Cand Mihai Eminescu a aparut pe Facebook, la inceputul acestui an, nu ne-am mirat. Multe suflete traiesc aici dupa moarte, filosofi, poeti, scriitori, actori, cinici sau existentialisti, facand misto in cea mai mare parte de lumea in care traiesc urmasii lor. Spre deosebire de ei, insa, Mihai Eminescu chiar el e serios si atent cu cuvintele. Vorbeste despre Coalitia pentru Familie si protestul de la Muzeul Taranului, iarna, alegerile din Italia sau declaratiile Olgutei Vasilescu.
Initial, am vrut sa semnalam intr-un articol pe scurt prezenta lui sobra printre cei vii. Apoi, insa, ne-am gandit sa profitam de faptul ca l-am gasit si sa facem un interviu. Conversatia s-a lungit pe parcursul a mai multor zile. S-a poticnit de cateva ori. Raspunsurile lui ne-au derutat uneori. Se pare ca distanta timpului isi spune, totusi, cuvantul in discutia intre generatii. L-am intrebat despre poezie, oameni, roboti, emoticoane. Ne-a raspuns cu rabdare. Dupa cum urmeaza:
Buna ziua, domnule Mihai Eminescu. Acceptati un interviu pentru IQads?
A cui e publicatiunea, a liberalilor, a socialistilor sau a noastra?
Este o publicatie libera in spirit.
Ce doriti a cunoaste?
Aveti o adresa de mail?
Nu am asa ceva
Vorbim aici atunci. Ce faceti pe Facebook? Cum vi se pare lumea noua?
Romanul isi face obiceiul, rupand din nou pasage din contest si dupa plac din „Presa" si comparandu-le cu opiniunile emise de „Presse" din Viena. Deci gaseste ca maniera de a vedea a centrului si a jurnalisticei austro-ungare este identica.
In fine, „Romanul" vine la concluzia:
1. ca barbatii din centru se unesc in privirea intereselor comerciale si politice ale Romaniei cu barbatii din partida radicala din Ungaria;
2. ca radicalii din Ungaria, uniti cu fostii colegi si amici ai d-lui Catargi simt si inteleg mai bine decat guvernul interesele Romaniei;
3. ca, dupa radicalii din centru, Romania ar fi castigat increderea imparatului Rusiei daca ostirea noastra nu mergea la Plevna;
4. ca Austro-Ungaria, mai cu seama, ar fi avut pentru, natiunea romana stima daca statea la malul Dunarii.
,,Romanul" e de o opiniune contrarie. Usoara treaba sa sustii antiteza cand ti-ai asezat teza de combatut dupa plac.
Intai deducerile din articolele ,,Presei" sunt trase de par; al doilea, nu este adevarat, o mai repetam pentru a zecea oara, ca amicii d-lui Catargiu ar fi sustinut vreodata ca armata romana sa stea la Dunare, ,,sa ceara pomana de la imparatul Rusiei si ajutor material de la Austro-Ungaria (ipsissima verba ale ,,Romanului"). Toate aceste insinuatiuni de leznatiune si de inalta tradare, facute pentru a ponegri pe protivnicii politici, ar fi absurde daca ... n-ar rasari dintr-un izvor si mai rau, din rea-credinta.
Acestea sunt motivele care m-au facut sa public pe Facebook editorialele mele, sa fac lumina si aici!
Sa nu cadem in capcana insinuarilor Romanului!
Nu cadem. Tocmai de aceea am vrea sa facem acest interviu.
Pai sa continui sa va spun adevarul.
Cum va simtiti la 168 de ani? Si cum ati reusit sa supravietuiti (in spirit) pana acum?
Cu greu pricepe o minte de rand ca nu este in lumea aceasta nici o stare de lucruri si nici un adevar social vecinic. Precum viata consista din miscare, asa si adevarul social, oglinda realitatii, este de-a pururea in miscare.
Ceea ce azi e adevarat, maine e indoielnic, si pe roata acestei lumi nu suie si coboara numai sortile omenesti, ci si ideile. In aceasta curgere obsteasca a imprejurarilor si a oamenilor sta locului numai arta, adica, ciudat lucru, nu ceea ce e-n folosul oamenilor, ci ceea ce este, spre petrecerea lor.
Cum vi se pare Romania de acum fata de cea in care v-ati nascut?
