[Între scenarii] Răzvan Badea: Nu s-a înțeles ce am vrut din primul scenariu, oamenii au venit cu tot felul de analize despre violența în școli, așa că pentru al doilea am scris o poveste ambiguă

Scenariul "Ploua cu soare", scris de Razvan Badea, a fost nominalizat, in urma cu cativa ani, la Concursul National de Scenarii HBO. Insa proiectul de care este cel mai mandru este "Cangurul singuratic", regizat de Camelia Popa.

A implicat o munca de cercetare mai deosebita pentru a scrie ceva ce imi era strain, dar a meritat cand am vazut felul in care au rezonat oamenii care l-au vazut.

Razvan a terminat Autumatica, nu UNATC, asadar este un autodidact. Spune ca a avut norocul si privilegiul sa lucreze cu regizori care sa-i permita implicarea in tot procesul realizarii filmelor scrise de el si ca e util sa ai scenaristul pe platou, "daca stie sa se poarte si are spirit de echipa".

De asemenea, Razvan a lucrat la prima comedie 360 romaneasca, "Petrecerea surpriza", iar spre sfarsitul anului se va lansa in cinema omnibusul "Tigara de dupa", produs de mc2  film.

Plus detaliul acesta interesant, din viitor:

Vreau sa fac un musical sci-fi/fantasy numit 'Legea intreirii' despre orientarea sexuala tridimensionala si relatia ei cu spiritualitatea.

La inceput

Mai intai a venit pasiunea pentru film, am inteles ca de cand eram mic dadeam patura la o parte ca sa ma uit la filme dublate de doamna Irina Margareta Nistor. Scrisul a fost primul lucru in care am simtit ca ma regasesc activ si pe care l-am constientizat ca facand parte din mine.

Sunt multe filme care au avut un impact asupra mea in copilarie, dar o sa ma opresc asupra unuia - "Death Becomes Her", o comedie neagra fantasy cu Meryl Streep, Goldie Hawn si Bruce Willis. Nu e extraordinar, dar cand eram mic l-as fi revazut de o gramada de ori. Pentru mine filmul este cel mai apropiat lucru de magie si caut filme de care sa ma pot minuna.

Am devenit interesat si constient de scenaristi dupa ce am vazut "Buffy the Vampire Slayer", fascinat de Joss Whedon si echipa lui si cum au dezvoltat povestile respective din serial.

Studii pentru scenaristi

Eu am fost in mare parte autodidact, nu am facut UNATC, am terminat Automatica. Am invatat citind scenarii, uitandu-ma la filme, urmarind bloguri online de la scenaristi pe care ii admir si cu care rezonez, ca Jane Espenson si John August.

De asemenea, am fost si la multe workshopuri care mi-au pus cumva bazele si mi-au tinut loc de scoala, oferindu-mi suportul practic de care aveam nevoie si acces la scenaristi si traineri cu experienta. Evident, exista studii de specialitate care fac acelasi lucru, dar daca esti interesat de un subiect, tot pe cont propriu ajungi sa inveti.

Primele scenarii

Imi placea sa povestesc inca de la gradinita cand inca nu scriam, dar citeam si uneori ma lasau educatoarele sa le citesc celorlalti copii si cand ma plictiseam sau nu intelegeam infloream povestea din capul meu. M-am apucat de scris, mai apoi, in scoala primara, cand faceam diverse parodii sau povesti ca sa-mi distrez prietenii, prin liceu am luat o pauza si apoi mi-am redescoperit pasiunea in facultate cand am scris doua romane.

Insa primul scenariu l-am scris spre sfarsitul facultatii pentru un concurs din Otopeni, unde a fost si nominalizat de catre un juriu de oameni entuziasti care doreau sa faca din Otopeni un fel de Hollywood al Romaniei. Era despre o fetita megalomana de 10 ani care face tot felul de nazbatii pentru a-si atinge scopul: sa se mute in banca cu baiatul pe care il place. Nu s-a produs, dar mi-a dat incredere in mine sa nu ma opresc.

Alte scenarii

Am fost dezamagit de faptul ca nu s-a inteles ce am vrut eu din primul scenariu si oamenii au venit tot felul de analize despre violenta in scoli, asa ca am zis ca al doilea sa fie o poveste ambigua din care fiecare sa inteleaga ce vrea. Si asa am scris al doilea scenariu, "Ploua cu soare" care a fost nominalizat la Concursul National de Scenarii HBO, pe vremea aia cel mai competitiv concurs de la noi din tara. Sa-l scriu si sa-l rescriu mi-a luat pana in 2 saptamani, dar am facut research pe subiect cateva luni, poate si mai mult.

