Îl știți pe Ariel Constantinof, tipul ăla cu de toate: blog, vlog și o gramadă de povești mișto despre proiecte profesionale și personale. Ei bine, după ce Tribul, un serviciu de curierat pe bicicletă în 2 h, a trebui închis, în decembrie 2017, a apărut Weirdo, un brand de onesies elegante, de stradă. I-a rămas totuși timp și pentru online, pe care și-l dozează sârguincios. Fie pentru o serie nouă pe YouTube, în care-și filmează întrevederile duminicale cu prieteni în propria bucătărie, fie pentru un proiect desfășurat împreună cu studioul de producție Diud (ne-am mai cunoscut cu ei aici). Chiar despre el ne-am și pus să povestim - de la cum s-a cunoscut Ariel cu Diud, până la cum a fost la filmările primului episod, căci vorbim de un show online de travel.
Povestea începe cu Ariel dând follow paginii de Facebook Diud, apoi See first, apoi inimioare la aproape toate postările - așa reacționează un om inspirat. În fine, după nu-se-știe-câte inimioare, Andrei Gheorghe, cofounder, îl cheamă pe Ariel la o cafea. Dintr-una-n alta, ajung să vorbească de seria online Paralel, pe care Ariel urma să o filmeze, iar cei de la Diud să o post-producă. Între timp au și postat primul episod, cu imagini rezultate în urma a 3 zile prin Gibraltar și Cadiz. Dincolo de frumusețea unui material de travel, cu Paralel descoperim ce înseamnă pentru un om introvertit călătoritul de unul singur. Poftiți:
Cu blogul și vlogul
Cred că mult timp am fost mainly-blogger și mă gândeam zilnic la ce să scriu, cum să scriu, ce să mai povestesc. Apoi am fost "daily vlogger" și mi s-a întâmplat la fel și pe video. Dar de peste un an am devenit "cumva" mai pasiv. Pe blog scriu tot mai rar și se vede că nu mai am 18 ani. Iar pe YouTube mă ceartă lumea că nu mai fac vloguri, ci tot felul de alte chestii - recent am început o seară de găteală la mine acasă, duminicală, cu prietenii.
Răspunsul scurt: ofer bucăți din viața și creierul meu, așa cum am făcut-o mereu, dar cred că într-un ritm mai domol, cu mai multă rabdare și căutând mai degrabă plus-valoare în tot ce public decât ha-ha-ha. Deși-mi place și să ofer ha-ha-ha. Merge bine, cum altfel?
Colaborarea cu Diud
Povestea e simplă și sper s-o fac faimoasă. Totul a început cu un like. Da, uite, puterea unui like... Am descoperit pagina de Facebook Diud la un moment dat, i-am dat like, i-am dat "See first in Newsfeed" pentru că-mi plăcea ce făceau și era inspirație curată pentru cineva ca mine, care se tot juca pe video. Mai mult decât like, am început să mai dau inimioare. Fac asta des pe Facebook dacă ceva-mi place cu adevărat. Și uite așa am ajuns să le dau inimioare la 99% din lucrurile publicate, pentru că efectiv îmi plăceau.
Într-o bună zi, câteva luni bune mai târziu, aproape un an mai târziu, ca să fiu mai precis, mi-a scris Andrei Gheorghe pe Facebook, direct. "Hei, am văzut că ne dai inimioare și am văzut ce faci, vrei să bem o cafea?".
M-am dus cu zero așteptări, zero plan, zero orice - nu mi-era clar cum a mers treaba cu inimioarele, dar mă bucura. La cafeaua aia mi-a spus Andrei ce gânduri și direcții are și, cam de-atunci, am devenit un "diud". Nu știu concret a cui a fost ideea de travel-show. Un pic a mea, un pic a lui. Cert e că am convenit că facem un pilot și a doua zi mi-am luat biletele de avion spre Gibraltar. Între timp am mai avut două plecări pentru Paralel și mai urmează.
Conceptul show-ului
Până să dezvolt "Paralel" nu prea m-am gândit la faptul că eu, Ariel, de-a lungul vieții, am călătorit singurel mai mult decât au făcut-o alții. Așa a fost să fie, nu știu exact de ce, nu mi-am dorit niciodată să călătoresc singur, pur și simplu s-a nimerit.
