Pe Bulevardul Eroilor nr. 5 din Cluj se gaseste un cabinet de curiozitati contemporan, construit cu toate cele de trebuinta: o colectie de elemente fara numitor comun, dar toate interesante. De la intrare te intampina o atmosfera sobra dintr-un trecut victorian si un sir de maini din lemn (cu articulatii) care amintesc de marionete. Prin meniu te intalnesti cu preparate de inspiratie frantuzeasca (si cu ceva accente asiatice), iar odata ce-ai comandat, orice ai fi ales, te pomenesti in fata cu un vas de fonta in loc de farfurie, integrat perfect aspectului din jur.
Vasele respective se numesc cocotte si nu sunt folosite numai la servire, ci si la prepararea felurilor de mancare, spune Simona Suciu (General Manager, Cabinet de Vin & Cocotte), avand grija sa dea o savoare anume mancarii, pastrandu-i si o buna parte din valoarea nutritiva.
Oricat de curios ar fi localul, ambitiile proprietarilor, umblati prin restaurantele lumii, erau simple: mancare buna si sanatoasa, prezentata neconventional si insotita in mod corect de vinuri, deopotriva autohtone si de import. Deschis in 2014, Cabinet de Vin & Cocotte a mers pe aceeasi directie de la inceput. In timp, si-a construit o baza de clienti preponderent din mediul business, iar daca intrebai la Trip Advisor, Cabinetul era in loc de top in fiecare an, lucru care aducea un numar mare de clienti.
Ca urmare a pachetului de curiozitati servit clientilor, ne-a spus Simona, Cabinet de Vin & Cocotte nu este meteosensibil: nu pierde clienti vara in favoarea teraselor si nici iarna din cauza frigului. Povestea si specificul lui nu ne-a pierdut nici noi; am dat o raita pe acolo, deocamdata virtuala, cu ocazia seriei editoriale Pasionat de bunătățuri dezvoltata alaturi de Selgros Romania.
Despre Simona, managerul Cabinet de Vin&Cocotte
Alaturarea mea proiectului Cabinet de Vin&Cocotte a venit oarecum natural dupa un traseu profesional care a inclus mai multe restaurante de referinta din Cluj. In HoReCa am ajuns cumva din greseala, la o varsta foarte frageda. De-a lungul timpului am cochetat cu alte domenii, dar de fiecare data m-am intors si am constatat cu stupoare dupa mult timp ca imi si placea.
Propunerea proprietarilor a venit intr-o perioada in care cautam noi provocari, Cabinetul m-a impresionat placut inca de la deschidere, iar cand mi s-a oferit ocazia sa ii cunosc mecanismele, nu am ezitat.
Ownerii sunt implicati in afaceri cu constructii, dar sunt consumatori de lifestyle, ca sa spun asa. Au calatorit foarte mult, au vizitat foarte multe restaurante si au decis sa aduca acasa o mica parte din experienta lor.
Gatire si servire in cocotte
Conceptul se bazeaza pe gatirea si servirea preparatelor exclusiv in cocotte, vase din fonta cu un smalt foarte rezistent, compatibile cu orice sursa de caldura.
Brandul Staub este un brand de referinta al bucatarilor din lumea intreaga, produsele lor fiind recunoscute pentru savoarea aparte oferita mancarii, dar sunt recomandate si pentru pastrarea proprietatilor nutritive ale alimentelor. S-a dorit in primul rand o mancare gustoasa, sanatoasa, prezentata inedit si insotita de vinuri corecte.
Ne adresam oricarui gourmand si iubitor de frumos. Avem clienti din segmentul corporate, turisti, dar si clujeni care isi doresc sa consume o masa speciala intr-un cadru cu o poveste aparte.
Amenajare si decor
Ca brief, bineinteles ca ne-am dorit ceva diferit. Si asta am si primit. Decorul Cabinet de Vin&Cocotte te introduce intr-o alta dimensiune. Traditia, istoria si povestea spusa de obiectele cu aspect vechi se impletesc perfect cu elementele moderne ale mobilierului si al corpurilor de iluminat.
Cred ca nu e nevoie sa spun ca manutele decorative au facut si fac senzatie printre oaspetii nostri.
Sa trecem prin meniul vostru
Avem un meniu preponderent de inspiratie franceza, care contine si elemente asiatice. Aceasta orientare a fost stabilita de o piata care devine din ce in ce mai educata si mai pretentioasa.
Se stie ca bucataria franceza este cea mai eleganta din lume, iar cea asiatica exceleaza prin principii solide de mancat sanatos si prin elementul spectaculos; noi ne doream un hybrid intre cele doua. In ajutorul nostru a venit un consultant cu o vasta experienta in spate: Dragos Tudoran e designerul surprizelor culinare de la Cabinet de Vin&Cocotte.
De doua elemente principale tinem cont atunci cand schimbam meniul: sezonul si tendintele gastronomice internationale, dar ne entuziasmam ca niste copii si atunci cand invatam tehnici noi.
Datorita faptului ca avem foarte multi clienti din alte tari, promovam vinurile autohtone cu care ne mandrim de cate ori sunt gustate de clienti. Dar avem si vinuri din import, renumite la nivel international.
