[Povești de crowdfunding] E jazz pe Garden Beast

O poveste de crowdfunding care s-a terminat cu bine: cea a albumului ”Garden Beast” al lui Mihai Iordache. Încercăm să nu alocăm cuvântul ”poveste” chiar oricărui proiect mișto, dar albmul ăsta parca are ceva aparte. Banii (vreo 5000 de euro) i-a strâns prin platforma We Are Here, dar înainte să intrăm în finanțele aventurii, să notăm rapid cum a sunat pitchul unui  saxofonist de jazz:

De douăzeci de ani trăiesc într-o casă cu grădină şi pot observa, de la o zi la alta şi de la un anotimp la altul, natura şi ritmul ei propriu – lucru care mă face deseori să mă gândesc la responsabilitatea noastră faţă de mediul înconjurător.

In decembrie, Iordache a scos, de asemenea, Organic Natural, primul album de jazz din lume cântat la păpădii şi frunze. Iar banii strânși pentru Garden Beast au luat următoarele direcții:

Mixajul, grafica şi, în final, producţia propriu-zisă a 500 de CD-uri şi 100 de LP-uri. Acestea din urmă au fost cele mai scumpe. Şi, în final, trimiterea prin poştă a pachetelor la donatori – nu-i foarte ieftin să trimiţi un vinil tocmai în Australia, de exemplu 

Iordache și albumul

Sunt saxofonist de jazz. Proiectul meu era să înregistrez un album cu septetul meu de funk jazz de atunci, Iordache. Scrisesem mai multe piese noi care aveau, într-un fel sau altul, legătură cu grădina mea – cu plantele, animalele şi întâmplările de aici – şi am vrut să înregistrez un album despre asta.

Vremurile erau tulburi, participam aproape zilnic la proteste împotriva Proiectului Roşia Montană, un exemplu perfect de alianţă între o corporaţie criminală, un preşedinte corupt şi un guvern la fel de corupt, cu sprijinul unor mercenari din presă şi publicitate.

Echipa care a contribuit

La început am fost doar eu, şi am încercat să organizez totul cât am putut de bine. Dar Sebastian Burneci, trompetistul cu care cântam atunci, s-a implicat şi el într-o fază destul de timpurie, găsind de exemplu un studio de înregistrări la Iaşi – La Bază, unde am fost primiţi cu braţele deschise de Cristian Tofan căruia îi mulţumesc din nou.

Şi apoi, Sebastian şi-a asumat şi multe decizii muzicale fără de care discul nu ar fi ieşit atât de bun – de exemplu invitarea, la una din piese, a vocalistei turcoaice Sanem Kalfa, cu care studiase împreună în Olanda.

Şi, bineînţeles, şi ceilalţi colegi ai mei de atunci: trombonistul Florian Radu, chitaristul Dan Mitrofan, keyboard-istul Toni Kühn, basistul Uţu Pascu, care a şi mixat ulterior discul, şi bateristul Tavi Scurtu. Nu trebuie să-l uităm pe inginerul de sunet Vladimir Ivanov, acum chitarist la trupa Pinholes.

Crowdfunding pentru album

Încercasem formula asta cu primul meu disc scos la propriul label, One Life Left. (Primele două au ieşit la altă casă de discuri.) Însă nu a mers, în primul rând pentru că nu aveam idee ce trebuie să fac. De data asta am mers la We Are Here, o platformă de crowdfunding iniţiată de oameni pe care îi cunoşteam.

Am ales crowdfundingul fiindcă nu aveam suficienţi bani pentru investiţie, mai ales că voiam să scot discul şi ca LP, şi practic a fost vorba de o pre-vânzare a discurilor, la un preţ mai bun decât aveau să coste la magazin, plus multe alte recompense pentru cei care contribuiau mai mult.

