Prin 2016, Paul Muresan statea de vorba cu noi despre "Pui de somn", un scurtmetraj la care ne-am holbat in bucla, vreo ora. Proiectul, spunea Paul la vremea respectiva, l-a ajutat sa se vindece de cosmaruri. Dar, ca-n cazul oricarui artist care se respecta, acestea au revenit. De asta data, sub forma unei frici explicabile de moarte. Unii scriem, altii cantam, altii ne pierdem in desene ca sa uitam si sa ne explicam lucruri. "Ceva" este numele noului scurtmetraj la care Paul vine cu animatia, iar Safe Frame, cu productia.
Mihai Mitrix Mitrica, directorul festivalului Anim’est si de curand producator de film de animatie, calare pe casa de productie Safe Frame, imi face cale batuta ca sa ma exprim.
Sursa principala de finantare a proictului este Centrul National al Cinematografiei (CNC), iar pentru Paul este a doua oara cand colaboreaza si cu un producator.
De obicei imi faceam proiectele de capul meu, fara reguli, dar nu puteam visa sa ma ocup strict de animatie
Recent, Paul a fost implicat in "Visand Glasuri", primul spectacol de teatru montat in Romania jucat in limbajul semnelor. Vorbim despre toate si pe rand in interviul de mai jos.
Ce ai mai facut?
Am desenat foarte mult.
A trebuit sa ma mut de curand si jumatate din cutii erau teancurile de hartie pentru animatii. Am colaborat cu Ada Milea in numeroase proeicte si m-am ocupat de doctorat. Pe langa asta am facut 2 videoclipuri, “Sailor” cu Platonic Scale & ALLA ft. Mr. Sax Si “Maine” cu Silent Strike si Deliric ft. EM.
”Ceva”. Ideea & restul
Mi-e foarte frica de moarte. In ultima vreme ma paleste din cand in cand nimicul care probabil ca ne asteapta. E un gand linistitor si terifiant. Cand mi-e frica de ceva sau daca nu inteleg ce mi se intampla, desenez, si incerc sa imi dau seama cum arata chestia aia careia nu-i vad forma foarte clar in cap.
Eram in tren, noaptea. M-am trezit si m-am holbat pe geam. Noapte si luna plina, din loc in loc erau pete de zapada. Momentul era atat de frumos si unic si asa cum a aparut a si disparut cand am intrat in tunel. M-a cuprins frica ca totul frumos si urat poate sa dispara pe nerasuflate si atunci a inceput sa ma obsedeze ideea asta. Oare e nimic in tunel sau e ceva… daca e ceva, are o forma, cum arata?
Mi-am imaginat ca dupa moarte apar scenariile de care incercam sa fugim. Cel mai terifiant e sa ne intalnim cu noi insine exact cum nu am vrea sa ne vedem - Morti. Asa ca personajul principal se intalneste cu varianta sa moarta, de care nu mai scapa. Locul, la bunica! Acolo unde ne lasau parintii cu verile si unde ne speriam cumplit noaptea pentru ca langa casa bunicii era un cimitir a carui silueta se vedea noaptea foarte clar din curte. Asa a inceput calatoria spre ceva-ul ala pe care probabil ca nu l-am intalnit in timpul vietii.
Resursele pentru proiect
Am noroc cu un producator mai nebun ca mine. Zic asta ca sa imi explic cum are incredere in povestile mele in contextul in care nu urmaresc o reteta a unei povesti standard in care un personaj are o aventura dupa care invata o lectie.
Eu vreau sa rapesc omul in starea pe care o am si sa vad daca simtitm la fel, cu riscul ca la final sa nu avem o capodopera cinematografica ci o experienta, ca moartea, linistitoare si terifianta in acelasi timp.
Asa ca Mihai Mitrix Mitrica, directorul festivalului Anim’est si de curand producator de film de animatie, calare pe casa de productie Safe Frame, imi face cale batuta ca sa ma exprim. In echipa de cavaleri au intrat si cehii de la Maurfilm care au vazut potential in poveste.
