In urma cu niste ani, asistentul universitar Ion Neculai, mutat de la anul 1 la ani mai mari, incepea sa observe cum mintile studientilor de la Arhitectura se inchisteaza in jurul acelorasi modele de gandire, capatate din dieta scolara bazata pe teorie intensiva. In paralel, lucra ca arhitect pentru un dezvoltator imobiliar, iar country managerul de atunci al companiei a venit cu o idee pentru atelierele pentru copii pe care le organiza si el, tot in paralel: activitati de arhitectura "in miniatura".
De la casuta pe care au conceput-o impreuna atunci a pornit Ikedoo Institute, un proiect de educatie extracurriculara prin construire pentru copii de toate varstele. Dupa 4 ani, fondatorii Ikedoo s-au despartit amiabil, iar Ion a continuat alaturi de Adina Marin, arhitecta si ea, pe directia cursurilor prin 'making' . Asa a aparut in 2015 eematico, simultan cu Nod makerspace, unde isi au si sediul.
Cu cateva programe educationale regandite de la zero dupa participarea la conferinta LEGO Idea din acelasi an, proiectul a adunat in timp oameni foarte diversi (psihologi, designeri, oameni de comunicare, ingineri, filologi), firul rosu fiind numai interesul lor pentru educatie si apropierea fata de copii.
Partea de cursuri eematico a crescut printr-un proces de vanzare din mers, ajungand ulterior sa aiba versiuni dedicate gradinitelor/scolilor si evenimente complementare (teambuildinguri si tabere de constructii si bricolaj).
Trecut si prin Incubatorul Startarium, eematico incearca astazi sa atraga investitori, lansand in paralel si prima linie de jucarii educationale, eematico Toys, dezvoltate din materialele didactice si adaptate chiar de catre copii.
Ion ne vorbeste despre parcursul proiectului si campania de crowdfunding care e in derulare, imediat mai jos:
Interesul tau pentru zona educationala. Ikedoo Institute
La terminarea facultatii, am fost invitat de catre presedintele Universitatii, Emil Barbu Popescu, sa raman in facultate ca asistent si sa incep un doctorat. Am nimerit la un profesor si arhitect extraordinar, Florian Stanciu, si am inceput sa ma regasesc in domeniul educatiei. E o experienta tare frumoasa, sa-i ajuti pe altii sa-si formeze o gandire de arhitect, sa-si structureze ideile si sa le exprime in proiecte. Dar, pe masura ce trecea timpul si am fost mutat si la ani mai mari, mi-am dat seama ca anumite modele de gandire se cimenteaza devreme si sunt foarte greu de remodelat.
In aceeasi perioada, un prieten mi-a sugerat sa ne gandim la un model de activitati de arhitectura pentru cei mici, cat mai practice. Impreuna am nascocit un kit de construire pentru o casuta, care a devenit o activitate pentru copii, dupa care un curs, apoi mai multe, toate legate de arhitectura si, ulterior, de alte domenii, pentru copii din mai multe segmente de varsta.
Asa s-a format Ikedoo Institute, o poveste frumoasa, cu multe proiecte; dar apoi am evoluat si lucrurile s-au separat. O parte dintre noi au fondat o gradinita frumoasa, Teko Kindergarten, iar eu cu Adina, si ea fondatoare Ikedoo, impreuna cu restul echipei am ales sa continuam explorarea acestui drum al cursurilor extracurriculare. Si am format eematico, in 2015.
Educatia bazata pe making
Credem cu tarie ca experientele cognitive trebuie insotite de activitati practice care sa implice corpul, dar mai ales mainile. Nu trebuie sa uitam ca dezvoltarea mainilor a fost un factor foarte important in dezvoltarea inteligentei umane pe parcursul evolutiei oamenilor si a neglija acest aspect poate avea consecinte pe termen lung.
Ideea de facere, de bricolaj, de making, plutea in mintile noastre de la un proiect social la care lucrasem cu Fundatia Erste, menit sa aduca experiente noi in randul copiilor din medii defavorizate. Mi s-a parut extraordinar impactul pe care acele activitati l-au avut asupra copiilor si am realizat ca a le da mai mult control este un mijloc puternic de responsabilizare si crestere.
Aceasta facere, explorativa, e de fapt o forma de joaca avansata. O joaca in care copilul e implicat in folosirea si realizarea obiectelor de joaca. Am devenit atunci mai constienti ca joaca este mecanismul fundamental de invatare, concept pe care il puteam cerceta.
Am luat-o de la zero cu programele dupa conferinta Lego IDEA din 2015, unde am participat dupa ce cursurile noastre au fost premiate intr-un concurs organizat de Lego Foundation si Ashoka Changemakers. Acolo ni s-au confirmat anumite idei si am fost incurajati sa parcurgem in continuare acest drum anevoios.