Viata noastra moderna pare a se apropia de povirnisul fatal pe care istoricii latini il presupun, fara cuvint, a fi existat inaintea constituirii statelor, adeca acea stare de vecinica vrajba insemnata cu vorbele bellum omnium contra omnes, razboiul tuturor contra tuturor.
Putem sa publicam conversatia de fata?
Binenteles. Doar ca scriu greu, cu pana.
Ma duc sa fac un ceainic de cafea.
Avem timp, nu ne grabim. Ati iesit din casa azi? Ce va amintiti din iernile de altadata?
Drumurile s-au troienit si comunicatia telegrafica pare intrerupta, nici o stire din strainatate nu vine sa ne lumineze asupra situatiei, tocmai acuma cand toate celea par a atarna de-un fir a par. Campiile albe se-ntind imprejurul Bucurestilor si se pierd in zarea despre miazanoapte, unde a plecat imparatul Rusiei, in zarea despre miazazi, unde stau ostirile noastre; spre rasarit si spre apus, unde se cumpanesc sortile Europei.
In aceasta izolare in care ne pune batrana iarna, aceiasi pe vremea craiului Decebal, cand taranul dacic, imbracat in cojoc mitos, trecea Dunarea-nghetata, aceeasi astazi, cand Voda tine Dunarea cu ostirile romanesti, in aceasta izolare ne apasa mai cu greu gandirea la ce rau loc ne-au asezat Traian imparatul pe aceasta muchie de lume, la cest vad de popoare carile ne privesc pe noi numai ca pe un fel de gard pe deasupra caruia se cearta.
Dar de am fi noi macar oameni ca oamenii, de-am fi stiut sa ne ingradim, incat sa nu poata juca nimeni pe stapanul in casa noastra, de-am fi ramas atat de esclusivisti precum erau parintii nostri, tot ar fi fost cum ar fi fost si tot o mai puteam duce cu bine de pe o zi pe alta.
Dar asa ne-am dezgradit, facand drum lung unei civilizatii pripite, unei pospaieli apusene care, in schimbul paturilor bogate ale brazdei noastre, ne imple cu trebuinte de cari n-am fi avut trebuinta; prin legiuiri de un caracter cosmopolit pe cari liberali obicinuesc a le numi „tot ce e romanesc”, am facut din tara noastra o noua America, in care se gramadeste superfluenta populatiilor apusene, carora le convine foarte bine teoria de „om si om” de egalitate, libertate si fraternitate pe socoteala noastra.
Ce tip de interactiuni aveti cu cititorii dvs? Cine va citeste azi?
Noi ne-am obicinuit cu neobrazatele dezmintiri ale „Romanului", si nu pentru noi sau pentru el, ci numai si numai pentru publicul cititor mai cautam a-i spulbera pe aceasta din urma, si poate cea mai neobrazata.
Ne aducem bine aminte cu ce lipsa de rusine „Romanul" ne arunca cuvintul calomnie cind noi dadeam alarma ca guvernul ctitorilor de la Alcazarul Ionescu are sa aduca in Camere proiectul de hirtie-moneda. Noi nu ne-am palit atunci dezmintirea „Romanului" si, cu toata calomnia lui, am sustinut necontenit ca hirtia-moneda vine, si hirtia-moneda a venit.
Cine dar a ramas calomniator?
Cum e munca la Timpul? Ce va enerveaza?
Ma vei crede ca nu ti-am scris pina acum fiindca mi-a fost peste putinta sa gasesc cateva momente de liniste sufleteasca. Sant vreo 14 zile de cand aproape nimeni nu mai vine pe la redactia «Timpului» incat singuri doi insi, eu. si Pompilian, trebuie sa-i umplem coloanele. Grandea lucreaza la «Razboiul » fiindca la «Timpul» nimeni nu-l mai plateste si omul vrea sa traiasca. Nici eu n-am luat de 3 luni de zile bani. La comisia istorica unde urmez cu lucrarile, cu toate ca am fost sters din buget, de 6 luni nu am fost platit. Traiesc numai eu stiu cum, corecturi, reviste externe, notite de prin ziare, varietati, aceasta e zilnica mea hrana.
Credeti ca au inteles oamenii ce ati vrut sa spuneti in Luceafarul? Si, daca tot suntem aici: ce ati vrut sa spuneti?
Cine n-a simtit pina acum ca in mucul condeiului nostru e mai multa nationalitate adevarata decit in vinele tuturor liberalilor la un loc acela sau sufere de boala din nascare ce nici un leac nu are sau si inchide ochii cu de-a sila si nu vrea sa vada.