Experienţe anterioare 

Cea de care spuneam mai sus. Da, anul trecut am încercat să finanţez, pe Indiegogo, primul album de jazz din lume cântat la păpădii şi frunze, Organic Natural. Am reuşit să strâng o bună parte din suma necesară producţiei, dar nu pe toată, mai ales datorită faptului că am pornit campania târziu, şi era şi luna decembrie, când atâtea lucruri şi firme şi produse se luptă pentru atenţia şi banii noştri. Albumul a apărut, şi cu sprijinul celor care au donat, şi sunt foarte mândru de el.

Așteptări și învățăminte

La Garden Beast am demarat campania cu ideea că voi reuşi, şi asta s-a şi întâmplat. M-au încurajat şi oamenii de la We Are Here, care mi-au sugerat de pildă să cer o sumă fixă (exista şi varianta de sumă variabilă).

Primul sfat – fără să mă gândesc prea mult – ar fi să aibă conturi active pe social media şi să fie pregătit să-şi folosească toată energia, timp de o lună sau cât durează campania, pentru a face cunoscută povestea. Şi, bineînţeles, să nu se sperie/jeneze de ideea de autopromovare. Mulţi oameni care fac lucruri grozave sunt destul de timizi când vine vorba să se laude singuri.

DOs & DONTs

Ingrediente de succes: perseverenţa, tupeul şi un oarecare talent pentru PR – nici nu e greu să vii cu ceva original, într-o lume de lucruri minunate şi magice şi de oameni frumoşi. Don’ts: să te aştepţi ca platforma să facă ceva pentru tine. Nu este e rolul ei. Şi să ignori mass media, greşeală care m-a costat un pic, voi reveni.

Promovarea

Pe Facebook, Twitter (n-aveam pe atunci Instagram), prin viu grai şi pe scenă, la concerte. Cel mai bine cred că a funcţionat social media. Am automatizat o parte, fiindcă voiam să prind şi donatori de pe alte fuse orare, ca S.U.A., de exemplu.

Scriam 10 – 20 de texte diferite şi puneam o aplicaţie gen Hootsuite să le dea drumul din oră în oră, ca să mai apuc şi eu să dorm şi să mai fac câte ceva. Vedeam feedback-ul pe platformă, când mai dona câte cineva.

Am strâns 5000 şi ceva de euro de la 112 donatori (Vă mulţumesc din nou!!!). Suma cerută era de 4500. Cred că în cazul meu e simplu să fac profilul donatorului, e vorba de amatorul de jazz modern şi de funk jazz care nu are prejudecăţi în ceea ce priveşte jazzul românesc, european etc. Din aceştia ceva s-a dus la We Are Here (puţin) şi ceva mai mult la operatorul de plăţi, abilitat să facă toată treaba legal. Cam 10% în total. Noi am avut deci în jur de 4500, net.

Direcția banilor

Proiectul a fost o reuşită pe toată linia. Am plătit întâi tot ce trebuia legat de logistică (drumuri, cazare la Bucureşti pentru repetiţii etc). La Iaşi, Cristian Tofan ne-a pus la dispoziţie gratis, cu multă generozitate, studioul, masa şi cazarea. I-am putut plăti şi pe colegii mei, cu o sumă decentă.

Apoi am plătit mixajul, grafica ce i se datorează lui Medicine Madison şi, în final, producţia propriu-zisă a 500 de CD-uri şi 100 de LP-uri. Acestea din urmă au fost cele mai scumpe. Şi, în final, trimiterea prin poştă a pachetelor la donatori – nu-i foarte ieftin să trimiţi un vinil tocmai în Australia, de exemplu!

Despre importanța campaniei

A fost crucială, de altfel cred că reiese din ce am zis. Nu, nu se putea fără. În plus, perioada aceea de promovare intensă a contat foarte mult ca publicitate pentru disc, odată produs. Albumul s-a vândut bine şi repede, fără nici o altă reclamă şi într-o tăcere aproape completă a presei muzicale – în mare parte fiindcă am făcut greşeala s-o trec cu vederea atât în campanie, cât şi la lansarea discului.