Cum vloguri fără mesaj nu mai voiam să fac, prin București, și cum exploratul urban mă fascinează dintotdeauna, am ajuns la forma asta: "Eu mă duc să explorez orașe sau țări, să cunosc oameni de-ai locului, să-i întreb cum e viața acolo, să leg prietenii ca să descopăr povești..." - totul plecând de la ideea că atunci când călătoresc parcă ajung într-un "univers paralel" și mereu mă întreb cum o fi să trăiesc p-acolo.
Scopul final este să pot filma și ambala totul într-o poveste care să inspire călătoria și explorarea - nu neapărat de unul singur. Nu țin la chestia asta. Cred că e pur și simplu mai "deep" dacă ești singur. E mai greu, și când e mai greu devine mult mai interesant.
Resursele necesare proiectului
La cafeaua despre care v-am povestit mai devreme am bătut palma că facem un pilot. Și decidem după. După pilot am convenit că vom face asta tot anul, o dată pe lună, cel puțin. Dar cum nu ne place ideea de a publica doar un episod pe lună, și cum oricum sunt multe materiale filmate care nu intră în "episodul mare", vrem să facem și mini-video-uri. Deci pe lângă episodul lunar, o să mai avem video-uri mai mici, periodic.
Iar ca resurse... Prima dată m-am pregătit mult. Am citit despre Gibraltar, mi-am făcut Excel-uri, trasee, chestii... În zadar. Planul de acasă n-a fost deloc urmat. A doua oară m-am dus fără plan. Am explorat și am pus pe tavă ce-am simțit. Și a mers mult mai bine.
O cameră, vreo trei obiective, o dronă pe care am pilotat-o cu mare frică prin Cadiz, Veneția și Barcelona până acum, un acoperiș deasupra capului, un drum dus-întors... astea-s resurse, nu? :D
În Gibraltar și Cadiz. Poză cu maimuța?
Parcă am fost cam pozitiv până aici, nu? Hai să fiu și negativ. Când am ajuns în Gibraltar de unul singur-singur și am văzut cât de trist este orășelul... Era noiembrie, relativ friguț. Totul închis. Nu știam pe nimeni. Nu erau oameni pe stradă. Primele 24 de ore am fost aproape deprimat. Mă simțeam mai singur ca niciodată și mi se părea că n-am mare lucru de explorat. Și cred că, de fapt, toate trăirile astea interioare inițiale au "transformat" a doua zi în complet altceva. Căci m-am împrietenit spontan cu niște români cu care m-am plimbat până-n Spania. Unde aveam un prieten, la care nu credeam că voi ajunge să dorm la el în oraș vreodată.
Gașca de români a fost super-faină, a doua zi spunându-mi că mă admiră pentru că-s așa zâmbăreț și fericit și activ și, totul, de unul singur. Aproape că-mi ziceau că-s puțin nebun. Aia a fost confirmarea că fac "ceva" ce pare considerat "special" de cei din jur. Mi-au dat un super-boost de energie, chef și spor.
Culmea, n-am făcut poză cu maimuțele. Nici n-am vrut să le ating. Dar mi-a sărit una în brațe. Nu-s fanul pozelor iola sau iocu ("Io la munte", "Io cu maimuța"), ci-s fanul pozelor sau filmărilor faine. Îmi place să cred că am un cont de Insta drăguț, haha. Deci uite o poză cu o maimuță deasupra întregului Gibraltar, făcută de mine. Nu prea-mi venea să cred unde sunt.
Documentarea pentru călătoritul mai puțin turistic
Fac o listă cu recomandările cele mai turistice și îmi propun să nu transform acele locuri în subiect. Am vizitat Barcelona, dar promit să nu zic un cuvânt despre Sagrada Familia, căci nu despre asta-i vorba. Prefer să cred că Paralel este mai mult despre: "Wow, ăștia în fața muzeului de artă au un fel de skate park ad-hoc, ce nebunie!".
