[De ce sa ramai in Romania] Mihai Ene: Ma adun cu oameni ca mine si formam o comunitate de "expati" in Romania asta straina

Poti sa pleci sau poti sa iti construiesti o Romanie in Romania. O Romanie cum e cea din poza de mai sus. Aici sunt concentrate premisele unei tari mai sanatoasa un pic, mai optimista, chiar daca tot stangace si schiopatanda, spune Mihai Ene (co-founder | creative THE SECRET SERVICE).

Bineinteles, asta e doar un pic de poezie. Sunt multi care incearca sa faca Romania asta mica in Romania mare, dar pana la urma, tot cu capul de absurdul celei reale dau. Asa e si cu Mihai Ene, care face si desface bagaje, de doi ani incoace, nemultumit de  gropi, taxe si impozite, autostrazi, anaf, lipsa de bun simt, indolenta, neseriozitate, manele, mizerie, sistem, iresponsabilitate, trelinguri de fash, necivilizatie, hotie, blocuri comuniste, batai pe tigai, sfidare, benzi de bicicleta, guvernanti, smecheri de semafor.

Dupa atatia ani, la inceput de 2017, am inteles ca optimismul meu tampit ca Romania avea sa fie sontac, sontac o tara mai buna decat cea de ieri si de azi, nu exagerat mai buna, ci asa, de bun simt mai buna, era o utopie.

Dar cercetatorii spun ca metaforele sunt bune, sa nu ne pierdem speranta in ele. Ele ne ajuta sa imblanzim realitatea. Deci, hai cu Romania mica!

De ce ai ramas

Am ramas in Romania pentru ca am fost determinat sa reusesc sa fac ceva din mine aici. 

Nu mi-am pus problema sa plec, nu am simtit nevoia sa o fac, nu am gasit motive suficient de convingatoare sa plec mai mult decat in vacante. Aveam treaba aici.

Am stiut mereu ce vreau sa fac cu viata mea si am si facut. Unele lucruri mi-au iesit, altele nu intocmai, dar per ansamblu sunt pe plus.

Nu m-am nascut programat sa plec din tara si am dat rateu neindeplinindu-mi misiunea. Nu consider ca asta e un tel. Ramai sau pleci in functie de conjuncturile din viata ta.

Cat e dorinta, cat e circumstantial

Motive nu ne gasim?

Unul ar fi pravalia cu angajamentul ei fata de clienti.

Altul e ca aici m-am apucat sa iubesc.

Ar mai fi poate si comoditatea indusa de confortul pe care mi l-am dobandit.

Am mai cantarit si ofurile prietenilor mei plecati si care plang din motive clare si specifice. 

De ce sa pleci

Ma intrebi daca m-am gandit sa plec.

Eu iti raspund ca am avut ocazia sa plec. Prima a fost la facultate. Si n-am vrut. Fraierule!

Pentru ca ma bucuram de ce faceam aici (era vremea in care ma distram muncind in radio, flirtam cu publicitatea, infiintasem un srl), aveam deja un plan cu mine si ambitii si perspectiva si pusesem rotile in miscare.

Apoi am mai avut ocazia sa plec sa imi practic meseria "afara". Din nou, n-am facut-o pentru ca ma tineam deja de plan si parcursesem cu bine niste etape.

Nu m-am frustrat niciodata ca nu am facut-o. Am fost OK cu fiecare alegere si cu tot ce mi s-a intamplat de pe urma ei.

Regret ca n-am plecat? Mai mult ma bucur ca n-am facut-o pentru ca altfel n-as mai fi trait unele dintre cele mai memorabile emotii din viata mea si n-as fi avut parte de satisfactii personale si antreprenoriale. Insa uneori ma intreb cum ar fi fost daca. Sunt convins ca tot bine.

Ani buni, nu s-a ivit motiv care sa ma stramute din loc. Desi tot in Romania asta am trait si eu. Dar eram increzator in mine si in ceea ce pot sa realizez.

Nici cand mi-a fost mai greu nu am privit la asta ca la o optiune. Stiam ca o sa avansez cu bine. Si nu m-am inselat.

Ba chiar am fost intaratat insistent sa las totul si sa plec. N-a tinut.

Incapatanatule!

In Decembrie 2016, de Craciun, la masa cu prietenii a fost pentru prima data cand m-am trezit vorbind ca as pleca. A fost o pornire pe care am rostit-o cu avant ce m-a susprins pana si pe mine, crezand in vorbele respective. Era consecinta evenimentelor recente care tocmai ne bagasera tara la amanet.

