[Noii publicitari] Simona Oprea (Rusu+Borțun): E ca Willy Wonka’s Chocolate Factory. Ești vrăjit de creativitate și culoare, dar nu mereu ajungi să faci ce-ți place

Simona Oprea e născută în '95, dar nu o să-i purtăm pică pentru atâta lucru. Mai ales că spune că de mică și-a dorit să fie pensionară cu normă întreagă, deci avem ceva în comun. La Rusu+Borțun, unde joacă rolul de Cyber Grower în echipă, a lucrat ca prim proiect pentru ING. Nume de cod, ING Tech.

Mi-a plăcut și ideea în sine a proiectului, și clientul și mai ales că am lucrat cu oamenii din agenție. Am vorbit într-o zi cu 30 de oameni de la 30 de birouri de arhitectură din țară.

Un job în industria asta trebuie să ofere trei componente esențiale, spune ea: compasiune, performanță și oportunități. Cu restul vii tu. 

Intrarea in publicitate

Pentru cineva care a terminat litere, a făcut un liceu de mate-info și voia să devină architect, pot spune că s-a întâmplat. Nu pot să spun că am avut vreodată înclinații conștiente către acest domeniu. Când am intrat la master în publicitate și urma să-mi fac practica într-o agenție, mama mi-a zis, râzând: „mai știi când erai mică și partea ta preferată din filme și desene era publicitatea?

Iată c-ai ajuns s-o practici, vrând-nevrând.“ Este un domeniu creativ, unde mă pot dezvolta pe toate planurile. Învăț câte ceva nou în fiecare zi și folosesc tot ce știu la capacitate maximă.

Așteptări vs. realitate

Prietenii mei îmi spuneau că-n industrie sunt numai hipsteri, dar mie nu mi se părea chiar așa. Mi se părea c-ar fi distractiv să stai să dai idei unor oameni care știu ce să facă cu ele. Apoi m-am gândit că ar putea fi interesat să fac și eu asta.

Până când am intrat în industrie și m-am trezit că lucrez și-n weekend și că, în puținul timp în care mă uit la televizor, analizez toate reclamele. Când merg pe stradă, mă uit la tot ce-i în jurul meu și mă gândesc „trebuie să facem campanii care să le placă oamenilor ăstora...“, „de asta m-aș putea folosi pentru campania X sau Y”, „cucoana asta ar fi în target pentru brandul Ț”.

Realitatea este puțin mai dură decât ce visam eu la început, însă nu imposibilă. Și, cu siguranță, deschizătoare de minți.

Interviurile de până acum

Hmm, pot să spun că practica de o lună a echivalat interviul de angajare. Am fost întrebată doar dacă vreau să rămân și atât. Publicitatea arată ca Willy Wonka’s Chocolate Factory.

În sensul că ești vrăjit de creativitate și culoare, dar nu întotdeauna ajungi să faci ce-ți place. Sunt proiecte și proiecte. Nu există short-cut-uri în domeniul ăsta. Până nu vezi tu cum e să ți se spargă oale-n cap, poate să ți se spună orice.

Am ajuns dintr-o lună de practică la încă 4 luni de muncă cu contract. Primul meu job a fost ca game tester la Ubisoft. Îmbinam utilul cu plăcutul. Mi-am dorit asta încă din liceu, când mă certam cu ai mei că nu mă lasă să mă joc până târziu și mi-am zis „las că plec eu acolo la București și mă joc cât mă țin balamalele.“

Pe urmă, the significant other al unei prietene avea o afacere cu bere(ro). Aka Berero. Și avea nevoie de un livrator. Așa am ajuns să stau câte 8-12 ore prin trafic în București să duc bere oamenilor. Și să descopăr berea craft sub toate aspectele ei. Între timp am intrat la master și s-a pus problema de făcut practică.

Aici tata a început să-și facă temele. Focșaniul e un oraș mic, trebuia să fie cineva al cărui copil a plecat de-acasă să lucreze în publicitate. Câteva telefoane mai târziu, eram deja în contact cu Miruna Macsoda, cea care mi-a devenit ulterior șefă.

Workflow de agenție și primele proiecte

În perioada de practică nu prea am simțit că muncesc. Mai ajutam pe ici-colo cu câte un plan editorial, un template în powerpoint, un brainstorm și alte mărunțișuri. Apoi, ca un făcut, cum am pus pixul pe foaie să semnez contractul m-am trezit cu un laptop în brațe, adresă de email de muncă cu 20 de mailuri necitite și multe proiecte în desfășurare.

La început, mergi pe bicicletă cu roțile ajutătoare și după foarte puțin timp, te uiți în urmă și vezi linia de start departe-departe și că nu mai ai roți ajutătoare.

Primul proiect la care am lucrat pe bune este cel la ING Tech. Mi-a plăcut și ideea în sine a proiectului, și clientul și mai ales că am lucrat cu oamenii din agenție. Am vorbit într-o zi cu 30 de oameni de la 30 de birouri de arhitectură din țară, pe care i-am informat asupra proiectului: cei de la ING Tech își căutau un birou de arhitectură care să le construiască noua casă, care urmează să-I găzduiască pe cei peste 800 de angajați ai lor.

Which is pretty cool, având în vedere că le dădeau mână liberă să-l plieze pe personalitatea fiecărui angajat. Pentru vizibilitatea campaniei, înafară de OOH-urile standard amplasate prin București am avut și un billboard mobil din care puteai să lucrezi. Birou pentru tine.