Cele mai populare preparate
Rata salbatica este unul dintre cele mai apreciate; suntem singurul local din Cluj unde poate fi gasit acest preparat. Este foarte diferit fata de orice alt tip de rata; se incadreaza la categoria vanat si se afla in meniu din noiembrie pana in februarie.
Un alt preparat reprezentativ - si care se gaseste doar la noi - este Porcul Iberic, parte din rasa de porci din care se face si renumitul jamon de lux Pata Negra. Sunt animale crescute in libertate si hranite exclusiv cu ghinda, elemente care dau carnii un gust aparte.
De asemenea suntem cunoscuti ca avand cele mai bune fructe de mare din oras.
Un alt preparat inedit este strutul:
Cel mai puternic diferentiator
Ineditul la modul general este elementul care ne-a propulsat in top. Incepand cu preparate oferite in exclusivitate, continuand cu preparate clasice, gatite in stil Cabinet, decor, atmosfera si pana la atentia la cele mai mici detalii. Restaurantul nostru ofera o portita catre o alta dimensiune.
Cum ai descrie industria HoReCa locala?
Clujul a evoluat enorm in materie de restaurante in ultimul deceniu. Daca anii 2000 au fost marcati de rulaje mari si goana dupa food cost redus, in prezent sunt tot mai multe restaurante conduse de ambitii gastronomice, de dorinta de calitate si de pozitionare in top.
Clientii sunt pe zi ce trece mai experimentati si mai avizati. Legislatia in vigoare a cam facut imposibila prezenta pe piata a “mercenarilor”. Incet-incet lucrurile se sedimenteaza, iar pe piata raman doar cei care au ceva de spus in domeniu.
Noi nu ne-am adaptat la schimbarile din piata si cred ca asta e cel mai greu. Sa mentii o viziune si sa nu te lasi dus de val. Proiectul a fost foarte bine conturat de la inceput asa ca, pe parcursul celor 4 ani de viata nu au existat schimbari majore. Conceptul si viziunea initiala se perpetueaza pana in prezent, iar misiunea mea este sa le pastrez intacte.
Categorii de clienti
Undeva la 60% din clientela restaurantului este formata de oameni din mediul business. Avem multe cine de afaceri sau de tip teambuilding. Cam 30 de procente sunt ocupate de clienti straini veniti in Cluj in interes de serviciu sau turisti. Iar restul de 10 procente sunt localnici dornici de o experienta inedita, sau care sarbatoresc un eveniment special, precum si oameni din alte orase aflati in trecere prin Cluj.
Clientii straini sunt incantati de mancare si de vinurile romanesti, dar sunt de-a dreptul impresionati de un paharel de tuica pe care il primesc la finalul cinei. Clientii romani apreciaza caracterul occidental al restaurantului, servirea ireprosabila dar degajata in acelasi timp si vinurile provenite din importuri.
Hopuri in gestionarea localului?
Spre norocul nostru, nu suntem meteosensibili ca alte restaurante. Nu pierdem clienti vara in favoarea teraselor, nu ne afecteaza nici ploaia, nici frigul.
Daca cele mai multe restaurante din Cluj se confrunta cu o lipsa adanca de personal de orice fel, noi ne putem lauda cu o echipa care este in proportie de 80% alaturi de noi inca din prima zi. Which is something.
Promovare
Ne administram singuri partea de promovare si suntem cumva minimalisti. Nu vrem sa aratam prea mult, doar cat sa trezim curiozitatea.
Pe langa promovarea online, pe Facebook sau Instagram, timp de 4 ani am fost pe locul 1 pe TripAdvisor, platforma care aduce un numar mare de clienti. Recent am fost selectati si publicati in ghidul gastronomic Gault&Millau, de asemenea un motor de promovare foarte eficace, noi fiind listati cu doua bonete.
Gazda, intotdeauna la dispozitia oaspetelui
Pentru mine personal, cuvantul “gazda” inseamna enorm si ca asteptari, dar si ca efort. Gazda se pune la dispozitia oaspetelui, ii deschide usa, ii ia haina, il conduce la masa, il serveste cu o bautura si il conduce prin hatisurile unui meniu care poate parea greu de asimilat.
Il ajuta cu informatii despre oras, programul cinematografelor sau evenimente cu impact major ori de nisa ce urmeaza sa aiba loc in oras. Atunci cand oaspetele e nemultumit, gazda are obligatia sa faca tot ce ii sta in putere ca el sa nu plece asa din restaurant.
Cea mai mare satisfactie sunt zambetele clientilor multumiti si felul cum aleg sa impartaseasca cu noi momentele fericite din viata lor. Peretii acestui restaurant au vazut foarte multe emotii in cei 4 ani de viata. Si asta e cumva validarea eforturilor echipei.
O poveste a ospitalitatii construita pe "diferit", un restaurant cu atmosfera unui cabinet de curiozitati, unde promisiunea e respectata, atat ca meniu, tehnici de gatire sau moduri de servire, dar si ca atmosfera si decor. De 4 ani pe piata din Cluj, inscriem localul de mai sus in categoria businessurilor consecvente, ferite de schimbari si concentrate pe identitate.
Intr-o serie editoriala realizata alaturi de Selgros Romania, vizitam indeaproape localurile care ii gazduiesc pe cei mai profesionisti si pasionati. De bunataturi.