Valeriu Rascu este vlogger si online apare sub numele ''Banca de Bancuri'', o subtila aluzie la adresa crizei financiare care a afectat Moldova, proiect prin care si-a propus sa ofere publicului sau umor si voie buna, sub forma de sketch-uri comice.
Proiectul a luat amploare odata cu video-ul sau ''Cum sa conduci corect un BMW'', unde vloggerul ironizeaza printr-un ghid tragi-comic prototipul soferului detinator de automobil bavarez. Continutul sau, in majoritate video, se alatura creatorilor care interactioneaza si creeaza comunitati prin video, printre care se numara si branduri.
Video-ul ca mediu de comunicare in social media a inceput sa ia amploare nu numai odata cu popularizarea vloggerilor de pe Youtube, ci mai nou, cu cresterea numarului de content video de pe Instagram, unde consumul a crescut cu 40%, ceea ce a dus la extinderea duratei video-urilor la 60 de secunde. Noul feature InstagramTV aduce impreuna filmuletele de pe platforma, sustinand relevanta continutului video in social media, unde se preconizeaza ca pana in 2020, 82% din continutul traficului de internet consumat va fi video (SocialMediaToday, 2018).
Popularitatea atat de mare atat in Moldova cat si in Romania – publicul sau majoritar este roman - i se datoreaza autenticitatii situatiilor ironizate si faptului ca oricare dintre urmaritorii lui se poate identifica in schitele sale. Desi un proiect relativ tanar, lansat acum putin peste un an, Banca de Bancuri numara deja peste 173 de mii de urmaritori pe Facebook, platforma principala si 66 de mii de urmaritori pe Youtube, iar Valeriu continua sa cucereasca din ce in ce mai multi fani prin naturaletea imaginii sale online.
Este stiut deja ca utilizatorii social media nu mai vor sa vada continut ultra-slefuit, preferand situatii reale, in care se pot regasi. Acesta fiind si motivul principal al noului boom de vloggeri, care, prin ironizarea anumitor situatii reusesc sa stranga niste comunitati impresionante de oameni. Evident ca succesul nu vine decat dupa multa munca si determinare, dar ceea ce l-a mentinut in atentia publicului este in primul rand firea sa relaxata si dezinvolta, cu un umor innascut.
Recent, Valeriu s-a alaturat echipei Makeover Buro, unde isi va pune amprenta din punct de vedere al creatiei artistice a viitoarelor proiecte. Astfel, Makeover Buro in frunte cu Valeriu, isi anunta intrarea si pe piata din Republica Moldova.