Sursa principala de finantare a fost CNC-ul la care am accesat prin intermediul concursului de proiecte. Am pregatit un trailer si o carutza de materiale si i-am dat bataie.
Echipa
In 2016 aveam in cap povestea, dar trebuia asezata intr-o forma pe care sa o inteleaga si altcineva in afara de mine, in acest caz, cei de la CNC. Aici s-a alaturat echipei Cristian Pascariu care a coafat povestea intr-un scenariu, ca dupa aceea sa o incalcesc eu iar, complet involuntar.
Mi se pare ca povestile au o viata proprie si evolueaza intr-o anumita directie care ajunge sa dezvaluie detalii interesante despre regizor. De exemplu, daca adaug multe detalii care sa piarda o vreme privitorul, poate ca mi-e frica de lucruri spuse drept in fata SAU poate ca descopar ca eu de fapt nu am nimic de zis si vreau doar sa arat cu degetul la chestia aia din cap, sa zic “NI!” si sper sa o mai vada cineva.
La proiect s-a alaturat pret de cateva luni Liviu Pop, un artist a carui picturi sunt din alta lume, deci perfecte pentru film. Impreuna cu el am desenat fundalurile. Mai departe am ramas singur cu 10.000 desene de facut. Eu sunt foarte nerabdator, iar asta a facut procesul foarte chinuitor; dar e un soi de chin in care am incredere. Cred ca face bine.
La final de 2017 aproape ca aveam un film dar nu aveam sunet si muzica. Am inregistrat o groaza de sunete, capitol la care a participat si Liviu Pop, pasionat si de sunete si zgomote electronice si am strans o traista pentru cei de la Maurfilm, in Praga, care asteptau animatorul si producatorul la zile intregi de ciopartzire si montare a sunetului.
Muzica e foarte importanta in film. Aceasta face trecerile dintre capitole si in lumea cealalta. Trebuia sa deranjeze si sa calmeze. Aici muzicianul si compozitorul Milos Orson Stědroň a dat din clape, chitara si contrabas pana a deranjat si calmat sufiecient de sugestiv.
Acesta a avut misiunea grea sa compuna uitandu-se la o animatie neterminata, scenele in pregatire fiind doar niste schite din storyboard din care trebuia sa desluseasca ce mama minunii vrea sa zica artistul. Este prima data cand am un sunet 5.1 la film si o muzica originala compusa special pentru povestea mea.
Despre colaborarea cu Safe Frame
E a doua oara cand colaborez cu producator. De obicei imi faceam proiectele de capul meu, fara reguli, dar nu puteam visa sa ma ocup strict de animatie. Trebuia sa mai fac o mie de alte chestii ca sa aduc malaies in calcaies, iar asta stirba proiectele anterioare de multe scene complexe. Trebuia sa tai foarte mult dintr-o poveste ca sa o termin la timp si ramaneam doar cu o umbra a ceea ce mi-am imaginat initial.
Relatia cu Safe Frame de-abia incepe sa se consolideze, fiind prima colaborare cu studioul. Iar persoana cu care interactionez este producatorul Mitrix, atat din punct de vedere creativ cat si administrativ.
Cred ca relatiile de calitate se cladesc pe termen luuung si noi suntem la inceput de drum. Ce pot sa spun concret e ca primul nostru copil “Ceva” are cordonul ombilical taiat si deja incepe sa mearga. Cei de la Safe Frame sunt mai mult specializati pe CG si vor termina foarte curand un scurt metraj de 20 de minute full CG “World War Cup”, dar asta este o alta poveste.
Cum o sa promovati filmul?
O sa il trimitem peste tot. Aici e Safe Frame la carma, eu acum ma pun cu burta pe carte sa recuperez partea teoretica presupusa celui de-al 3-lea an de doctorat in grafica.