Pe care l-am „păzit" cu rândul eu și colegii mei. Am pus anunț pe imobiliare și m-au sunat vreo 12 oameni care voiau să vină să lucreze în biroul ăla alb de 1 metru pătrat, cu un scaun, o masă, un aer condiționat și o plantă. Mi-a crescut inima când, după campanie, ne-a sunat clienta să ne spună că s-au înscris peste 100 de birouri de arhitectură la pitch. A fost tare fain.

A, și am primit un set lego de la unul din birourile de arhitectură. Am construit pe rând cei 3 roboței și până la urmă ultimul, cel mai complicat, îl am de ceva vreme pe birou și mai fac episoade stop cadru cu el pentru instagramul agenției. E figura noastră de Cyber Growers.

Cu bune și rele în industrie

Îmi place că nu simt că fac mereu același lucru. Chiar și cînd lucrez la câte un raport, îmi place să-mi aduc aportul creativ și să fac din cifrele alea plicticoase ceva inteligibil. Îmi place că domeniul ăsta pare că n-are sfârșit. Mereu vor exista produse mai noi sau mai vechi care vor avea nevoie de un boost de vizibilitate. Vom fi acolo să-l scoatem din anonimat.

Nu pot să zic că-mi displace ceva… Poate deadline-urile.

Ce cauți la un job?

Compasiune. Performanță. Și nu în ultimul rând, oportunități să-mi arăt abilitățile. Să pun în practică tot ce-am asimilat de-a lungul vieții. Nu se știe niciodată când o amintire din copilărie poate devein spot pentru un produs. Mă tot gândesc că fiecare job ar trebui să aibă astea 3 lucruri în top, dar publicitatea mi se pare că e laboratorul ideal de dezvoltare.

Cărți

Fiind nouă în industrie, nu prea pot să spun că am citit foarte mult. Nici nu am avut timp. Făcând și masterul de publicitate în paralel, pot să spun că mă mai ajută asta să mai citesc câte ceva care uneori se dovesește a fi util.

Eu sincer nu prea cred în cărți care te învață cum să-ți faci treaba. Îmi iau repere de peste tot. Ficțiune, cărți din diverse domenii, ziare, reviste, pe orice pun mâna să citesc găsesc un trigger pe care-l pot folosi mai departe.

Așa, la facultate, pot să spun că am citit Societatea de consum a lui Baudrillard, Managementul marketing-ului de Kotler și Advertising. The business of brands a lui Bendinger. Mi-au plăcut fiindcă au utilitate.

În general îmi place să-mi aleg singură lecturile, consider că ai de învățat de la orice. Și publicitatea n-o înveți peste noapte. Te informezi, asimilezi, practici, primești feedback și-o iei de la capăt. Trăiești și respiri publicitate în fiecare moment, conștient sau nu.

Campanii preferate

Campanie locală… cred că cea la Rom, când au schimbat steagul României cu cel American. Și când aveau spoturile cu senzații tari din ’69. Deși-s născută-n ’95 și m-a ferit istoria de acea perioadă, m-au impresionat prin prisma poveștilor auzite de la ai mei. Și puteam să mă amuz și eu cu ei, poate chiar mai mult. Copil fiind și netrăind evenimentele pe pielea mea, mi se păreau totuși accurate acele spoturi. Și funny.

Campania globală care m-a fascinat dintotdeauna a fost cea la LEGO - Imagination. Cu Lego totul este posibil. Orice combinație, formă și culoare semnifică ceva. Mi-au plăcut ad-urile simple, compuse fie din piese cu umbre care „numesc” obiectul, schițează o figură imaginabilă, asemănăoare lui, fie cele cu compoziții care, prim minimalismul lor reușesc să redea populare culture symbols: the Simpsons, Ninja Turtles, Donald Duck, Southpark și așa mai departe. Limita este imaginația.

Publicitatea de peste două decenii

Păi, cum în medicină doctorii trebuie să fie pregătiți pentru orice tip de situație și boală, așa și publicitatea trebuie să fie pregătită să livreze orice tip de informație într-un mod creativ. Probabil o să fie mai greu și mai frumos decât acum și decât era acum 20 de ani. În 20 de ani cine știe ce nevoi fictive vor mai apărea?

Și rolul tehnologiei?

E greu fără tehnologie în advertising. Dar și mai greu este cu. Dacă ești pe net, și concurența-i pe net. Dacă afli ceva de pe net, fii sigur că a aflat și concurența. Problema e cine scoate primul ceva nemaivăzut, cine folosește digitalul în mod smart. Pe urmă, restul nu pot decât copia sau reambala. Ads are getting smarter.

Pensie de publicitar? :)

Eu de când eram mică voiam să fiu pensionară cu normă întreagă. Prietenii mei spun că am ajuns ca o babă, că nu mai ies din casă că ba am de făcut un raport, ba nu știu ce mi-a mai rămas la un proiect, ba o strategie, una-alta.

N-o fi ăsta singurul job de pe planetă la care poți ieși la pensie, dar sigur este unul dintre alea după care poți să le zici oamenilor „vezi billboard-ul ăla zburător cu reclama la pate de se unge singur pe pâine? Noi am făcut-o“.

Și pentru că acum e mult mai facil accesul la informații, o să deschizi un cloud și o să le arăți nepoților poze cu reclamele la care ai lucrat și tu. Și ei o să te facă învechit, că nu știu ce altă chestie fancy în advertising e în trend. Dar măcar am ieșit la pensie.