S-a produs pana la urma, am avut parte de o echipa minunata, dar din diverse motive nu a circulat foarte mult, desi reactiile oamenilor care l-au vazut au fost pozitive. Acum il vad ca pe o experienta din care am avut multe de invatat, dintre care cel mai important lucru, pe care multi scenaristi nu-l inteleg este ca scenariul e un punct de pornire, filmul se face cu oameni si e un mediu colaborativ in care fiecare isi adauga contributia si imbunatateste produsul final.

Procesul de lucru

Scriu acasa, in fata calculatorului, in liniste si pace. Lucrez cel mai bine dimineata, dar o pot face si seara, mai ales cand se apropie deadline-ul. Prima data draftul il citesc eu, apoi depinde de proiect.

Daca am deja un regizor atasat, probabil ea sau el il va citi in continuare si ma apuc sa rescriu conform indicatiilor si a ideilor care se nasc din dialogul nostru, altfel am prieteni in care am incredere si carora le dau sa citeasca si sa-si spuna parerea dupa ce sunt confortabil cu ce am scris. Uneori il dau unor actori si actrite care m-au inspirat sau pe care i-am vazut in rol, dar de cele mai mult ori asta se intampla in pre-productie.

Nu cred in writer's block, cred in procrastinare si in incapacitatea de a lua o decizie satisfacatoare. De multe ori problemele de genul asta pentru mine au o solutie simpla: ma apuc sa scriu. Dar asa, nu mi se intampla sa nu am idee despre ce sa scriu, altfel cred ca n-as scrie. P

roblema e sa ma decid ce merita sa scriu acum si care dintre ideile pe care le am merita urmarite si duse pana la capat. Cred ca ajuta si sa ai diferite experiente, sa faci altceva in afara de scris, sa te faca curios lumea din jurul tau, sa o vezi si sa o asculti.

Proiectul tau preferat

Dintre filmele produse si terminate proiectul meu preferat a fost 'Cangurul singuratic', un scurtmetraj regizat de Camelia Popa. A implicat o munca de cercetare mai deosebita pentru a scrie ceva ce imi era strain, dar a meritat cand am vazut felul in care au rezonat oamenii care l-au vazut, fie ca li s-a parut familiar, fie ca i-a ajutat si la un moment dat la o sesiune de q&a Camelia chiar a fost intrebata daca filmul e o experienta personala.

N-avea nicio legatura, doar i-a placut scenariul, dar faptul ca ceva construit a fost perceput intim si personal inseamna ca mi-am facut treaba.

La inceput cand vad proiectat un film scris de mine, ma minunez si ma cuprinde in acelasi timp o senzatie de soc si groaza. Dupa ce ma obisnuiesc cu el, imi place mai mult sa vad cum il simte sala sau sa discut despre film cu oamenii care l-au vazut.

Mi se pare un pic ciudata notiunea de q&a-uri: vin oamenii si ne intreaba pe noi cum am facut filmul si ce credem despre el, cand mai degraba focusul ar trebui sa fie pe spectatori - cum s-au raportat ei la film si cu ce au rezonat.

Flowul unui proiect

Cel mai des mi s-a intamplat sa lucrez intai cu regizorul, apoi sa cautam un producator sau sa ne abordeze cineva. Cu producatorii ma intalnesc mai des cand e vorba de rezolvat probleme sau sunt necesare rescrieri. De obicei pornesc de la o idee, fie a mea, fie a regizorului sau a producatorului.

Am scris atat pornind de la viziunea unor regizori, la comanda, cat si de capul meu, motivat de un subiect si un deadline pentru un workshop. O data ce imi aleg subiectul, ma documentez, imi adun ideile si incep sa scriu. Sunt o persoana structurata, trec prin sinopsis, imi fac un outline, care creste si se modifica pe parcurs si pe urma incep scrisul propriu-zis.

Apoi urmeaza feedback-ul si rescrierile in functie de notitele pe care le primesc, lucrurile pe care doresc sa le schimb sau sa le adaug. Si tot asa pana ajungem la o versiune cu care putem merge mai departe. E la fel atat la scurtmetraj cat si la lungmetraj, doar ca difera banii si posibilitatile. La scurtmetraj de multe ori faci totul cu buget redus, aproape zero si pe prietenii.

Scenarist in Romania

Multi regizori nu sunt invatati sa lucreze cu scenaristi (inclusiv din scoala), nu stiu cum sa-i abordeze, ce sa le ceara si ajung neintelesi si isi scriu singuri scenariile crezand ca nu au cu cine sa comunice sau iau scenariul si il modifica radical, iar scenaristul are un soc ca nu mai seamana cu nimic din ceea ce a scris.