Și-n rest e foarte-foarte-foarte important (și nu știu momentan cum de-mi iese) să cunosc oameni de-ai locului și să le iau vibe-ul. "Cum e să trăiești în Veneția?", am reușit să întreb un român care locuiește acolo de 12 ani! Și crede-mă, oricât am încercat să dau de acest om cât încă eram în România și-mi făceam planul de plecare, nu am reușit să dau de el. Credeam că nu există român mutat acolo. Dar, iată, rătăcind prin Veneția două zile, în a treia zi aveam întâlnire cu acest om.
Strategia generală este "cu capul înainte" :D
Specificul călătoritului de unul singur
N-am prea fost în vacanțe de unul singur, cum pare că fac acum cu Paralel, dar de-a lungul anilor, cum am făcut 18 ani (ba chiar și un pic înainte) am avut ocazia să fiu singur pe drumuri, să mă descurc singur prin autobuze, trenuri, gări, să reușesc singur să vorbesc cu străini care nu știau engleză, să reușesc singur chestii administrative, habar n-am.
Mi se pare că dacă NU călătorești singur, mereu te bazezi pe cel sau cei cu care ești. Ești doar o lipitoare. Te ții panicat după grup, nici n-apuci să vezi ce-i în stânga și-n dreapta.
D-aia-mi place singur. Mă opresc la tot pasul și îmi iau timp să absorb tot ce-i în jurul meu. Când mă pierd, mă enervez, dar mă enervez doar eu, nu și ceilalți. Și cu oamenii e mai ușor ca niciodată să socializezi. Mi se pare groaznic să călătoresc singur și să am o zi întreagă fără să fi vorbit ceva, pe gură. Și nu, la telefon nu se pune. Face to face, zic. Astfel că devii, automat, mai sociabil.
În esență, sincer, cred că TREBUIE să călătorești singur uneori, just for fun, să-ți găsești zenul pierdut, să-ți confirmi că poți să te descurci, că te duce capul, să te bucuri din nimicuri.
Convinge un introvertit să călătorească singur. Într-o frază
Probabil că nu pare, dar sunt unul dintre cei mai introvertiți oameni pe care-i cunosc.
(Asta mi-este fraza. Aici mi-este completarea: nici n-aș vrea să conving pe cineva să facă asta. Cred că vine de la sine.)
Planul de promo
Permite-mi să mă laud: eu fac blogging de 10 ani, în 2007 eram exmatriculat din liceu din cauza blogului... Și vlogging de vreo 3 ani? Deci eu voi promova nativ "Paralel", ca fiind noul meu bebeluș. Încet-încet sper să reușesc să-mi conving urmăritorii că ceea ce fac cu Diud este pur și simplu o variantă mult mai bună a ceea ce făceam singur în trecut.
Dacă până acum mă filmam și editam singur, acum vorbesc cu o armată de oameni pentru proiectul ăsta. Și zic asta în sensul că, hei, eu-s omul din fața camerei, știu de niște "metode" și "abordări" de care mă întrebi, dar cred sincer că dacă ceva e bine-făcut, o s-o ducă bine. Restul sunt detalii. Best promo is self-promo through quality, right?
Avem deja mici parteneriate de promo. Un exemplu ar fi că din fiecare călătorie o să intru live la Radio Guerilla, cu Bogdan Șerban. Cine ar fi crezut? Acum vreo 5 ani îl ascultam și eram cel mai mare fan posibil.
Ariel și Diud, mai departe
Tot la cafeaua aia mult pomenită am mai concluzionat cu Andrei că ar fi tare să pot să duc seria "Trei Idei" mai departe. Dar am pus pe hold ideea (momentan) căci Paralel e mult mai fun.
Altfel, mă bucur că n-o să fiu singurul diud care are un "show online". Urmează un show pe găteală, un show cu mașini, unul cu fashion... Pare că voi fi parte dintr-o gașcă și n-am trăit chestia asta ever. Muhaha, parcă prevăd niște competitivitate.
Ah, da, apropos de "proiecte mișto", acum, în Barcelona, am dus un Weirdo unui client. Vorbind de doi iepuri dintr-o lovitură...
