[Pasionat de bunătățuri] Corina Ureche (Bucătăria Urecheatei): Mi-am dat seama de puterea blogului abia după primele comentarii. Mi-am zis Hopa!, stai așa că nu sunt singură

Întreabă pe cineva de mâncarea preferată din copilărie și cel mai probabil n-o să primești un singur răspuns. Dar dacă întrebi ce gătea în studenție, s-ar putea să-ți zică scurt pe doi: nimic sau macaroane cu brânză. Corina Ureche de pildă, când învăța Psihopedagogie la Cluj, vreo trei luni a gătit numai paste fierte cu brânză rasă pe deasupra. Și nu doar c-a supraviețuit, dar s-a ambiționat să treacă la categoria ”semi-grea”: cu mama la telefon, Corina a luat șorțul de-o gaică și a început să învețe bucătărie. 

După facultate, se angajează în recrutare, apoi în consiliere profesională, dar câțiva ani mai târziu prinde gustul culinăritului și, cum nu se putea mai firesc, schimbă traiectoria spre food blogging. Deschide pagina Bucătăria Corinei, devenita ulterior "Pofta vine gătind", dar blogul își primește numele perfect din a treia încercare: Bucătăria Urecheatei. 

La început, n-au fost obiective mărețe, doar rețete simple și sățioase, fotografiate cu entuziasm: tocăniță de cartofi cu și fără cârnăciori, omletă, tocăniță de ciuperci. Apoi au început să apară comentariile, userii, opiniile, iar Corina și-a dat seama că nu e singură. De acolo și până la a-și asuma toate responsabilităţile unui blog culinar n-a fost decât un pas. Astăzi, Corina își face planuri de comunicare pe social media și are un întreg arsenal de recuzită pentru fotografii. Continuă să gătească des cu usturoi, cum făceau mama și bunica în vremea copilăriei ei, și păstrează vie dragostea pentru dulcele de casă. De altfel, dacă ar fi să gătească un singur preparat pentru tot restul vieții, Corina spune negresă cu glazură de ciocolată și nuci. Însă completează datele problemei ca un adevărat pasionat de bunătățuri: "dar Doamne ferește!". 

Povestea Corinei vine în completarea seriei editoriale Pasionat de bunătățuri, al cărui partener este Selgros România. Ea ne poarta prin holul căminului de la Hașdeu ce mirosea mereu a macaroane cu brânză până ajungem în bucătăria unui blogger care, deși nu postează, gătește în fiecare zi. 

Cu Psihopedagogia și bucătăria

Asa este, sunt absolventă de Psihopedagogie Specială în cadrul Facultății de Psihologie. Câțiva ani am muncit în domeniul resurselor umane, apoi în orientare profesională. După o perioadă în care i-am ajutat pe ceilalți să își definitiveze o traiectorie profesională, mi-am dat seama că este cazul să fac același lucru și pentru mine. Am renunțat la locul de muncă și m-am lansat în noi provocări, printre care și fotografia de produs, pe care am descoperit-o tot cu ajutorul blogului. M-am înscris la un curs de fotografie și noi orizonturi s-au deschis în fața mea.

Venind la facultate la Cluj a trebuit să mă gospodăresc singură. O perioadă m-am bazat pe pachetul de acasă, dar de la o vreme a trebuit sa iau eu cratița în mână. Așa a început aventura mea în ale bucătăritului. Într-un oficiu pe care îl împărțeam cu tot palierul unui cămin studențesc din Hașdeu. Și am început cu macaroanele cu brânză.

Dar de ce macaroane cu brânză?

Pentru că dintre toate mâncărurile ușor de făcut macaroanele cu brânză sunt CEL mai ușor de pregătit. Până la urmă vorbim despre paste fierte amestecate cu brânză. Două ingrediente. Mai simplu de atât nici că se poate. În plus, în perioada aceea l-am cunoscut și pe cel care mi-a devenit soț și trebuia să impresionez și la capitolul gătit. Cum el nu este pretențios la mâncare, macaroanele cu brânză au mers la marele fix :) O perioadă, să zicem vreo trei luni, apoi ne-am săturat amândoi de ele și am început să pregătesc și altceva. Așa că am trecut la categoria semi-grea, adică la gătitul cu mama la telefon. Am învățat să pregătesc papricașul de pui, tocănița de cartofi și muuuulte altele.

Papricaș de pui cu smântână // Sursa

Primele amintiri cu gătitul

Primele amintiri cu și despre mâncare sunt legate de bunica și mama, desigur. În familia noastră, mâncarea are un rol foarte important. Pe lângă faptul că se pregătea cu tot dragul din lume, era lucrul care ne aducea pe toți împreună. În special duminica, atunci ne adunam în jurul mesei și povesteam despre supa de găină cu tăieței de casă și ne dădeam cu părerea despre carnea de găină trasă la tigaie cu boia și usturoi. 