Plus ca nici nu au incredere, fiind si ei preocupati de a spune o poveste, care uneori este diferita de cea a scenaristului, dar un dialog ar trebui sa existe la fel cum exista cu actorii, cu monteurul sau alte departamente. Din moment ce il lasi pe make-up artist sa-si faca treaba dupa ce i-ai spus ce iti doresti sau lasi actorul sa iti arate ce poate fara sa-i bagi cuvintele in gura si sa-i moderezi tonul, inflexiunea si gesturile, de ce nu ai proceda la fel cu scenaristul?

Nu stiu cat de mari sunt diferentele fata de industria de film de afara, oricum difera de la proiect la proiect, de la echipa la echipa. Scenaristii sunt in mare parte invizibili oriunde, mai putin in televiziune, unde de multe ori au responsabilitate mai mare decat regizorul.

La proiectele straine la care am lucrat mi s-a parut ca responsabilitatile sunt mult mai clar delimitate. Fiecare are grija de domeniul lui si rar se baga oamenii peste munca altora. La noi am intalnit exemple in care sunetistul ii dadea actorului indicatii de regie si isi dadea cu parerea si pe poveste.

In cazul meu, am avut norocul si privilegiul sa lucrez cu regizori care sa ma implice in proces si am fost pe platou la toate filmele scrise de mine, am comunicat, mi s-a cerut parerea. E util sa ai scenaristul pe platou, bineinteles, daca stie sa se poarte si are spirit de echipa.

El cunoaste cel mai bine povestea si personajele, are o vedere de ansamblu si iti poate oferi solutii. Nu ma bag la montaj pentru ca ar fi o experienta prea dezolanta pentru mine, dar la toate proiectele mele m-am implicat inclusiv pe partea de productie si de catering. De obicei nu se intampla asa, scrii scenariul si treaba ta e gata, povestea nu mai e in mainile tale.

Scenaristii care se pot sustine sunt foarte putini. Evident ca ar trebui sa se poata, dar cum nu avem o industrie atat de mare si atat de multe proiecte, e mai greu. Sigur, nu te limitezi la scenariile tale, exista rescrieri, consultanta, mai poti lucra si cu oameni din afara si chiar daca nu toate proiectele ajung sa se faca, munca trebuie sa fie platita.

De obicei, ca in orice activitate de freelancing, incerci sa gestionezi banii de la un proiect la altul, nefiind intotdeauna sigur cand o sa ai urmatorii bani sau din pacate, la noi in tara, nici macar daca o sa-i primesti. Problema e ca uneori oamenii se asteapta la performanta din prima, privesc scenaristica ca pe un fel de concurs in care merita sa fie platiti doar cei care se afla pe primul loc, ca si cum ar castiga un premiu, sunt putini cei care inteleg ca e un proces prin care treci, o meserie ca oricare alta care presupune timp si munca.

Ce frustrari exista?

Scenaristii cu care am vorbit sunt neintelesi de catre regizor si considera ca le rastalmaceste povestea si filmul devine ceva ce nu mai recunosc. Cred ca asta se datoreaza comunicarii deficitare cu regizorul, a neimplicarii in toate stadiile proiectului si a faptului ca scenaristul, fiind scriitor la origine, se crede tot un autor, e mai putin flexibil si ia schimbarile drept un afront personal.

In ceea ce ma priveste, ma deranjeaza ca proiectele mele nu devin filme in ritmul in care le pot scrie si pot lucra.

Tendinte romanesti, glume cu ciorbe si faianta

Glumele cu ciorbele si faianta s-au cam racit. Restul sunt alegeri stilistice ale unor oameni vizionari si talentati carora le datoram deschiderea si interesul pentru cinematografia romaneasca de dupa '89.

Pana nu au aparut filmele din noul val, eu nu am crezut ca la noi se mai poate face film, nu aveam nicio speranta. Si chiar si atunci nu m-as fi dus in veci la un film romanesc. Prima data cand am dat de un film care sa ma faca sa vreau sa-l vad a fost pe ApropoTV: era o cronica a filmului lui Radu Jude 'Cea mai fericita fata din lume'. Imi dau seama ca nu e cel mai reprezentativ, dar tocmai faptul ca era cumva la mijloc m-a atras si mi-a deschis apetitul.

Nu stiu cat am fost influentat de noul val, ca mi s-a spus ca am un stil american de a aborda lucrurile, dar am fost influentat de ideea de a lua in calcul posibilitatile de productie si limitarile care sunt impuse de resursele pe care le avem la dispozitie pentru a imbunatati povestea si a scrie scenarii realizabile.

Pe de alta parte, vad anumite trimiteri in ceea ce am facut. Primul film pe care l-am regizat are cadre fixe si o masa in mijloc, dar locatia nu e un apartament cu faianta, e o vila interbelica si mancarea nu e ciorba, e multa, arata bine si e toxica. Al doilea proiect de film 360 pentru VR, la care lucrez, va avea minimalism, dar sub o forma exagerata, absurda, fiind o comedie SF.