Cum ati ajuns la o masa critica de copii?
Dificil. A trebuit sa ne construim o comunitate de oameni din aproape in aproape. A fost singura posibila, dar si cea mai buna abordare, pentru ca ne-a obligat sa fim extraordinar de atenti la ce e relevant pentru parinti si copii. Apoi mai era un factor crucial: o activitate o data pe an sau trimestru nu e de ajuns pentru a da rezultate. Trebuie sa existe continuitate si posibilitatea copiilor de a lucra asupra abilitatilor, de a intelege procesele si de a intra in ritm.
Am inceput cu activitati punctuale, in care propuneam celor care ne urmareau concepte, planuri de activitati. Pe masura ce se inscriau, le realizam. Apoi am inceput sa propunem seturi de activitati cu abonamente si chiar si o tabara. In paralel, am conceput si niste cursuri de lunga durata - pentru a le propune din toamna, lor si gradinitelor - am pregatit niste demo-uri si asa i-am convins pe multi sa se inscrie.
Cand am strans suficiente inscrieri, am inceput sa lucram la realizarea cursurilor. Si tot asa, modul cu modul, curs dupa curs. Pana astazi, cand peste 3.500 de copii au trecut prin activitatile noastre si avem undeva intre 300 si 400 de copii inscrisi lunar la cursurile noastre.
Primele cursuri: I Can Be si Maker Exploratorium
Maker Exploratorium, un curs pentru copii de 7-12 ani, avea ca scop sa dea sens lucrurilor din programa scolara prin activitati de bricolaj - 4 module a cate 4 lectii in care copiii parcurgeau domenii de la geometrie si miscarea corpurilor pana la mecanica si electricitate. Logistica a facut ca initial cursul sa aiba loc doar la centrul nostru. Ulterior a fost restructurat, a mai primit 4 module si a capatat o forma implementabila in scoli.
De cealalta parte, I Can Be a fost gandit pentru copii de 3-6 ani, unde bricolajul trebuie sa ia forme mai simple. In schimb, am accentuat explorarea si construirea cu materiale didactice predefinite. Astazi, cursul cuprinde 18 module in care cei mici descopera prin joaca si forme usoare de bricolaj cate o ocupatie din universul adultilor: I Can Be a Doctor, Architect, Rocket Scientist, Law man etc. Si aici fiecare modul are 4 lectii.
Au urmat si celelalte cursuri Inginericum (7-12 ani) si I Will Know (3-6 ani). In paralel, am dezvoltat anual tabere de constructii si bricolaj pentru copii cu teme specifice: Constructii sustenabile, Constructii in diverse culturi, Parcuri de distractie sau Pavilioane de experimentare.
Surse de finantare. Parteneri
Ne-am finantat printr-un proces de bootsrapping si vanzare din mers. Si prin multa munca voluntara depusa in dezvoltarea businessului.
Pe langa, am beneficiat de sprijinul unor companii precum Renault, care ne-a sustinut invitandu-ne sa realizam activitati corporate pentru copiii angajatilor sau teambuildinguri in fiecare an de cand existam. Apoi, Bosch Romania care ne-a oferit, pe langa acelasi tip de sprijin ca Renault, scule si unelte pentru activitatile de bricolaj. Alte companii ne-au ajutat in dotarea salilor noastre, de exemplu Climalux sau Altax. Nod Makerspace ne-au oferit contracte bune pentru spatiile inchiriate, accesul la serviciile lor si cross-promotion.
Startarium Inc. si Impact Hub care au sprijinit lansarea spin-offului nostru eematicoToys prin acceptarea in Incubatorul Startarium si nenumarate oportunitati de promovare. Relatia noastra, a fondatorilor, cu Impact Hub a inceput in 2011. Am fost sprijniti de catre ei, am fost membri si mereu am pastrat legatura.
Nu in ultimul rand, Erste Foundation a avut un rol important, aratand incredere si oferindu-ne granturi pentru proiectele noastre sociale inca de la inceput, incurajand dorinta noastra de a oferi tipul nostru de educatie celor lipsiti de mijloace.
Liniile de business de pana acum
In acest moment, avem dezvoltarea si vanzarea de cursuri (I Can Be, Maker Exploratorium, Inginericum, I Will Know). Toate, mai putin Inginericum, au o varianta pentru gradinite/scoli si una pentru studio.
Ar trebui sa adaug ca nu ne-am dorit sa limitam experientele educationale celor care isi permit sa le cumpere, insa cum dezvoltarea cursurilor implica bani, am decis sa ne finantam prin vanzari. Prin diverse institutii care ofera finantari proiectelor sociale sau donatorilor, am derulat si cateva proiecte sociale in Ferentari sau in zona Sacele cu peste 200 de copii si adolescenti.