Pui cu 40 de căței de usturoi și piure de cartofi și păstârnac // Sursa

Vacanțele le petreceam la bunici, unde eram răsfățată cu toate bunătățurile. Nu voi uita niciodată tocănița bunicii cu carne afumată, pancovele pufoase îmbrăcate în zahăr pudră sau tocănița de hribi proaspeți aromată cu usturoi. Mai ales că mergeam împreună cu bunica în pădure la cules de ciuperci. Ah, și mai făcea bunica o prăjitură cu foi subțiri cu vanilie și cremă caramel, o minunăție! Nu prea ai cum să uiți așa ceva.

Tocăniță de hribi // Sursa

La fel ca bunica, și mama este o bucătăreasă desăvârșită. Îi place să gătească, să ne impresioneze și să ne facă toate poftele. Uneori mă întrebam de unde atâta energie, acum o înțeleg perfect, și eu sunt la fel. Îmi amintesc cu drag mirosul de cremă de zahăr ars din serile de iarnă și parfumul de scorțișoară din prăjitura cu mere răzuite.

Prăjitură de post cu mere și nucă // Sursa

Cu blogul de food la drum

Ideea blogului a apărut în 2009 și aparține soțului meu. Găteam de vreo 2 ani pe atunci și adunasem o mulțime de poze și rețete. Așa a apărut Bucătăria Corinei, devenită apoi Pofta vine gătind și, într-un final, Bucătăria Urecheatei (de la numele nostru de familie, of course :D).

N-am pornit la drum cu obiective mărețe. A fost doar un caiet virtual al rețetelor mele. Multă vreme eu scriam, eu citeam. De fapt, am început un proiect despre care nu prea știam cu ce se mănâncă. Acest lucru se poate lesne vedea pe blog. Am păstrat articolele de la început și nu mi-e rușine cu ele. Acolo se poate observa foarte bine evoluția mea, de la gătit, scris și fotografiat.

Mi-am dat seama de puterea blogului abia după apariția primelor comentarii de la cei care mă urmăreau. Mi-am zis Hopa!, stai așa că nu sunt singură. Astăzi, blogul este un fel de copil al meu, așa că îi dedic tot mai mult timp.

Biscuiți cu urdă și dulceață // Sursa

Primele rețete postate

Am început cu rețete simple și așa a și rămas specificul blogului. În facultate găteam mâncăruri rapide, nu aveam eu timp de stat în cămin. Apoi am început să lucrez și timpul liber s-a redus și mai mult, așa că am păstrat linia rețetelor simple, cu ingrediente la îndemână și neconsumatoare de timp.

Omleta și tocănița de cartofi cu/fără cârnăciori mi-au fost mereu la îndemână, așa că se numără și printre primele rețete de pe blog. Erau mâncăruri sățioase, rapide și cel puțin din tocăniță puteam mânca două-trei zile. Ceea ce era perfect pe vremea aceea.

Tocăniță de cartofi și cârnăciori // Sursa

Planificarea conținutului

Ideile de mâncăruri vin uneori de la sine, poate văzând un ingredient; deci e destul de dificil să îmi planific articolele. De multe ori îmi fac planuri, dar le amân pentru că îmi vin alte idei. Singura coordonată pe care o iau în considerare este cea legată de sezon. În general gătesc, pe cât posibil, cu ingrediente din sezonul respectiv sau chiar de la producători locali, iar pe lângă ele adaug rețete care se pretează indiferent de vreme și ce găsim proaspăt în piață.

În ultimii ani am muncit foarte mult pentru blog, dar nu pot face o medie a orelor pe care le petrec în acest mod. Sunt câteva ore pe zi. Dacă nu gătesc, fotografiez, iar dacă nu fotografiez, scriu. Dacă nu scriu, lucrez la optimizarea conținutului sau mă ocup de partea de social media. Pe un blog culinar mereu este de muncă, deși unii ar spune că ce e așa mare brânză? Doar faci ceva de mâncare, faci o poză și scrii 2-3 rânduri. În realitate, munca este multă. Dar foarte faină!

Biscuiți cu parmezan și brânză de burduf // Sursa

Cât de des gătești?

Gătesc aproape zilnic ceva. Nu neapărat ceva nou pentru blog, desigur. Cel mai mult timp îl petrec fotografiind, dar îmi și place la nebunie. Îmi scot arsenalul de farfurii, prosoape și fundaluri și încerc tot felul de combinații. Fac și 30 de cadre din același unghi dacă trebuie, până când sunt mulțumită. Apoi urmează partea de editare.

File de păstrăv în crustă de parmezan și panko // Sursa

Un singur fel de mâncare 

Doamne ferește să trebuiască să gătesc un singur fel de mâncare. Sau să mănânc. De dragul jocului, pentru prima variantă aleg negresa cu glazură de ciocolată și nuci. O ador și vreau să cred că nu m-aș plictisi gătind-o la infinit (și apoi mâncând-o).

Negresă cu nuci și brânză // Sursa

Dacă ar fi să mănânc același fel de mâncare pentru totdeauna, aș alege pâinea proaspătă. Dar să am lângă ea și unt sărat și dulceață de caise ori vișine.

