Deci pisicile nu au 9 vieți, pot fi la fel de iubitoare precum cățeii, dar nu sunt neapărat cu mult mai inteligente decât ei. Ca să eliminăm o parte din cele mai răspândite mituri despre felinele de casă și să povestim liniștiți despre ce Pisici pe creier au Adrian Popa (om de presă sportivă) și Oana Cojocaru (Senior Media Manager, Golin). Dacă vorbim de pisicii cu buletine pe numele lor, avem pe: Zanetti, Milito, Haruki și Sălbatica (o mâță care nici după un an jumate nu se lasă luată în brațe). Dar dacă vorbim de cei găsiți pe stradă și îngrijiți până le-au găsit stăpân, avem 130+ cazuri. Toate întâmplate sub umbrela asociației care există oficial de 6 luni și neoficial de peste 2 ani.
Pisici pe creier este și o platformă online unde găsești: poze cu pisici fericite și povești din viața alături de ele, anunțuri de adopție, posibilitatea vizitatorilor să urce anunțuri, file din cultura felină și, nu în cele din urmă, invitația de a redirecționa 2% din impozit. Și așa am rezumat cu ce se ocupă Adrian și Oana.
În realitate, când pornești pe drumul ăsta, îți asumi o grămadă de responsabilități. Că nu iei de pe stradă numai pisicile alea frumoase, care se spală toată ziua și sunt sănătoase tun. Le iei pe toate care-ți apar în cale, dacă vrei să faci un bine până la capăt. Deși casa ta s-ar putea să arate așa (uneori):
O nebunie curată dar drăguță despre care merită să citești. Și, cine știe, poate te îndrăgostești nebunește de-o pisică și te trezești c-ai luat-o acasă. Sau, dacă le iubești deja pe toate, poate completezi declarația 230 cu datele Pisici pe creier.
Despre voi
Oana: În viața de zi cu zi, de vreo 6 ani, lucrez în PR, mai exact în agenția Golin.
Adrian: Backgroundul meu este strâns legat de fotbal și de presa sportivă, însă de ceva vreme mă dedic 24/24 activității Pisici pe creier. Sunt toată ziua pe la vet, pentru cazurile pe care le avem în grijă acolo, postez anunțuri și fac community management pe pagină, ofer nonstop consultanță pentru orice problemă legată de pisici. Cu alte cuvinte, Pisici pe creier e pentru mine mai mult decât un full-time job – un all-time job.
Pisicile care i-au convins să le salveze și pe celelalte
Oana: Chiar zilele astea se fac 3 ani de când am decis să adoptăm o pisicuță, pentru prima oară în viața noastră. Niciunul dintre noi nu mai avusese pisici. Eu știam deja că-mi plac, dar toată viața mi se spusese că o să-mi iau când o să fiu „la casa mea”.
Adrian: În schimb, eu nu știam că-mi plac. Dar, odată ce ne-am mutat într-un apartament nou, mai spațios, mi-a intrat ideea asta în cap și am început să urmăresc platformele de adopții. Așa au intrat în viețile noastre Zanetti și Milito, doi frați de 6 săptămâni salvați dintr-un subsol de bloc de o altă asociație și pe care nu ne-a lăsat inima să-i despărțim.
Primele săptămâni cu ei au fost speciale, ne-au întors casa cu susul în jos și am știut că viața noastră nu va mai fi niciodată la fel. Ne-am dat seama că nu vom mai putea trece niciodată indiferenți pe lângă o pisică din stradă care are nevoie de ajutor. Ei sunt motivul pentru care Pisici pe creier există azi.
Când toată lumea are pisici pe creier :)
Ideea unei platforme de adopții pentru pisici
Adevărul e că nu am gândit-o prea mult. Mai degrabă ne-am pus singuri în fața faptului împlinit. La câteva luni după ce i-am luat pe Zanetti și Milito, am văzut în fața blocului o pisică cu un pisoi foarte mic și, după ce mămica a dispărut subit – probabil prin bunăvoința vecinilor, nu am mai stat pe gânduri și am luat pisoiul în casă. Era fetiță și i-am zis Ursulina. Pentru că motăneii noștri nu erau prea încântați de mica intrusă, ne-am gândit cum să facem să-i găsim adoptator cât mai repede.