Urmeaza dezvoltarea si vanzarea de tabere, un proiect aproape de sine statator prin anvergura si perioada limitata in care se desfasoara. Intr-un an, ele reprezinta cam 25% din veniturile noastre.
Mai sunt evenimentele punctuale, urmare a solicitarilor sau ofertelor noastre de la si catre scoli, gradinite, institutii si companii. Fieldtripuri, Scoala Altfel, petreceri, diverse evenimente culturale sau corporate, evenimente parinti+copii si teambuildinguri.
eematico Toys
Acum, dupa 3 ani, am decis sa transformam cele peste 650 de modele de materiale educationale si proiecte de bricolaj, ras-incercate de catre copii si perfectionate cu ajutorul lor intr-o noua linie de business - cea a jucariilor educationale. Nu trebuia decat sa ne dorim. Si sa ne punem pe munca.
Toate jucariile sunt extrase din materialele noastre didactice, adaptate pentru a putea duce cat mai mult din experienta eematico copiilor acasa. Sunt din materiale prietenoase pentru copii si cu natura, sunt educative, de la asamblare pana la utilizare, si sunt unice - vin fara decoratii, numai bune sa primeasca tusa personala a fiecarui copil.
Prima linie cuprinde 3 tipuri de jucarii. Kiturile de asamblare unde avem Rubo-Car, Automatonul, Presa de Stampile si Caruselul. Toate vin sub forma de placute, copii trebuind sa desprinda piesele si apoi sa asambleze jucaria folosind intuitia si videouri explicative. Incurajam si lucrul in echipa parinte+copil.
Urmeaza Kitul de Construire, un pachet de tije din lemn de diferite dimensiuni care pot fi asamblate prin suruburi pentru a construi tot felul de structuri.
Apoi mai avem puzzle-urile. Un pic atipice, piesele lor sunt toate la fel, dar trebuie descoperita regula de asamblare. In plus ele vorbesc despre procesul lor de fabricare, avand instructiuni pentru realizarea de alte modele de piese sau de piese suplimentare prin procesul de mozaicare.
Dezvoltarea eematico Toys ne ajuta in doua feluri sa ne urmarim misiunea educationala:
- Jucariile eematico cauta sa fie experiente eematico condensate, numai bune de adus acasa. Si asta inseamna ca putem ajunge la si mai multi copii. Dincolo de Bucuresti, dincolo de granite.
- Sunt un proiect mai usor scalabil. Cercetarea e deja facuta, nu mai exista nevoia unor traineri pe care trebuie sa ii pregatim etc. Si asta inseamna ca acest proiect, prin cresterea sa mai rapida, prin profitabilitatea potential mai mare, poate ajuta si la cresterea proiectului de cursuri.
Am participat deja cu jucariile la cateva targuri, inclusiv primul targ de jucarii Start2Play, iar feedbackul a fost covarsitor pozitiv. Ne-a bucurat mult ca la targuri unde erau prezenti furnizori cu traditie, am reusit sa starnim interes si sa facem vanzari.
Focus actual
Suntem dedicati definirii liniei de produse, a pietei si clientilor si a strategiei de comunicare. Avem deja cateva canale de vanzare, printre care un website propriu, avem colaboratori pentru productie si deja am inceput sa testam metode si canale de promovare.
Prin campania de crowdfunding, vrem totodata sa iesim din bula bucuresteana, sa reusim sa construim si testa mijloacele de productie, dar si sa atragem atentia si asupra cursurilor noastre. Cat timp sustinem din surse proprii acest proiect (si mai departe, desigur), e necesar sa cream in mintile oamenilor aceasta legatura. Cu atat mai mult cu cat aceste jucarii nu se nasc din neant, ci dintr-un proces atent de dezvoltare si testare in cursuri.
In primul rand, insa, ne dorim sa punem in miscare un ritm sustinut de vanzari. Am ales sa punem un target de 7.500 de euro deoarece inca mai avem puncte de validat, dar in acelasi timp suma se apropie de targetul nostru de vanzari intr-o prima faza, de 10.000 de euro lunar.
In paralel, lucram la definirea business-modelului, pornind de la planul nostru initial, unde ne ajuta mult echipa Startarium. Scopul final e sa gasim formula corecta pentru a putea atrage un investitor, caci de data asta dorim sa incercam o alta metoda decat bootstrappingul. Credem ca eematico poate fi crescut mai repede cu ajutorul unei finantari mai mari si a implicarii unor oameni de business.
Orizontul 2018-19
Obiectivul principal ramane cel de a face rost de o investitie suficienta pentru a aseza eematicoToys ca jucator important pe piata jucariilor educationale. Si in februarie 2019 vrem sa participam la cel mai mare targ de jucarii din lume, cel de la Nuremberg.