La granițele SUA, copii sunt luați din brațele părinților și duși în lagăre tabere blânde, lumea e furioasă, prezentatorii americani plâng în direct citind știrile, în fine, lumea e din ce în ce mai absurdă. Am adunat câteva încercări de a-i răspunde aici.
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a găsit și ea o metodă de a se raporta la această lume absurdă, ieșită parcă din întrebările lui Camus: cu o haină de la ZARA pe care scrie "I Really Don't Care", purtată în vizita din Texas, unde s-a dus să afle mai multe despre condițiile în care trăiesc acei copii.
Oamenii s-au cam înfuriat pe această temă, mai ales că Melania Trump tocmai dăduse publicității un comunicat prin care spunea că se gândește la părinții acelor copii și că trebuie găsită o soluție. Apoi, alții au început să se întrebe care e mesajul hainei purtate de prima doamnă, poate vrea să sugereze că lumii nu îi pasă, poate are, de fapt, o interpretare inversă.
Purtătorul de cuvânt a înlăturat acest analize: nu există nicio semnificație ascunsă, e doar o haină.
Eeee, păi atunci e rândul internetului să îi găsească logică. Așa a apărut site-ul ireallydontcare unde oamenii pot dona pentru acei copii:
Și foarte multe mesaje alternative pe care le-ar fi putut purta Melania: