Era pe la sfirsitul lui ianuarie Tocmai incepusem sa ma plictisesc infernal in lipsa de spoturi foarte bune sau foarte proaste la televizor. Categoria "RCA" trecuse in goana momentului, iar stomacul meu nu mai reactiona violent in amintirea purgativului de la Omniasig. Ningea viscolit si pofteam la oferte de Craciun. In dupa-amiaza aceea ma intorceam acasa zgribulit si cu ochii sticlind la gindul unui pahar de tarie, conjugat de minune cu un film tras pe blat de pe internet. Musai lansat in strainatate cu numai citeva zile in urma, aspirat cu pofta direct din serverele de la Hollywood de catre cunoscatori in domeniu Am ramas consternat in prag si-am intrebat cu obida: "De ce n-ai facut bradul ?" S-a uitat la mine cu ochi mari si aposi, a inghitit in sec si-a raspuns cu tristete: " De vaca "
Ei bine, dragii mei, nu ma mai ascund dupa deget Manifest o atractie bolnava pentru animale, am vrut sa ma fac medic veterinar. Dar fiindca m-au pus sa invat chimie pentru admiterea la medicina, am preferat o cariera in pompieristica. Si da ! Traiesc cu o vaca. Am cunoscut-o la petrecerea Next Cap de anul trecut. Initial s-a fisticit, probabil se lasase furata de atmosfera euforica, alaturi de colegii ei din departamentul de creatie. Ne-am facut citeva complimente sincere ( mi se paruse incredibil de sexi in imponderabilitatea ei bovina ) si a dat sa plece. A urmat ceea ce stiti si voi. "Ce vaca sint ". Am ripostat cu gentilete. "Vai, Fulga, esti prea dura cu tine insati. E drept, apreciez un spirit autocritic lucid, insa n-as vrea sa exagerezi " si alte siropuri de felul asta. Ce sa mai lungim povestea Am invitat-o la cina ( Doamne, cit de frumos mesteca din nou si din nou si din nou ) am iesit intr-un club ne-am mutat impreuna dupa doua saptamini.
Aproape ma obisnuisem cu disperarea rudelor mele si cu glumele proaste ale prietenilor ei. Dupa citeva luni de convietuire, Fulga si cu mine reusisem sa ne adaptam fiecare la stilul de viata al celuilalt. Nu prea socializam. De teama privirilor cu subinteles si a vorbelor aruncate in doi peri. Traiam o relatie fierbinte, ascunsa de ochii lumii. Dar eram sanatosi, ne iubeam si aveam pofta de viata. Eram un cuplu lacto-vegetarian in adevaratul sens al cuvintului. Nimic nu parea sa ameninte acest miraj in care ne leganam ca purtati de un vis.
Dar in acea zi inghetata, de ianuarie, s-a produs catastrofa. Am simtit pe data ca nu mai mergea ceva, ca era deja prea mult. Poate ca a fost o revelatie a subconstientului, poate ca abia in acel moment am realizat ca dusesem lucrurile prea departe. Ma simteam ca unul caruia trebuie sa-i repeti un banc de citeva ori in speranta ca vei obtine o reactie din partea lui. El s-a prins de poanta de la prima povestire, dar, pentru ca nu a ris cu hohote, consideri ca e cazul sa repeti intreaga poveste. Nu mai puteam nega realitatea. Relatia noastra se dovedea fortata si cu totul impotriva naturii. Poate ca un simplu "de chichi, de michi, de piele maro ca sa faci misto" m-ar fi amuzat intr-adevar si as fi continuat sa-mi traiesc sentimentele profunde alaturi de cea pe care o consideram "harazita".
Am parasit-o in aceeasi seara. Acum locuiesc din nou singur si incerc sa-mi revin. E greu. E ca si cum as invata din nou sa merg, sa beau bere sau sa nu cobor capacul dupa. Am gasit un sprijin real in colegii de la birou, care ma inconjoara cu atentie si ma trateaza ca pe un convalescent.
Astazi mi-e o pofta nebuna de muschi la gratar, cu sos gorgonzola. Semn bun !
P.S. Acest tip de creatie se administreaza in doze de bun simt si, utilizat in mod corespunzator, poate aduce notorietate si capital pozitiv de imagine. Consumul excesiv, de tipul "hai sa mai intindem pelteaua, poate iese" poate crea efecte secundare nedorite.