Discutia a continuat pana spre dimineata cu scenarii de viata si planuri si optiuni aruncate in joc din toate partile. Devenisem un vehement sustinator al cauzei incercand sa conving si alti sceptici prezenti sa inchidem tot si sa plecam sa ne reinventam.

Apoi a mai fost un moment prin Februarie 2017 dupa niste stiri de noapte de la tv. Gata! In Romania se inventase masina timpului si tocmai ne intorsese 30 de ani. "Norocul" nostru, inapoi, nu inainte. Atunci m-am ridicat de pe canapeaua care imi place atat de mult si am exclamat ofticat: "Aici nu mai e de stat!"

Am simtit asa o deznadejde si o descumpanire cum habar n-aveam ca sunt in stare sa nutresc in raport cu tara si sistemul.

Ma duruse in cot pana atunci de tot ce imi statea in cale. Trecusem peste. Si cand deodata...

Eram si eu harsait si nemultumit de gropi, taxe si impozite, autostrazi, anaf, lipsa de bun simt, indolenta, neseriozitate, manele, mizerie, sistem, iresponsabilitate, trelinguri de fash, necivilizatie, hotie, blocuri comuniste, batai pe tigai, sfidare, benzi de bicicleta, guvernanti, smecheri de semafor, dar nu erau detonatoare de dorinta si incercam sa imi croiesc drumul facand slalom printre ele, vazandu-mi de constructia lumii mele libere.

De data asta, insa, era altceva.

Dupa atatia ani, la inceput de 2017, am inteles ca optimismul meu tampit ca Romania avea sa fie sontac, sontac o tara mai buna decat cea de ieri si de azi, nu exagerat mai buna, ci asa, de bun simt mai buna, era o utopie.

Pentru cativa ani de fiscalitate stabila, justitie excentrica si oarecare civilizatie functionale, eu chiar am crezut in sansa noastra resapata.

Vazusem si ca moda de autogara de la noi, cu trelinguri sergio tachini si papaornite de rafie se urcase direct pe catwalk la milano si era in voga, deci erau semne bune din toate partile.

Parea ca ajunsesem de pe aratura pe drumul judetean, continuand spre ala national cu bataie spre european.

Boom! Explozie de cauciuc, aruncat pe contrasens, rostogolit si infipt direct in autocarul cu cyborgi ce tocmai se intorceau victoriosi cu galetile lor cele noi castigate la promotia stampilezi si castigi. Coma, ambulanta, resuscitare, deces, crematoriu, praf si pulbere speranta unei Romanii timid decenta.

Atunci am inceput sa imi fac bagajele. In gand. Primul pe care m-am apucat sa-l impachetez, si cel mai greu de adunat pentru mine, e ala emotional. Inca n-am ajuns la valize, dar cu fiecare ineptie pe care o aud la stiri mai deschid un browser si ma mai uit dupa case si locuri frumoase. In fiecare zi mai fac si desfac sarguincios cate un bagaj. Nu mi-am luat inca biletul de dus fara intors, dar e o mare schimbare de paradigma pentru gandirea mea. Si am si inceput sa povestesc despre asta ca sa ma oblig si sa ma mobilizez.

Motivul care ma face sa vreau sa plec este deznadejdea ca Romania va fi vreodata o tara care sa isi respecte locuitorii in varii forme posibile, ea pe noi si noi intre noi.

La noi ar trebui sa se predea in scoala statul la coada ca forma primara de civilizatie si respect.

Haiducia pe care o vad acum e similara celei din timpul revolutiei din '89, cand hoardele au patruns in comitetul central si in casele lui Ceausescu si si-au umplut buzunarele cu tot ce au gasit si cand s-au premiat cu certificate de revolutionari care sa-i puna la adapost si si-au impartit indemnizatii si functii si gratieri si si-au inlesnit foloase de tot felul. Reteta e aceeasi, pretul e altul acum. Am crezut ca am trecut peste si am evoluat. M-am inselat.

 Ce te opreste

Ca n-am cutitul la os. Probabil sunt piedici pe care mi le pun singur, dar in orice caz vad cu totul altfel evadarea mea.

Nu ma gandesc sa plec definitiv din tara. Nu i-as spune emigrare. Nu deocamdata, pana nu imi dau seama ce ar putea fi.