Martor ne e unul Dumnezeu c-am fi dorit sa n-avem cauza de a arunca in fata radicalilor acele epitete pe cari, din nefericire, le merita pe deplin. Dar scriitorul acestor siruri e insusi neam de taran si privelistea acelor jertfe ale frazelor liberale 1-au durut.
Radicalii trebuiau sa stie ca razboaiele nu se fac cu palavre, ci cu bani, si ca vorbele goale din Dealul Mitropoliei nici il imbraca nici il incalzesc pe dorobant.
Iara daca e vorba despre cuvintele aspre, apoi tot lucrul are numele sau. Ticalos nu e decit acela care ticaloseste pe oamenii ce in-adevar nu sint ticalosi; a le spune insa ticalosilor ca ticalosi sint nu e nici o cestie de „crestere", nici cestie de „limbagiu", ci o foarte trista datorie a tuturor oamenilor care a luat neplacuta sarcina de a judeca despre netrebniciile ce se fac in lumea aceasta.
Simt putina inertie in comunicarea noastra. Ati obosit sa vorbiti cu oamenii?
Nu
Sa continuam atunci :) Ce parere aveti despre emoticoane, apropo?
Invatind de timpuriu a scrie, si anume deodata cu cititul, scolarii sint de-a pururea activi si, pe cind invatatorul (mai ales cel satesc) se ocupa cu cei mai inaintati, cei incepatori se pot pune la scris. Alt folos al invatarii cititului scriind e ca se face de prisos silabizarea si se introduce de sine insonarea.
Pe intiiele pagini sint elementele desemnului si a scrisorii, adica puncte, linii drepte si figuri construite din linii drepte, apoi linii strimbe si trasaturile subtiri, cele groase si indoite, cari constituie elementele materiale ale scrisorii. In urma vin toate literile mici cu sonul original, rinduite genetic, adica astfel incit dupa cel mai usor de scris, de ex. i, urmeaza o, apoi a, u, e, apoi din consoane n, m si a.m.d. Copilul nu citeste nicaieri silabe izolate fara de inteles, ci pretutindenea impreuneaza cu sunetele ce lerosteste un inteles concret, incit se evita invatatura mecanica. Rostind cuvinte cu inteles concret, i se prezinta o icoana in minte; el invata cugetind.
De ce ati venit pe Facebook ca jurnalist si nu ca poet?
Pentru ca eu sunt, in primul si-n primul rand un jurnalist.
Poet am fost clasificat de epigoni, iar despre epigoni am mai scris, inclusiv in poezii. Sunt uimit ca n-au inteles nimic acestia.
Am vrea sa stim cine este cu adevarat Mihai Eminescu chiar el.
Numele meu real este Mihail Eminovici. Sunt de loc din Moldova, din Botosani. Tata lucra la ANAF, caminar.
Ma refeream la cel care il tine viu pe Facebook pe Mihai Eminescu. Profesor, istoric, cercetator?
Atat va spun despre aceasta chestiune!
A cerceta vorbirea vie a poporului din toate partile si a suma fenomenele sub legi generale fonologice e treaba filologiei romane; tot astfel e treaba ei de-a cauta originile cuvintelor. Dar in ortografie ca atare n-are sa se rasfringa munca filologilor, caci nu e treaba ei de-a oglindi originile cuvintelor.
Ca oglinda a pronuntiei aceleia care s-a recunoscut de catra poporul intreg ca ortoepica, si aceasta nu prin conventie, ci in mod istoric, ea trebuie sa pastreze acest caracter. Filologia poate schimba intru-citva ortoepia, si atunci ortografia i urmeaza pe aceasta cale.
Mai departe nu merge, nu trebuie sa mearga legatura intre acea stiinta abstracta si-ntre scriere, care trebuie sa fie accesibila cu inlesnire poporului intreg.
Multumim frumos pentru interviu.
Va doresc buna ratiune si onestitate la publicatiunea dumneavoastra.
Multumim asemenea. O prezenta cat mai lunga in viitor. Chiar. Sunteti pregatit pentru un viitor in care nu vor mai exista decat roboti? Ce le veti spune prima data?
Dar de am fi noi macar oameni ca oamenii, de-am fi stiut sa ne ingradim, incat sa nu poata juca nimeni pe stapanul in casa noastra, de-am fi ramas atat de esclusivisti precum erau parintii nostri, tot ar fi fost cum ar fi fost si tot o mai puteam duce cu bine de pe o zi pe alta.