Pâine în ou cu afine // Sursa

Cel mai recent dezastru în bucătărie

Fie vorba între noi, am uitat să pun faină într-un chec cu vișine. Dar să nu ziceți nimănui asta, bine? :) Am fost foarte-foarte supărată, mai ales că musafirii urmau să bată la ușă. Nici măcar nu-mi amintesc cu ce i-am servit până la urmă.

Și tot între noi fie vorba, am uitat să sotez ciupercile înainte de a le pune într-o tartă sărată. A rezultat un aluat necopt, evident, care băltea în apa lăsată de ciuperci. E o tartă pe care o pregătesc des și pe care o pot face și cu ochii închiși. Nu și atunci. E de la sine înțeles că urma să vină cineva la masă, nu? Este vorba de fratele meu, pe care îl așteptam de la drum lung. Dar pâinea cu zacuscă a rezolvat problema foarte bine.

Banana bread cu vișine și cocos // Sursa

Nu ma pot lăuda cu rețete proprii, chiar mi se pare destul de greu să mai inventezi ceva inedit în zilele noastre.

Cultura gătitului la români

Românii mănâncă așa cum au fost educați sau cum au ales să se autoeduce în acest sens. Unii ies din zona de confort și încearcă combinații inedite, alții nu. Nu pot spune că este bine sau greșit, cred că fiecare știe ce i se potrivește mai bine în funcție de preferințele spre un anumit tip de bucătărie, de banii de care dispune sau de cât interes manifestă pentru acest aspect. Pentru unii oameni mâncarea nu este ceva important, mănâncă ce pot, când pot și doar cât să își asigure cele necesare unei bune funcționări.

Mini omlete cu șuncă și cașcaval la cuptor // Sursa

Bucătării regionale românești preferate

Eu nu refuz aproape nimic și mănânc orice atâta vreme cât preparatul arată bine. Chiar mi-ar plăcea să plec într-o călătorie culinară prin țară și, cine știe, poate chiar se va concretiza. Mai ales acum când am aflat de o mulțime de preparate gustoase datorită proiectului cu Selgros România prin care ne propunem să promovăm mai mult bucătăriile regionale. Cred că aș începe cu Dobrogea.

Pulpe de rață la cuptor cu varză călită // Sursa

Coordonatele publicului

O creștere semnificativă a blogului am simțit-o de îndată ce mi-am schimbat stilul de fotografiat. Am început să fac fotografii tot mai clare, mai luminoase și cu setup-uri mai elaborate. Mi-am dat toată silința să fac mâncarea vedetă în fotografie și asta s-a simțit.

În mare parte, cei care mă urmăresc sunt oameni ca mine. Adică oameni cărora le place mâncarea bună, însă nu au foarte mult timp de petrecut în bucătărie, așa că se orientează spre soluții care îi ajută să mănânce bun și bine, acasă, într-un timp rezonabil. Majoritatea sunt femei cu vârste cuprinse între 20 și 45 ani, din mediul urban.

Tiramisu cu șerbet de cacao // Sursa

Cele mai populare articole

Printre cele mai populare se află articolele în care vorbesc despre mâncarea de duminică sau ce mâncăm duminica la masă. Este lesne de înțeles de ce, până la urmă. Din păcate, doar duminica este, probabil, singura zi când reușim să ne adunăm cu toții la masă și să ne bucurăm în tihnă de preparate gustoase.

Căutate sunt si articolele cu idei pentru mic dejun, masa de prânz ori cină, dar și cele legate de diferite combinații care pot fi puse în caserola pentru serviciu.

Monetizare

În cazul meu monetizarea a apărut destul de târziu și se concretizează prin diferite colaborări. Mă gândesc foarte bine înainte de a accepta o colaborare și analizez mai multe aspecte: dacă mă simt confortabil cu ce trebuie să fac, dacă publicul meu ar vrea să citească despre asta etc.

Mălai dulce însiropat // Sursa

Planuri

Îmi doresc ca blogul să crească cât mai natural și să strâng în jurul meu o comunitate cât mai mare de pofticioși.

De ceva vreme mă pasionează organizarea în bucătărie și aș vrea pe viitor să dezvolt mai mult acest subiect în articolele mele. Aici intră subiecte de la organizarea ingredientelor în dulapuri, organizarea meniului pe săptămâni sau cum facem cumpărături istețe, până la idei pentru caserola cu merinde de luat la serviciu. Despre toate am mai scris câte puțin până acum și articolele au fost foarte bine primite.

Nu în ultimul rând (de fapt este chiar foarte important pentru mine), vreau să aprofundez și mai bine tainele fotografiei culinare. Simt că mai am atâtea de învățat!

Cine spune că măiestria culinară se formează numai în școli specializate? Ea poate origina într-o cameră de cămin studențesc mirosind a macaroane cu brânză, ca într-un final să devină o realitate zilnică, concretizată într-un blog cu rețete simple și gustoase. Să ne bucurăm, așadar, că maeștrii culinari nu sunt o specie chiar atât de rară; mâncarea bună n-are nevoie de studii, cât mai ales de pasiune.  

Într-o serie editorială realizată alături de Selgros Romania, îi cunoaștem îndeaproape pe (o parte din) membrii clubului pentru profesioniști și pasionați. De bunătățuri.