Ci mai degraba sunt interesat sa experimentez traitul o vreme ici, o vreme colo, oriunde imi face cu ochiul, explorand o idee intr-un loc, sadind o alta in alt loc, folosindu-ma de toata experienta pe care am acumulat-o in multii ani in care am rezolvat problemele clientilor mei din tot felul de domenii.

Am inghesuit la pastrare-n sertar diverse intreprinderi pentru care nu mi-am facut timp pana acum, dar pentru care m-am antrenat. 

Destinatia (imaginara)

M-as duce in Scandinavia. Ba in Islanda chiar, pentru o vreme. Locuri cu un nivel al civilizatiei greu de gasit pe alte petice de Pamant si cu o cultura a traiului cum doar in cartile cu hygge gasesti.

As incerca si un catamaran pe marginea unei insule mai calde. Sunt din Constanta, totusi, si cel mai mult imi lipseste marea si "viata aia".

Iar anul are suficiente zile cat sa am loc de amandoua.

Acum, dupa toti anii de tras pe branci aici, n-as pleca acolo sa imi caut de munca. Ci sa-mi imi fac de lucru. Si nu in domeniul asta. As lua o pauza de la publicitate in forma practicata si as face un detox care sa nu mai implice angajati si nici clienti atoatestiutori care au facut din replica "nu ma convinge" un execitiu de superioritate bazat pe un profund habarnism. M-as apuca mai degraba de o noua placere pe care s-o transform cu entuziasm in ocupatie, asa cum am facut mereu pana acum.

Apoi, intr-o zi, cand o sa zaresc din nou publicitatea, sa ma reped cu pofta inspre ea si sa o insfac si sa o iubesc si sa o practic cu pasiunea care m-a manat si pana acum in lupta.

Plecarile din jur

A existat un val de oameni dupa '89 care a emigrat din dorinta de libertate oricum ar fi aratat ea in mintea lor zabrelita si ferecata atatia ani.

Apoi a venit randul fortei de munca bruta care a plecat oriunde a vazut cu ochii pentru a-si casitga existenta, satula de subzistenta care o incerca aici.

Si exodul a continuat cu halatele albe cu buzunare murdare de care au vrut sa scape.

Dar acum sunt oameni care o duc bine aici, oameni cu businessuri sau cu venituri bune, care isi cauta sa plece doar ca sa scape de ciuma asta ideologica si psihologica napustita asupra noastra. Sunt oameni infuriati de nedreptate si desconsiderare, de sfidare si impertinenta. E o groaznica resemnare care a ucis speranta.

Nu doar ca ne-am intors 30 de ani, dar paradoxal si motivatia fugarilor din vremea comunistului, despre care auzeam doar la Vocea Americii si Europa Libera, a redevenit cauza evadarii, de aceasta data, a unor oameni cu mai multa libertate de gandire si financiara decat in "epoca de aur".

Cat de ironic si de netrebnic sa fie oare sa reinviem azilul politic in vremurile uniunii europene?

Sfaturi pentru nehotarati

Am facut tot ce mi-a stat in putinta sa deschid minti si sa imi conving membri ai familiei sa plece la studii si sa se realizeze dincolo.

Mi-am incurajat prieteni sa plece cand au avut ocazia si sa reziste cand le-a fost mai greu.

Am intrebat oameni care s-au intors ce naiba cauta inapoi.

Si cu toate astea eu am ramas. Poate am incercat sa traiesc sederea mea aici prin reusita plecarii lor acolo.

Dar daca te zgandare si ai ocazia, du-te, macar sa vezi cum e. Nu te-as sfatui sa pleci la plesneala si nici sa te apuci de spalat vase, decat daca e groasa treaba aici pentru tine.

O sa ai parte de unele care iti lipsesc aici, dar o sa cunosti alte lipsuri acolo. De orice parte a granitei ai fi, nu o sa fie perfect, dar pana la urma viata e o expeditie, leaga-ti bine sireturile si continua sa mergi.

Cine e mai responsabil: cel care pleaca sau cel care ramane?

Responsabil fata de cine? Cand ai un copil, iti doresti sa creasca intr-o societate (mai) sanatoasa. Sa aiba un viitor mai ofertant. Deci esti responsabil fata de el si apoi fata de patrie.

Lupta pentru supravietuire se duce la firul ierbii. Suntem responsabili si datori fata de noi insine sa ne traim viata cat mai frumos. Si de aici decurge decizia fiecaruia de a pleca sau de a ramane unde-i e bine.