In rest nu remarc niste tendinte evidente in filmele de acum, dar ma bucura ca sunt incurajate si incep sa aiba succes si filmele experimentale, de public si sa apara si cele de gen. Mi se pare un progres imbucurator si este fix ceea ce avem nevoie pentru a avea o cinematografie cat mai diversa, care sa creasca.

Preferati si preferate

Scenarii bune sunt multe, de obicei de la aceiasi scenaristi (unii dintre ei si regizori): Aaron Sorkin, Charlie Kaufman, Joss Whedon, Bryan Fuller, Diablo Cody, Woody Allen, Stanley Kubrick, John August, Sofia Coppola, Kevin Smith, Mel Brooks, Lars Von Trier, Yorgos Lanthimos, Gaspar Noe, Wes Anderson si multi altii.

Pe fiecare ii admir din motive diferite, dar majoritatea scenariilor mele preferate au o combinatie de poveste interesanta, originalitate, structura care sta in picioare, dialoguri naturale si memorabile si descrieri vizuale care imi creaza emotii puternice.

Cateva titluri care imi vin acum in minte: 500 Days of Summer, Frozen, American Psycho, The Lobster, Clerks, Big Fish, Melancholia, Pulp Fiction, Citizen Kane, Usual Suspects, Casablanca, Silver Linings Playbook, Juno, Adaptation, A Clockwork Orange, The Sixth Sense, Lost in Translation

De la noi ii admir pe Razvan Radulescu, Ana Agopian, Florin Lazarescu, Paul Negoescu, Nae Caranfil si Adrian Sitaru (chiar daca ultimii 3 sunt mai cunoscuti ca regizori). Din generatia mai noua, mi se par foarte talentati si promit mult Ioana Moraru, Ana Maria Gheorghe, Ioan Antoci si Raluca Rusu.

Care sunt scenariile slabe?

Ma frustreaza scenariile proaste sau incomplete, cele in care fie nu e facuta temeinic cercetarea sau trateaza anumite subiecte superficial, cu atat mai mult cand ai pretentii de la oamenii care au lucrat la filmul respectiv. Si cel mai urat lucru ca scenarist mi se pare sa fii vag, plictisitor: sa nu oferi suficiente detalii, sa nu dezvolti personajele si sa nu ai nimic creativ sau original.

Unele exemple care m-au impresionat intr-un mod negativ si-mi vin acum in minte sunt "The Skin I live in" al lui Almodovar care era un nonsens total din punct de vedere al stiintei (avand un master in bioinformatica m-a afectat mai mult decat alte filme care nu si-au dus la capat cercetarea) si 'Slumdog Millionaire' care mi s-a parut repetitiv, absurd si impotriva regulilor de baza ale scenaristicii si totusi are un Oscar.

Importanta scenariului

Scenariul sta la baza oricarui film intr-un mod sau altul, deci este important. Sigur, poti face un film bun si bazandu-te mai mult pe spectacolul vizual, pe experimente sau pe improvizatiile actorilor, dar scenariul tot exista intr-o forma, chiar daca la inceput a fost doar o unealta pentru a face rost de finantare sau de a aduce echipa la un numitor comun.

Vad ca filmul incepe sa devina din ce in ce mai imersiv si participativ, sa implice spectatorul si sa incerce sa-i capteze atentia cu tot mai multa informatie conexa. Exista si mediul VR, dar nu stiu cat de mult impact va avea filmul acolo, e posibil sa fie mai potrivit pentru industria jocurilor.

Planuri

Ca vorbeam de VR, am lucrat la prima comedie 360 romaneasca, 'Petrecerea surpriza'. Spre sfarsitul anului se va lansa in cinema  omnibusul 'Tigara de dupa', produs de baietii de la MCē film, care contine si scurtmetrajul scris de mine 'Omul care tine liftul', pe care il puteti vedea momentan la Cannes in cadrul programului Romanian Short Waves.

Acum termin doua scurtmetraje: 'Suntem insarcinati' si 'Sa nu fumezi cu o psihopata' si dezvolt un serial, un fel de Alice in Tara Minunilor cu discriminare, conspiratii si tradare.

Mai am doua lungmetraje care asteapta sa fie produse - o comedie romantica neagra si o aventura fantasy.

Anul viitor, daca reusesc sa strang suficienti bani si nu-mi dispare locatia, vreau sa fac un musical sci-fi/fantasy numit 'Legea intreirii' despre orientarea sexuala tridimensionala si relatia ei cu spiritualitatea.