[De ce să rămâi în România] Costin Radu: ”Cred că naționalitatea și patriotismul, ca multe alte etichete, sunt concepte care nu ne mai ajută foarte tare, nici economic, nici personal, în lumea anului 2018”

Lui Costin Radu, Communication Strategist, îi plac lucrurile firești. E și motivul pentru care a rămas în România. Rațional, s-a gândit de multe ori să plece, a avut și propuneri concrete în acest sens. Emoțional însă, ceva inconștient, l-a făcut să rămână.

De câte ori discut cu prieteni și cunoscuți care au plecat din țară, îmi dau seama că fiecăruia ne lipsește ceva din experiența celuilalt, dar că și ei și eu am învățat mult și am crescut pe căi diferite. Avem, majoritatea, venituri similare și, în spate, proiecte de care suntem mândri, spune Costin.

Nu există o rețetă pentru a pleca sau a rămâne care să funcționeze pentru toată lumea. Dar plecările de acum, crede el, au legătură mai mult cu dorința de a nu mai rămâne. Sfatul lui pentru nehotărâți e simplu: 

Dacă mai târziu simți că vei regreta că nu ai plecat, atunci pleacă. Te vei putea întoarce oricând, dacă vei mai vrea. Dacă simți că nu vei tânji după plecare, rămâi, sunt multe lucruri de făcut și pe aici.

I-am cerut și o fotografie cu un fel de Românie a lui (o vedeți mai sus): unii își pot concentra privirea pe mașină, alții pe zidurile din jur, pe culori sau pe pereții cu tencuiala căzută. Ghidul lui de supraviețuire aici spune așa: ”Prefer să mă concentrez cât pot de mult pe partea plină a paharului (nu că nu aș vedea-o pe cealaltă)”.

De ce ai rămas

Îmi plac lucrurile firești. Am 35 de ani și, până azi, nu am simțit niciodată chemarea unei plecări din țară, fie ea temporară sau definitivă. De asta nici nu am plecat. Rațional, m-am gândit de mai multe ori. Am avut și propuneri concrete. Dar, emoțional, ceva probabil mai mult inconștient decât conștient, m-a făcut să rămân. Cel puțin până acum. Dacă se va schimba ceva în acest sens, voi pleca. Nu mi-am făcut un obiectiv nici din a rămâne, nici din a pleca.

De ce să pleci

Eu mi-am început cariera în publicitate în 2003, alegându-mi inițial meseria de strategic planner. În 2007, când eram încă la Leo Burnett, mi-am dat seama că, dacă voi rămâne în țară pentru a face strategie de comunicare, voi face un oarecare compromis profesional.

Afară erau proiecte pe bani mai mulți, cu echipe mai bine pregătite, atât la client, cât și în agenție. La noi începea criza și proiectele cu bugete mari, cu profil regional, se cam mutau prin alte locuri. Nu aș mai fi putut lucra multe campanii cum a fost Tide pentru Supermame, care a luat și un Euro-Effie și care mi-a și adus atunci o primă ofertă de a pleca din țară.

Dar cum, pentru mine, plecarea nu era un scop în sine, și cum au apărut și alte propuneri/provocări pe aici, m-am reorientat și mi-am găsit energia și motivația profesională dincolo de strategic planning, în antreprenoriat, mai întâi cu IQads și, apoi, cu The Geeks.

De câte ori discut cu prieteni și cunoscuți care au plecat din țară, îmi dau seama că fiecăruia ne lipsește ceva din experiența celuilalt, dar că și ei și eu am învățat mult și am crescut pe căi diferite. Avem, majoritatea, venituri similare și, în spate, proiecte de care suntem mândri.

Cum spuneam, nu cred că „a pleca” este o rețetă pentru toată lumea, cum nici că „a rămâne” nu este întotdeauna soluția cea mai bună. Oricare dintre aceste drumuri este corect, atâta vreme cât vorbim despre decizii asumate ale unor indivizi maturi, care știu care sunt avantajele și dezavantajele ambelor variante. Cred că scenariul nefericit pentru oricine ar fi să rămână și să se întrebe mereu cum ar fi fost dacă ar fi plecat. Sau invers.

Destinația (imaginară)

Londra. Pentru că încă e capitala advertising-ului în spațiul european. 

Senzația din jur

Sincer, nu am simțit foarte direct, personal, valul de plecări de acum și, în consecință, nici nu m-a încercat vreo senzație deosebită, care să merite povestită. Dar m-au îngrijorat și pe mine statisticile. Și m-a încercat dorul pentru cei care-mi erau apropiați și pe care îi văd rar și care au plecat, în general, pe rând, tăcut, fără să simt.

Noul val de plecări

Din păcate, e posibil ca plecările de acum să nu aibă legătură cu dorința de a pleca, ci, în primul rând, cu dorința de a nu mai rămâne. Deși mă întreb dacă lucrurile nu au stat în felul ăsta mereu, în ceea ce ne privește.

Sfaturi pentru nehotărâți

I-aș sfătui pe cei nehotărâți să ia o decizie, pur și simplu. Nu există decizii proaste sau bune, ci decizii asumate sau nu. Dacă mai târziu simți că vei regreta că nu ai plecat, atunci pleacă. Te vei putea întoarce oricând, dacă vei mai vrea. Dacă simți că nu vei tânji după plecare, rămâi, sunt multe lucruri de făcut și pe aici.

Cine e mai responsabil: cel care pleacă sau cel care rămâne

Responsabili suntem toți. Fiecare pentru deciziile lui.

Cei care rămân dau dovadă de 1) curaj 2) inteligență 3) frică 4) simț al oportunității 5) comoditate

Cei care au rămas în țară ca urmare a unei decizii conștiente, având oportunități de a pleca, da, dau dovadă de curaj. La fel ca și cei care au plecat să înfrunte necunoscutul, prin alte locuri. Despre restul etichetelor nu știu ce să spun. Nu cred că se aplică niciuna în toate cazurile.

Un motiv pentru care merită sa lucrezi în industria din Romania

E mult loc să faci diferența.  

Convenția de "a fi român"

Mă simt român, da. Pentru că m-am născut aici, pentru că vorbesc românește, pentru că îmi petrec majoritatea timpului aici, pentru că cei mai mulți dintre prietenii și rudele mele mei sunt, la rândul lor, români, pentru că am asistat și trăit o mică parte din istoria României, pentru că plătesc taxe statului român, pentru că am primit un buletin care-mi spune că sunt cetățean român, iar naționalitatea și cetățenia sunt concepte înrudite.

Prin urmare, nu cred că a fi francez, peruan, englez etc. este doar o simplă convenție, ci mai degrabă o descriere a unei realități care denumește una sau mai multe activități și stări asemănătoare celor menționate. În același timp, cred că naționalitatea și patriotismul, ca multe alte etichete, sunt concepte care nu ne mai ajută foarte tare, nici economic, nici personal, în lumea anului 2018.

Ghid personal de supraviețuire în România

1. Prefer să mă concentrez cât pot de mult pe partea plină a paharului (nu că nu aș vedea-o pe cealaltă).
2. Îmi aleg cu mult mai multă grijă clienții și colegii cu care lucrez.
3. Sunt mai atent la mine însumi când ceva nu merge bine, ca să văd ce aș putea face data viitoare pentru a schimba lucrurile care contează pentru mine, în mai bine.