Zanetti și Milito
Pentru că nu avem chiar atât de mulți prieteni pe conturile personale de Facebook, ne-am gândit instant să sponsorizăm postarea. Dar stai așa că pe cont personal nu poți să pui Facebook ads. Și așa ne-a venit ideea să ne folosim de o pagină de Facebook pe care o aveam deja, a unei agenții de turism – o încercare de business mai veche la care renunțaserăm (Booking Expert). În 2 zile de la postarea anunțului am primit deja câteva telefoane și i-am găsit familie Ursulinei. Au urmat pisicuțe care aproape că ne-au sărit în brațe de pe stradă, dar și altele care s-au lăsat mai greu prinse și pentru care am început să cumpărăm tot felul de cuști, mănuși etc.
Tot Zanetti și Milito
Pe Haruki, cea de-a treia pisică din familia noastră, l-am prins după săptămâni întregi în care am încercat să-l ademenim cu o cușcă-capcană. În cele din urmă, s-a lăsat capturat de o vecină din blocul de vizavi. Pentru că a trebuit operat de fractură la picior, l-am ținut mai mult timp la noi, timp în care ne-am atașat foarte mult de el și am decis să-l păstrăm. A fost și prima transformare incredibilă a unei pisici la care am luat parte – dintr-un fricos speriat de orice mișca în casă într-un motănel afectuos și recunoscător care ajunsese să doarmă numai la capul nostru.
Haruki
Însă pisicile pot fi atât de similare și de diferite în același timp. O experiență la polul opus am avut cu o altă pisică pe care am prins-o când nu avea nici 2 luni cu o cușcă capcană, după 2 nopți în care a zbierat încontinuu de sub capota mașinilor din fața blocului, și nici până în ziua de azi nu ne lasă să o atingem. Îi zicem Sălbatica și, după 1 an jumate în care am încercat să o domesticim, ne-am resemnat că va fi așa mereu și că este cel de-al 4-lea membru felin al familiei.
Sălbatica
Ideea ONGului ne-a venit mult mai târziu, după aproape 2 ani în care am finanțat toată această activitate din fonduri proprii și când ne-am dat seama că statutul de asociație ne poate ajuta să facem un bine și mai mare. Așa că a fost mai mult o formalitate pe care regretăm că nu am făcut-o mai devreme. Pisici pe creier nu a fost niciodată o inițiativă planificată sau o campanie. S-a născut și s-a dezvoltat spontan dintr-o nevoie care ne motivează să continuăm să facem ceea ce facem chiar și în momentele în care ne e foarte greu.
130+ pisici
Nu toate pisicile au trecut pe la noi, unele au fost găzduite pe la diverși fostereri pe care i-am găsit în special prin intermediul platformei noastre sau au fost cazate la clinica veterinară.
Scaunele noastre de piele știu cel mai bine cât de dificilă a fost experiența cazării pisicilor. Lăsând gluma la o parte, a fost/este într-adevăr un efort enorm să avem grijă de atâtea pisici, e nevoie de resurse fizice și psihice pe care doar alți salvatori de animale le pot înțelege. Dar sunt momente unice pe care nu le trăiește oricine. Spre exemplu, prima experiență cu un pisoi sugar pentru care ne trezeam din două în două ore noaptea și fugeam în pauze de la birou să-i dăm lăptic cu biberonul.
Cea mai dificilă și mai „aglomerată” periodă a fost vara trecută, când ne-au rămas și câteva pisici mai măricele neadoptate încă și li s-au adăugat și puii care nu se mai opreau din a fi abandonați. Pe fondul caniculei, a fost și un soi de epidemie de panleucopenie (adică o boală destul de gravă) pe străzi și chiar și noi am avut mulți pisoi bolnavi, astfel că destinația noastră zilnică a fost clinica veterinară. În timp ce prietenii noștri postau pe Facebook și Instagram poze din vacanță, noi postam anunțuri cu pui abandonați sau fundraisinguri pentru tratamente.
Grasu'
Platforma Pisici pe creier
Ne-am făcut un blog, atașat acestei pagini de Facebook, pentru a construi o platformă de adopții, fundraising și cultură felină. Însă eficiența mai mare pe care o are Facebookul ne-a determinat să ne concentrăm pe acest canal și să punem puțin pe stand-by dezvoltarea blogului. Nu ne-a ajutat nimeni cu dezvoltarea platformei, avem și ne dorim în continuare ownership total pentru că în noi avem cea mai mare încredere în acest moment.