Evolutia animatiilor romanesti in ultimii ani
Vai, eu is persoana nepotrivita pentru subiectul asta. Imi creez antipatii pentru ca sunt prea pretentios cu animatiile, asa ca nu prea dau note de trecere cand vad cate o creatie romaneasca. Nu am dreptul sa judec creatiile altora dar daca l-as avea (tineti-va bine) as spune ca avem multi animatori talentati care cauta cele mai simple solutii fara sa se mute in lucrare, in actiunea pe care o animeaza.
Cred ca vorbesc despre un fel de a uita de tine pentru putin timp si mi se pare ca nu ne mai permitem sa uitam de noi si sa exploram, sa dam anima, suflet, unei creatii personale. Vad in mare parte multe tutoriale de pe youtube puse laolalta intr-o poveste destul de basic. Nimic ce sa sparga ritmul, ca oare ce o sa zica oamenii, si atunci mergem pe sigur, pe povesti standard si animatie lenesa.
E totusi o poarta spre o alta lume in care poti sa vezi si ceea ce nu ai voie; acolo poti simula ceea ce nu e permis sa faci sau sa gandesti intre oameni care se declara normali, astfel largind spectrul imaginatiei. Adevarul e ca nici nu pot sa ma astept la altii sa dispuna de acelasi risc pe care vreau sa cred ca mi-l asum.
In povestile mele imi explorez fricile. Frica de mintea mea, de parintii mei, de moarte, asa ca imi imaginez scenarii cu care sa mai bag pe cineva in mintea mea ca sa nu fiu singur. Astea nu sunt povesti care garanteaza succesul. Sunt o serie de cautari cu creionul prin bezna. Daca nu gasesc ce caut, imi primesc si critica pe masura de la oameni care mi-au vazut creatiile precedente. Dar aici am noroc cu un producator care are incredere in ncautarile mele.
Un proiect de laudat
Savantgarde, de Marius Cosmeanu. E un proiect media independent care a pus lupa pe mine printr-un interviu despre incidentul homofob de la MTR de acum cateva luni, vazand ca postez desen dupa desen despre subiectul cu princina.
De cand ne-am gasit avem in plan un numar de colaborari intre care se numara expozitii si proeictii de animatii.
Visand Glasuri
Nicoleta Lefter a luat legatura cu mine prin intermediul Teatrului Gong de la Sibiu. Acest teatru a trecut printr-o transformare incredibila de cand Adrian Tibu, noul manager, e la butoane.
Are multe proiecte experimentale in plan si ma mai indeasa in cate unul. In acest caz au fuzionat o idee de a incadra limbajul semnelor intr-un spectacol ca sa se bucure mai multa lume si sa largeasca spectrul pasionatilor de teatru. Misiunea mea a fost sa dau imagine sunetelor si ne-am trezit ca actorii erau complet cufundati vizual in fundalurile facute cu acuarela si pastel. Efectul a fost unul tare placut si piesa a iesit obraznic de senzoriala.
Proiecte ai coming up
2018 e un an plin de expozitii, dar urmeaza si o animatie
- Proiectie de desene la J’ai Bistrot, sustinut de Savantgarde, Bucuresti
- Expozitie personala multimedia “Ai de capu’ meu” la Quadro 21, Cluj
- Expozitie de pictura despre o relatie gay, de la inceput la sfarsit, in 20 de lucrari. Acest proiect e sustinut de MozaiQ care este o organizatie comunitara dedicata persoanelor LGBTQIA+ din Romania. Expozitia o sa fie in Bucuresti, Cluj si Iasi.
- Un entuziasm deosebit tin pentru urmatorul proiect: Un Horror pe cantecul de leagan al Mariei Tanase. Safe Frame a reusit sa obtina drepturile de autor pe proiect si mai departe trebuie doar sa tricotez groaza intr-o poveste despre bau-bau-ul cu care cred ca ne nastem in cap.
