Dovlatov, dublu premiat la Berlinale 2018, în cinematografele din România din 15 iunie

Dovlatov, dublu premiat la Berlinale 2018, în cinematografele din România din 15 iunie

”Dovlatov”, cel  mai  nou  film  al  lui  Alexey  German  Jr. , filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury se lansează în cinematografele din România pe 15 iunie. Filmul va avea parte de două proiecții în avanpremieră la TIFF 2018, luni, 28 mai și duminică, 3 iunie.

Dovlatov este cel mai nou film al lui Alexey German Jr. (Ursul de Argint pentru „Under Electric Clouds͟, Leul de Argint pentru „Paper Soldier͟), care pentru prima dată își îndreaptă camera de filmat asupra orașului său natal, Leningrad (Sankt Petersburg), pentru a ilustra viețile tinerilor scriitori sovietici Serghei Dovlatov și Iosif Brodski și a altor artiști reprimați în anii ’70. „Dovlatov͟”  urmărește  șase  zile  din  viața  renumitului  scriitor,  Serghei  Dovlatov,  a  cărui  viziune  satirică depășea  constrângerile  Rusiei  Sovietice  din  anii  ’70.  Împreună  cu  poetul  și  prietenul  său,  Iosif  Brodski,  Dovlatov  a  luptat  pentru  menținerea  talentului  și  integrității  sale,  fiind  martor  în  același  timp  la  suprimarea  celorlați  colegi  de  breaslă  de  către  un  sistem  puternic,  de  neclintit,  de  care  nu vor  scăpa  ulterior  odată decât cu  emigrarea  în  Occident.

 

În Rusia, ”Dovlatov” a avut o premieră ”blitz” surprinzătoare și totodată impresionantă, fiind lansat pe 400 de ecrane timp de 4 zile, cu peste la 300.000 de spectatori, un număr neobișnuit pentru un film art house.

Serghei  Dovlatov (3 septembrie 1941–24 august 1990) este socotit unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi. În Uniunea Sovietică fusese, după propriile mărturisiri, un elev rău, un student rău, un soldat rău şi mai ales un cetăţean sovietic rău. Dar este un scriitor extraordinar, limpede, direct, cu „efect pe termen lung". În URSS a fost publicat numai în samizdat. După doi ani şi jumătate de studii la Facultatea de Filologie din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), e dat afară şi luat în armată. Face experienţa de paznic de lagăr (1962-1965), care devine subiect într-unul dintre romanele lui, Zona. Amintirile unui paznic de lagăr (1982). Şi viaţa de ghid, şi aceea de jurnalist se regăsesc în cărţile sale, cele mai multe cu tentă autobiografică. În 1978 emigrează la New York şi publică, în cei 12 ani pe care-i mai avea de trăit, 12 cărţi. Dovlatov a devenit azi unul dintre cei mai populari prozatori din Rusia.

 

Nu  am  vrut  să  idealizăm,  dar  nici  să  scoatem  la  iveală  fapte  compromițătoare.  Ne-am  dorit  ca  Dovlatov  să  apară  ca  orice  ființă  normală,  nu  ca  o  marionetă,  filmul  fiind  inspirat  din  proza  și  cuvintele  sale.  Am  încercat  să  redăm  un  episod  succint  din  viața  lui  Dovlatov  în  care  au  loc  evenimente  legate  de  căsătoria  sa,  de  membrii  familiei,  de  încercările  sale  de  a  fi  publicat”, spune   Alexey German Jr. despre filmul ce recreează atmosfera epocii în care au trăit Serghei Dovlatov și Iosif Brodski. Pentru a recrea anii ’70 și a-i ilustra păstrând autenticul vremii, producătorii au ales să lucreze cu directorul de imagine Lukasz Zal, responsabil pentru imaginea filmelor Ida sau Loving Vincent.

 

Pentru casting, cea  mai  mare  provocare  a  fost  că  Dovlatov  era  la  fel  de  frumos  ”ca  un movie star”, dar, în același  timp,  adăpostea  o  lume  interioară  extrem  de  complexă.  Datorită  originilor  sale  evreiești  și  armeene,  Dovlatov  s-a  remarcat  printr-o  înfățișare  aparte. Găsirea  unui  actor  care  să  corespundă  tuturor  criteriilor  s-a  dovedit  a  fi  foarte  dificilă,  iar  descoperirea  actorului sârb  Milan  Marić  s-a  dovedit a fi cea mai bună alegere. Milan Marić lucrat până acum cu regizori inovatori, jucând în piese de teatru cu tematici politice, cea mai cunoscută fiind Zoran Đinđić de Oliver Frljić, despre  pro-europarlamentarul  sârb  asasinat  în  2003  de  către  membri  militari  de  extremă-dreapta.. Milan a jucat în mai multe scurtmetraje de succes și a avut roluri secundare în câteva filme sârbe. ”Dovlatov” este primul său film internațional și primul rol principal.

Alexei German Jr. s-a făcut remarcat ca cineast în scurt timp, devenind unul dintre cei mai cunoscuți regizori ruși la momentul actual. Filmul său de debut, The Last Train, a câștigat o mențiune specială Luigi De Laurentiis la Festivalul de Film de la Veneția din 2003. Cel de-al doilea lungmetraj al său, Garpastum a avut premiera mondială în competiția de la Veneția în 2005. Paper Soldiers a fost, de asemenea, selecționat în competiția de la Veneția, unde a câștigat Leul de Argint și premiul Osella pentru Cea mai bună imagine. Foarte apreciat de multe alte festivaluri internaționale, filmul a fost una dintre cele mai de succes producții din Rusia în 2008. Under Electric Clouds a fost în competiție la Berlin în 2015, unde a câștigat Ursul de Argint pentru o Contribuție Artistică.

Dovlatov” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu 15 iunie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related