Este prioritară activitatea rescue-related (incluzând aici și sterilizarea pisicilor din strad[ etc) pentru că este alimentată de o nevoie urgentă și constantă. Însă ne propunem – și sperăm să avem pe viitor resursele necesare – să facem mai mult decât atât. Cea mai mare problemă a românului, în orice domeniu, este lipsa de educație. Stăm extrem de prost în comparație cu țările civilizate în ceea ce privește modul în care tratăm și ne raportăm la animale.
Chiar și în rândul oamenilor cu studii superioare și venituri mari găsim mentalități din alt secol. Spre exemplu, incredibil de mulți oameni susțin că pisicile trebuie lăsate să umble pe străzi pentru că în casă ar fi private de libertate. Și alte mituri. Așa că ne-am dori foarte mult să ne implicăm în campanii educaționale și încercăm deja pe platforma noastră să promovăm bune practici și să explicăm de ce alte practici nu sunt ok. Cu riscul că ne luăm înjurături.
Charlie și Chiorășlacu
Ne deranjează modul în care sunt priviți iubitorii de animale în România și înțelegem de unde vine această percepție (recunoașteți că aveți cu toții în minte imaginea unei băbuțe nebune cu zeci de pisici în jur). Credem că suntem o nouă generație de salvatori de pisici. Nu le colecționăm, ci le salvăm și le găsim cele mai bune soluții de adopție. Suntem deseori criticați pentru condițiile pe care le punem (contract de adopție, exclusiv la apartament etc), însă așa încercăm să ne asigurăm că animalul nu se va întoarce în stradă.
Suntem scrutați printre blocuri de posesorii de mașini supărați pe gheruțele pisicilor din zonă. Sau de bunicii înfricoșați că iau nepoțeii purici din parc. Dar niciunul nu e dispus să miște un deget pentru a ne ajuta să prindem aceste “pericole publice”. Suntem acuzați în comentariile de pe Facebook că strângem bani pentru a trata o pisică în loc să strângem pentru un copil sau bătrân, de către persoane care poate n-au donat în viața lor un leu nimănui.
Când hrănim o pisică de pe stradă ne uităm în jur ca proscrișii știind că suntem judecați sau că cineva s-ar putea lua de noi, în timp ce aproape nimeni nu se ia de cei care abandonează un animal. Sau de cei care își plimbă câinii fără să curețe în urma lor. Asta e România pe care încercăm să o schimbăm și ne încurajează faptul că mai sunt și alții ca noi, chiar mai mulți decât am crede.
Charlie, Chiorășlacu și prietenii lor
Comunitatea
Am reușit să construim un nucleu de prieteni în jurul Pisici pe creier, cu care ne mândrim. Care ne sar în ajutor atunci când este nevoie, care și-au pus la dispoziție casele pentru foster în situații urgente și care ne încurajează atunci când trecem prin momente mai grele. Și cu care împărtășim aceleași valori și bune practici în materie de îngrijit pisici.
Paid ads
De obicei sponsorizăm anunțurile prin care încercăm să găsim adoptatori pentru pisicile pe care le avem în grijă, excepție făcând doar cazurile cu șanse foarte mari de adopție – pisici de rasă sau metise, pisoi foarte mici și drăgălași. Uneori, le sponsorizam si pe cele de fundraising, în special de când suntem ONG. Anunțurile preluate le sponsorizăm doar la cererea persoanelor care ni le trimit sau în situații în care le recomandăm acest lucru (spre exemplu, în cazul animalelor pierdute, putem targeta prin ads oamenii din zona în care acestea s-au pierdut).
Bugetul l-am avut din fonduri proprii până la înființarea ONGului, iar acum din fondurile ONGului, bazate în principal pe donații.
Mituri despre pisici
Pisicile sunt mai puțin iubitoare decât câinii – 100% neadevărat. Avem pisici care se bucură la fel ca un câine când ajungem acasă, ne urmăresc peste tot prin casă și încearcă să stea cât mai mult în compania noastră. Sunt capabile și ele de recunoștință și iubire necondiționată, în special pisicile salvate din stradă. În schimb, poate au memoria puțin mai scurtă, sunt mai independente și se adaptează mai ușor într-un alt mediu.