Te intreb la randul meu, tu vrei sa platesti taxe intr-o tara care nu da doi bani pe tine acum, daramite cand vei incepe sa ai nevoie de sprijin?

Dar ai trai zi de zi printre straini cu dorul groaznic de casa? Cum deosebesti responsabilul de iresponsabil in situatiile astea?

Cei care raman dau dovada de 1) curaj 2) inteligenta 3) frica 4) simt al oportunitatii 5) comoditate

Nu mi-as permite sa fac aprecieri la adresa unor oameni care aleg sa traiasca in tara lor. Fiecare are motivele lui intemeiate. Chiar si frica e unul pertinent.

Asa cum spuneam, noi, romanii, nu suntem programati din nastere sa emigram. Deci nu putem pleca de la premisa ca e musai sa emigram. Desi suntem campioni mondiali la disciplina asta.

Si cine ramane e fie lipsit de curaj ori e fricos ori inteligent ori comod? Nu. E roman si asta fac romanii, traiesc in tara lor. Si pleaca doar daca nu se mai simt bine aici.

Eu cred ca am ramas dand dovada de toate de la unu la cinci si de alte cateva in plus.

Un motiv pentru care merita sa lucrezi in industria din Romania

Pentru mine motivele sunt altele decat pentru oamenii care ni se alatura de cativa ani incoace. Inca mai incerc uneori sa le aflu cand stam de vorba.

Dar intrebarea ta vrea sa scoata un motiv, nu mai multe... Hm...

Mai bine de opt ore pe zi joci in Avatar - varianta cu buget ultraredus, evadand din realitatea asta chinuita intr-o lume mai dezinvolta, mai civilizata, mai libera, mai joviala, mai fantezista. Mai normala.

Conventia de "a fi roman"

Sunt roman, dar am ajuns sa ezit uneori cand recunosc asta prin tari straine, ca au trecut conationalii mei, barbarii, inaintea mea pe acolo si au parjolit respectul din oficiu. Si mi-e ciuda ca simt asa si raspund cu jumate de gura. Inainte o faceam cu relaxare si demnitate.

SECRET SERVICE activeaza foarte mult dincolo de granite si ne confruntam adeseori cu prejudecatile interlocutorilor proveniti din "elita" Europei care de atat de multe ori nu sunt nici la degetul mic al nivelului nostru de competente, pregatire si experienta.

Si cu toate astea, trebuie sa demonstram mereu ca suntem demni de jobul incredintat si de feeul practicat si de punctul de vedere exprimat, desi rezultatul obtinut de solutiile furnizate de noi se traduce prin dublarea vanzarilor si a performantelor brandului lor, care evident ca s-au petrecut datorita intersectiei cu "romanii astia".

Deci ipocrizia cu "a fi roman/francez/italian e doar o conventie", nu reprezinta decat bla bla politic de pus in acorduri diplomatice.

Dar si noi procedam la fel cu alte natii mai napastuite pentru a ne demonstra cat suntem noi de mai bine ca ei.

Uneori imi place sa ma identific cu Romania ca ma gandesc la toate motivele pe care le-am descoperit in timp si pe care mi le-am insusit si care ma fac sa ma simt bine cu originea mea.

Alteori sunt demotivat si prea critic ca sunt roman si imi dau seama ca nu ne vom schimba ca natie si ca nu pot sta inchis in "bula" toata viata.

Ghid personal de supravietuire in Romania

Chestia 1: O sa plec mai des si o sa stau mai mult pe acolo :)

Chestia 2: Ma adun cu oameni ca mine si formam o comunitate de "expati" in Romania asta straina.

Mi-ai cerut o poza cu Romania mea. Uite asta e pentru moment. Aici sunt concentrate premisele unei tari mai sanatoasa un pic, mai optimista, chiar daca tot stangace si schiopatanda. 

Chestia 3: Indiferent cat de frustrant e, #rezist si nu ma las molipsit de ei. Nu depasesc si eu pe linia de tramvai, nu arunc gunoaie pe strada, nu delapidez, nu incalc legi, nu sfidez, nu jenez, nu imi scot tricoul sa merg cu el pe umar. Tocmai mi-am dat seama ca am descris o tara din Asia in care am fost si erau fix asa doar ca mult mai multi. Ce incurajare :)

Ultimul stinge lumina? 

La cum merg treburile, lumina o sa se stinga singura cand o sa ne taie curentul pentru neplata facturii. 

Nu putem plati noi biruri si nu putem tipari noi atatia bani cat pot cheltui ei pe fantezii electorale.