Mii de tineri au petrecut pe insula magică de pe Dunăre, la 3 Smoked Olives Island Festival

Mii de tineri au petrecut pe insula magică de pe Dunăre, la 3 Smoked Olives Island Festival

Mii de tineri din țară și din străinătate au petrecut la sfârșitul săptămânii trecute pe insula situată pe Dunăre, departe de agitația orașelor, la granița dintre România și Bulgaria, mai exact, în apropierea punctului de trecere cu bacul dintre Călărași (România) & Silistra (Bulgaria). Timp de cinci zile, distracția și muzica s-au împletit armonios cu proiecțiile de filme, teatru-labirint, yoga și caiac pe Dunăre. Peste 40 de artiști și DJ din România și din toate colțurile lumii, de la Chile și Japonia, până la Germania și Grecia, au asigurat o atmosferă electrizantă mixând non-stop muzică pentru cei prezenți la festival.

Grija și responsabilitatea față de natură au reprezentat un element cheie și o preocupare constantă a organizatorilor, dar și a tinerilor de pe insulă, astfel că 2500 kilograme de deșeuri, cu aproape 50% mai multe decât anul trecut, au fost colectate separat în urma festivalului. Dintre acestea 1630 de kg au fost sticlă, 450 kg kilograme PET, 290 kg carton și 90 kg aluminiu. Toate deșeurile au fost ulterior predate unei firme locale pentru a fi reciclate. Panourile solare nu au lipsit nici ele, acestea fiind folosite pentru alimentarea cu energie a instalațiilor electrice. Deșeurile alimentare au fost folosite pentru realizarea de compost, iar tacâmurile au fost realizat din materiale biodegradabile.

 

Biletele pentru anul viitor au fost puse deja în vânzare, câteva sute de oameni asigurându-și deja accesul pentru anul următor. În momentul de față biletele au un preț promoțional de 30 de euro până la sfârșitul acestei săptămâni. Ediția din 2019 va avea loc ca de obicei la sfârșitul lunii iulie, accesul pe insula festivalului fiind permis doar persoanelor peste 21 de ani.

 

Parteneri media 2018: Radio Guerilla, VICE România, IQads, Momondo, Feeder.ro

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related