De asemenea, nu credem în diferențe ale nivelului de afecțiune în funcție de sexul pisicii. În ciuda unor păreri din popor, pisicile sunt la fel de afectuoase ca motanii.
Bella
Pisicile sunt foarte inteligente – 80% neadevărat . Poate că lasă uneori impresia că au mintea ascuțită sau că înțeleg mai multe despre viață, dar după ce le vezi cum intră cu capul în mobilă, sar în locuri în care nu au cum să ajungă, se lasă călcate pe coadă sau păcălite cu un laser etc., nu prea mai ai cum să le respecți prea mult inteligența. Nu simt cutremurele, nu au puteri paranormale, nu te vindecă neapărat de boli sau dureri, dar te pot calma și te pot scăpa definitiv de plictiseală.
Zanetti, un alpinist fără pereche
Pisicile au 9 vieți – 100% neadevărat. Cad de cele mai multe ori în picioare, dar dacă te bazezi pe asta când lași geamul deschis, o să descoperi că nu căzătura e cel mai mare pericol. Dincolo de faptul că se pot alege cu fracturi grave, de cele mai multe ori se pierd sau, și mai rău, ies în stradă și sunt călcate de mașini.
Au anumite skills care le ajută să se descurce mai bine decât alte animale în situații limită, dar sunt și ele foarte vulnerabile și au nevoie de protecție. Plus că au cel mai riscant defect din lume – curiozitatea enervantă. De aici, un alt mit, de data asta adevărat.
Un alt Yoda
Cum convingi un iubitor de câini să-și ia și pisică
O pisică nu te ține treaz la 7 dimineața pe 1 ianuarie să o plimbi bezmetic pe străzi. Nu stai cu emoții dacă întârzii la birou. Poți să pleci în weekend fără să-ți faci griji că o lași singură. Etc.
Dacă ai deja un câine și îți plac și pisicile, nu ezita să adopți una. În ciuda războiului arhetipal dintre cele două specii, adevărul e că se pot înțelege foarte bine și pot deveni prieteni pe viață. Mai ales că un câine nu poate ajunge acolo unde se poate urca o pisică.
Nu e pisică, stai liniștit. E bibelou
Campania de redirecționare 2%
Anul acesta au fost mai multe neclarități cu privire la posibilitatea de a redirecționa 2% din veniturile din salarii și pensii, Guvernul s-a jucat puțin cu noi. Inițial, au anunțat că formularele nu mai pot fi depuse de ONGuri, ca până acum, ci că trebuie depuse personal de fiecare contribuabil. Iar mai târziu au renunțat la această modificare. Așa că, pe fondul acestor confuzii și al lipsei de timp, ne-am concentrat pe promovarea pe Facebook, îndemnându-i pe susținătorii noștri să trimită prin Poștă formularele completate. Însă avem planuri mai mari pentru anii următori, dacă se păstrează legea, pentru că orice e posibil.
Oricum, e surprinzător cât de mulți oameni nu au auzit sau sunt indiferenți sau doar complet neinformați cu privire la posibilitatea de a redirecționa cei 2%. Noi făceam acest gest an de an pentru alte asociații înainte să ne înființăm propriul ONG.
În continuare
E important de precizat că Asociația Pisici pe creier nu e un adăpost. Activitatea noastră este strâns legată de platforma de promovare a anunțurilor. Suplimentar, am luat în foster pisici, însă putem face acest lucru doar în limita resurselor disponibile de spațiu și timp. Astfel că în acest moment nu intenționăm să închiriem un spațiu pentru a adăposti pisici, nu am putea susține această activitate și nu e direcția în care ne dorim să ne dezvoltăm.
Ne dorim mai degrabă să ne dezvoltăm activitatea prin implicarea în proiecte educaționale, de promovare a bunelor practici, de awareness asupra unor probleme majore legate de animale. Spre exemplu, înăsprirea legislației privind abandonul și maltratarea animalelor, campanii naționale de sterilizare, microciparea pisicilor și amendarea persoanelor care le lasă pe străzi etc.
Principala resursă de care avem nevoie este cea de timp, pentru că, dacă am avea mai mult timp, am putea atrage mai ușor și restul resurselor necesare.
