Clientii care o cauta pe Liviana sunt, de obicei, fie tineri care iubesc arta, fie branduri si agentii care ”isi doresc ceva special pentru o campanie”. Insa nu fonturile sunt drumul principal pe care l-a ales-o ea, ci letteringul.
De obicei, cand lucrez la ceva care implica letteringul stau intre 2 si 30 de ore la masa (cu pauza, fireste), insa depinde si de proiect.
Pentru proiectele personale, Liviana munceste cateva ore - poate doua, poate patru - insa pentru cele la care este platita investeste mai mult timp. Si apropo de proiecte, sa mentionam aici fontul pe care l-a realizat acum mai mult timp. Povestea lui e interesanta si plina de poze misto, pe care le gasiti in corpul interviului de mai jos.
Am facut un font care sa poata fi transformat in literele volumetrice, transparente, care sa poata fi folosite pe post de "vaze" in care sa fie depozitate ori plantele uscate, ori cele rupte pentru a crea un display cu flori.
Litere, fonturi - nu-i totuna
Hello si multumesc pentru invitatia de-a va raspunde la cateva intrebari. Si acum bare with me - as vrea sa povestesc in primul rand un pic despre treaba aceasta cu fonturile - ce fac eu nu este design de fonturi, desi ma ocup cu desenarea literelor.
Am facut un singur font cap coada cand eram in facultate, acum ma invart mai mult in lumea letteringului. Cand creezi un font, creezi o familie de litere, de la A la Z (plus semne de punctuatie, cifre, diacritice etc) a caror constructie urmareste aceleasi reguli. Cand faci lettering, desenezi fiecare litera in parte cum vrei tu si, de obicei, scrii un cuvant sau o fraza, nu tot alfabetul.
Buuun. Ca specializare eu sunt...*drum rolls* product designer; dar asta este alta poveste. Drumul spre design a inceput in skatepark in Eroilor, cand eram in liceu, printr-a 10-a. Intr-o zi a venit unul dintre baieti sa se dea si avea un bloc de desen cu el. Ne-a zis ca vine de la meditatii de la UNARTE, ne-a aratat niste crochiuri, desene si am stiut ca vreau si eu asa ceva, desi nu prea intelegeam cu ce se mananca - eu studiam mate-info, la Lazar.
Dupa bac imi propusesem sa merg la 2 facultati in acelasi timp, la drept si la design grafic, dar dupa un an de drept n-am mai suportat si am ramas doar cu designul. Dupa facultate am lucrat vreo 3 ani in advertising si-am facut incet, incet trecerea spre lucruri mai serioase (haha) si anume product design. In prezent lucrez la Okapi.
Pasiunea pentru litere a aparut in facultate cand ma distram cu caligrafia si a ramas alaturi de mine si cateva joburi mai tarziu, sub forma letteringului. Pentru mine este un hobby care ma tine departe de monitor, mai ales cand imi propune cineva sa fac cate un mural.
Lettering
Cred ca totul a inceput cu caligrafia, in facultate. Aveam un prof, Motoc, care ne aducea o gramada de carti, care de care mai fascinanta - despre caligrafie, design, design de obiect, orice. Si avea si niste momente cand il apuca scrisul frumos pe tot felul de resturi de hartie, servetele si ce mai prindea. Cred ca mi s-a parut ca pot sa scriu si eu asa si-am tot exersat.
Primul si singurul font pe care l-am facut (in facultate) este ceva foarte conceptual, o sa vi-l arat ca sa fiu on subject, desi nu este foarte grozav. Insa ideea din spate inca mi se pare super.
Cred ca toata lumea este familiarizata cu imaginea tonetei cu flori la colt de strada, unde sta o tanti si vinde tot felul de buchete. Aproape toate aceste tonete au un scris alb pe fundal verde. Ei bine, eu am facut un font care sa poata fi transformat in literele volumetrice, transparente, care sa poata fi folosite pe post de "vaze" in care sa fie depozitate ori plantele uscate, ori cele rupte pentru a crea un display cu flori.
Avem o piata?
Cred ca majoritatea oamenilor prefera sa foloseasca fonturi care exista deja pe piata. Clientii prefera varianta aceasta pentru ca este foarte costisitor sa platesti pe cineva sa creeze un font bun, doar pentru business-ul lor, iar designerii tot din cauza bugetului, dar si pentru ca exista o oferta foarte bogata de fonturi pe marele internet.
Nisa designului de fonturi as descrie-o fix asa: este o nisa. E cam mult momentan sa zici ca se formeaza o piata. Mai degraba incep sa fie unii designeri pasionati de subiect si se pun si creeaza.
Exista o cerere pentru lucruri custom si aici apare letteringul. Oamenii/clientii vor sa se simta (si sa fie) speciali si atunci isi doresc un logo care nu foloseste acelasi font ca alte mii de logo-uri, sau un tricou pe care scrie ceva intr-un mod inedit sau un mural cu niste cuvinte care sa le reprezinte brand-ul si sa inspire si asa mai departe. Aici apar eu and I work my magic.
Exemplu de branding pentru cosmeticele Jolie, cu logotype desenat de mana si apoi vectorizat - nu a fost folosit un font.
Alte proiecte
Proiectele mele de lettering sunt destul de diverse, de la postari custom de social media, la branding, packaging, ilustratie si preferatele mele, muralele. Lucrez si cu agentii/studiouri si cu oameni care isi doresc o bucatica de arta personalizata. Proiectele ajung la mine prin multa munca si nitica socializare online si offline.
De multe ori nu exista brief, exista doar "vreau si eu...". Si de acolo incepe dialogul.
Procesul de lucru
Procesul meu de lucru incepe de obicei cu niste research online si multe schite pe hartie. Apoi, in functie de proiect, mai petrec niste timp si "la calculator".
Din pacate, sunt mare fan Instagram si petrec mai mult timp decat ar fi cazul uitandu-ma la artisti din afara muuult mai avansati decat mine. Uneori ma frustrez, dar aflu si foarte multe lucruri noi si-mi largesc orizontul. Iar inspiratie este peste tot in jur, insa mai ales pe net.
De obicei cand lucrez la ceva care implica letteringul stau intre 2 si 30 de ore la masa (cu pauza, fireste), insa depinde si de proiect. Pentru lucrarile mele personale stau intre 1-4 ore, investesc mai mult timp cand e un proiect platit.
Un proiect special
Am mai multe proiecte dragi. Mi-a placut enorm de mult cand am facut designul si am si desenat o placa de surf pentru un concurs Corona.
O alta experienta super a fost muralul pentru aniversarea Vola.ro. Cel mai mult mi-a placut ca am facut partea aceea 3d-ish, cu volume si umbre.
Clientii
Clientii mei sunt fie oameni tineri iubitori de arta, fie branduri sau agentii care isi doresc ceva special pentru o campanie, un mural etc. Incerc sa fiu activa pe social media, mai ales pe Instagram si cat se poate de sociabila in viata reala, desi stau mai prost la capitolul acesta. Internetul ocupa mult timp.
Preferati
Artisti de lettering care imi plac: Lauren Hom, Ben Johnston, emmely laura, jason naylor etc etc etc. De la noi am vazut niste chestii misto de la Andrei Ograda si Andrei Robu - si pe lettering si pe font design.
Planuri pentru 2018
Am mai degraba dorinte decat planuri :)), dar le tin pentru mine momentan. Va zic doar ca mi-ar placea sa fac niste murale mai mari pentru evenimente sau branduri cool, cu viziune.