pus întrebările de care ai nevoie înainte să te apuci de treabă, spre exemplu. Dacă ai simțit sau n-ai simțit insight-ul strategiei și îl discutați pe loc. Chiar și o discuție pe vârsta targetului țintă este un început bun. Nu cred că procesul de creație începe odată cu conceptele. Nu te uiți într-un brainstorming la colegul de echipă și zici “gata, hai, dă-i start”.

 

Bariere

Să nu ai parte de toată informația. Poți să ai tu mega idee, dacă la final ajungi să-ți dai seama că nu v-ați înțeles cu clientul exact pe brief, o iei de la zero.

Mecanismul este unu simplu. Nu l-am dezvoltat eu, dar l-am vazut la foarte multi accounti cu care am lucrat. De fiecare dată, înainte de a porni, dacă creația mai are întrebări, se mai trimite un mail special de clarificare.

 

Ce înțelege clientul 

Să sperăm că înțelege fix asta. Că este un proces. În care sunt implicați mai mulți oameni. Lucrurile s-au schimbat și nu se mai pune tot procesul în spatele unei echipe, pentru că proiectele au devenit mai mult de atât. Se prezintă idei viabile pentru noile medii, iar ele aduc in meetinguri, copy, art, strategie, social media, mai nou om de content dedicat, poate un tech geek and so on.

Am avut ocazia să cunosc mulți clienți mișto, oameni care s-au pus uneori cot la cot cu noi în procesul de creație - ca să iasă lucrurile wow. Oameni care au văzut the big idea și au făcut tot posibilul să se întâmple. Am dat și de extrema cealaltă, dar lasă-mă să văd doar partea plină a paharului.

 

Chimia

Mi-am dorit să fiu și om de creație și cartea de vizită a ideii pe care o vând. Să lege clientul propunerile creative pe care le primește, de ceva uman. De cineva pe care l-a văzut, cu care a stat la discuții, mai mult decât în cadrul unei prezentări tip “și acum creația va prezenta conceptele”. Așa se ușurează munca pentru ambele tabere. Așa se naște încredere.

Niciun creativ nu este legat de birou și nu îl limitează butonul de SEND.

Cel mai bun exercițiu este să îți imaginezi că faci parte dintr-un start-up. Nu e doar unul din echipă imaginea principală, nu? Nu este doar unul cel care preia informațiile și unul care zâmbește în fața reflectoarelor. Toți trebuie să fim văzuți, pentru că toți facem parte din proces.

Nu facem parte dintr-un boy band în care doar unul e văzut de fane și restul țin ritmul.

 

Drumul ideii spre forma finală

Este exact ce spuneam. Ideile finale vin cu un proces în spate, proces în care au fost implicați mai mulți oameni. Să spun care dintre ideile mele au ajuns într-o formă finală, ar fi un mod egoist prin care aș susține că doar eu am avut un input cap-coadă. Și nu este așa. Ideile pot porni de la oameni, dar se construiesc în final într-o echipă.

 

Ce vrea să plătească clientul

De fiecare dată când prezint ceva clienților încerc să fac un mic intro, o poveste scurtă, un univers pe care-l creez pentru noi și pentru ei, cât să intrăm în același film. Asta îi face să aibă încredere și să aibă acest leap of faith de a investi în ideea ta. Să nu uităm că ei își asumă un risc mult mai mare și trebuie să aibă un reason to believe foarte bun cu care să revină în companie după întâlnirea cu agenția. Iar asta se aplică pentru orice tip de buget. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Kubis

KUBIS is a creative agency led by curiosity. Vigilant and open-minded, we feed our minds with science and our hearts with fiction. We like to go bold, we want to go big, and we like to go first. Our ideas are... vezi detalii »

Dosare editoriale

Companii

Sectiune



Branded


Related