Arctic și Infinit Agency sărbătoresc eroii de acasă prin cea mai recentă campanie lansată împreună: „Eroii de acasă au ajutoarele lor”

Arctic și Infinit Agency sărbătoresc eroii de acasă prin cea mai recentă campanie lansată împreună: „Eroii de acasă au ajutoarele lor”

Arctic, lider detașat al pieței locale de electrocasnice, a lansat recent o nouă campanie de promovare, destinată categoriei de electrocasnice incorporabile. Campania a urmărit punerea în valoare și exploatarea în mediul online a tuturor tehnologiilor care echipează aceste produse, iar echipa Infinit Agency a livrat cu succes o campanie memorabilă.

Încurajați de succesul primului proiect împreună, Arctic și Infinit Agency au reușit să puna în valoare insight-urile colectate de-a lungul timpului pentru a creiona o campanie care pune în lumina reflectoarelor experiențele din familiile de români.  

„Campanii inovatoare cu focus pe digital  – aceasta este direcția strategică pe care ne concentrăm în 2018. Provocarea este să găsim un limbaj comun între brand și consumator, astfel încât să reușim să le transmitem în cel mai bun mod cu putință mesajele noastre.  Arctic este brandul care cunoaște poveștile românilor și care se află în mijlocul obiceiurilor și tradițiilor de familie, este parte din emoțiile și momentele speciale împărtășite acasă. Tocmai acest atribut al brandului a fost sursa de inspirație de la care am pornit în dezvoltarea campaniei noastre. Mulțumim echipei Infinit pentru ca a înțeles ceea ce ne dorim de la această campanie!”, Gabriel Eremia , (Digital Marketing Manager – Arctic).

 

Eroii din umbră

Campania a urmărit promovarea gamei de electrocasnice built-in pentru bucătărie folosind o perspectiva din interior, intrând în mijlocul familiilor de români. Așa s-a născut ideea eroilor de acasă care, din când în când, au nevoie de un sprijin, iar electrocasnicele Arctic sunt mereu acolo când este nevoie de mai mult timp acordat lucrurilor cu adevarat importante.

„Din perspectivă de brand ne-am dorit să continuăm povestea incepută în 2016 odată cu lansarea campaniei „Stim familliile de români din interior”. Dacă în prima fază am adus în prim plan unicitatea și frumusețea imperfecțiunilor din interiorul fiecărei familii, acum ne-am dorit, ca și continuare firească, să vorbim despre eroii din fiecare familie cărora le dăm o mană de ajutor cu electocasnicele Arctic.

Deoarece prețuim momentele petrecute cu familia și prietenii, incurajăm românii să își petreacă timpul liber jucându-se cu cei mici, relaxându-se alături de cei dragi, lăsand treburile casnice în seama electrocasnicelor Arctic. Astfel s-a conturat ideea campaniei „Eroii de acasă au ajutoarele lor” care are din nou o componentă emotională puternică, încurajând românii să ne impărtăsească poveștile din casele lor prin care au devenit eroi cu ajutorul electrocasnicelor. Ca și pană acum, Arctic își dorește să fie parte în scrierea poveștilor familiilor de români”, Daniela Costi, Brand Manager Arctic – Arctic.

 

Un concurs ca o poveste

Următorul pas a fost să ducem poveștile eroilor din umbră mai departe într-un site dedicat, plin de culoare și de replici autentice si inspirate, venite de data aceasta din partea electrocasnicelor care ne sunt de ajutor  în fiecare zi.

Pe lângă faptul că vizitatorii micro-site-ului pot descoperi toată gama de electrocasnice pentru bucătărie într-un mod natural, aceștia au posibilitatea de a  participa la concursul Arctic care premiaza trei povești cu câte un set complet de electrocasnice incorporabile.

Concursul se desfășoară în perioada 26 martie – 5 mai 2018, consumatorii fiind invitați să împărtășească propria poveste în care electrocasnicele Arctic le-au ușurat viața, lăsându-i să petreacă mai mult timp cu cei dragi. 

Campania a fost amplificată și pe pagina oficială de Facebook Electrocasnice Arctic, care în foarte scurt timp a fost asaltată de povești care mai de care mai inspirate.

Campania a fost declinată și pe radio, în cadrul unui concurs care a premiat cele mai autentice povești cu un kit de dimineață Arctic care să te ajute să-ți începi ziua în forță (mixer, cafetieră, blender). 

 

Mai multe povești în fiecare zi

Deși fanii Arctic au făcut cunoștință cu eroii campaniei doar de pe 26 martie, primele 48 de ore au adus cu ele aproximativ 100 de povești și experiențe Arctic.

Această strategie demonstrează în continuare că o abordare emoțională și ludică este cea mai bună strategie prin care oamenii se pot simți legați de propriile electrocasnice, obiecte fără viață, dar care văd în fiecare zi cum se scriu poveștile familiilor de români!

 

„Cu orice brand de o asemenea valoare și vechime vine și o responsabilitate foarte mare a agenției de creație căreia i s-a încredințat – noi o acceptăm cu plăcere și mândrie. Arctic este unul dintre acele brand-uri care a evoluat constant păstrând valorile și tradiția în același timp. Dorim să mulțumim echipei Arctic pentru implicare și pentru că ne dau aceste oportunități să facem lucruri creative, frumoase, dar și cu rezultate pe măsură. Orice campanie reușită este așa doar datorită echipei comune agenție + client.”, Alex Cernatescu, CEO Infinit Agency.

 

Echipa Arctic

Gabriela Geana – Head of Marketing
Daniela Costi – Brand Manager Arctic
Gabriel Eremia – Digital Manager                   

 

Echipa Infinit

Alexandru Lăzăreanu „Leje”, Luca Costea, Cezar Iliescu, Irina Blansek, Ana Dinu, Iris Gologan, Claudiu Catană, Vlad Dincă, Radu Nedelea, Georgiana Codrescu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Infinit Agency

Infinit este o agenţie full service cu digitalul la bază și care oferă servicii la cheie de la consultanță, analiză de business și transformare digitală până la strategie, project management, servicii de... vezi detalii »

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related